Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1921/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1921/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 75551/3/2011/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 2416/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1921
Ședința publică de la 14 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. G. F.
JUDECĂTOR - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta–reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE 1 în contradictoriu cu intimata–pârâtă G. L. M. împotriva sentinței civile nr. 6844/05.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare. La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a solicitat prin motivele de recurs și judecarea cauzei în lipsă. se mai învederează că citația emisă intimatei s-a restituit la dosarul cauzei cu mențiunea „persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă”.
Curtea constată că dosarul se află la a doua strigare, iar procedura de citare este legal îndeplinită inclusiv cu intimata în raport cu disp. art.98 C..
Instanța procedează la judecata pricinii în lipsa părților legal citate.
Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat, sau probe încuviințate de administrat, instanța reține cauza în pronunțare, observând însă că, numele intimatei coincide cu numele lichidatorului judiciar al debitoarei, pentru a se stabili dacă există legătură de rudenie între cele două persoane, urmează să dispună efectuarea de verificări, în primul rând emiterea unei adrese către Serviciul de Evidență a Populației de la domiciliul lichidatoarei G. O. R., pentru a comunica numele părinților acesteia.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.01.2014 sub nr._ , reclamanta-creditoare DGRFP București a chemat în judecată pe pârâtul G. L. M. solicitând instanței să oblige pe pârât la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivarea cererii a arătat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâtul nu a respectat prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006, deși societatea avea datorii încă din 2007, art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune pentru nerespectarea art. 27, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normă și în condiții de legalitate a societății, trebuie aplicate prevederile art. 72 din Legea nr.31/1990.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii susținând că cererea este inadmisibilă, dreptul la acțiune este prescris, iar pe fond cererea este neîntemeiată deoarece reprezentanții societății au introduc cererea de deschidere a procedurii insolvenței, au fost identificate bunuri, au fost valorificare, au fost distribuite sume inclusiv reclamantei, nu au fost dovedite elementele răspunderii patrimoniale..
Prin sentința nr. 6844/05.09.2014 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa. Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale. Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa. Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa. Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala. Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa. Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa. În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor. Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege. Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate. In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii. Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa. Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita. Nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa intrucat aceasta este anterioara faptei, astfel cum rezulta chiar din dispozitiile legale mentionate.”
Împotriva acestei sentințe la data de 29.09.2014 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 06.10.2014.
În motivarea căii de atac reclamanta a arătat în esență următoarele: pârâtul nu a respectat art. 27 din Legea nr.85/2006, art. 138 lit. c este o sancțiune pentru nerespectarea art. 27 din Legea nr.85/2006, societatea avea datorii încă din 2007,.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de recurs reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe reclamantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea în interes personal de către pârâtă a activității societății, activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către recurentă este nerespectarea de către pârâtă a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii insolvenței sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conducea, în condițiile în care societatea avea datorii încă din 2007. Recurenta-reclamantă nu a indicat vreo perioadă de timp în care ar fi debutat insolvența sau când insolvența era vizibil iminentă. Existența unor datorii nu echivalează cu starea de insolvență. În primul rând trebuie subliniat că obligația de declarare a insolvenței revine reprezentantului legal al debitoarei (adică de principiu administratorului statutar). În cauză se observă că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de către debitoare prin S. E. I.. În al doilea rând recurenta trebuia să dovedească (desigur întâi să invoce în concret) pentru a se stabili nerespectarea art. 27 de către pârâtă că starea de insolvență a fost contemporană cu perioada cât timp pârâta a fost administrator al debitoarei. Or recurenta nici măcar nu a analizat acest aspect. În condițiile în care pârâta nu a fost administratorul debitoarei, ci administratorul administratorului debitoarei (pentru că administrator era . SRL), iar persoana juridică . SRL este totuși o persoană distinctă de persoana fizică ce o administrează, adică distinctă pârâta G. L. M., rezultă că chiar dacă s-ar reține nerespectarea art. 27 din Legea nr.85/2006 răspunderea ar reveni administratorului debitoarei . SRL, iar nu în mod direct pârâtei.
Față de cele expuse rezultă că recursul nu poate fi primit și va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta–reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE 1 în contradictoriu cu intimata–pârâtă G. L. M. împotriva sentinței civile nr. 6844/05.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. I. S.
G. F. C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. I.G. 2 ex./12.02.2015
judecător P. M., Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1105/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
