Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1108/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1108/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 30170/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1988/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1108/A
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. M.
Judecător: C. G. I.
Grefier M.-A. P.
********
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5630/02.06.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatele pârâte G. D.C. și G. M.N..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului constată:
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2014 creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale . EXP SRL, respectiv a pârâtelor G. D.CONSTANTA și G. M.N. și obligarea acestora, în solidar, la plata pasivului societății debitoare .
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 5630/02.06.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a respins cererea formulată de reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 în contradictoriu cu pârâții G. D.CONSTANTA, G. M. N. ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că în conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, judecătorul sindic nu va reține incidența disp.art. 138 lit.d din lege întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru această faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art.28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
Așadar, simplul fapt că pârâtele G. D.CONSTANTA și G. M.N. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil .
În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtele au săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția G. Regională a Finantelor Publice Bucuresti în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu cu aplicarea greșita a legii (art. 466 și urm, din Codul de Procedura Civila).
În motivare a arătat că pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesara întrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolventa a societatii debitoarei și savarsirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege. Cum declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost tinuta contabilitatea în conformitate cu legea, fiind indeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "raspunderea pentru organizarea și conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului".
Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa paratelor este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991 :"Societățile comerciale, societătile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
A mai arătat că obligativitatea întocmirii și depunerii bilanturilor/raportari contabile semestriale este prevăzută în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilitatii nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin raportul asupra cauzelor și imprejurarilor care au dus la apariția stării de faliment rezulta ca parata sus mentionata nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca în cauza nu au fost respectate dispozițiile art: 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
De asemenea, din evidenta Administrația sectorului 5 a Finanțelor Publice debitoarea nu ca în cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
A mai arătat că, prin rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând în dezinteresul aratat în ceea ce privește funcționare normala și în condiții de legalitate a societatii și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriiloflr către aceștia.
Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin Constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. C. L F IMP S.R.L. a ajuns înncetare de plați și ca impotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
A mai arătat că prin acumularea de datorii și alte restante neachitate la termen, administratorul a omis cu buna stiinta, de îndata ce a observat ca societatea se afla în iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii; pe taramul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata în abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu- se în vedere ca s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societatii.
În cazul de fata, inacțiunea consta în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii. în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Din modul în care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus în interes personal continuarea unei activitati care ducea în mod vădit societatea în incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.
De asemenea, inacțiunea constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilitatii este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care echivaleaza cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascunda modul în care au fost folosite bunurile societatii. cat și disponibilitățile bănești ale societatii debitoare.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Contrar susținerii apelantei, Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
Astfel cum a reținut și Tribunalul, Curtea constată că, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 lit.d apelanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, în calitate de reclamant, de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâtă și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâții ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare; reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată, neținerea contabilității, ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Reclamantul se limitează la afirmații fără suport probatoriu și la prezumții nejustificate, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.
Simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplineau funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța mai reține că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârâți ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârâtă a faptelor în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestora și obligarea lor la suportarea pasivului societății.
Justificarea folosită de apelantă, aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială. Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
De asemenea,nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de recurentă în justificarea pretențiilor sale poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență " nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de către reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . sector 1, împotriva sentinței civile nr.5630/02.06.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatele pârâte G. D.C., domiciliata în București. ..Sector 5 și G. M.N., domiciliata în București, ., Nr. 2, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. M.P.
Tehnored.M.P.
5 ex./
..12.2014…………
Judecator Sindic: B. A.- E.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă –dosar nr._
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 797/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
