Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 726/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 726/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 1983/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3438/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 726/2014
Ședința publică de la 20 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
JUDECĂTOR G. F. I.
JUDECĂTOR C. M. N.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7308/19.09.2013, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă T. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:
La 17.01.2013, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, a depus, la Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtei T. S., în calitate de asociat și administrator al debitoarei S.C. BLEND BAR S.R.L.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei. A rezultat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, astfel că nu a fost posibilă recuperarea creanțelor.
Nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile, conform dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati. Din verificarile efectuate rezulta ca reprezentantii legali ai debitoarei nu si-au indeplinit cu regularitate obligatiile declarative in sensul ca societatea nu a mai inregistrat situatiile financiare la organul fiscal încă din anul 2007.
În cauză, sunt incidente și dispozitiile art. 138 lit. c), in sensul că administratorii unei societati comerciale sunt obligati sa solicite ei insisi aplicarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situatia aparitiei starii de incetare de plati, ci chiar in situatia in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligatii restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin. (1) lit. c), d) si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Prin sentința civilă nr. 7308 din 19.09.2013, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva paratei T. S., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În dosarul nr._ 12 înregistrat pe rolul acestei instanțe, la cererea creditorului Administrația Finanțelor Publice sector 5 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului S.C. BLEND BAR S.R.L., prin sentința civilă nr. 8885/13.09.2012 pronunțată de judecătorul sindic, care a reținut că societatea face parte din categoria debitorilor enumerați la art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, fiind o societate dizolvată de drept, care nu deține bunuri și al cărei sediu este expirat. A fost desemnat lichidatorul judiciar.
În primele rapoarte întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că a îndeplinit măsurile stabilite prin lege, a efectuat notificările, a analizat declarațiile de creanță înregistrate la dosar și a întocmit tabelul preliminar al creanțelor la data de 06.11.2012. Reprezentanții debitorului nu i-au pus la dispoziție actele enumerate la art. 28 alin. 1 din lege.
În ceea ce privește cererea creditorului, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor sale. Răspunderea administratorului societății, instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este de natură contractuală, cum eronat susține reclamantul, iar culpa pârâtei nu se prezumă.
Răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Pentru aplicarea art. 138 lit. c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administratori în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.
Sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, dublată de lipsa dovezilor care să permită individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Împotriva sentinței civile sus menționate, la 11.10.2013, a formulat recurs reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 5 A FINANTELOR PUBLICE.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 14.11.2013.
În motivarea recursului, recurenta a susținut, în principal, următoarele aspecte:
Hotararea judecătoreasca este pronuntata cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de Procedura Civila).
In considerentele hotararii recurate instanta retine ca, pentru a putea fi atrasa raspunderea, in condițiile art. 138 din lege, este necesar sa fie indeplinite patru condiții: prejudiciul, fapta ilicita, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanelor avizate.
De asemenea, instanta retine faptul ca nu s-a făcut dovada privind tinerea contabilitatii si aducerea societatii in stare de incetare de plați.
Insa, pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesara intrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolventa a societatii debitoarei si savarsirea de către persoanele vizate a uneia din faptele expres si limitativ prevăzute de lege.
Față de aceste considerente invederează instantei ca, atata timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind indeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea in incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.
Cu privire la interpretarea dispozițiilor lit. c) trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor atunci cand a edictat norma de drept analizata.
Astfel, scopul edictarii acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, intemeiat pe doua principii fata de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv:
-principiul apararii drepturilor creditorilor societatilor comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați
-principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudicieaza pe ceilalți creditori.
Administratorii unei societati sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor legii insolventei, nu numai in situatia apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situatia in care aceasta stare este iminenta.
Fapta ilicita a administratorilor societatii consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul că au dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare în recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra recursului, raportat la prevederile art. 304 indice 1 C. proc. civ. și prin prisma motivelor invocate, apreciază Curtea că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, conform art. 312 alin. 1 C., pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, ”în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Conform prevederilor art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., părțile au obligația (…) să-și probeze pretențiile și apărările.
Motivele de recurs ale reclamantei au un pronunțat caracter teoretic, cuprinzând susțineri cu caracter general și fără a se indica, raportat la situația de fapt concretă, mijloacele de probă ce dovedesc elementele răspunderii administratorului societății. Instanța de control judiciar este ținută să analizeze calea de atac doar în limitele motivelor invocate, fără a se putea substitui uneia sau alteia dintre părți, nici în ceea ce privește probele de administrat, nici în ceea ce privește criticile sau apărările de formulat.
În acest context, reține Curtea că natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, constituindu-se într-o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În cauză, recurenta reclamantă nu a făcut în concret dovada susținerilor sale. Simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate și să se probeze efectiv care sunt faptele săvârșite și care au condus la insolvența societății.
Curtea reține că prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit în mod cert la ajungerea societății în stare de insolvență.
Nu este suficientă așadar existența unui prejudiciu ( faptul că societatea figurează în evidențele creditorilor cu debite neachitate), atâta vreme cât nu sunt dovedite în concret fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtei, toate acestea în modalitățile reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în mod obiectiv care sunt activitățile efectuate de pârâtă, modalitatea în care s-au realizat, perioada de timp, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu pot fi reținută ca dovedite nici fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate.
Astfel, în cauză, recurenta nu a dovedit faptele săvârșite de pârâtă în cursul desfășurării activității societății, din care să rezulte interesul personal vădit al acesteia de a-și procura foloase sub acoperirea societății și în dauna creditorilor, nici actele ce ar fi fost comise de pârâtă și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.
Reclamanta nu a făcut dovada în concret că pârâta, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului acesteia, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății.
De asemenea, faptul că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății. Nerespectarea acestei obligații nu echivalează cu îndeplinirea cerințelor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, atâta vreme cât nu se face și proba esențială a interesului personal în continuarea activității ce a condus persoana juridică la încetarea de plăți.
Mai mult, răspunderea pârâtei nu se poate atrage dacă nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanțele trebuie însă să stabilească, de la caz la caz, dacă pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod, ceea ce, în cauză, recurenta nu a realizat.
Totodată, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către recurenta reclamantă.
Nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de recurentă în justificarea pretențiilor sale, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această omisiune, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunse în stare de insolvență, neîncadrându-se în prevederile stricte, limitative, ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se mai reține și că răspunderea patrimonială reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este identică și nici nu se determină în corelație cu răspunderea administratorului față de societate, reglementată, printre altele, de art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat, prima nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7308/19.09.2013, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă T. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.
Președinte, L. C. S. | Judecător, G. F. I. | Judecător, C. M. N. |
Grefier, C. G. MIGLEȘ |
Red. Jud. L.C.S.
Thred. L.C.S./A.A./2 exp./15.04.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: B. A. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 814/2014. Curtea de... → |
|---|
