Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 24-04-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 66831/3/2011/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1055
Ședința publică de la 24.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta . SA, împotriva sentinței civile nr.8293 din 14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F. G. O. și S. D. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat ales D. A., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul F. G. O., reprezentat de avocat ales D. A. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul S. D. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului, iar intimatul F. G. O. a depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.
Se comunică recurentei un exemplar al întâmpinării formulată de către intimatul F. G. O..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimaților. Arată că în speță sunt indecente dispozițiile art.138 lit.a din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, datorită scăderii valorii bunurilor din patrimoniul debitoarei fără o justificare clara - în evidenta contabila a societății la data de 30.12.2010 societatea figura cu active circulante în cuantum de 1.321.215 lei și ulterior la data de 30.12. 2011 acestea au ajuns la suma de 223.843 lei - conduce la concluzia ca acestea au fost valorificate de pârât în interes propriu. De asemenea, intimații au lichidat în proporție de 80% activele circulante - societatea a fost lipsită cu intenție de bunurile necesare îndeplinirii obiectului de activitate. În acest sens, învederează că la nivelul anului 2010 - când societatea deținea bunurile necesare pentru desfășurarea activității s-a înregistrat un profit de 336.271 lei iar în anul 2011 când s-a început valorificarea acestora societatea a ajuns să înregistreze pierderi de 786.290 lei. Astfel, având în vedere că lichidarea activelor imobilizate si circulante ale societății nu a reprezentat un beneficiu pentru societate se prezumă că situația a fost favorabilă intimaților, cu atât mai mult cu cat aceste sume nu au fost folosite în achitarea pasivului societății. Totodată, arată că, întrucât la momentul deschiderii procedurii societatea deținea si stocuri în valoare de 77.346 lei - ce nu au fost identificate fizic în vederea evaluării si valorificării, se naște prezumția faptului că acestea au fost deturnate. Cu privire la incidența art.138 lit.c din Legea 85/2006 privind procedura insolventei arată că, prin raportul privind cauzele si împrejurările care au dus la apariția stării de insolventa a societății debitoare, lichidatorul judiciar a învederat că una din cauzele ajungerii . SRL în încetare de plați a fost:„ managementul defectuos concretizat în angajarea unor datorii necorelate cu posibilitatea de plata la termen si lipsa de interes a conducerii societății de a continua activitate". Altfel spus, intimații au înțeles să finanțeze în interes propriu pentru o perioadă lungă de timp (un an) activitatea societății din sumele obținute ca urmare a neachitării datoriilor avute de societate si a efectuat pe seama societății cheltuieli de 1.040.972 lei - fără nici o intenție de redresare a situației financiare a falitei. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatului F. G. O. solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală. Arată că intimatul nu a făcut nici un act de administrare a societății falite și nu s-a implicat niciodată, în nici un mod și nici o măsură, în activitatea de administrare a acesteia. Astfel, încă de la bun început, asociații, au stabilit că de administrarea societății se ocupă doar S. D. B., iar de activitatea de producție se ocupă F. G. O..Toate acestea sunt dovedite inclusiv de faptul că toate contractele și documentele care au fost depuse de către creditori la dosarul de insolvență și care au stat la baza raporturilor comerciale ale acestora cu societatea falită au fost semnate de S. D.-B., în calitatea sa de administrator al societății, respectiv unica persoană care a reprezentat societatea în relațiile cu terții și care s-a ocupat de întreaga activitate de administrare a societății. Precizează că S. B. D. este cel care a eliberat și a predat spațiul ocupat de societate către proprietar, respectiv către creditoarea S.C. PRO F. INVEST S.R.L., toate bunurile aflate în spațiu fiind preluate de către S. B. D.. Menționează că a intrat în posesia electrocompresorului staționar KAESER tip SM 9, bun pe care l-a predat de îndată lichidatorului judiciar al societății falite și care a și fost valorificat de către acesta, precum și în posesia documentelor contabile, pe care le-a predat administratorului judiciar. Cu privire la motivele ce au determinat starea de insolvență a societății, precizează că situația economică a societății s-a deteriorat grav la începutul lunii februarie 2010, datorită faptului că în noaptea de 10 spre 11 a acestei luni acoperișul halei de producție, situată în incinta S.C. F. SA, s-a prăbușit, avariind grav linia de producție. Urmare a acestui eveniment, societatea a fost în imposibilitate de a finaliza comenzile contractate anterior și, pe cale de consecință, de a încasa contravaloarea acestora, precum și în imposibilitate de a mai prelua noi comenzi și de a încheia noi contracte până la începutul lunii iulie 2010, deci timp de 5 luni. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8293/14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Tiriac L. IFN SA în contradictoriu cu pârâții F. G. O. și Sparcu D. B., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților în temeiul dispozițiilor art.138 lit. a) și c) din legea insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că nu poate fi reținută incidența art.138 lit. a) din lege întrucât activitatea de folosire a bunurilor debitoarei în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești de la scopul lor firesc într-o utilizare frauduloasă. S-a reținut că pierderile înregistrate de către debitoare nu pot fi încadrate în sfera de reglementare a art. 138 lit. a) atât timp cât nu s-a dovedit existența unui interes propriu al pârâților sau un interes al terților în sensul legii.
Nu a fost reținută nici incidența art.138 lit. c) deoarece nu s-a probat că activitatea, deși prejudiciabilă prin pierderile înregistrate, a fost continuată în mod conștient și voit de către membrii organelor de conducere cu scopul de a obține câștiguri personale.
S-a mai constatat că lichidatorul a reținut în raportul privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență ca această cauză este managementul defectuos concretizat în angajarea unor datorii necorelate cu posibilitatea de plată la termen, iar managementul deficitar nu se circumscrie sferei de aplicare a art.138.
În ceea ce îl privește pe pârâtul F. G., s-a reținut că acesta s-a ocupat exclusiv de activitatea de producție și nu a participat la administrarea societății, iar în ceea ce îl privește pe pârâtul Sparcu D. pentru argumentele anterioare nu s-a constatat că ar fi folosit în interes propriu bunurile societății sau că ar fi continuat activitatea în interesul său personal.
Împotriva acestei sentințe, Tiriac L. IFN SA a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimaților la suportarea pasivului debitoarei . SRL.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că faptele fostilor administratori au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice.
Se arată că în cauză sunt incidente prevederile art.138 lit.a) din legea nr.85/2006 întrucât instanța de fond nu a coroborat prezumțiile indicate de reclamantă prin acțiune cu înscrisurile depuse la dosar și cu răspunsurile la interogatoriul pârâtului Farta G. care a învederat în mod expres că bunurile au fost luate de pârâtul Sparcu D. B..
Reiterează faptul că în patrimoniul debitoarei se aflau stocuri în valoare de 77.346 lei ce nu au fost identificate fizic în vederea evaluării și valorificării și au fost preluate de pârâtul Sparcu D.. Consideră că debitoare a fost lipsită cu bună știință de bunurile necesare îndeplinirii obiectului de activitate.
Susține că lichidarea bunurilor societății în perioada anului 2011 conduce la prezumția că bunurile au fost folosite de pârâți în folos propriu.
Recurenta arată că în mod neîntemeiat instanța de fond nu a reținut incidența art.138 lit.c) din lege întrucât lichidatorul în raportul privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei a învederat că una din cauze este managementul defectuos concretizat în angajarea de datorii necorelate cu posibilitatea de plată la termen și lipsa de interes a conducerii societății de a continua activitatea.
Intimatul F. G. O. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Nu s-au cerut și nu s-au administrat alte probe noi.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. a) și c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.
Potrivit art.138 alin.1 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din legea nr.85/2006 Curtea constată că în mod just a apreciat instanța de fond că nu s-a probat de către reclamantă împrejurarea că cei doi pârâți au folosit bunurile din patrimoniul societății debitoare în interesul propriu și că prin această faptă au cauzat starea de insolvență a societății. Simplul fapt că în anul 2010 societatea avea înregistrate în contabilitate active circulante și ulterior, în anul 2011 valoarea acestora a scăzut, societatea înregistrând totodată pierderi nu poate fi considerată o prezumție în sensul că bunurile ce nu s-au mai regăsit în contabilitate au fost folosite în interesul propriu al pârâților și mai departe, că această faptă ilicită a determinat societatea să ajungă în incapacitate de plată.
Din acest rationament nu poate fi omis raportul lichidatorului asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență, raport care concluzionează că „managementul defectuos concretizat în necorelarea datoriilor cu posibilitățile de plată la termen este cauza ce a condus societatea la starea de insolvență”. În acest context, prezumția invocată de recurenta reclamantă, (prezumție relativă conf. art.1203 C.civil) este înlăturată.
Se mai impune a fi observat că managementul defectuos nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.
În ceea ce privește incidența art.138 alin.1 lit.c) din legea nr.85/2006 Curtea reține că nici în fața instanței de fond și nici în calea de atac recurenta nu a administrat probe care să demonstreze în mod neîndoielnic că cei doi pârâți au continuat activitatea deși societatea înregistra pierderi, astfel că doar interesul și câștigul personal urmărit de pârâți a fost scopul continuării activității.
Prin urmare, nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților (recurentei reclamante) le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta . SA, împotriva sentinței civile nr.8293 din 14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații F. G. O. și S. D. B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. A. M. G. A. A.
GREFIER,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
2 ex./26.05.2014
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: B. A.-E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
