Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 627/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 627/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 11575/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr intern 1204/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 627/2014
Ședința publică de la 16 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Grefier E.-R. L.
*************
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de creditoarea reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR și de C. 99 I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . împotriva Sentinței civile nr. 965/28.01.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta creditoare reclamantă prin consilier juridic H. N., care depune delegație, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Având cuvântul pe alte aspecte probatorii noi, reprezentantul apelantei creditoare reclamantă susține că nu are probatorii noi.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apelurile formulate în cauză.
Apelanta creditoare reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelurilor conform motivelor prezentate în scris, modificarea sentinței de fond și admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe ambele apeluri.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 965/28.01.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR împotriva pârâtului C. E. cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. c, d) și e din legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că reclamanta s-a rezumat în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din legea 85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții; de asemenea nu se arată care ar fi legătura de cauyalitate dintre fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-creditoare REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.
În motivarea apelului reclamanta-creditoare a arătat că natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 este cea a unei răspunderi speciale ce împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Se arată că lichidatorul judiciar a atașat raportului de activitate bilanțul prescurtat în urma analizării raportărilor contabile pe anii 2005-2010. În acestea debitoarea apare cu active imobilizate la nivelul anilor 2008, 2009 și 2010 de 650.482 lei, cu active circulante de 2.996.794 lei la nivelul acelorași ani, însă cu toate demersurile întreprinse nu s-a reușit identificarea acestor bunuri. Deasemenea se arată că debitoarea a încheiat exercițiul financiar 2010 cu o pierdere de 731.272 lei
Se arată că pârâtul a ascuns o parte din averea debitoarei, respectiv acivele imobilizate și circulante precizate mai sus. Valoarea acestora ar fi condus la acoperirea unei părți din datoriile înregistrate de societate.
Deasemenea trebuie coroborată lipsa înregistrărilor contabile ulterioare datei de 31.12.2010, în care să fie expusă modalitatea de ieșire a bunurilor din patrimoniu, astfel încât se naște prezumția folosirii lor în alt interes decât cel societar.
Se mai arată că societatea înregistra încă din anul 2008 datorii în cuantum de 2.303.439 lei, astfel încât încă din acel moment, când societatea a încheiat anul pe pierdere, aceasta se afla în încetare de plăți și era obligatorie pentru administrator, în temeiul art. 27 alin. 1 din Legea 85/2006, formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, fiind astfel incidente și dispozițiile art. 138 lit. c în sensul că pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit debitoarea la încetare de plăți.
Se mai arată că nedepunerea documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 indică intenția de a ascunde creditorilor ce s-a întâmplat cu activul societății, iar reprezentanții societății debitoare au încălcat și prevederile legii contabilității prin nedepunerea bilanțurilor pe anii 2011 și 2012. Prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți administratorul nu a făcut altceva decât să majoreye pierderile debitoarei.
Se mai arată că în conformitate cu art. 72 din Legea 31/1990 precum și art. 374 Cod comercial, administratori stabilesc un raport de mandat cu caracter oneros cu societatea, fiind răspunzători nu numai pentru dol, ci și pentru culpă.
Totodată la aprecierea legăturii de cauzalitate dintre faptele administratorilor și efectele acestora trebuie avut în vedere criteriul obiectiv ce presupune compararea activității administratorilor cu activitatea unei persoane diligente.
Împotriva sentinței a declarat apel și C. 99 I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ..
În motivare a arătat că, în ceea ce privește fapte prevăzută de litera c, încă din anul 2008 societatea înregistra pierderi de 2.303.439 lei, existând deci obligația prevăyută de art. 27 din Legea 85/2006 de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 litera d, aceasta rezultă din atitudinea adminsitratorului de anu depune documentele prevăzute de art. 28 di n legea specială și de anu depune ulterior anului 2010 documente contabile; neînregistrarea acestora dovedește că acesta a dorit să ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății și să facă imposibilă verificarea evidențelor contabile.
Se arată că în ceea ce privește izvorul obligației civile de a răspunde, aceasta are atât sorginte delictuală, cât și contractuală, primând calitatea de mandatar al societății.
În ceea ce privește fapta prevăztă de litera e se arată că debitoarea apare cu active imobilizate în perioada 2008-2010 de 650.482 lei, iar în aceeași perioadă cu active circulante de 2.996.794 lei. Bunurile și sumele de bani aferente nu au putut fi identificate, iar valorificare acestora ar fi condus la acoperirea unei părți din pasivul debitoarei.
În drept apelanta a invocat art. 466 și urm C., Legea 85/2006.
Intimatul-pârât, legal citat, nu a depius întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele, asupra apelurilor formulate:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de apelante se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea va reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că apelantele nu au indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârât în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel recurenta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, în condițiile art. 129 C. (de partea care o invocă).
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 din legea 85/2006 reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce apelantele nu au făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
În ceea ce privește fapta prevăzută de litera e), susținerile (aproape identice) ale apelantelor apar drept nepertinente, din moment ce se bazează pe indicarea unor active imobilizate, disponibilități bănești și creanțe anterioare cu mai mult de 3 ani momentului solicitării deschiderii procedurii și inferioare valoric datoriilor totale. Mai mult, este vădită încercarea de inducere în eroare a instanței prin modalitatea ilogică de adunare a diverselor valori ale activelor, din ani succesivi 2008-2010, practic putându-se astfel numără un activ de 3 ori. La nivelul ultimului an pentru care există indicatori financiari declarați (2010, cf. f. 17 dosar fond) observăm active imobilizate totale de 61.865 lei și active circulante totale de 525.525 lei (marea majoritate creanțe, deci implicit probabil deja prescrise la nivelul anului 2013, când creditoarea declară că ar fi sperat să le recupereze prin predarea catre lichidator a documentelor contabile, deși, în ciuda bilanțului financiar public, negativ, al debitoarei nu inițiase un demers în acest timp cât privește creanța sa).Însă, ce mai trebuie observat este valoarea mult mai mare, de 2.515.465 lei a datoriilor; coroborând acest aspect cu durata foarte mare de timp de inacțiune a celor interesați (creditorilor) și cu faptul că la respectivele datorii au fost cu siguranță adăugate dobânzi/penalități până la data deschiderii, Curtea consideră că un astfel de bilanț, cu 3 ani anterior cererii de deschidere a debitoarei și care atestă active foarte mici față de datorii nu poate face dovada că aceste active ar fi fost deturnate sau ascunse de persoana juridică, fiind la fel de plauzibilă utilizarea lor pentru stingerea parțială a acestor datorii, care altfel ar fi depățit cu mult cuantumul înscris la masa credală.
Deși, așa cum am arătat nu s-a probat existența legăturii de cauzalitate între faptele invocate și prejudiciul invocat, instanța va analiza pe scurt și susținerile privind culpa prin raportare la tipul de răspundere (invocat de apelantae în condițiile mandatului comercial, sau mai exact ca având atât sorginte delictuală, cât și contractuală) pentru o cât mai exhaustivă înțelegere a situației de speță.
Astfel, cum am indicat mai sus în analiza apelului, tipul de răspundere nu poate fi decât delictuală, pârâtul fiind “acuzat” de comiterea de delicte civile, iar nu de neexecutarea unor obligații contractuale.
Apelanta creditoare, dar și apelantul lichidator fac o gravă confuzie între calitatea de mandatar al debitoarei, acceptată de pârât (deci între existența raporturilor contractuale între pârât și debitoare) cu existența raporturilor contractuale dintre creditori și pârât persoană fizică (nu indică aceste raporturi, nici prin ce și-ar fi manifestat vreodată voința creditorii – deci deținătorii creanțelor ce formează prejudiciul - și pârâtul persoană fizică să intre în raporturi contractuale, etc.). Astfel, între creditor și pârâtul-administrator nu există nici măcar premisa răspunderii contractuale, respectiv existența unor raporturi contractuale între ei, astfel încât orice act invocat drept ilicit și prejudiciabil presupus a fi făcut de pârât, nu poate atrage decât răspunderea delictuală, situație în care nu se prezumă niciun aspect al răspunderii (nici vinovăția).
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 NCpc, va respinge apelurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de creditoarea reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA P. PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR – J_, CUI_, C. RO_ cu sediul în București, . nr.3 A, sector 2, cod poștal_ și de C. 99 I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .> cu sediul în București, .. 37, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 965/28.01.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. E., domiciliat în București, ., .. E, ., sector 6, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 Septembrie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
5 ex./17.12.2014
..12.2014..
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: I. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
