Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1910/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1910/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 46608/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1910
Ședința publică de la 14 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR M. D.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6145 din 18 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. DĂNUT L..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.6145 din 18 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului G. D. L.
In considerente, se arata ca, pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administrator și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, s-a apreciat ca nu este intrunita niciuna din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
La data de 19.08.2014, Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, a formulat recurs împotriva Sentinței Civile nr. 6145 din 18 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, prin care solicita admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si pe fond admiterea cererii formulate in temeiul art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006 si obligarea paratului sa suporte pasivul neacoperit.
In motivare, se sustine ca, prin încheierea din 23.01.2013, pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila in dosarul nr._/3/2012, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment fata de S.C. COLECTING PET SRL si a desemnat in calitate de lichidator judiciar pe STEFY IPURL.
In cadrul acesteia, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a formulat declarație de creanță pentru suma de 69 lei, reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat consolidat.
La data de_, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, în calitate de creditor majoritar, a depus la dosarul cauzei cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale in temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, solicitând ca pasivul societății debitoare astfel cum a fost stabilit în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, să fie suportat de către administratorul societății debitoare, respectiv de către numitul G. D. UT L..
Prin sentința civila nr. 6145/18.06.2014, instanța de judecata a respins cererea formulata ca neîntemeiata întrucât nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate intre faptele invocate a fi săvârșite de parați si starea de insolventa a debitoarei.
Se considera ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala fiind data cu "încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila), instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitata la motivele de casare prevăzute la art. 304 Cod Procedura Civila, deoarece privesc hotărâri care potrivit legii nu pot fi atacate cu apel (art. 304 ind. 1 Cod Procedura Civila).
Astfel, in motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat ca nu s-a stabilit legătura de cauzalitate intre faptele invocate de instituția noastră si starea de insolventa a debitoarei.
Apreciaza ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați,
Societatea înregistra datorii din anul 2010 conform dosarului de executare silita.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalcă, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art. 138 din Lege poate interveni numai atunci cand este dovedita legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciul cauzat creditorului.
Astfel, in cauza de fata este dovedita legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a paratului G. D. L., constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicita consta tocmai in omisiunea, inacțiunea, in neîndeplinirea unei activități, in speța, in nerespectarea dispozițiilor legale sus-mentionate.
In drept, se invoca art. 299 si următoarele din Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata.
In susținere, se solicita proba cu înscrisuri.
În baza art. 223 Cod Procedura Civila, se solicita judecarea si in lipsa.
Prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in conformitate cu dispozițiile art. 17 din legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 229 Cod Procedura Fiscala.
Intimatul nu a depus intampinare.
Curtea nu a administrat probe noi.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 304¹ Cod Pr Civ (1865), Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la pierderi insemnate si nu a solicitat aplicarea dispozitiilor Legii nr 85/_.
Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin prezentul recurs, recurenta invoca indirect faptul ca ne-am afla pe taramul raspunderii contractuale (derivate din mandatul incheiat intre administrator si societate) unde culpa se prezuma.
Aceasta sustinere nu poate fi primita.
Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul-administrator al . nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre acesta din urma si societate. Avand in vedere ca recurenta este tert fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.
In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.
Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.
Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
In plus, nici chiar daca administratorul societatii a exercitat un management defectuos, o asemenea ipoteză nu este reglementată de dispozițiile legale printre faptele pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6145 din 18 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. DĂNUT L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 14 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud. ALZ. /07.01.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător-sindic: P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1106/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 1137/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
