Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1041/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1041/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 27167/3/2012/a1

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1041

Ședința publică de 18 aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE D. V.

JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR A. L. Z.

GREFIER A. G. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.8417 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. C. ȘI F. C. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr.8417/17.10.2013 a Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 în contradictoriu cu pârâții D. C. și F. C. P..

Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a reținut că la 18.01.2013 Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților D. C. și F. C. P. pentru pasivul societății debitoare . SRL; sub motiv că pârâții nu au depus actele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 la cererea lichidatorului judiciar; că această omisiune creează o prezumție de utilizare a bunurilor societății în folosul pârâților; că este dovedită astfel legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a acestora și prejudiciul produs, cauzat de omisiunea de plată a datoriilor și dezinteresul pentru funcționarea normală a societății.

Analizând cererea, judecătorul-sindic a constat că, în speță, a fost deschisă procedura simplificată de insolvență față de debitoare, că lichidatorul judiciar a reținut în raportul de activitate refuzul pârâților de a preda documentele contabile și că în aceste condiții nu a putut să se pronunțe asupra cauzei insolvenței.

Cu privire la cererea creditorului de atragere a răspunderii patrimoniale judecătorul-sindic a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii pârâților pe temeiul art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, invocat de reclamantă, deoarece aceasta nu au fost dovedite elementele răspunderii patrimoniale respectiv fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate între faptă și starea de insolvență a debitoarei.

Judecătorul-sindic a mai reținut că reclamanta a făcut doar simple afirmații deoarece nu a dovedit faptele și împrejurările acestora, așa cum sunt menționate în cererea de chemare în judecată.

Totodată a reținut că relativ la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 nu există dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență; iar omisiunea de a preda documentele contabile constituie doar o prezumție simplă a faptei de nerespectare a obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.

La 22.11.2013 Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, a declarat recurs criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

Se susține că, greșit instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâților.

Recurenta a arătat că este întrunită condiția existenței faptei ilicite constând în omisiunea ținerii contabilității în conformitate cu legea, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută la lit.d) din art.138 al legii 85/2006; că potrivit art.72 și art.73 din Legea nr.31/1990 administratorii sunt răspunzători pentru existența registrelor și corecta lor ținere, iar în caz de faliment creditorii societății pot formula acțiune în răspundere împotriva acestora.

Cu privire la culpă se susține că din coroborarea art.11 al legii 82/1991 cu art.72 din Legea nr.31/1990 se deduce că administratorii societății, obligați legal să țină contabilitatea, sunt ținuți să răspundă față de societate pe temeiul mandatului astfel că ei răspund contractual și față de terți. Cum pârâții nu au dovedit existența unor cauze care să-i înlăture responsabilitatea rezultă implicit culpa acestora.

Cu privire la legătura de cauzalitate se arată că aceasta rezultă din faptul că dezinteresul în îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății conduce la un rezultat previzibil și anume falimentul societății. Recurenta susține că prin acest argument este dovedit raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorilor și ..

Recursul nu este fondat.

Nu este fondată critica recurentei încadrată din oficiu de Curte în motivul prevăzut de art.3041 C.pr.civ.

În esență, recurenta susține că prima instanță a reținut greșit situația de fapt deoarece a considerat fără niciun temei că pârâții nu au săvârșit o faptă ilicită în sensul prevăzut de art.138 lit.d) din Legea 85/2006 și că nu ar exista nici celelalte condiții ale răspunderii patrimoniale întemeiate pe textul arătat.

Curtea consideră că refuzul pârâților de a depune actele contabile în procedura insolvenței constituie o prezumție simplă a faptei de omisiune de ținere a contabilității, prevăzută de art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006.

Curtea observă că nu este dovedită însă legătura de cauzalitate dintre omisiunea pârâților de a ține contabilitate și . debitoarei. Există o mulțime de cauze, subiective sau obiective, ce pot genera starea de insolvență a unei societăți comerciale. În speță se prezumă că omisiunea de ținere a contabilității ar fi cauzat . debitoarei. O astfel de prezumție nu poate fi dedusă dintr-o altă prezumție și anume omisiunea de ținere a contabilității societății, dedusă și ea din refuzul pârâților de a preda actele contabile lichidatorului.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.8417 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. C. ȘI F. C. P., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2014.

Președinte, Judecător,Judecător,

D. V. D. MANOLEANAMARIA L. Z.

Grefier,

A. G. S.

Red.Jud.D.V.

Tehnored.F.L.

10.06.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: A. S. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1041/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI