Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 76/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 8772/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr intern 2538/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Judecător C. G. I.
Grefier E.-R. L.
**************
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.3567/08.04.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât T. A. M. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că intimatul a depus note scrise și că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._, reclamanta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, a solicitat, în baza art.138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006, obligarea pârâtului T. A. M. E. la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei ..
Prin sentința civilă nr.3567 din 08.04.2013 instanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când, prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din legea nr.85/2006, s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, judecătorul sindic nu a reținut incidența disp.art.138 lit. c) din lege deoarece condiția interesului personal al pârâtului, în continuarea activității, nu a fost dovedită în nici un fel de către reclamantă.
Răspunderea pârâtului nu poate fi atrasă numai pentru că acesta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Cum în cauză reclamanta nu a probat în nici un fel că pârâtul T. A M.-E. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență, tribunalul a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Astfel, s-a susținut că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii și anume: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori
Recurenta a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c) din lege, intimatul-pârât având obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți. Intimatul-pârât avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Recurenta a invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, cu titlu oneros, astfel că intimatul-pârât răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului-pârât (managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Față de motivele invocate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimatului-pârât T. A. M. E..
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, ale legii nr.85/2006 și ale legii nr.31/1990.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, văzând și dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Recurenta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului–pârât T. A. M. E. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, recurenta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din lege (dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către recurentă.
Recurenta nu a dovedit, nici în fond și nici în recurs, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât. De altfel, și în recurs creditoarea s-a limitat la invocarea unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimat. Calitatea acestuia de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.
Curtea arată că desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar recurenta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatului-pârât în continuarea activității comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plăți.
Dezinteresul intimatului-pârât în funcționarea normală a societății, managementul defectuos și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către recurentă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c) a art. 138; de altfel, recurenta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art.138 lit.c) atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
De altfel, în ceea ce privește invocarea de către recurentă a nesocotirii de către intimat a obligației de a solicita aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, Curtea precizează că alin.1 al art.27 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.
Concluzionând, Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006 nu se circumscrie faptei prevăzute de articolul 138 litera c) din lege și nici nu respectă cerința impusă de acest text ca fapta (omisiunea) să fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Referitor la invocarea de către recurentă a dispozițiilor referitoare la mandatul administratorilor societăților comerciale, Curtea constată că aceste dispoziții legale nu au relevanță în cauză. Recurenta face confuzie între existența raporturilor contractuale dintre intimatul-pârât și societatea debitoare (calitatea de mandatar al debitoarei, acceptată de pârât) cu existența raporturilor contractuale dintre ea și intimatul-pârât (nu indică aceste raporturi, nici prin ce și-ar fi manifestat vreodată voința ea și pârâtul să intre în raporturi contractuale, etc). Astfel, între recurenta-creditoare și intimatul-pârât nu există nici măcar premisa răspunderii contractuale, respectiv existența unor raporturi contractuale între ei, astfel încât orice act invocat drept ilicit și prejudiciabil pentru recurenta-creditoare, presupus a fi făcut de pârât, nu poate atrage decât răspunderea delictuală, situație în care nu se prezumă niciun aspect al răspunderii (nici vinovăția).
Toate motivele de recurs invocate de recurentă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. c) de către intimatul-pârât.
În concluzie, Curtea constată că recurenta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.c), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.3567/08.04.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât T. A. M. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud.ESR
Tehnoredactat: ESR
2 ex./14.02.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: B. A. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
