Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 204/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 58935/3/2011/a30
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 3541/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR.204/R/2014
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-creditori C. I. AVOCAT A. N., A. NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr.5968 din 12.06.2013 și E-B. K.. împotriva Sentinței civile nr.5968 din 12.06.2013 și a Încheierii din 05.06.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 1în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENȚU S.P.R.L. și administrator special B. F. și intimata-creditoare S. C. LTD., prin KPMB RESTRUCTURING S.P.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, au răspuns recurenții-creditori C. I. Avocat A. N., prin avocat Doaga I. M., cu împuternicirea aflată la fila 122 dosar, A. Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic M. V. I., cu delegația aflată la fila 126 dosar, E-B. K.., prin avocat H. L., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.103/21.06.2012 și intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar Cențu S.P.R.L. reprezentat de consilier juridic R. R. cu delegația aflată la fila 123 dosar și prin administrator special B. F., reprezntat de avocat Ț. A., lipsind intimata-creditoare S. C. LTD.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-creditoare E-B. K.., prin avocat, solicită aplicarea dispozițiilor art.14 alin.8 din Legea nr.85/2006, iar pe cale de consecință, amânarea cauzei în vederea citării tuturor creditorilor.
Recurenta-creditoare C. I. Avocat A. N., prin avocat, consideră că este lipsă de procedură.
Recurenta-creditoare A. Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic, nu se opune cererii de amânare a cauzei.
Reprezentantul intimatei-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar arată că este de acord cu cererea de amânare a cauzei.
Apărătorul intimatei-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator special, consideră, în plus, față de cele învederate, că nu este îndeplinită procedura de citare cu intimatele-creditoare Asociația salariaților din SNP Petrom S.A. și S. Național Petrom-Energie.
Având în vedere în vedere obiectul cauzei, precum și calitatea părților care solicită aplicarea disp. art.14 alin.8 Legea 85/2006 și caracterul relativ al nulității provocate de neîndeplinirea procedurii de citare, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei, respectiv de citare ai tuturor creditorilor înscriși în tabelul de creanțe al S.C. R. M. S.A. și dispune lăsarea dosarului la ordinea listei de ședință.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-creditori C. I. Avocat A. N., prin avocat Doaga I. M., A. Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic, E-B. K.., prin avocat, intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar Cențu S.P.R.L. reprezentat de consilier și prin administrator special B. F., reprezntat de avocat Ț. A., lipsind intimata-creditoare S. C. LTD.
Se prezintă în instanță avocat B. G. pentru S. Național Petrom-Energie care depune la dosar împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2011.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților calificarea căii de atac formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală în prezenta cauză.
Reprezentanții părților prezente consideră că sentința atacată este supusă recursului.
Având în vedere data deschiderii procedurii insolvenței față de societatea debitoare S.C. R. M. S.A., Curtea recalifică calea de atac promovată în prezenta cauză de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, din apel în recurs.
Reprezentantul administratorului judiciar al intimatei-debitoare solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Cabinetul I. Avocat A. N., precizând faptul că are cunoștință doar de cuprinsul motivelor de recurs formulate de recurenta-creditoare E-B. K.., care i-au fost comunicate. Arată că formulează această cerere prin raportare la data primirii citației, precum și a împrejurării că a fost numit administrator judiciar la 03.12.2013.
Avocat D. A. pentru recurenta E-B. K.. solicită respingerea cererii de amânare a cauzei ca neîntemeiată, susținând, în primul rând, că administratorul judiciar îndeplinește aceleași atribuții, indiferent de societatea care deține această calitate, sens în care nu se poate considera că ar fi o nouă parte în prezentul dosar, iar în al doilea rând, acesta a avut suficient timp să ia cunoștință de înscrisuri, având în vedere data numirii noului administrator judiciar.
Reprezentanții recurentelor-creditoare C. I. Avocat A. N. și Agenția Națională de Administrare Fiscală, având pe rând cuvântul, arată că se opun cererii de amânare a cauzei.
Apărătorul intimatei-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator special, consideră că se impune acordarea unui termen, având în vedere că nu au fost comunicate motivele de recurs către administratorul judiciar Cențu S.P.R.L.
Intimata-creditoare S. Național Petrom - Energie, prin avocat, solicită amânarea cauzei.
Având în vedere dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulate de intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar și intimata-creditoare S. Național Petrom – Energie.
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta-creditoare C. I. Avocat A. N., prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației. Susține că, inițial, a fost înscrisă în tabelul preliminar cu o creanță aflată sub condiție suspensivă, constând în prezentarea dovezii de notificare către S.C. R. M. S.A. a cesiunii, condiție care a fost îndeplinită încă din luna noiembrie 2011. Cu toate acestea, administratorul judiciar a înscris-o în luna decembrie 2012, în tabelul definitiv, cu o creanță aflată în continuare sub condiție suspensivă, iar în virtutea acestui aspect, i-a interzis accesul la adunarea creditorilor din data de 20.02.2013, fiindu-i astfel îngrădit dreptul la vot, chiar dacă a înțeles să voteze împotriva planului de reorganizare care urma să fie votat în cadrul acestei adunări, vot ce nu i-a fost luat în considerare. Prin urmare, susține că judecătorul sindic în mod greșit a ratificat actele întocmite cu încălcarea legii de către administratorul judiciar, provocându-i astfel o vădită vătămare. Subliniază că, deși are o creanță pură și simplă, judecătorul sindic în mod eronat a apreciat că deține o creanță suspensivă. Consideră că nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora neexercitarea dreptului de vot nu poate afecta votul planului de reorganizare, având în vedere cuantumul creanței pe care o deține. În plus, apreciază că fiecare creditor este îndreptățit să participe la procedura insolvenței, respectiv să-și exercite votul în condiții de legalitate. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul recurentei-creditoare Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul constatării nulității hotărârii adunării creditorilor în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare al S.C. R. M. S.A. Susține, în esență, că planul de reorganizare votat de trei categorii de creditori, s-a bazat efectiv pe votul favorabil acordat de S.C. GMB M. Box S.A., trecut greșit ca și creditor furnizor indispensabil, având în vedere că până la data întocmirii planului de reorganizare, această calificare a calității S.C. GMB M. Box S.A. nu fusese precizată în documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, cât și împrejurarea că acestui creditor i s-a împărțit în două creanța chirografară, astfel că S.C. GMB M. Box S.A. a votat în două categorii, respectiv în categoria creditorilor chirografari, cât și în cea a creditorilor indispensabili. În ceea ce privește planul de reorganizare, susține că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind bazat pe lipsa unei evaluări, respectiv a estimărilor contabile, împrejurare care poate generează pure speculații asupra creanțelor pe care le-ar putea primi creditorii, în detrimentul falimentului. Depune note scrise.
Avocat D. A. pentru recurenta-creditoare E-B. K.. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva adunării creditorilor din 20.02.2013 și a respingerii cererii de confirmare a planului de reorganizare. În ceea ce privește planul de reorganizare, susține că acesta a fost confirmat în lipsa unui raport de evaluare care este vital pentru asigurarea unui tratament echitabil între creditori, așa cum rezultă din prevederile art.95 din Legea nr.85/2006. Pe de altă parte, susține că nu există o hotărâre A.G.A. prin care S.C. R. M. S.A. să fie de acord, prin administratorul special, cu propunerea unui plan de reorganizare. Totodată, mai arată că, prin planul de reorganizare s-a creat clasa furnizorilor indispensabili cu încălcarea prevederilor art.96 din Legea nr.85/2006, aspect ce se răsfrânge și asupra valabilității hotărârii adunării creditorilor în cadrul căreia s-a votat planul. Un alt motiv de recurs vizează modalitatea în care S.C. GMB M. Box S.A. a fost atât creditor indispensabil, cât și creditor chirografar ordinar. Or, potrivit art.95 din lege, calitatea de creditor indispensabil nu privește calitatea creanței pe care o deține, ci vizează calitatea pe care o are în furnizarea anumitor materii prime către societatea debitoare. Prin urmare, consideră că S.C. GMB M. Box S.A. nu poate avea calitatea de furnizor indispensabil, în același timp cu cea de creditor chirografar, subliniind că votul a fost viciat și sub acest aspect.
Reprezentantul administratorului judiciar al intimatei-debitoare solicită respingerea celor trei recursuri, cu consecința menținerii sentinței prin care a fost confirmat planul de reorganizare al societății. În opina sa, consideră că nu a fost invocat niciun motiv de nelegalitate privind verificarea condițiilor de confirmare a planului de reorganizare, cât și a hotărârii adunării creditorilor prin care a fost votat acest plan. Cu privire la condiția prealabilă a aprobării din partea acționarilor creditorilor care să gireze întocmirea unui plan de reorganizare, susține că în legea insolvenței nu se menționează o sancțiune expresă pentru nerespectarea acestei condiții, pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate. În ceea ce privește trecerea unei părți din creanța unui creditor chirografar la un creditor indispensabil, susține că această creanță rezultă din niște contracte de închiriere de echipamente specifice obiectului de activitate al debitoarei. În concluzie, consideră că este îndeplinită condiția calității de creditor indispensabil, actul respectiv fiind în strânsă legătură cu obiectul de activitate al societății debitoare. Totodată, arată că planul de reorganizare cuprinde capitolul obligatoriu impus de către lege, respectiv analizarea situației comparative reorganizare/faliment. Este adevărat că nu s-a întocmit un raport de evaluare, însă există datele din contabilitatea societății debitoare, subliniind că textul de lege nu prevede obligativitatea întocmirii unui raport de evaluare în acest sens.
Apărătorul intimatei-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator special, pune concluzii de respingere a recursurilor, avându-se în vedere că la momentul votării planului de reorganizare, clasa creditorilor indispensabili nu a fost alcătuită numai din S.C. GMB M. Box S.A., ci și din alți doi creditori, respectiv .. și S.C. Mediafax Group S.R.L., care au votat tot pentru confirmarea acestui plan. Astfel, și în ipoteza excluderii creanței S.C. GMB M. Box S.A. din categoria creditorilor indispensabili, tot ar exista cinci categorii de creditori care au votat și aprobat planul de reorganizare. De asemenea, învederează faptul că planul de reorganizare a fost votat conform tabelului de creanțe care exista la acel moment. Așadar, creditoarea E-B. K.. care deținea o creanță sub condiție la acea dată, nu era îndreptățită să voteze acest plan. În plus, afirmația că planul de reorganizare S.C. R. M. S.A. nu îndeplinește anumite condiții, așa cum susțin recurenții, este eronată. Mai mult, acest plan de reorganizare nici nu a început să-și producă efectele datorită acestor șicane și tertipuri juridice care nu permit administratorului judiciar să ajute societatea în desfășurarea activității. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata-creditoare S. Național Petrom - Energie, prin avocat, solicită respingerea recursurilor și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 26.02.201 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Civila sub nr_ creditorul ANAF a formulat contestație impotriva procesului verbal al adunarii creditorilor din data de 20.02.2013. La data de 27.02.2013 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a VII-a Civila sub nr_ contestatia formulata de creditorul S. C. LTD impotriva procesului verbal al adunarii creditorilor din data de 20.02.2013, la data de 26.02.2013 contestatia formulata de creditorul C. I. AVOCAT A. N. impotriva procesului verbal al adunarii creditorilor din data de 20.02.2013 iar la data de 27.02.2013 contestatia formulata de creditorul E-B. K. impotriva procesului verbal al adunarii creditorilor din data de 20.02.2013.
Prin sentința civilă nr.5968/12.06.2013 prima instanță a respins contestatiile formulate de creditorii ANAF, C. I. Avocat A. N., S. C. LTD și E-B. K., a confirmat planul de reorganizare al debitoarei . și a respins cererea formulata de creditorul E-B. K. privind . debitoarei ..
Pentru a concluziona în acest sens, prima instanță a reținut că la data de 18.01.2013, debitoarea . a depus la dosar plan de reorganizare, cu respectarea dispozitiilor art 98 alin 1 din Legea 85/2006.
La data de 20.02.2013 a avut loc sedinta adunarii generale a creditorilor, in cadrul careia a fost supus aprobarii planul de reorganizare propus, acesta fiind votat de 3 din cele 5 categorii de creante existente.
A fost intocmit procesul verbal al sedintei adunarii creditorilor, cuprinzand dezbaterile si rezultatul votului.
In cauza au fost formulate contestatii, impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor din 20.02.2013, in cadrul acestora invocandu-se nereguli cu privire la desemnarea categoriei creditorilor chirografari indispensabili prevazuta de art 96 din legea insolventei, exercitarea votului in cadrul categoriei creantelor salariale, nerespectarea dreptului de vot pentru anumite creante, nerespectarea dispozitiilor legale in ce priveste cuprinsul planului de reorganizare.
Instanța a reținut că, astfel cum au fost expuse in cadrul contestatiilor, criticile vizeaza nerespectarea prevederilor art 101 din legea 85/2006, care reglementeaza conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru confirmarea unui plan de reorganizare, fiind necesar a fi analizate o data cu planul de reorganizare propus, iar nu separat de acesta, instanta neputand analiza legalitatea unui plan in cadrul contestatiei, fara a se pronunta insa asupra confirmarii sau infirmarii acestuia.
Posibilitata anularii hotararii adunarii creditorilor prin care a fost votat un plan de reorganizare, pastrand insa planul in vigoare, acesta urmand a fi supus din nou votului, nu este reglementata de Legea nr.85/2006.
In urma verificarii conditiilor de legalitate ale planului de reorganizare, instanta nu poate dispune decat confirmarea sau infirmarea planului, iar nu votarea din nou a acestuia.
Prevederile art 101 alin 1 teza finala precizeaza in acest sens in mod expres ca „planul va fi confirmat daca vor fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii”, expunand in detaliu conditiile ce trebuie verificate.
per a contrario, in cazul neindeplinirii acestor conditii, planul va fi infirmat.
In sensul infirmarii planului in cazul neindeplinirii conditiilor prevazute de art 101 din legea insolventei sunt si dispozitiile art 107 alin 1 lit B din acelasi act normativ, conform carora judecatorul sindic are obligatia de a dispune . falimentului in cazul in care „planul de reorganizare propus nu a fost acceptat si confirmat.”
Verificarea legalitatii hotararii adunarii creditorilor din 20.02.2013, prin raportare la prevederile art 101 din legea insolventei, iar nu in conditiile unor contestatii separate, se impune si din perspectiva dispozitiilor art 15 alin 3 din legea insolventei, care instituie o exceptie in ceea ce priveste modalitatea de adoptare a hotararii adunarii creditorilor privind planul de reorganizare, precizand ca „planul de reorganizare va fi supus votului adunarii creditorilor in conditiile prevazute la art 101”, iar nu in conditiile art 15 alin 1 si 2.
Prevederile art 14 alin 7 din legea insolventei ce reglementeaza posibilitatea desfiintarii hotararii adunarii creditorilor pentru motivele de nelegalitate cuprinse in art 15 alin 1 si 2 din legea insolventei nu sunt astfel aplicabile in speta.
Raportat la dispozitiile legale mentionate, instanta a verificat motivele de nelegalitate expuse de creditori cu privire la hotararea adunarii creditorilor din 20.02.2013, in cadrul procedurii de confirmare a planului de reorganizare.
Verificandu-se in cadrul procedurii de confirmare a planului de reorganizare, criticile formulate pe calea contestatiilor urmeaza procedura aplicabila confirmarii planului, discutandu-se in sedinta publica in conditiile art 101 din legea insolventei.
Analizand indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru confirmarea planului de reorganizare, din perspectiva criticilor formulate pe calea contestatiilor, instanta a reținut asa cum rezulta in procesul verbal al adunarii creditorilor din 20.02.2013,faptul că au existat cinci categorii de creante, care au votat separat planul, fiind vorba de categoria creantelor garantate, categoria creantelor bugetare, categoria creantelor salariale, categoria creantelor chirografare stabilite in conditiile art 96 alin 1 din legea insolventei si categoria celorlalte creante chirografare.
Planul de reorganizare a fost aprobat de categoria creantelor salariale, categoria creantelor chirografare speciale stabilite in conditiile art 96 alin 1 din legea insolventei si categoria celorlalte creante chirografare, fiind respins de categoria creantelor garantate si creantelor bugetare.
Au fost formulate critici cu privire la legalitatea votului exprimat de toate cele trei categorii de creante care au aprobat planul de reorganizare.
Cu privire la categoria creantelor salariale, creditorul ANAF a invederat ca aceasta nu a votat in procent de 100%, asa cum se consemneaza in procesul verbal, creantele salariale prezente avand un procent mult mai mic.
Instanta a apreciat critica formulata ca fiind neintemeiata, pentru legalitatea votului fiind necesara exprimarea unui punct de vedere care poate fi scris sau oral, legea neimpunand conditia prezentei efective a creditorilor, faptul ca au fost prezenti creditori salariali . mic decat 100% neavand astfel relevanta, in conditiile in care toti creditorii din categoria creantelor salariale si-au exprimat punctul de vedere in sensul aprobarii planului de reorganizare.
Votarea planului, in conditiile exprimarii unui punct de vedere favorabil de catre toti creditorii din categoria respectiva, se considera a fi facuta in procent de 100% asa cum in mod corect s-a mentionat in procesul verbal al adunarii generale a creditorilor.
Cu privire la categoria creantelor chirografare speciale, stabilite in conditiile art 96 alin 1 din legea insolventei, creditorii ANAF, S. C. LTD si E-B. K. au aratat ca aceasta categorie a fost constituita in mod nelegal, invederand faptul ca . SA nu reprezinta un creditor indispensabil, neexistand dovezi in acest sens.
De asemenea, s-a aratat ca votul exprimat de acest creditor in cadrul categoriei creantelor chirografare speciale este nelegal, avand in vedere ca acelasi creditor a votat si in cadrul categoriei celorlalte creante chirografare.
Creditorul E-B. K. a mentionat si faptul ca in opinia sa, creditorul . SA nu este un creditor majoritar, nedetinand o creanta in procent de peste 50% din valoarea totala a masei credale.
Retine instanta criticile formulate ca fiind neintemeiate, in cauza fiind indeplinite conditiile prevazute de art 96 alin 1 din legea insolventei, categoria creditorilor indispensabili fiind constituita cu respectarea dispozitiilor legale, votul exprimat de creditorii din cadrul acestei categorii fiind valid.
Astfel, conform dispozitiilor art 96 alin 1 din legea insolventei „in vederea administrarii eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creanta, compusa numai din acele creante chirografare care, in sensul art 49 alin 1, apartin furnizorilor fata de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti”.
Prevederile art 41 alin 1 la care face trimitere textul de lege, reglementeaza modalitatea desfasurarii activitatii curente de catre debitor in cursul perioadei de observatie si efectuarea platilor corespunzatoare catre creditorii cunoscuti, stipuland expres „pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente”, desfasurarea activitatii facandu-se sub supravegherea administratorului judiciar in cazul in care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare.
In speta, ulterior deschiderii procedurii insolventei, societatea debitoare . si-a continuat activitatea, exprimandu-si intentia de reorganizare si avand pastrat dreptul de administrare, desfasurarea activitatii realizandu-se sub supravegherea administratorului judiciar, debitoarea aflandu-se in cursul perioadei de observatie in raporturi juridice cu diferiti furnizori, o parte dintre acestia reprezentand furnizori indispensabili si care nu puteau fi inlocuiti, avand in vedere contractele aflate in derulare, mentinute de administratorul judiciar, obligatiile de plata ale debitoarei prevazute in contract nefiind executate.
Contractele incheiate cu furnizorii au fost depuse la dosar, verificandu-se astfel calitatea acestora de furnizori indispensabili, fiind vorba de furnizori utilitati, intretinere soft, materiale si subcontractorii.
Cu privire la creditorul . SA, a retinut ca acesta are calitate de furnizor indispensabil, in baza contractului de inchiriere echipamente incheiat la data de 02.03.2009, respectiv anterior deschiderii procedurii insolventei, contractul fiind completat prin acte aditionale succesive si mentinut de administratorul judiciar in baza atributiilor conferite de art 20 lit j din legea insolventei.
Potrivit contractului mentionat, creditorul a inchiriat societatii debitoare echipamente si aparatura tehnica specifica desfasurarii activitatii, in lipsa bunurilor inchiriate societatea nemaiputand emite, fiind o societate de televiziune ce necesita folosirea anumitor bunuri cu afectatiune speciala, achizitionarea altor echipamente nefiind posibila, data fiind starea de insolventa a societatii.
De altfel, societatea debitoare nu a achitat contravaloarea folosintei bunurilor inchiriate, avand fata de creditor o datorie totala de 498.000 lei, . SA fiind inscris in categoria creantelor chirografare speciale cu aceasta suma.
Calitatea de furnizor indispensabil a creditorului . SA este astfel dovedita, acesta fiind in mod corect inclus in categoria creditorilor chirografar indispensabili, exprimandu-si in conditii de legalitate votul in cadrul acestei categorii de creante.
Instanta a precizat ca exprimarea votului a fost facuta de creditorul . SA prin reprezentare, fiind mandatat in acest sens aparatorul ales al creditorului care a depus imputernicirea data de administratorul judiciar, . SA aflandu-se in procedura insolventei, imputernicirea fiind una speciala cuprinzand mentiunea „asistare, reprezentare, redactare si semnare acte, cereri, vot in adunarea creditorilor . din 20.02.2013.”, sustinerile creditorului ANAF cu privire la caracterul general al imputernicirii avocatiale si la nevalabilitatea acesteia apărând astfel ca neintemeiate.
Faptul ca in speta, creditorul . SA este inscris si in categoria creantelor chirografare pure si simple, nu constituie un impediment al exercitarii votului, dat fiind ca in aceasta categorie este inscris cu o alta creanta, nefiind ca atare vorba de aceeasi creanta inclusa in doua categorii, ci de creante diferite, detinute de acelasi creditor, dreptul de vot exercitandu-se potrivit art 101 alin 1 pe categorii de creante, iar nu de catre creditori individuali, astfel incat un creditor sa nu poata vota in cadrul mai multor categorii de creante.
Votul exprimat de creditorul . SA a fost apreciat ca valid in cadrul fiecareia dintre cele doua categorii de creante, conform dispozitiilor art 100 alin 2 din legea insolventei, un creditor putand avea impotriva societatii debitoare creante de diferite categorii, o atare situatie regasindu-se si in cazul creditorului ANAF, inscris in tabelul obligatiilor debitoarei in categoria creantelor garantate cu suma de 19.005.636 lei si in categoria creantelor bugetare cu suma de 16.978.964 lei, votand in cadrul fiecareia dintre cele doua categorii.
Cu privire la categoria creantelor chirografare simple,a retinut ca in cadrul acesteia, creditorul . SA este inscris conform tabelului definitiv al obligatiilor debitoarei cu o creanta reprezentand 51,64% din totalul masei credale, astfel ca, prin votul exprimat in cadrul acestei categorii, au fost indeplinite conditiile de vot ale categoriei respective, votandu-se cu majoritatatea absoluta din valoarea creantelor respectivei categorii, in sensul art 100 alin 4 din legea insolventei.
Criticile formulate de creditorul E- B. K., in referire la nelegalitatea votului exprimat de creditorul . SA, pretinzandu-se ca acesta nu detine peste 50% din masa credala, au fost apreciate ca neintemeiate, dispozitiile art 15 alin 2 lit b din legea insolventei precizand expres ca valoarea creantelor se determina „ulterior afisarii tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv.”
Cum, la data votarii planului de reorganizare, in cauza exista intocmit tabelul definitiv in care creditorul . SA era trecut cu o creanta reprezentand peste 50% din masa credala, retinem calitatea de creditor majoritar a acestuia, creditorul putand vota cu majoritatea absoluta ceruta de lege in categoria creantelor chirografare simple.
De altfel, in cadrul acestei categorii au fost exprimate si alte voturi favorabile, acestea nefiind supuse insa criticiilor creditorilor.
Sustinerea creditorului E- B. K. in sensul ca . SA nu detine o creanta reprezentand peste 50% din masa credala, se intemeiaza pe argumentatia depunerii tardive de catre . SA a declaratiei de creanta majorate, argumentatie ce a fost analizata de instanta in cadrul contestatiei la tabelul preliminar rectificat in care . SA a fost inscris cu creanta majorata, prin sentinta civila nr_/21.11.2012 pronuntata in dosarul nr_/3/2012, fiind respinsa contestatia creditorului E- B. K..
Raportat la considerentele expuse, instanta a retinut votul exprimat in categoria celorlalte creante chirografare, reglementata de art 100 alin 3 lit e din legea insolventei ca fiind corect, criticile formulate asupra cuantumului creantei creditorului . SA fiind neintemeiate, asa cum am aratat, creditorul votand potrivit creantei inscrise in tabelul definitiv existent la momentul desfasurarii sedintei adunarii creditorilor.
Toate cele trei categorii de creante ce au aprobat planul de reorganizare propus de debitoare, au votat ca atare in conformitate cu dispozitiile legale, votul exprimat fiind valid, neexistand motive de nelegalitate a acestuia.
Cu privire la sustinerile creditorului E- B. K. privind incalcarea dreptului propriu la vot in cadrul categoriei creantelor chirografare simple, retinem sustinerile ca fiind neintemeiate.
Astfel, asa cum am aratat, potrivit art 15 alin 2 lit b din legea insolventei, creantele existente in procedura se au in vedere anterior confirmarii planului de reorganizare, in raport de mentiunile cuprinse in tabelul definitiv existent la momentul votarii planului.
In speta, potrivit tabelului definitiv al creantelor intocmit de administratorul judiciar la data de 20.12.2012, respectiv anterior adunarii creditorilor din data de 20.02.2013, creditorul E- B. K. era inscris in categoria creantelor chirografare ca detinand o creanta sub conditie, conform incheierii din 21.12.2012 pronuntata de judecatorul sindic in dosarul nr_/3/2012, hotararea fiind executorie.
Conform dispozitiilor art 64 alin 5 din legea insolventei, titularii creantelor sub conditie suspensiva, nu pot participa la vot, fiind indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiei respective.
Ca atare, creditorul E- B. K. nu a beneficiat potrivit legii de dreptul de vot in cadrul adunarii creditorilor din 20.02.2013.
Hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, prin care a fost admis recursul declarat de creditor impotriva incheierii din 21.12.2012 a fost ulterioara desfasurarii adunarii creditorilor, fiind vorba de decizia civila nr 494/06.03.2013, instanta de recurs dispunand inscrierea creditorului ca titular al unei creante provizorii, iar nu sub conditie, intocmirea tabelului definitiv rectificat sub acest aspect, producand efecte juridice din momentul existentei acelui tabel, neputandu-se stabili desfasurarea unei adunari a creditorilor in baza unui act ce nu exista la data adunarii.
Cu privire la critica formulata de creditorul E- B. K. privind nelegala convocare a adunarii creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare, motivat de lipsa calitatii administratorului judiciar HM EXPERT IPURL, a retinut ca sustinerile creditorului privind lipsa calitatii de administrator judiciar a HM EXPERT IPURL au facut obiectul cererilor formulate in dosarul nr_ 1, pronuntandu-se sentinta civila nr 1100/06.02.2013 prin care au fost respinse cererile formulate.
Astfel creditorul arata ca practicianul in insolventa HM EXPERT IPURL nu are calitate de administrator judiciar in prezenta cauza si deci nu putea convoca adunarea creditorilor, avand in vedere ca acesta a fost desemnat in urma inlocuirii administratorului judiciar provizoriu EXPERT INSOLVENTA SPRL, incheierea privind inlocuirea fiind casata cu trimitere spre rejudecare, EXPERT INSOLVENTA SPRL dobandind astfel retroactiv calitatea de administrator judiciar.
Raportat la respingerea cererii privind constatarea retroactiva a calitatii de administrator judiciar provizoriu a EXPERT INSOLVENTA SPRL, in cauza HM EXPERT IPURL fiind confirmat de organele reprezentantive ale creditorilor, avand calitate de administrator judiciar definitiv, precum si la faptul ca in urma rejudecarii cererii de inlocuire in cadrul dosarului nr_/3/2013 a fost pastrata calitatea de administrator judiciar definitiv a HM EXPERT IPURL retinandu-se ca acesta a fost confirmat potrivit legii de catre creditori, retinem criticile formulate de creditorul E-B. K. ca neintemeiate, convocarea adunarii creditorilor din 20.02.2013 prin care s-a votat planul de reorganizare al debitoarei fiind legala, facuta de administratorul judiciar ce detine aceasta calitate in procedura.
Calitatea de administrator judiciar se stabileste in procedura insolventei potrivit dispozitiilor art 11 alin 1 lit c si art 19 din legea 85/2006, dispozitii legale ce au fost respectate.
Cu privire la critica formulata de creditorul C. I. A. N., in sensul incalcarii dreptului propriu la vot, instanta retine sustinerile ca fiind neintemeiate, in raport de dispozitiile exprese ale art 15 alin 2 din legea insolventei, redate supra, potrivit carora creantele existente se stabilesc astfel cum rezulta din tabelul definitiv existent la momentul votarii planului de reorganizare.
Potrivit mentiunilor inscrise in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei, creditorul C. I. A. N. figureaza inscris cu o creanta sub conditie suspensiva, iar nu cu o creanta pura si simpla, dispozitiile art 64 alin 5 din legea insolventei stipuland ca „titularii creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv creantele a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, vor fi indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiei respective”.
Fiind inscris cu aceasta mentiune in tabelul creantelor, creditorul nu are ca atare drept de vot, nefiind indreptatit la exprimarea votului asupra planului de reorganizare.
Sustinerile creditorului in sensul ca s-a constatat indeplinirea conditiei suspensive, putand astfel participa la vot, nu sunt intemeiate, in speta fiind vorba de o hotarare pronuntata de judecatorul sindic . viza o alta institutie juridica, nedispunandu-se modificarea tabelului preliminar si inscrierea creditorului in tabelul definitiv cu o creanta pura si simpla.
Atata vreme cat creditorul nu a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar, acesta nu putea fi modificat, creanta fiind inscrisa in tabelul definitiv in aceleasi conditii, potrivit art 3 pct 17 din legea insolventei ce stipuleaza ca tabelul definitiv reprezinta „tabelul de creante care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate in tabelul preliminar si impotriva carora nu s-au formulat contestatii in conformitate cu prevederile art 73, precum si creantele admise in urma solutionarii contestatilor”.
De altfel, neexercitarea dreptului de vot in cadrul planului de reorganizare de catre creditorul C. I. A. N., nu este de natura a influenta in vreun fel rezultatul votului, creditorul avand o creanta sub conditie, inscrisa in categoria creantelor chirografare simple, categorie in care majoritatatea este detinuta de creditorul . SA, acesta exprimandu-si dreptul de vot in sensul adoptarii planului de reorganizare, orice vot contrar in cadrul aceleiasi categorii, nedeterminand schimbarea rezultatului votului in categoria respectiva.
Mai mult, in pofida reglementarilor cuprinse in art 3 pct 17 si art 74 alin 2 din legea insolventei, creditorul si-a exprimat optiunea, transmitand un punct de vedere scris, in sensul respingerii planului de reorganizare.
Aplicarea dreptului pretins a fost asadar realizata, aceasta neinfluentand insa asa cum am aratat rezultatul votului exprimat asupra planului de reorganizare, potrivit dispozitiilor legale in materie.
Ca atare, instanta a retinut exprimarea dreptului de vot cu majoritatea absoluta in cadrul fiecareia dintre cele trei categorii de creante ce au aprobat planul de reorganizare, fiind indeplinite conditiile prevazute de lege, pentru confirmarea planului de reorganizare.
Cu privire la continutul planului de reorganizare, a retinut ca acesta corespunde dispozitiilor art 95 din legea insolventei, prezentand informatii relative la debitor, la managementul acestuia specific activitatii desfasurate, la sursele de finantare pe perioada reorganizarii, cuprinzand programul de plati si mentionand perioada pentru care este propusa executarea planului.
De asemenea, prin planul de reorganizare propus se face o prezentare a avantajelor nete pe care le are procedura reorganizarii, fata de procedura falimentului, in ce priveste acoperirea pasivului societatii debitoare.
Se mentioneaza expres valoarea activelor societatii debitoare, aceasta fiind de 26.799.366 lei, in timp ce datoriile societatii sunt in cuantum de_ lei, in cazul intrarii societatii debitoare in faliment, avand in vedere si criza economica generala, cu consecinta scaderii puterii de cumparare, valorificarea activelor facandu-se la un pret mult mai mic decat valoarea reala, neacoperindu-se masa credala, continuarea activitatii societatii fiind singura sansa reala de achitare a pasivului.
Trecerea la procedura falimentului ar reprezenta asadar nu numai un prejudiciu al societatii debitoare care este in prezent o societate viabila desfasurandu-si continuu activitatea din momentul deschiderii procedurii insolventei, efectuand plati curente si deruland relatii comerciale, dar si un prejudiciu ireversibil adus tuturor creditorilor care nu isi mai pot incasa creantele.
Se retine in cuprinsul planului de reorganizare ca toate categoriile de creante existente reprezinta categorii defavorizate, niciuna nefiind platita integral in termen de 30 de zile de la confirmarea planului.
Se stabilesc prin programul de plati termenele de plata a creantelor, semestrial, pe perioada celor trei ani de reorganizare.
Se prevad ca modalitati de obtinere a surselor financiare, lichidarea partiala a activelor debitorului, combinat cu restructurarea si continuarea activitatii acestuia.
De asemenea se prevede vanzarea participatiunilor detinute de debitoare la multiple societati comerciale, nominalizate in cuprinsul planului.
Ca strategie de reorganizare, planul mentioneaza continuarea activitatii societatii debitoare pe anumite segmente, stabilite expres, precum si adoptarea unor masuri privind restructurarea si eficientizarea activitatii curente, respectiv: reducerea cheltuielilor salariale si reducerea cheltuielilor generale de administrare.
Instanta a apreciat că, potrivit planului de reorganizare propus, societatea debitoare detine resursele materiale umane si tehnice necesare reorganizarii judiciare, avand premise reale de revenire si revigorare a activitatii, beneficiind de evolutia favorabila a cererii pe piata specifica, avand sursele de finantare necesare continuarii activitatii si achitarii creantelor conform programului de plati stabilit.
De altfel, prin votul majoritar exprimat in sensul adoptarii planului de reorganizare astfel cum acesta a fost conceput, creditorii au girat viabilitatea planului si sansele reale de reusita ale acestuia.
Fiind indeplinite conditiile prevazute de art 101 alin 1 din legea insolventei, planul neprezentand nici un viciu apt a atrage respingerea sa, judecatorul sindic a procedat la confirmarea planului de reorganizare propus de debitoarea ., acordand astfel posibilitatea debitoarei de a-l executa, urmarindu-se ulterior indeplinirea obligatiilor de plata asumate, sub sanctiunea prevazuta de lege.
Împotriva sentinței civile au formulat în termen legal recurs E-B. K., C. I. AVOCAT A. N. și A. NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în reprezentarea DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Prin recursul formulat E- B. K. a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva adunării creditorilor din data de 20.02.2013 și respingerii cererii de conformare a planului de reorganizare.
În motivarea cererii arată, în prealabil, că procedura confirmării planului de reorganizare este o procedură ulterioară momentului adoptării acestuia de către Adunarea Creditorilor ce are drept scop efectuarea unui control de legalitate din partea judecătorului sindic, pentru a fi împiedicate acele situații în care planul de reorganizare nu îndeplinește condițiile de validitate impuse de Legea nr. 85/2006.
Se menționează că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de subscrisa în legătură cu nerespectarea condiției imperative indicate la art. 94 alin. (1) Ut. a) din Legea nr. 85/2006 - încălcând astfel art. 261 pct 5 C.
Prin cererea de respingere a confirmării planului de reorganizare, unul dintre motivele invocate de subscrisa a fost cel legat de nerespectarea condiției imperative indicate la art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, anume inexistența unei hotărâri a acționarilor de aprobare a planului de reorganizare.
Un alt motiv de nulitate a hotărârii constă în faptul că instanța de judecată a interpretat în mod greșit prevederile legale incidente în materia confirmării planului de reorganizare.
Astfel, se arată că prin cererea de respingere a confirmării planului am solicitat instanței de judecată respingerea confirmării planului, aducând în sprijinul acestei solicitări trei seturi de argumente: (i) Nerespectarea condiției imperative indicate la art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006; (ii) Prin planul de reorganizare a fost creată clasa furnizorilor indispensabil cu nerespectarea prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; (iii) Creanța subscrisei E-B. nu este trecută în planul de plăți, fiind încălcate prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, prin nesocotirea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 care impun debitorului, în ipoteza în care dorește propunerea unui plan de reorganizare, să adopte o hotărâre a adunării acționarilor de aprobare a planului de reorganizare. Încheierea unui act juridic, după cum este planul de reorganizare, cu nerespectarea prevederilor legale este sancționată cu nulitatea. în acest sens sunt prevederile art. 1246 din Noul Cod Civil.
În ceea ce privește lipsa de valabilitate a clasei creditorilor furnizori indispensabili, se invocă nerespectarea prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 întrucât nu au fost îndeplinite condițiile cumulative prevăzute ,constituirea clasei furnizorilor indispensabili este ilegală, aspect ce se răsfrânge în mod evident asupra validității planului de reorganizare.
Sub alt aspect, se invocă faptul că creanța E-B. nu este trecută în planul de plăți, fiind încălcate prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, lipsă care se poate datora hotărârii ilegale pronunțate de judecătorul sindic prin care creanța a fost trecută în tabelul creditorilor sub condiție suspensivă în condițiile în care, prin decizia 494/06.03.2012, această hotărâre ilegală a judecătorului sindic a fost modificată, recurenta fiind trecută pe tabel în mod provizoriu, deci cu toate drepturile ce decurg din calitatea de creditor, inclusiv dreptul de a participa la distribuirea sumelor din reorganizare.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate cu privire la respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor din 20.02.2013, se arată că G. nu deține o creanță în cuantum de_,41 ron, ci una de 11.836.422,73 ron;
Instanța de fond, analizând contestația subscrisei, a reținut, în mod neîntemeiat că creditoarea G. deținea, la momentul ținerii adunării creditorilor deciziei ce face obiectul prezentei cauze, 51,64% din totalul masei credale.
Netemeinicia acestei afirmații este probată prin decizia irevocabilă a Curții de Apel București nr. 1713/26.09.2013 care a constatat că G. nu deținea o creanță în cuantum de_,41 ron, ci una de 11.836.422,73 ron. Astfel, a fost anulată măsura administratorului judiciar prin care s-a rectificat tabelul în sensul majorării creanței G. de la 11.836.422,73 ron la_,41. Această decizie, de anulare a măsurii administratorului judiciar are, în mod evident, efecte retroactive, în sensul că se va considera că această rectificare ilegală a tabelului nu avut loc niciodată.
Mi mult, recurenta deținea o creanță, ce-i permitea exercitarea dreptului de vot în cadrul adunării creditorilor, aspect ce are drept consecință diminuarea sub procentul de 50% a drepturilor de vot pretinse de creditorul G..
Prin încheierea din data de 21.11.2012, judecătorul sindic, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) și art. 64 alin. (3)-(5), a admis cererea creditorului G. și a dispus înscrierea creanței subscrisei în tabelul definitiv, în mod provizoriu, sub condiția suspensivă a validării creanței în urma probelor administrate, măsură ce a fost desființată în totalitate de către instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 494 din data de 06.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012, ca urmare a constatării nelegalității hotărârii recurate: "admiterea recursului și modificarea în parte a încheierii atacate în sensul că dispune înscrierea provizorie în tabelul definitiv a creanței creditoarei E-B. K.", soluție rămasă irevocabilă.
Consideră că interesele sale au fost grav prejudiciate prin acțiunile întreprinse de administratorul judiciar în baza măsurii nelegale dispuse de judecătorul sindic prin încheierea din data de 21.11.2012. Astfel, ca și creditor înscris în tabelul definitiv de creanțe sub condiție suspensivă, subscrisei i-a fost îngrădit nu numai dreptul de vot ci și participarea în cadrul Adunării Creditorilor, încălcându-se astfel în mod grav dispozițiile legislației speciale aplicabile în materie.
Prin urmare, având în vedere faptul că toate hotărârile adoptate ulterior înscrierii creanței subscrisei sub condiție suspensivă, au fost luate în mod nelegal, cu nerespectarea dreptului de vot al creditoarei E-B. K. (drept conferit de lege și recunoscut de Curtea de Apel București prin decizia pronunțată la data de 06.03.2013), consideră că se impune inclusiv desființarea hotărârii adunării creditorilor din data de 20.02.2013 prin care a fost votat planul de reorganizare al debitoarei ..
Sub alt aspect, recurenta invocă nelegalitatea exprimării votului de către G. atât în clasa creditorilor indispensabili cât și în categoria creditorilor chirografari
Creditorii furnizori indispensabili, astfel cum sunt ei definiți în art. 96 din Legea nr. 85/2006, sunt creditorii chirografari care au calitatea de furnizori fără de care activitatea debitorului nu se poate desfășura și care nu pot fi înlocuiți.
Odată dobândită această calitate (deși prin prezentul recurs contestă calitatea de creditor indispensabil, pct. 1 din prezentul recurs), ea își produce efectele asupra întregii creanțe, creditorul furnizor indispensabil neavând dreptul să voteze și în categoria creditorilor chirografari, în considerarea faptului că doar pentru o parte a creanței are calitatea de furnizor indispensabil.
Această concluzie se poate desprinde în mod facil din textul art. 96 din Legea nr. 85/2006 care nu atribuie calitatea de furnizor indispensabil în virtutea modului în care a izvorât creanța, ci în virtutea calității deținute de creditorul respectiv. Prin urmare, indiferent dacă numai o parte din creanță este izvorâtă din raporturile comerciale în care creditorul are calitatea de furnizor indispensabil, această calitate se va propaga asupra întregii creanțe deținute de creditor, întrucât această calitate vizează persoana creditorului iar nu izvorul creanței pe care acesta o deține.
Se invocă de asemenea caracterul retroactiv al nulității majorării creanței G. și al trecerii sub condiție suspensivă a creanței subscrisei raportat la faptul că, Curtea de Apel București a modificat cuantumul creanței G., stabilind în mod irevocabil că această persoană deține o creanță de 11.836.422,73, iar nu de_,41 ron astfel cum în mod greșit a considerat instanța de fond. Aceeași este situația și în ceea ce privește creanța E-B. care, în mod evident, avea o creanță înscrisă în tabel, cu drept de vot (chiar dacă provizoriu), ceea ce făcea că G. să nu poată justifica un procent de 51,64% din masa credală.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut în hotărârea ce face obiectul prezentului recurs că trebuie să se raporteze la tabelul de creanțe existent la momentul luării deciziei, fără a ține cont că drepturile ce erau înscrise în acel tabel au fost modificate pentru nelegalitate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Cu alte cuvinte, deși erau ilegale drepturile invocate de G. M. Box (deținerea de 51,64% din masa credală), instanța a considerat că trebuie să se raporteze la momentul adoptării deciziei, arătând că la acel moment, în tabelul de creanțe, G. figura cu o creanță ce reprezenta un procent de 51,64% din masa credală.
Prin calea de atac formulată, Agenția Naționala de Administrare Fiscala, in reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, a solicitat să se constatate nelegalitatea deciziei consemnate in procesului verbal al Adunării creditorilor debitoarei S.C. R. M. S.A. din 20.02.2013 prin care a fost votat si aprobat Planul de reorganizare al debitoarei. De asemenea, in raport de conținutul Planului de reorganizare confirmat, a solicitat sa se constatate faptul ca acesta nu respecta prevederile legale aplicabile la momentul intocmirii (Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei - in vigoare la acea data), si, in consecința, trebuie infirmat.
In fapt,se arată că, in data de 20.02.2013, s-a ținut ședința Adunării creditorilor debitoarei, convocata de administratorul judiciar desemnat HM Expert IPURL, ședința ce a avut drept ordine de zi: votarea planului de reorganizare propus de ..
Un prim aspect de nelegalitate al sentinței recurate constă în - constituirea nelegala a categoriei de creanțe favorizate prin includerea . SA, in calitate de furnizor. Celui care propune planul de reorganizare ii revine sarcina sa releve si sa demonstreze legătura dintre debitoare si furnizorul sau indispensabil continuării activității, cat si faptul ca aceasta este o condiție pentru administrarea eficienta a procedurii. Or, singura mențiune a planului de reorganizare cu privire la furnizorii fara de care activitatea . nu se poate desfășura si care nu pot fi înlocuiți se regăsește doar la pagina 49 din plan, amintind vag de faptul ca furnizorii indispensabili sunt de: utilități, intretinere soft, materiale si subcontractorii. Nu sunt evidențiate contractele aflate in derulare dintre . si . SA, indispensabile reușitei planului de reorganizare, si astfel nu este dovedita indispensabilitatea acestui creditor.
Mai mult,creanța . SA, nu avea posibilitatea legala de a sta in doua categorii de creanțe, si de a beneficia de doua voturi, in cadrul a doua categorii distincte pentru aceeași creanța.
Pentru a se putea asigura insa reușita votării planului de reorganizare, in mod nelegal, creanța acestei creditoare a fost împărțita in doua, astfel:suma de 498.000 lei in categoria creanțelor chirografare stabilite conform art.96 alin.1 din Legea nr.85/2006 - cu un procent de vot in cadrul categoriei de 69,52 % și suma de_ lei in categoria creanțelor chirografare - cu un procent de vot in cadrul categoriei de 87,60 %;
Legal, . SA, chiar si in ipoteza in care ar avea calitatea de furnizor indispensabil activității ., ar fi trebuit sa aibe drept de vot doar . - ori cea desemnata in condițiile art.96 alin.1 din lege (respectiv art.100 alin.3 litera d)), ori in cea a creditorilor chirografari (art.100 alin.3 litera e)).
Se invocă totodată faptul că votul acordat de creditoarea . SA nu indeplinea condițiile de forma pentru a fi luat in considerare, în condițiile în care aceasta se află in procedura guvernata de Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Astfel, la data de 11.02.2013 a fost publicata, in Buletinul procedurilor de insolventa, Notificarea intocmita in condițiile art.61 din lege, cu privire la deschiderea procedurii insolventei asupra . SA in dosarul nr._ înregistrat pe același rol al Tribunalului București Secția a Vll-a Civila. Procedura de insolventa a fost deschisa prin încheierea din 25.01.2013.
In cadrul ședinței Adunării creditorilor din data de 20.02.2013, . SA a fost reprezentata prin avocatul administratorului judiciar CIl V. Marinei, dl B. G. care a depus imputernicirea avocațiala nr._/2013 - anexa a procesului verbal contestat. La o lecturare atenta a acestei imputerniciri, se poate constata faptul ca aceasta era una generala si nu expresa cu privire la votul ce urma a fi acordat in cadrul ședinței Adunării creditorilor .. Or, in ședința din data de 20.02.2013, . SA vota practic un plan de reorganizare prin care consfințea renunțarea la aproape 70% din valoarea creanței sale totale de_,41 lei, iar acordul dat reprezenta un veritabil act de dispoziție.
Trecând peste faptul ca . SA se afla in insolventa si, in acest sens ar fi fost nevoita sa obtina in prealabil si un acord al creditorilor acesteia, imputernicirea avocațiala nu a fost insotita de un document care sa ateste votul favorabil asupra Planului de reorganizare al ., document care sa emane de la organele statutare ale . SA. Fiind totuși o societate pe acțiuni, conform prevederile legale in materie (Legea nr.31/1990), anumite acte de dispoziție au obligativitatea respectării unei anumite proceduri si sa imbrace o anumita forma.
Nu in ultimul rand invederează faptul ca si votul grupei reprezentate de salariați prezintă nereguli. Astfel, voturile exprimate de către creditorii din categoria prevăzuta la art.100 alin.3 litera b) din legea nr.85/2006, a creanțelor salariale, se prezintă dupa cum urmează: "...total categorie - 56.833 lei - acceptat cu votul a 100% din creanțele din categorie."
Așadar, s-a consemnat in procesul verbal faptul ca suma de 56.833 lei (reprezentând un procent de 100% din cei ce au votat) din categoria salariaților, a acceptat planul de reorganizare al ..
Totalul creanțelor salariale, conform planului de reorganizare si tabelului definitiv, sunt insumate la valoarea de 295.663 lei.
Asupra conținutului planului de reorganizare, se arată că acesta nu este viabil si incalca prevederile art.95 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei (in vigoare la data intocmirii Planului de reorganizare si data votului exprimat asupra lui):,modalitatea de realizare a Planului este fundamentată deficitar și nu este de natură să asigure îndeplinirea acestuia.
Planul de reorganizare nu indica perspectivele de redresare (cerința imperativa prevăzuta de art.95 alin.2) ale debitoarei in raport cu posibilitățile si specificul activității debitoarei (inexistenta), cu mijloacele financiare disponibile (inexistente) si cu cererea pieței fata de oferta debitoarei. Planul nu are fundament economic sănătos, fiind practic irealizabil si necontrolabil de către creditori la modul cum a fost el întocmit și aduce o atingere grava atat scopului instituit de Legea nr.85/2006 si prevăzut la art.2, cat si noțiunilor strict referitoare la reorganizarea unei societăți.
Prin recursul promovat, C. I. Avocat A. N., a solicitat modificarea sentinței civile nr. 5968/12.06.2013 a Tribunalului București, secția a VII-A Civila, pronunțata in dosarul nr._ 1, in sensul admiterii contestației subscrisului ca fiind intemeiata.
În motivare se arată că la data de 09.11.2011, a fost instiintat prin adresa nr. 5975/09.11.2011 emisa de către administratorul judiciar al intimatei in funcție la acea data - ROVIGO S.P.R.L. - cu privire Ia înscrierea creanței pe care o deține împotriva intimatei in tabelul preliminar al creanțelor, in cuantum de 3.240.129,50 Iei, la poziția 107 -"Creanțe din credite bancare, livrări produse, prestări servicii, chirii, art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006", sub condiție suspensiva, pana la prezentarea dovezii notificării debitorului. Deși a inteles sa se conformeze solicitării administratorului judiciar, comunicandu-i acestuia dovada notificării debitorului cedat prin fax, la data de 11.11.2011,i-a fost interzis accesul la Adunarea Creditorilor din data de 14.11.2011, având ca punct pe ordinea de zi stabilirea componentei Comitetului Creditorilor, pe motiv ca deține o creanța înscrisa la acea data in tabelul preliminar sub condiție suspensiva, desi condiția fusese îndeplinita inainte de adunarea creditorilor. In acest context, a formulat o contestație împotriva hotărârii luate in cadrul acelei Adunări, contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011, fiind soluționata in mod irevocabil de Curtea de Apel București - Secția a Vl-a Civila la data de 31.01.2012 prin respingerea recursurilor formulate in acel dosar si menținerea sentinței nr. 7264/20.06.2012 pronunțate de judecătorul sindic in sensul admiterii contestației si anularii in parte a hotărârii Adunării Creditorilor din data de 14.11.2011, in ceea ce privește desemnarea Comitetului Creditorilor (sentința aflata la dosarul cauzei).
Îndeplinirea condiției suspensive a fost din nou constatata de judecătorul sindic in cadrul dosarului nr._ l/a6, având ca obiect contestația formulata de debitoare împotriva înscrierii in tabelul preliminar a creanței subscrisului, contestație care a fost respinsa prin sentința civila nr. 7773/29.06.2012, in cadrul căreia instanța a reținut in mod intemeiat ca "în raport de dovada notificării debitoarei, făcuta de creditor prin actele depuse la dosar, instanța retine ca fund "îndeplinita condiția suspensiva, creanța având astfel caracterul unei creanțe pure si simple" (sentința aflata la dosarul cauzei).
In îndeplinirea obligațiilor care ii revin, administratorul judiciar HM Expert I.P.U.R.L. a procedat la înregistrarea tabelului definitiv al creditorilor Ia serviciul Registratura al Tribunalului București - Secția a VII-a Civila in data de 20.12.2012, menținând condiția suspensiva a prezentării dovezii notificării debitorului cedat in ceea ce privește creanța mea, sub pretextul ca nu deține niciun document care sa ateste existenta creanței sau dovada îndeplinirii obligației de notificare a debitorului cedat, in ciuda faptului ca toate înscrisurile privind creanța subscrisului au fost depuse in dublu exemplar odată cu cererea de admitere a creanței, aflandu-se atat la dosarul cauzei, cat si in posesia administratorului judiciar, iar dovada notificării cesiunii a fost comunicata prin fax administratorului judiciar Rovigo S.P.R.L., aspect dovedit prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Ca urmare a consultării Buletinului Procedurilor de Insolventa nr. 1229 din 22.01.2013, a constatat ca HM Expert I.P.U.R.L. a convocat adunarea creditorilor intimatei pentru data de 20.02.2013, ora 14:00 la sediul debitoarei. In acest context, a aflat si ordinea de zi, singurul punct aflat pe ordinea de zi a adunării creditorilor astfel convocata fiind votarea planului de reorganizare propus de R. M. S.A. - in insolventa.
Administratorul judiciar a publicat, alături de convocarea adunării creditorilor, si Lista creditorilor R. M. S.A. invitați sa participe la aceasta adunare, in cuprinsul acestei liste fiind menționați un număr de 302 creditori, printre care si subscrisul, aflat la poziția 196 din lista.
In data de 20.02.2013, data la care urma sa aiba loc ședința adunării creditorilor, s-a deplasat la adresa indicata in cuprinsul convocării, respectiv la sediul debitoarei, in vederea participării la adunarea creditorilor stabilita pentru orele 14:00. Odată ajuns la sediul intimatei, i-a fost refuzat accesul in incinta de către agenții de paza, angajați ai societății Scorseze Security International S.R.L. contractata de intimata si, pe cale de consecința, a fost împiedicat sa particip la ședința adunării creditorilor.
Administratorul judiciar a inteles sa nu tina seama de dispozițiile instanței privind deținerea unei creanțe pure si simple de către subscrisul, aspect constatat prin sentințele civile nr. 7264/ 20.06.2012 si nr. 7773/29.06.2012, intocmind un tabel definitiv rectificat ulterior acestor sentințe in care a inscris inca o data creanța noastră sub aceeași condiție suspensiva si îngrădind inca o participarea subscrisului la ședința creditorilor si exprimarea dreptului de vot asupra planului de reorganizare.
In acest context, a inteles sa formuleze contestație împotriva hotărârii Adunării Creditorilor din data de 20.02.2013, in cadrul căreia a fost aprobat planul de reorganizare propus de intimata, solicitând anularea hotărârii Adunării Creditorilor din data de 20.02.2013 pentru nerespectarea dreptului de participare si de vot al subscrisului si, pe cale de consecința, anularea aprobării planului de reorganizare votat in cadrul Adunării Creditorilor din data de 20.02.2013, precum si obligarea administratorului judiciar sa convoace o noua Adunare a Creditorilor care sa se desfășoare in condiții de legalitate, având ca ordine de zi votarea planului de reorganizare. S-a constituit astfel dosarul nr._, înregistrat la data de 26.02.2013, care a fost conexat la dosarul de fond nr._ 1.
Având in vedere situația de fapt expusa mai sus, precum si contestația depusa de subscrisul, judecătorul sindic a pronunțat Sentința Civila nr. 5968/12.06.2013, prin care a respins toate contestațiile formulate împotriva hotararî Adunării Creditorilor din data de 20.02.2013, conexate la dosarul de fond, inclusiv contestația.
Apreciază ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 304 alin. 9 Cod Procedura Civila, motivul de nelegalitate constând in faptul ca hotărârea atacata (in speța, sentința civila nr. 5968/12.06.2013) a fost data cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșita a legii. Astfel, in pronunțarea sentinței atacate, judecătorul sindic a justificat măsura respingerii contestației formulate de C. I. de Avocat A. N., apelând Ia o motivare lacunara, data cu aplicarea greșita a legii, confirmând in mod nelegal prin sentința atacata măsura administratorului judiciar de incalcare a dreptului la vot al Cabinetului I. de Avocat A. N.. Se invocă totodată lipsa de consecventa a judecatorului-sindic care, in dosarul nr._/3/2011, a pronunțat Sentința Civila nr. 7264/20.06.2012, prin care a arătat in mod expres ca „in speța, condiția suspensiva a fost îndeplinita la data la care creditorul a făcut dovada notificării, din acest moment având așadar dreptul de a vota si de a participa la distribuiri".
Totodată, prin aceeași sentința atacata prin prezentul recurs, judecatorul sindic ignora cu buna-stiinta si prevederile Sentinței Civile nr.7773/29.06.2012 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._ l/a6, prin care același judecător sindic a respins contestația formulata de R. M. .S.A. reținând in mod întemeiat ca "in raport de dovada notificării debitoarei, făcuta de creditor prin actele depuse la dosar, instanța retine ca fiind îndeplinita condiția suspensiva, creanța având astfel caracterul unei creanțe pure si simple".
In raport de cele doua sentințe civile ante-mentionate, care atesta faptul ca judecătorul sindic investit cu soluționarea contestației respinse prin sentința civila atacata a apreciat, ca aceeași creanța a subscrisului este pura si simpla, ca efect al îndeplinirii condiției suspensive, iar acum susține contrariul, arătând ca recurentul deține in continuare o creanța sub condiție, subliniază aspectul ca dispozițiile instanței privind deținerea unei creanțe pure si simple de către recurent au intrat in puterea de lucru judecat, prin rămânerea irevocabila atat a sentințelor civile nr. 7264/ 20.06.2012 si nr. 7773/29.06.2012
Sub alt aspect, se apreciază că sunt lipsite de orice fundament legal si susținerile instanței de fond cu privire la faptul ca neexecitarea dreptului de vot in cadrul planului de reorganizare nu este de natura a influenta rezultatul votului,recurentul deține o creanța înscrisa in categoria creanțelor chirografare simple, la nivelul cărora majoritatea este deținuta de alt creditor, ignorând dispozițiile art. 14 alin. 7) din Legea nr. 85/2006.
Pe cale de consecința, nu prezintă relevanta dacă deține o creanța inferioara celei deținute de creditorul cu o creanța majoritate din aceeași categorie, dupa cum nu prezintă relevanta nici daca votul ar fi influențat rezultatul, în condițiile în care ceea ce contează si primează in egala măsura este ca votul sa se fi execitat in condiții de legalitate, prin permitera accesului si a exercitarii dreptului la vot a tuturor creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei
Nu in ultimul rand, judecătorul sindic arata prin sentința civila nr. 5968/12.06.2013 ca „(...) creditorul si-a exprimat opțiunea, transmițând un punct de vedere scris, in sensul respingerii planului de reorganizare. Aplicarea dreptului pretins a fost așadar realizata, aceasta neinfluentand asa cum am arătat rezultatul votului exprimat asupra planului de reorganizare, potrivit dispozițiilor legale in materie. "
Așadar, dupa ce instanța de fond motivează respingerea contestației prin faptul ca recurentul nu are drept de vot, intrucat înscrierea in tabelul definitiv de creanțe s-a menținut sub condiție suspensiva, aceasta arata, prin aceeași sentința, ca a uzitat in fapt de dreptul de vot, dar ca acest demers nu a avut repercusiuni asupra rezultatului votului, context in care contestați ar fi neîntemeiata.
Asupra recursurilor formulate, analizând motivele de nelegalitate invocate de către cele trei recurente în funcție de caracterul și efectele produse, Curtea constată următoarele:
Prin hotărârea Adunării Creditorilor din data de 20.02.2013, apreciindu-se îndeplinite condițiile de formă prevăzute de disp. art.99-100 Legea 85/2006 a fost aprobat planul de reorganizare propus de către intimata ..
Asupra motivelor de nelegalitate a hotărârii invocate de către creditoarea E-B. K. și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București constând în modalitatea de exercitarea a dreptului de vot al creditorului G. M. Box S.A și cuantumul creanței deținute de către acesta, Curtea constată că, potrivit deciziei civile nr. 1713 din 26.09.2013 s-a dispus, cu putere de lucru judecat, faptul că G. M. Box S.A., nu deține o creanță în cuantum de_,41 lei ci una de 11.836.422,73 lei, precum și faptul că această valoare nu îi conferă calitatea de creditor care deține peste 50% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului .. Raportat la caracterul declarativ al hotărârii judecătorești, respectiv efectul retroactiv al acesteia în sensul că constată drepturi preexistente, dar și obligatoriu, făcând totodată și aplicarea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat (imposibilitatea reluării dezbaterilor asupra chestiunii litigioase soluționate în mod irevocabil, dar și obligația de a se lua act de aspectele rezolvate jurisdicțional anterior), Curtea urmează a constata că în mod ilegal s-a reținut la momentul adoptării hotărârii contestate procentul invocat și calitatea de creditor majoritar în cadrul categoriei de creanțe în care și-a exercitat drepturile prevăzute de legislația specială.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de vot al recurentei E-B. K. în ședința adunării creditorilor din data de 20.02.2013, urmează a constata că, prin decizia civilă nr. 494/06.03.2013s-a dispus înscrierea provizorie a creditoarei în tabelul definitiv cu suma de 99.938.116 lei. Din interpretarea logică a disp. art.73 alin.3 rap. art.64 alin.5 Legea 85/2006, Curtea constată că prevederile legale recunosc toate drepturile conferite de legislația specială creditorilor, inclusiv dreptul de vot în adunările generale unui creditor a cărui creanță este înscrisă cu titlu provizoriu. Încălcarea dreptului la vot a fost invocat ca motiv de nelegalitate a hotărârii din data de 20.02.2013 și de către recurentul C. I. Avocat A. N. . Asupra acestui aspect, Curtea reține că prin sentința civila nr. 7264/20.06.2012 pronunțată in dosarul nr._/3/2011 și sentința civilă nr.7773 din 29.06.2012 în dosarul nr._ 1/a6,irevocabile s-a statuat, cu putere de lucru judecat faptul că recurentul deține o creanță în cuantum de 3.240.129,50 lei, creanță neafectată de nicio modalitate.
În condițiile în care reprezentanții recurentelor E-B. K. și C. I. Avocat A. N. nu au avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la problemele cuprinse în ordinea de zi a ședinței din 20.02.2013, Curtea apreciază că dreptul de vot al acestora a fost în mod substanțial încălcat. Sub alt aspect, prin raportare la disp. art. 105 alin.2 C.proc.civ, urmează a reține că vătămarea suferită de către recurente, respectiv refuzul administratorului judiciar de a le recunoaște existența și exercitarea dreptului de vot, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii contestate.
Având în vedere concluziile la care instanța a ajuns în urma analizării acestor motive de recurs, precum și efectele produse în mod necondiționat prin încălcarea formelor de procedură menționate, Curtea nu va mai analiza și celelalte motive invocate de către recurente. Mai mult, având în vedere că prin hotărârea din data de 20.02.2013, a fost aprobat planul de reorganizare propus de către intimata ., raportat la efectele constatării nulității acestei hotărâri Curtea nu va mai analiza nici motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în legătură cu acesta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art.312 alin.1-3 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile, va modifica sentința nr.5968 din 12.06.2013, în sensul că va admite contestațiile formulate de recurente, va anula hotărârea adunării creditorilor din 20.02.3013, va înlătură dispoziția referitoare la confirmarea planului, menținând în rest sentința civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-creditori C. I. AVOCAT A. N., AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ,în reprezentarea DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și E-B. K.., împotriva Sentinței civile nr.5968 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ 1, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENȚU S.P.R.L. și prin administrator special B. F. și intimata-creditoare S. C. LTD., prin KPMB RESTRUCTURING S.P.R.L.
Modifică sentința în sensul că admite contestațiile formulate de recurente și anulează hotărârea adunării creditorilor din 20.02.3013.
Înlătură dispoziția referitoare la confirmarea planului.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.A.S.V./07.02.2014
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1106/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








