Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 501/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 58610/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2293/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 501/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE G. F. I.
JUDECĂTOR L. C. S.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu intimatul pârât Z. M. împotriva sentinței civile nr.3629/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei nu se prezintă părțile. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 25 februarie 2014, au fost comunicate relațiile solicitate la SPCEP S2 BIROUL NR.3 – Secția de Poliție nr.8 sector 2.
Curtea constată că dosarul este la a doua strigare, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care din oficiu, invocă ca motiv de ordine publică, excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-pârât și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
La data de 24.01.2013 creditoarea-reclamantă DGFP BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C. 3 a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului Z. M., în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._ pe rolul Tribunalului București.
În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arată că, din faptul nedepunerii la organul fiscale a declarațiilor și raportărilor contabile periodice ale societății debitoare și al neprezentării actelor contabile, rezultă că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății conform legii, a făcut să dispară documente contabile și a ținut o contabilitatea fictivă, aspecte ce arată că pârâtul a încercat să sustragă activitatea generatoare de venituri a debitoarei de la controlul organelor statutului și intenția de a ascunde patrimoniul societății de urmărirea creditorilor. Pârâtul, deși cunoștea că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci a continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, manifestând dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, fapte ce au condus la majorarea datoriilor existente și ajungerea debitoarei în insolvență. Sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare. În drept, creditoarea-reclamantă a invocat aplicarea art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) din Legea nr.85/2006.
Legal citat cu copie cerere, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Prin sentința nr. 3629/09.04.2013 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii. Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe. Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt). Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori. Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii. Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 fostul C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență. Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență. Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat. Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamanta DGFP BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C. 3 susține că starea de insolvență a debitoarei . a fost cauzată de către pârâtul Z. M., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către aceasta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență; și, respectiv, a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, instanța constată că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți. Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului. În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare. În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta-creditoarea nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege. Instanța mai reține, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății. În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile. În consecință, instanța reține că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) tezele I și II din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată”.
Împotriva acestei sentințe la data de 13.05.2013 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 26.06.2013.
În motivarea recursului s-a susținut că societatea debitoare a fost administrată de pârât, acesta nu a depus actele contabile de unde se naște prezumția neținerii contabilității, nu a solicitat el însuși deschiderea procedurii, ci a continuat activitatea care ducea în mod vădit la insolvență.
În recurs a fost încuviințată și s-a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța reține următoarele:
Motivul de recurs invocat din oficiu reprezintă și o excepție asupra înseși acțiunii, anume excepția lipsei capacității (procesuale) de folosință a pârâtului.
Conform adresei DPEPSC sector 2 (f. 20 dosar recurs) pârâtul a decedat la data de 09.08.2008. Cererea de instituire a răspunderii a fost formulată în 2013, deci după data decesului. Decesul pârâtului fiind anterior formulării cererii rezultă că în cauză nu este aplicabil art. 243 alin.1 pct.1 C.pr.civ. care are ca ipoteză moartea uneia din părți în timpul procesului.
Având în vedere că părțile trebuie să aibă capacitate de folosință la momentul formulării acțiunii astfel cum impune art. 41 alin. 1 C.pr.civ., aceasta fiind o condiție generală și de ordine publică de exercitare a oricărei acțiuni civile, rezultă că motivul de recurs invocat din oficiu de instanță apare ca întemeiat, fapt pentru care recursul va fi admis, instanța urmând să modifice sentința în sensul admiterii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului și anulării acțiunii ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu intimatul pârât Z. M. împotriva sentinței civile nr.3629/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului.
Anulează cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./06.05.2014
Judecător fond: V. S. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
