Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1553/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2498/98/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1376/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1553

Ședința publică de la 17 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. VINȚANU

Judecător M. H.

Judecător C. M. N.

Grefier C. M.

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta reclamantă . BUCUREȘTI - PRIN ADMINISTRATOR A. I. C. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 21.03.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. VLĂDENI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reclamantă prin avocat O. S. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Recurenta, prin avocat arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 30.10.2013, reclamantul A. I. C. în calitatea de persoană fizică și de administrator al ., a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr.406/F/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr.353/.> In motivarea cererii reclamantul arată că hotărârea pronunțată conține o eroare materială cu privire la calitatea procesuală activă a persoanei fizice A. I. C., care a participat la licitație în nume propriu, așa cum rezultă din procesul - verbal de licitație și a chitanței de plată și, nicidecum ., societate comercială al cărei administrator este.

Arată că această confuzie s-a datorat apărătorului care a redactat cererea introductivă, făcând confuzie între cele două patrimonii, pe de o parte persoana fizică A. I. C. și pe de altă parte ..

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 442 din Noul Cod procedură civilă.

Prin Încheierea dată în Camera de Consiliu în data de 21.03.2014, de către Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, cererea petentului a fost respinsă.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.406/F/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta C. L. Vlădeni și s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare- cumpărare intervenită la data de 16.12.2004 între reclamantă și ., dizolvată și radiată, cu privire la suprafața de 10.057,39 mp. teren arabil, situat în trupul K al documentației de carte funciară a fostei ., pentru suma de 47.633.810 lei conform procesului- verbal de licitație din 16.12.2004.

Prin procesul - verbal de licitație din 16.12.2004 încheiat de Comisia de licitație constituită la nivelul debitoarei S.C. Agrozootehnica S.A. Vlădeni - în faliment, adjudecatarul imobilului arătat mai sus este petentul A. I. C., persoană care achită și prețul de adjudecare (ordin de încasare nr. 916/16.12.2004), fiind emisă în acest sens și factura fiscală nr._/16.12.2004 de către vânzătoare.

S.C. O. S.A. a arătat că în evidențele contabile ale sale nu a fost înregistrată niciodată suprafața de teren de 10.057,39 m.p. din trupul K ce a aparținut S.C. Agrozootehnica S.A. Vlădeni.

De asemenea, Primăria . prin adresa nr. 178/23.01.2014 că suprafața de teren în discuție figurează în evidențele fiscale ale acestei instituții în baza facturii nr._/16.12.2004.

În schimb, în evidențele cadastrale ale O.C.P.I. Ialomița suprafața de teren în discuție figurează ca aparținând societății radiate S.C. Agrozootehnica S.A. Vlădeni. Însă calea procedurală aleasă de petent nu poate rezolva această situație, a apreciat prima instanță.

Noțiunea de greșeală materială are, în sensul art. 281 C.proc.civ., înțelesul de eroare materială vizibilă, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii.

Pe calea prevăzută de textul de lege menționat nu pot fi îndreptare erori ale redactării acțiunii cu privire la titularul cererii de chemare în judecată sau cu privire la obiectul acțiunii, și nici greșeli de judecată care privesc fondul pricinii.

De asemenea, nu s-ar putea obține modificări ale calității de proprietar a bunului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării la licitație, întrucât instanța de judecată nu a fost învestită cu cerere privind constatarea valabilității convenției de vânzare- cumpărare intervenită la data de 16.12.2004 între petentul A. I. C. și ..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, petentul A. I. C., înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă.

În motivare recurentul arată că a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.406F/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr.353/. hotărârea pronunțată conține o eroare materială cu privire la calitatea procesuală a persoanei fizice A. I. C. care a participat la licitație în nume propriu conform procesului verbal de licitație și a chitanței de plată și nu a ., societate comercială al cărui administrator este.

Se susține că instanța a pronunțat o hotărâre greșită, cu încălcarea legii, deoarece trebuia să observe că potrivit Procesului verbal de licitație publică din 16.12.2004 încheiat de Comisia de licitație constituită la nivelul debitoarei . - în faliment, adjudecatarul imobilului este A. I. C., care achita și prețul de adjudecare (ordin de încasare nr.916/16.12.2004, fiind emisă și factura fiscală nr._/16.12.2004 pe numele A. I. C.).

În drept: art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Analizând încheierea atacată, în raport probele administrate, susținerile recurentului și temeiul de drept invocat, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă, greșelile asupra numelui, calității și susținerilor părților sau cele de calcul, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În speță nu se solicită îndreptarea unei erori materiale de genul celor indicate în textul precitat, ci se tinde chiar la schimbarea cadrului procesual. Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . faliment la momentul introducerii acțiunii -12.07.2005.

S.C. AGROZOOTEHNICA VLADBNI S.A. a fost radiata din evidentele Oficiului Registrului Comerțului Ialomița, conform sentinței comerciale nr. 848 F din 17.12.2004 pronunțata de Tribunalul Ialomița. Motivul radierii a constat în închiderea procedurii de faliment conform prevederilor art. 131 alin. (1) și alin. (2) Legea 64/1995 republicată coroborat cu art. 227 lit. f) din Legea 31/1990 republicată (deci anterior pronunțării sentinței civile nr. 406F/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. 353/.> Așadar, petentul A. I. C. nu a fost parte la judecata cauzei în primă instanță, astfel încât nu poate pretinde îndreptarea sentinței comerciale nr. 406F din 22.09.2005, în sensul în care să dobândească în cauză calitate procesuală activă, în locul societății reclamante.

Constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . BUCUREȘTI - PRIN ADMINISTRATOR A. I. C. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 21.03.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. VLĂDENI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2014.

Președinte,

G. VINȚANU

Judecător,

M. H.

Judecător,

C. M. N.

Grefier,

C. M.

Red.Jud.G.V.

Tehnored.A.A.

Ex.2/5.11.2014

Tribunalul Ialomița

Judecător sindic: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI