Procedura insolvenţei – SRL. Hotărâre din 22-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 3131/93/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 657
Ședința publică de la 22 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR C. M. S.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta G. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 3971 din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. R. ESTATE DEVELOPMENT INVESTITII SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin consilier juridic M. D.-A., cu delegația la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apelanta prin consilier juridic arată că nu are chestiuni prealabile de formulat și nici alte probe.
Nefiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantei în apel.
Apelanta prin consilier juridic solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de intrare în insolvență a societății intimate. Instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității deși Codul de Procedură prevede expres că părțile au dreptul să discute orice chestiune de fapt sau de drept. S-a făcut aplicarea greșit a Legii 193/2000 și în cazul persoanelor juridice, deși se aplică doar persoanelor fizice. De asemenea s-a apreciat că o parte din clauzele contractuale nu au fost negociate, deși debitoarea nu a depus întâmpinare prin care arate că nu aderă la aceste clauze. Cu privire la debitul solicitat, apelanta consideră că este cert, lichid și exigibil. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 23.08.2013, creditoarea G. T. SRL a chemat în judecată pe debitoarea C. R. ESTATE DEVELOPMENT INVESTITII SRL, solicitând instanței de judecată deschiderea procedurii de insolvența împotriva debitoarei pentru o creanță în valoare de 62.015,71 lei reprezentând 13.850,10 lei debit principal, penalități de întârziere in valoare de 29.698,21 lei si penalități de reziliere in valoare de 18.467,40 lei.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat ca părțile au încheiat un contract de prestare a serviciului „dedicated Connect” nr 3666 la data de 01.09.2008 și cinci acte adiționale. Începând cu luna februarie 2012 debitoarea a încetat sa mai achite contravaloarea serviciilor prestate, astfel ca la data de 01.05,2012 contractul 3666/2008 a fost reziliat.
În drept cererea a fost întemeiată pe art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea nu a depus întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în fața instanței.
Prin sentința civilă nr. 3971/20.12.2013, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.31 din Legea nr.85/2006, cu referire la art. 1 si 3 din lege, orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra patrimoniului unui debitor, mai mult de 90 zile, este îndreptățit a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului său.
Conform art. 33 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta necontestând starea de insolvență.
Prin prezenta cerere creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea C. R. ESTATE DEVELOPMENT INVESTITII SRL, apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 62.015,71 lei compusa din: 13.850,10 lei debit principal, 29.698,21 lei penalități de întârziere si 18.467,40 lei penalități de reziliere, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Prima instanță a reținut ca părțile au încheiat un contract de prestare a serviciului „dedicatedConnect” nr. 3666 la data de 01.09.2008 si 5 acte adiționale, in baza căruia reclamanta in calitate de furnizor s-a obligat sa organizeze si sa presteze serviciul de conectivitate și utilizare internet iar debitoarea să achite c/val acestui serviciu.
Din verificarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că debitoarea a semnat un contract tipizat ce stipulează, printre altele (art.12.3.1 si art.12.3.2 din contract), plata de daune-interese în cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului (debitoarei) calculate astfel: daca termenul convenit pentru serviciile ce au încetat este de 1 an sau mai puțin – o suma egală cu restul de taxe aplicabile (în vigoare la momentul încetării contractului) privind furnizarea serviciilor pentru întreaga perioadă rămasa până la expirarea contractului. Daca termenul convenit pentru serviciile ce au încetat este mai mare de 1 an – o sumă egală cu restul de taxe aplicabile (în vigoare la momentul încetării contractului) privind furnizarea serviciilor pentru întreaga perioadă rămasă până la expirarea primului an al contractului, plus 50% din suma taxelor lunare ramase pana la expirarea termenului convenit rămas in afara acestui prim an.
Din dispozițiile art.12.5 din contract rezulta ca părțile au convenit că prevederile art.12.3 si 12.4 au natura unei clauze penale.
Potrivit dispozițiilor art. 1066 Cod civil, clauza penală, fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, în principiu, instanța de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul și având posibilitatea de a micșora proporțional cu ce s-a executat, în caz de executare parțială a obligațiilor de către debitor, conform dispozițiilor art. 1070 Cod civil.
Nu este de neglijat faptul că instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 Cod civil, neputându-se deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Se consideră întotdeauna ca o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul condiției, in special in cazul unui contract standard formulat în avans.
În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat in repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii (hotărârea pronunțata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justiție, hotărârea pronunțata la 26.10.2006 in cauza E. M. Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, hotărârea Curții de Justiție din data de 4 iunie 2009 pronunțată în cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikné G.).
În speță, instanța a reținut că debitoarea nu a avut posibilitatea de a negocia cu reclamanta decât aspecte ce țin de obiectul contractului (respectiv serviciul furnizat), durata contractului dar nu și condițiile generale la care aceasta a aderat, fără a le negocia în mod direct, astfel ca dispozițiile din clauza penală apar ca fiind abuzive creează, întrucât creează în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Legat de incidenta art. 4 din Legea 193/2000, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 3 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților. La alin. 2 se arata ca o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În cauză, așa cum s-a arătat contractul încheiat de părți este unul pre-formulat, standard.
Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba.
În baza clauzei penale sus menționate, la un debit de 13.850,10 lei, s-a ajuns ca debitoarei sa-i fie calculate penalități de întârziere in suma de 48.165,16 lei, împrejurare din care rezulta ca aceasta clauza are un caracter vădit excesiv față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului.
În consecință, instanța a reținut că suma de 62.015,71 lei nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul dispozițiilor legii 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea, solicitând desființarea ei în întregime și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În motivarea apelului, s-au invocat următoarele motive:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile L 193/2000, întrucât în speță debitoarea este persoană juridică, nefiind, așadar, consumator în sensul definiției prevăzute în actul normativ menționat.
2. Instanța de fond a făcut aplicarea L 193/2000 fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților, cu încălcarea art. 14 alin. 4 N.C.pr.civ., în condițiile în care debitoarea nu a formulat întâmpinare sau contestație.
3. În mod netemeinic și în lipsa oricărei probe instanța de fond a reținut că o parte din clauzele contractuale nu au fost negociate.
4. Există un debit compus din_,10 lei contravaloare facturi și_,21 lei penalități de întârziere, calculate potrivit art. 4.4 din TCG la contract. În mod eronat prima instanță a reținut că debitul de_,16 lei este compus din penalități de întârziere, întrucât suma de_,4 lei reprezintă penalități de reziliere, conform art. 13.3.2 din TCG la contract.
5. Instanța de fond a apreciat în mod greșit rolul penalităților, acestea fiind calculate pentru neîndeplinirea a două obligații contractuale distincte, respectiv obligația de plată a serviciilor și cea de respectare a termenului contractual.
În drept, apelata a invocat prevederile art. 466 și urm. N.C.pr.civ., art. 12 și 31 din L 85/2006, art. 2 din L 193/2000.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele motive:
Din actele dosarului nu rezultă că argumentul esențial care a fundamentat soluția de respingere a cererii, respectiv caracterul pretins abuziv al clauzei contractuale ce stabilește obligația de plată a penalităților, invocat din oficiu de către instanță, ar fi fost pus în discuția părților.
Procedând astfel, prima instanță a încălcat prevederile art. 14 alin. 4 N.C.pr.civ., potrivit căruia părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu
De asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea L 193/2000 în speța de față, întrucât, potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, domeniul său de aplicare este restrâns la contractele încheiate între comercianți și consumatori, iar potrivit art. 2 alin. 1, noțiunea de consumator include doar persoanele fizice, nu și pe cele juridice. Or, în speță, debitoarea este societate comercială, astfel încât nu beneficiază de protecția acordată prin L 193/2000.
Se constată, prin urmare, că prima instanță a examinat exclusiv argumente fără legătură cu speța dedusă judecății, neanalizând pe fond cererea reclamantei sub aspectul îndeplinirii condițiilor de deschidere a procedurii insolvenței. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 3 N.C.pr. civ., coroborate cu art. 8 alin. 6 din L 85/2006, se va anula sentința atacată și se va trimite cauza la prima instanță spre rejudecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
Admite apelul formulat de apelanta G. T. SRL cu sediul în București, .-96, . și . si B, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3971 din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. R. ESTATE DEVELOPMENT INVESTITII SRL cu sediul în . Dragomirești Deal, ., nr.3, ..3, . Ilfov.
Anulează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecarea cererii de deschidere a procedurii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. G. N. C. M. S.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.G.N.
Tehnored.G.M.
Nr. ex. 4/ 14.10.2014
Fond Tribunalul Ilfov
Președinte:S. F. I.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 1194/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
