Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1197/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1197/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 26857/3/2010/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 685/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1197/R
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător I. C. G.
Judecător R. E. - S.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._/04.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât I. U..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul pârât a depus întâmpinare în 2 exemplare, după care
Curtea constată că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
Astfel,
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă in dosarul nr._ a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul DGFP București in reprezentarea AFP sector2 in contradictoriu cu pârâtul I. U..
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că datorită condițiilor de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului statutar în caz de insuficiență a activului îi conferă acesteia un caracter special care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
- Această răspundere civilă delictuală specială poate fi activată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
- Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordonate: - dimensiunea și caracterul prejudiciului ;
- caracterul limitative al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderi ;
- subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă ;
- legătura de cauzalitate inedită dintre fapta imputată și starea de insolvență.
- Apoi, ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit. Când societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.138 lit.c din lege se poate reține că starea de insolvență a debitoarei se datorează continuării unei activități, în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.
Fapta constă în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era “ vădit prezumată “, în sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii (art.27al.1).
- Dar organele de conducere sau de supraveghere nu au interesul să dispună sistarea activității debitoarei, întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității pentru că mandatul lor este unul remunerate, fiind prezumat a fi cu titlu oneros.
- Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă,prev.și pedepsită de art.143 al.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prev. la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi ( 3 ani prev. ca termen regresiv de lege), fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze așa cum s-a arătat această activitate.
- Creditoarea n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
- Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu poate nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului și implicit că cererea se va respinge ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Regională Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice.
În motivarea căii de atac recurenta a arătat, că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului(nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidenței contabile) și prejudicial creat(cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 si urm., art. Cod de procedura civila; art. 1082 C.civ., Legea nr. 85/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Intimatul pârât, legal citat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat, în esență, că motivele invocate de recurentă sunt teoretice, generale, care nu pot duce la admiterea recursului.
Analizând recursul formulat se rețin următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
Se reține, de asemenea, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că recurenta, deși a invocat aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârâta în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
În speță, cum s-a arătat, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare nu atât la continuarea activității în interes personal(lit. c a articolului 138, temeiul juridic al cererii) cât la nedepunerea contabilității și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
Calitatea pârâtului de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către recurentă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.
Pentru acestea considerente, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI urmeaza a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr._/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă in dosarul nr._ in contradictoriu cu pârâtul I. U., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud.M.P.
Tehnored.M.P.
2 ex./06.06.2013
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Judecător sindic: M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
