Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 989/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 989/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 37782/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 340/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 989/R
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător I. C. G.
Judecător R. E. - S.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 8487/18.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea acțiunii, ca și motiv de ordine publică, având în vedere data închiderii procedurii și data formulării cererii de atragere a răspunderii, și reține cauza spre soluționarea excepției invocate.
CURTEA,
Pe rolul instantei a fost inregistrata sub nr._ 10/a1 cererea formulata de M. B. prin care a solicitat obligarea paratului P. E., administratorul debitorului . 92 SRL, la suportarea pasivului societatii debitoare.
În motivare, în fapt, a arătat ca starea de insolventa se datoreaza unei politici manageriale defectuoase si conitnuarii unei activitati ce ducea in mod vadit societatea la incetare de plati. Administratorul societatii nu a tinut contabilitatea conform legii. Reprezentantul societatii nu a facut aplicarea prevederilor art. 27 din legea insolventei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 138 alin 1 lit. a), c), d) si e) din Legea nr. 85/2006.
Paratul nu a formulat intampinare.
S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 8487/18.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, a respins cererea formulata de catre reclamanta M. B., impotriva paratului P. E., ca neintemeiata
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane.
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
Simplul fapt că societatea debitoare figura cu active nu este de natură a duce la concluzia că au fost utilizate în folosul propriu al pârâtilor, câtă vreme nu s-a făcut această dovadă.
Faptul că paratii nu au predat si nu au comunicat informatii cu privire la aceste active, astfel că lichidatorul judiciar nu a avut date legate de situația activelor, nu reprezintă o dovadă că acestea au fost și sunt folosite de pârâti in interes propriu.
În plus, folosirea activelor în sensul avut în vedere de legiuitor presupune scoaterea sa din patrimoniul societății și trecerea în stăpânirea făptuitorului, iar prin aceasta fapta sa se fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, dovezi neefectuate în cauză.
D. constatarea faptului ca debitorul figura inregistrat cu active nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost insusite de administrator, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care autovehicule au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
Imprejurarea ca nu au fost depuse actele prevazute de art.28 din lege sau raportari contabile nu dovedeste faptul ca administratorul societatii debitoare ar fi folosit in interes propriu bunurile societatii in lipsa unor dovezi in acest sens.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret ce bunuri au fost folosite de administratorul statutar in interes propriu sau in cel al unei alte persoane, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr., 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratului de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta din dispozitiile mentionate, starea de insolventei este anterioara faptei.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Nici in ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. e) din lege, nu au fost propuse probe concrete prin care sa se dovedeasca modalitatea de savarsirea faptei si legatura de cauzalitatea intre aceasta si starea de insolventa.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre reclamanta M. B. impotriva paratului P. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 8487/18.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. E..
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud.M.P.
Dact.M.P./07.05.2014
Ex.2
Judecător sindic: P. M.
Tribunalul B. Sectia a VII-a - dosar nr._
| ← Contestaţie. Decizia nr. 279/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 1393/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
