Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 500/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 47059/3/2010/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
Decizia civilă nr.500
Ședința publică de la 18.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORLILIANA C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORORULUI 3 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.7010 din data de 10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. B., R. O., CIOBOTARAȘU D.-G., R. V.-ȘERBAL, S. V., P. A. M. și P. C. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații R. O., Ciobotarasu D.-G. și S. V. prin avocat S. M. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2013, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul Registratură, la data de 14.02.2014, respectiv 18.02.2014 intimatele P. A.-M. și A. L.-L. cu depus la dosar concluzii scrise.
Intimații R. O., Ciobotarasu D.-G. și S. V., prin avocat, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimații R. O., Ciobotarasu D.-G. și S. V., prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală. Având în vedere că, față de părțile pe care le reprezintă, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, învederează că urmează a pune concluzii pe recurs din această perspectivă. Astfel, consideră că soluția instanței de fond este temeinică și legală cu privire la această excepție, având în vedere că părțile pe care le reprezintă au avut calitatea de asociați minoritari în cadrul societății debitoare. În ceea ce privește invocarea de către recurentă, în susținerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, a disp. art.138 pct. c și d din Legea nr.85/2006, învederează faptul că în ceea ce privește punctul d), consideră că această faptă nu poate fi reținută în sarcina unor asociați minoritari, având în vedere că răspunderea pentru întocmirea și ținerea contabilității revine administratorului societății, respectiv a d-nului P. B., care a avut calitatea de administrator unic al societății. Solicită să se observe că, instanța de fond a reținut faptul că, părțile pe care le reprezintă nu au deținut nici în fapt și nici în drept calitatea de administrator al societății. În ceea ce privește incidența literei c), respectiv continuarea activității în condițiile în care societatea era în insolvență, învederează că această insolvență a apărut abia în anul 2010, moment la care recurenta-creditoare D.G.F.P.M.B. formula-se deja cererea de insolvență. Referitor la nedepunerea documentelor contabile, solicită a se avea în vedere că aceasta nu este o cauză de insolvență, iar cauza de insolvență trebuie să fie anterioară datei deschiderii procedurii insolvenței. Or, depunerea acestor documente prev. de art.28 din Legea nr.85/2006 este un moment ulterior, dată la care deja era evidentă insolvența. În ceea ce privește soluția instanței de recurs, în situația admiterii acestuia cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, consideră că în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., s-ar impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că pentru părțile pe care le reprezintă instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, pronunțându-se pe excepție. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, privind cheltuielile de judecată, învederează faptul că nu este vorba despre un onorariu global, ci, este vorba despre un onorariu individual achitat de fiecare dintre părțile chemate în judecată și care au drepturi proprii, iar împrejurarea că aceste părți au interese comune nu este de natură a schimba relația contractuală și raportul juridic dintre clienți și avocat. În ceea ce privește faptul că recurenta minimizează eforturile cu privire la prestația avocatului, consideră că onorariul încasat de la fiecare dintre intimații reprezentanți în cauză este pe deplin justificat având în vedere că au fost formulate apărări ample, atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, cât și asupra fondului cauzei. Depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.7010 din data de 10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților R. V. Ș. și P. C. L. și s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reclamantei D.G.F.P. BUCUREȘTI privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
S-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor P. A.-M., și A. L.-L. și s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reclamantei D.G.F.P. BUCUREȘTI privind atragerea răspunderii patrimoniale a celor două pârâte.
S-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților R. O., C. D.-G., și S. V. si s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reclamantei D.G.F.P. BUCUREȘTI privind atragerea răspunderii patrimoniale a celor trei pârâți.
A obligat reclamanta la plata următoarele sume reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat): către pârâta R. O., la plata sumei de 1 370,55 lei; către pârâta C. D.-G., la plata sumei de 1 370,55 lei; către pârâtul S. V., la plata sumei de 1 360,28 lei.
S-a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului P. B..
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. BUCUREȘTI privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului P. B..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că sub aspectul excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților R. V. Ș. și P. C. L., activitatea societății debitoare a fost condusă de administratorii D. C. și P. B. și, începând din anul 2007, numai de către administratorul unic P. B., pârât în cauza de față, iar cei doi pârâți au avut doar calitate de asociați minoritari ai societății debitoare.
Pârâții nu au fost membri ai organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății debitoare și nu au avut nici un drept de conducere ori de reprezentare a societății, iar reclamanta nu a făcut proba că pârâții ar fi avut calitatea de administratori în fapt al societății, în sensul că nu s-a dovedit că pârâții, deși erau doar asociați ai debitoarei, ar fi reprezentat-o pe aceasta în relațiile cu terții și ar fi făcut acte de dispoziție asupra patrimoniului societăți.
Sub aspectul excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor P. A.-M. și A. L.-L. și a pârâților R. O., C. D.-G. și S. V., instanța a reținut, potrivit acelorași motive, că toți acești pârâți, având doar calitate de asociați ai debitoarei și neîndeplinind în fapt atribuții de conducere și de reprezentare a societății, nu pot fi trași la răspundere pentru pasivul societăți debitoare și nu au legitimitate procesuală pasivă în prezenta cauză, conform art.138 alin.1 din legea insolvenței.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de cei trei pârâți, instanța a avut în vedere culpa procesuală a reclamantei-creditoarei în declanșarea acestui litigiu soluționat cu respingerea cererii formulate împotriva acestor pârâți.
Sub aspectul excepției lipsei calității sale procesuale pasive a pârâtului P. B., instanța a constatat că pârâtul a avut, începând cu anul 2007 și până în anul 2011, când s-a deschis procedura insolvenței față de debitoare, calitatea de unic administrator al societății, iar faptele ilicite imputate de reclamantă privesc perioada în care pârâtul a fost administrator și a condus activitatea debitoarei.
Asupra fondului cauzei, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că în privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, reclamanta-creditoare nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta-creditoarea nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 3, solicitând modificarea sentinței civile nr. 7010 din data de 10.09.2013, pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila in dosarul nr._, in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paraților si obligarea acestora la suportarea pasivului societății debitoare.
Recurenta a formulat următoarele motive de recurs:
Hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea si interpretarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Instanța de fond in mod eronat a admis excepțiile invocate de parații - asociați ai debitoarei, pe motiv ca nu au legitimitate procesuala pasiva si nu pot fi trași la răspundere pentru pasivul debitoarei, întrucât legea stabilește clar persoanele care pot fi obligate la suportarea pasivului din tabelul de creanțe, respectiv, membrii organelor de conducere si/sa supraveghere din cadrul societății.
Asociații, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare, conform contractului de societate sau statutului răspund pentru obligațiile sociale in funcție de cota de participare la beneficii si pierderi a fiecăruia.
Astfel, potrivit dispozițiilor legii speciale a insolventei si legii societăților comerciale, asociații nu sunt exonerați de la atragerea răspunderii in cazul in care societatea are datorii neachitate fata de creditori.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele asociaților au cauzat starea de insolventa a societății si aceasta este o stare de fapt care corespunde acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc in mod vădit la starea de insolventa înțelegem acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient si voit de membrii organelor de conducere.
În cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 si sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați.
Legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca,iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atât . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana).
Se creează astfel legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a asociaților societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății in sensul ca a continuat sa mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezulta din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) si consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
In ceea ce privește acordarea de către instanța de fond a cheltuielilor de judecata in cuantum de 4.101,38 lei, pentru parații R. O., CIOBOTARASU D.-G. si STANCULESCU V., recurenta apreciază că este nejustificat.
Raportat la componența acestor cheltuieli, instanța de fond avea posibilitatea de a cenzura onorariile de avocat solicitate in raport de complexitatea cauzei, si de munca depusa de avocat, conform dispozițiilor art.274 alin.3 C.pr.civ. - "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților".
Conform art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, Judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute in tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat".
Prin urmare, instanța poate proceda la reducerea onorariului de avocat în faza judecății.
Caracterul rezonabil al onorariului avocațial rezulta din natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de prestarea serviciului, acestea sa nu fie exagerate.
La aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie sa tina seama de munca depusa de avocat.
Intimații R. O., Ciobotarasu D.-G. și S. V., prin avocat, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală
Asupra recursului:
Cu titlu prealabil, Curtea arată că recurenta nu a criticat soluția instanței de fond sub aspectul faptelor imputate in ce privește aplicarea prevederilor art. 138 alin.1 lit.d din lege, astfel că instanța de recurs va analiza doar motivele cu care a fost sesizată prin cererea de recurs.
În ce privește critica referitoare la greșita admitere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților R. V. Ș. și P. C. L., P. A.-M. și A. L.-L. și a pârâților R. O., C. D.-G. și S. V., în mod temeinic, prima instanță a constatat că activitatea societății debitoare a fost condusă de administratorii D. C. și P. B. și, începând din anul 2007, numai de către administratorul unic P. B., pârât în cauza de față.
Din actele și lucrările dosarului, a rezultat că pârâții nu au fost membri ai organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății debitoare și nu au avut nici un drept de conducere ori de reprezentare a societății.
Subiecții răspunderii reglementate de art. 138 alin.1 din cauză sunt administratorii, inclusivi administratorii de fapt, directorii, cenzorii sau alte persoane care au cauzat starea de insolvență a debitorului.
Acționarii sau asociații vor putea răspunde numai dacă se probează că au săvârșit vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138, ceea ce înseamnă că s-au implicat în administrarea debitorului sau ca au administrat în fapt societatea, ceea ce în speță, intimații menționați nu se regăsesc în niciuna din aceste categorii strict limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art. 138 alin.1din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c). din lege, Curtea reține că recurenta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.
Se reține astfel că recurenta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c) din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În ce privește critica referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată de către reclamanta-recurentă, Curtea reține că potrivit art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Curtea reține apărarea intimaților în sensul că în speță nu s-a achitat un onorariu global, ci, un onorariu individual achitat de fiecare dintre părțile chemate în judecată, care au drepturi proprii, iar împrejurarea că aceste părți au interese comune nu este de natură a schimba relația contractuală și raportul juridic dintre clienți și avocat.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului, cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar contractul de asistență juridică încheiat de partea care a câștigat procesul își va produce efectele față de partea care a pierdut procesul în baza principiilor care guvernează materia răspunderii civile delictuale.
Curtea reține că pretențiile solicitate, cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost dovedite, urmând a fi recuperate de partea care a câștigat procesul, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea și caracterul lor rezonabil, după cum se va arăta în continuare (Hotararea din 26 mai 2005, in Cauza C. impotriva Romaniei, Hotararea din 21 iulie 2005, in Cauza S. si altii impotriva Romaniei, Hotararea din 23 februarie 2006 in Cauza S. si altii impotriva Romaniei, Hotararea din 19 octombrie 2006 in Cauza R. impotriva Romaniei, Hotararea din 27 iunie 2006 in Cauza P. impotriva Romaniei).
Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute . si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului la calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul ca, in raport cu natura activitatii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului sau si reputatia celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie sa fie si previzibile, adica sa fie la timp recunoscute de cel impotriva caruia se fac, pentru ca acesta sa aiba dreptul a le contesta si combate.
În speță, toate aceste criterii au fost atinse in ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel, avocații intimatilor față de care s-a admis cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată s-au prezentat la două termene de judecată, au formulat întâmpinare, au propus si administrat proba cu înscrisuri, în urma cărora instanța a respins acțiunea față de intimații R. O., CIOBOTARAȘU D.-G., S. V. pentru lipsa calității procesuale pasive, suma de 1 370,55 lei pentru fiecare dintre acești părâți fiind rezonabilă și proporțională cu munca depusă.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.
Având in vedere culpa procesuală a recurenti și prevederile art. 274 alin.1 Cod proc civ, precum și considerentele anterioare, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv: 744 lei către intimatul STANCULESCU V., 744 lei către intimata RĂDULESCUI O., 744 lei către intimata CIOBORAȘU D.-G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORORULUI 3 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.7010 din data de 10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. B., R. O., CIOBOTARAȘU D.-G., R. V.-ȘERBAL, S. V., P. A. M. și P. C. L..
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv: 744 lei către intimatul STANCULESCU V., 744 lei către intimata RĂDULESCUI O., 744 lei către intimata CIOBORAȘU D.-G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. B.-P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: S. C. V.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 100/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1370/2014. Curtea de... → |
|---|
