Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 830/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 13801/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.830
Ședința publică de 17 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A. G. S.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantele F. I. S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al REMER SANIT S.R.L. și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE sentinței civile nr.8687 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. S. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține pricina în pronunțare atât pe excepția lipsei calității procesuale active a apelantei F. I. S.P.R.L., cât și a excepției lipsei calității procesuale active a apelantei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE invocate de intimat, precum și asupra fondului recursului.
CURTEA
Deliberand, se retin urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 8687 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu pârâtul D. S. C..
In motivare, s-a retinut ca, pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar, rezultă că pârâtul au fost administrator al debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pâratul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale sau la ORC nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu exista niciuna din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la incetarea de plăți, s-a reținut că în speță nu s-a făcut in niciun fel dovada incidenței acestui text de lege.
În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la incetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Impotriva sentinte civile nr. 8687 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, la data de 15.11.2013, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, a formulat apel, prin care solicita admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate si pe fond admiterea cererii formulate si obligarea paratului sa suporte pasivul societății debitoare.
In motivare, se arata ca, in data de 22.08.2013, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a formulat in temeiul art. 138 alin. (1) lit. c si d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, o cerere de atragere răspunderii patrimoniale personale a numitului S. - C. D., in considerarea calității acestuia de administrator al societății, prin care s-a solicitat instanței sa dispună suportarea de către acesta a debitelor cu care figurează societatea debitoare la bugetul de stat conform tabelului definitiv depus la dosar.
Considera ca instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulata de instituție cu interpretarea greșita a legii.
Se invedereaza ca, prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentantul debitoarei a încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi. în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei ( art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii semnificative, care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație, un comandament pe care administratorul nu îl poate încălca.
In acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței este o răspundere contractuală. Astfel, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți. (Oricine exercitând obișnuit profesia de mijlocitor, va fi căzut în faliment, e culpabil.)
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, dovedește culpa acestuia în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Dispozițiile art. 138 al. 1 trebuie înțelese în sensul de mai sus și nu sub aspectul unei vinovății care ar îmbrăca forma intenției sau culpei pentru că nu ne aflăm în fața dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală, articolul 998 și urm. C. civ, ci în fața unei norme speciale derogatorie de la dreptul comun. Prin săvârșirea oricărei fapte descrisă de art. 138, culpa persoanei trebuie examinată după criteriul bunului profesionist (bonus pater familias).
Prin cererea formulata de către instituție, a solicitat instanței sa procedeze la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății, respectiv a administratorului societății pentru pasivul social rămas neacoperit ca urmare a declanșării procedurii falimentului.
De asemenea din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de legale, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plați.
Astfel, responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorului debitoarei, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit. d) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Se apreciaza ca fiind întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista si prezumția de culpa a administratorilor.
In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite, se sustine ca, în cuprinsul cererii, in conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1, societățile comerciale au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie. potrivit prezentei legi, iar art. 5 statueaza ca persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla si sa întocmească situații financiare anuale. Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2, reiese ca administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparține si creditorilor societății, insa aceștia o pot exercita numai in caz de faliment al societății, astfel incat rezulta fara echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate in conformitate cu legea.
Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității in partida dubla si obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual si din raportarea semestriala la organele fiscale (in speța la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se incalca in mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității.
Din cele expuse mai sus, rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii acesteia, nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind astfel indeplinita condiția esențiala prevăzuta expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.
Referitor la prejudiciu, se arata ca existenta unui prejudiciu cert cauzat instituției de către parat prin conducerea defectuoasa a societății s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, se invedereaza ca, în privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale), cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il incheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la art 11 al Legii 82/1991, modificata si republicata, la alin. (1) se arata in mod clar ca: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorilor, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata si are răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa ca obligația tinerii contabilității in conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societății in baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se incheie intre o societate si administratorul ei.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii noastre intimatul nu a făcut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa-l absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.
In ceea ce privește legătura de cauzalitate, se mentioneaza ca o societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi si venituri din amenzi. Deci societatea, si implicit administratorul acesteia, au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fara sa plătească impozitele aferente.
Se mai precizeaza ca nu se poate susține ca, in cazul incalcarii obligației de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, exista o prezumție de culpa ca in cazul răspunderii civile delictuale reglementate in dreptul comun, cand autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoara (culpa levissima) pentru ca formularea art. 138 lit. d deroga de la acest principiu.
Mai trebuie menționat ca, in temeiul art. 138 din lege, sunt răspunzători pecuniar membri organelor de conducere "care au cauzat" ajungerea persoanei juridice la incetarea de plați prin una dintre faptele enumerate in text. Aceasta expresie "au cauzat" sugerează existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori, dar aplicarea textului are loc si in situația in care fapta a constituit condiții favorabile pentru ajungerea in insolventa. Prin urmare, paratul cu intenție nu a respectat aceste obligații si nu a depus actele contabile pentru a frauda creditorii. Starea de insolventa ii este imputabila si solicitam sa suporte plata pasivului debitoarei.
Administratorul având de indeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata.
Urmare a activității desfășurate de administratorul societății, societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalităților aferente acestora.
In drept, se invoca legea nr 85/2006.
Prezenta cerere este scutita de plata taxelor de timbru si timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art.229 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.30 din OUG nr. 80/2013.
In conformitate cu prevederile art. 223 Cod Pr Civ, se solicita judecarea si in lipsa.
De asemenea, impotriva aceleasi sentinte a declarat apel, la data de 19.11.2013, si F. I. SPRL in calitate de lichidator al ., solicitand admiterea apelului, modificarea hotararii si admiterea cererii in sensul obligarii paratului la suportarea pasivului societății debitoare.
In motivare, se arata ca intimatul S.-C. D. nu a indeplinit condițiile impuse de lege, respectiv de a tine contabilitatea in conformitate cu cerințele legale, de a depune situații financiare si contabile si de a prezenta documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
De asemenea, se poate prezuma prin neprezentarea documentelor contabila ca a ținut o contabilitate fictiva.
Intimatul a produs dispariția unor documente contabile, toate acestea fiind elemente necesare pentru a putea fi atrasa răspunderea patrimoniala a intimatului.
Faptele prezentate mai sus au condus la deschiderea procedurii insolventei impotriva REMER SANIT SRL, iar, potrivit art. 72 din Legea 31/1990 republicata, obligațiile si răspunderea administratorilor fiind reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si cele speciale prevăzute in aceasta lege, culpa administratorilor se apreciază in abstracto.
Considera ca au fost indeplinite cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art. 138 C. civ., si anume prejudiciul, fapta ilicita, legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, vinovăția.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu constituie o condiție ce a condus la deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata impotriva REMER SANIT SRL
Se solicita, in baza art.411 alin. 1 pct.2 cod de procedura civila, judecarea apelului in lipsa pârtilor.
Intimatul a depus intampinare la data de 14.05.2014, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
In motivare, se arata ca, prin sentinta civila nr 8687 din data de 23.10.2013 pronunțata de Tribunalul București, Sec. a Vll-a civ., in dosarul nr._ 13/al, s-a dispus respingerea cererii de atragere a răspunderii formulata de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 4 Bucuresti.
In temeiul art. 205, alin. 2, pct. b noul C. proc. civ., se invoca excepția lipsei calității procesuale active a atat a recurentei Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, cat si a recurentului F. I. SPRL.
Potrivit art. 138, alin. 6 din Legea nr. 85/2006, în cazul in care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii in temeiul alin. 1 sau, dupa caz, 3, administratorul/lichidatorul judiciar care nu intenționează sa formuleze recurs impotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. In cazul in care adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide ca se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie sa formuleze calea de atac, potrivit legii.
Prin urmare, calitate procesuala activa in exercitarea caii de atac o are administratorul/lichidatorul judiciar, insa fie a exercitat calea de atac din proprie inițiativa, fie numai daca a notificat in prealabil creditorii asupra intenției sale de a nu declara calea de atac impotriva sentintei civile nr. 8687 din data de 23.10.2013, iar fie adunarea generala, fie creditorul care are mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor a decis ca se impune introducerea caii de atac.
Din cuprinsul cererii de apel nu rezulta in care din cele doua variante se găsește recurentul.
Pe fondul cauzei, considera ca cererile de recurs sunt neintemeiate.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, se invedereaza ca recurenții sustin ca paratul nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, nu a depus situații financiare si contabile si nu a prezentat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, prezumandu-se ca a ținut o contabilitate fictiva.
Debitoarea REMER SANIT S.R.L. a desfășurat activitate pana la sfârșitul anului 2008 si avut ca obiect de activitate intermedierea vânzării de obiecte sanitare: adică, un consumator final ii solicita anumite obiecte sanitare (robineti, etc), paratul le cumpăra de la un furnizor en-gros si le vindea consumatorului final; pentru aceasta munca, debitoarea REMER SANIT S.R.L. incasa un procent din prețul de vânzare.
In momentul in care, la sfârșitul anului 2008, societatea romaneasca a aflat la televizor ca este criza economica, comenzile au scăzut ., astfel ca, de la inceputul anului 2009 si pana in prezent nu s-a mai desfășurat nicio activitate.
Debitele fata de bugetul de stat sunt cele declarate de parat -in calitate de administrator al debitoarei REMER SANIT S.R.L. - prin declarațiile fiscale inregistrate pana la sfarsiul anului 2008 la organul fiscal. Daca nu ar fi inregistrat declarații fiscale semnifica ca săvârșea infracțiunea de evaziune fiscala, iar creditoarea Administrația Finanțelor Publice a sectorului 4 București nu ar fi depus declarație de creanța (neexistand debite declarate).
Debitele unui contribuabil societate comerciala pot rezulta in doua situații: fie societatea comerciala declara ce debite are prin declarațiile fiscale; fie organul fiscal constata, in urma unui control, care sunt debitele fata de bugetul de stat nedeclarate.
Se poate spune ca un contribuabil tine o contabilitate fictiva doar atunci cand nu depune declarații ori depune declarații cu venituri mici, iar in urma unui control al organului fiscal, se constata debite mai mari.
Se mai precizeaza ca niciuna dintre cele doua recurente nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptele pretinse si ajungerea societății in stare de insolventa.
In dovedire, se solicita proba cu inscrisuri.
In drept, se invoca art. 205 si urm. C. proc.civ.
Curtea nu a administrat inscrisuri noi, nefiind depuse.
La termenul din 17.10.2014, Curtea a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantilor.
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului F. I. SPRL in calitate de lichidator al . invocata de intimat, cu prioritate, in temeiul art 248 alin 1 Cod Pr Civ (2010), instanta urmeaza a o admite, avand in vedere ca cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a fost formulata de creditoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, care si-a exercitat si dreptul de a introduce apel impotriva sentintei pronuntate. In aceste conditii, nu mai sunt incidente dispozitiile art 138 alin 6 din legea nr 85/2006, dat fiind faptul ca insasi creditoarea a inteles sa declare calea de atac, astfel incat este lipsit de interes demersul lichidatorului.
Pentru aceste motive, Curtea va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului F. I. SPRL in calitate de lichidator al ., urmand a respinge apelul ca fiind introdus de o persoana fara calitate procesuala activa.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, Curtea urmeaza a o respinge ca nefondata.
Astfel, se retine ca D. Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 în calitate de creditor al . a inteles sa formuleze o actiune in atragerea raspunderii patrimoniale a asociatului si administratorului debitoarei, pentru faptele prevazute de art 138 lit c si d din legea nr 85/2006, acest drept procesual fiind ingaduit de dispozitiile art 138 alin 3 din acelasi act normativ.
Desi art 138 alin 6 din legea nr 85/2006 stipuleaza ca ” În cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii, Curtea apreciaza ca nepermiterea exercitarii directe a dreptului de a formula calea de atac impotriva sentintei de respingere a cererii de atragere a raspunderii patrimoniale, in conditiile in care recurenta a declansat actiunea, reprezinta atat o incalcare a dreptului la aparare (reglementat de art 24 din Constitutie), cat si a dreptului de acces la instanta instituit de art 24 din Constitutie, precum si de art 6 par 1 din Conventia Europeana.
In plus, conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Lege nr. 85/2006, acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ori supraveghere a societății falite poate fi formulată de către administratorul sau lichidatorul judiciar, legiuitorul conferind, insa, legitimitate procesuala activă, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, pe cale de exceptie, în cazul în care lichidatorul omite sa se pronunțe asupra incidenței prevederilor art. 138 în raport sau dacă nu formuleaza acțiunea, si comitetului creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, creditorului desemnat de adunarea creditorilor, precum si creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
In speta, apelanta este creditor majoritar al societatii falite (astfel cum rezulta din tabelul definitiv de creante-f 82, dosar nr_ 13 al TB), ceea ce inseamna ca, in temeiul art 138 alin 3 din Legea nr 85/2006, acesta poate formula atat cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, cat si calea de atac impotriva hotararii judecatoresti prin care se solutioneaza o astfel de cerere.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptia ca nefondata.
Asupra fondului apelului declarat de D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, examinand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondata calea de atac, pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) si d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la insolventa iminenta, societatea debitoare acumuland datorii, iar administratorul nu a depus documentele contabile prevazute de legea insolventei.
Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin prezentul recurs, apelanta invoca faptul ca ne-am afla pe taramul raspunderii contractuale (contractul de mandat) unde culpa se prezuma.
Aceasta sustinere nu poate fi primita.
Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciul. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul S.-C. D. - administrator al societatii debitoare - nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre S.-C. D. si societate. Avand in vedere ca apelanta este tert fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.
In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.
Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.
Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Apelanta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unor interese personale.
Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
Curtea mai are in vedere că prin raportul intocmit, in baza art 59 din legea nr 85/2006, de lichidatorul judiciar desemnat se menioneaza ca motivele care au condus la aparitia strarii de insolventa ar fi managementul neperformant, neachitarea debitelor curente, puterea scazuta de a concura pe piata de profil.
Insa, chiar daca administratorul a exercitat un management defectuos, o asemenea ipoteză nu este reglementată de dispozițiile legale printre faptele pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale.
In ceea ce priveste incidenta art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în sensul că pârâtul-intimat nu a depus documentele prevazute de legea insolventei si nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, acest dezinteres conducand la falimentul societatii, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a ținut o contabilitate fictivă, ca a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, precum si faptul ca acestea ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simplul fapt ca paratul nu a depus documentele prevazute de art 28, chiar daca este o obligatie legala, nu este suficient pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada existentei dublei contabilitati sau nerespectarii dispozitiile legale la intocmirea actelor contabile, precum si a legaturii de cauzalitate dintre aceste actiuni si insolventa societara.
Sustinerea apelantei in sensul ca dezinteresul fata de prevederile legale ce guverneaza desfasurarea activitatii unei societati (dezinteres ce ar rezulta din netinerea unei contabilitati in conformitate cu dispozitiile legale) a condus la falimentul societatii are un caracter general, teoretic, speculativ, nefiind sustinuta de un minim de probe. Recurenta pleaca de la premisa ca nedepunerea declaratiilor fiscale semnifica tinerea unei contabilitati fictive sau ilicite, insa aceasta este rezultatul unei simple prezumtii. Desi printre mijloacele probatorii se enumera si prezumtiile, acestea, in cazul in care nu sunt legale (adica instituite de lege, ceea ce este cazul in speta, intrucat Legea nr 85/2006 nu reglementeaza o astfel de prezumtie), trebuie să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art 1203 Cod Civil). Astfel, instanța trebuie sa porneasca de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi. In speta, faptele cunoscute ar fi existenta unei contabilitati fictive sau tinerea nelegala a actelor contabile, insa acestea trebuie dovedite, nefiind suficiente simplele presupuneri sau afirmații ale reclamantului, intrucat acestea nu pot conduce la nasterea prezumției.
Sub aspectul afirmatiei in sensul ca nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la tinerea contabilitatii rezulta din nedepunerea actelor contabile rpevazute de art 28 din Legea nr 85/2006, aceasta nu poate fi primita. Curtea are in vedere ca dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce nepredarea documentelor contabile prevazute art. 28 din legea nr 85/2006 presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
Referitor la asertiunea apelantei potrivit căreia culpa paratului ar fi prezumata, dat fiind faptul ca primeaza calitatea de mandatari al reprezentantilor societatii, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită. Astfel cum s-a retinut mai sus, natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtului din acest mandat.
D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatilor, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a apelantului lichidator F. I. S.P.R.L.
Respinge apelul formulat de apelantul lichidator F. I. S.P.R.L. inregistrat la UNPIR cu nr RFO II-0450, C._, cu sediul in Bucuresti, ., ., ., si sediul ales in Bucuresti, . 2J, . pentru lipsa calității procesuale active.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a apelantei D.G.R.F.P. ca nefondată.
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . GEROTA, nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.8687 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. S. C., cu domiciliul in Voluntari, . nr 52, jud Ilfov si domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, în București, ..13, ..4, sector 4, CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.AMLZ/23.10.2014
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
