Contestaţie. Decizia nr. 1307/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

În motivare au susținut în esență următoarele: creditarea debitoarei aflate în insolvență de către asociatul unic V. I. nu reprezintă o activitate curentă, debitoarea avea lichidități de 562.561 lei, raportul nu precizează scopul acestei creditări, creditările au fost de fapt fictive, nu există contracte care să justifice aceste împrumuturi și deci nici restituirea la o scadență așa de rapidă nu se justifică, exista o linie de creditare la U. Ț. Bank.

Administratorul judiciar a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată susținând în esență că împrumutul a fost acordat în baza unui înscris, contractul de împrumut nr.2/27.01.2003 și conform celor 3 facturi din decembrie 2013 nr.504, 506, 507, împrumutul a fost luat pentru plăți curente pentru că din contul unic de insolvență nu se pot face ridicări de numerar mai mari de 10.000 lei, comisioanele percepute fiind foarte ridicate, prin dispozițiile de plată din 22 și 24 ianuarie 2014 au fost restituiți 25.000 lei, creditările nu au fost fictive, se încadrează în activitatea curentă.

Prin sentința nr.1803/20.05.2014 Tribunalul Ilfov (pe lângă soluționarea și unei alte cereri fără legătură cu cererea expusă mai sus) a respins contestația ca neîntemeiată reținând următoarele:

„Prin raportul de activitate întocmit sub nr. 596/24.02.2014, depus la data 25.02.2014, administratorul judiciar al debitoarei a descris operațiunile desfășurate si situația încasărilor si plaților aferente perioadei 01.12._14, fiind contestate de către creditoare operațiunile de creditare în cuantum de 35.000 lei efectuate de V. I. către debitoarea ., ca fiind fictive, respectiv operațiunile de restituire a creditelor in valoare de 25.000 lei efectuate de către debitoare cu acordul administratorului judiciar. Potrivit art. 49 din Legea nr. 85/2006, (1) pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; (2) actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. Susținerile contestatoarelor cu privire la caracterul fictiv al operațiunilor de creditare a debitoarei, respectiv cu privire la depășirea limitelor art. 49 in ceea ce privește operațiunile de restituire a creditelor in valoare de 25.000 lei, nu sunt dovedite in cauza, din probele administrate neputându-se concluziona ca operațiunile nu se încadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. După cum s-a precizat de către administratorul judiciar al debitoarei, creditarea societatii cu suma de 35.000 lei este dovedita de chitanțele nr. 504, 506,507 / 12.12.2013, a fost necesara pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale societatii ce au necesitat plați in numerar la punctele de lucru din județul G. si județul Tulcea, reprezentând combustibil, rovignete, consumabile, plați furnizori locali, etc. F. de aspectele reținute anterior contestația formulata va fi apreciata ca neîntemeiata si respinsa ca atare.”

Împotriva acestei sentințe la data de 27.08.2014 au declarat apel contestatoarele, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 03.09.2014.

În motivarea apelului s-au arătat în esență următoarele: sentința atacată nu este motivată pentru că nu s-a motivat soluția de respingere a probelor pe care le-a solicitat, anume înscrisuri, creditarea la care se referă nu reprezintă o activitate curentă a debitoarei, raportul nu menționează scopul creditării, creditarea a fost fictivă, nu există contracte de creditare, administratorul judiciar nu a făcut dovada celor susținute în întâmpinare (adică a destinației sumelor împrumutate, a plăților făcute cu aceste sume).

Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat susținând în esență că creditarea a fost necesară pentru plăți în numerar la anumite puncte de lucru ale debitoarei, sentința este motivată, criticile apelantelor nu privesc legalitatea raportului de activitate, este inadmisibilă pe această cale anularea împrumuturilor, creditarea nu a fost cu dobândă și nici fictivă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de apel reține următoarele:

Apelantele-contestatoare sunt, în această cauză, sursa unor confuzii juridice (atât pe plan terminologic, cât și procedural). Unele din aceste confuzii juridice cuprinse în acțiune sunt sursă a nelegalității parțiale a sentinței pronunțate (pe capătul de cerere privitor la anularea contractului de împrumut și a plății parțiale de către debitoare a împrumutului).

Astfel cererea dedusă judecății a fost intitulată „contestație împotriva Raportului de activitate” întocmit de administratorul judiciar și depus la 25.02.2014. Însă prin această cerere au fost formulate 4 solicitări: completarea raportului de activitate, anularea contractului de împrumut încheiat între debitoare și I. V. pentru suma de 35.000 lei, anularea plății parțiale (în sumă de 25.000 lei) făcute de debitoare din împrumutul primit și repunerea părților în situația anterioară acestei plăți. Desigur că numai la o simplă lecturare a acțiunii se va vedea că terminologia folosită de contestatoare este mai mult economică sau populară decât juridică pentru că se folosesc termeni precum „creditare” (în loc de contract de împrumut), „restituirea creditelor în valoare de 25.000 lei” (în loc de plată parțială a împrumutului), „restituirea sumei de 25.000 lei” (în loc de repunerea părților în situația anterioară acestei plăți). Exemplele pot continua, însă fără relevanță majoră pentru motivarea de față. Exemplele date demonstrează însă că datorită modului ambiguu în care a fost formulată cererea era nevoie de un efort de calificare a pretențiilor deduse judecății (efort pe care judecătorul sindic nu l-a realizat deși era totuși îndatorat la aceasta de art. 152 NCPC).

Din întreaga motivare a cererii rezultă de fapt că cele 4 solicitări reprezintă 2 acțiuni (specifice procedurii insolvenței în viziunea contestatoarelor) distincte: una este o contestație la raportul de activitate al administratorului judiciar (vezi art. 21 alin. 2-4 din Legea nr.85/2006), iar a doua este o acțiune în anulare la rândul ei cu mai multe capete de cerere (date de pluralitate de obiecte): unul vizând anularea contractului de împrumut încheiat între debitoare și I. V. pentru suma de 35.000 lei, altul vizând anularea plății parțiale (în sumă de 25.000 lei) făcute de debitoare din împrumutul primit; iar al treilea fiind unul accesoriu celui menționat anterior, anume repunerea părților în situația anterioară acestei plăți.

Importanța acestei calificări rezidă în regimul juridic diferit al celor 2 acțiuni. Diferența de regim este cea care de altfel a generat discuția asupra inadmisibilității celei de a 2 acțiuni, inadmisibilitate respinsă de judecătorul sindic și reluată de intimata debitoare prin întâmpinarea la apel (și care oricum nu poate fi analizată în apel pentru că debitoarea nu a formulat apel la rândul său contra soluției de respingere ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității, soluție dată de judecătorul sindic).

Procedând la judecata ambelor acțiuni ca fiind de fapt o singură acțiune de tipul unei contestații la raportul de activitate al administratorului judiciar (deși este evident că pretențiile deduse judecății vizau direct alte acte juridice decât doar raportul respectiv), judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală asupra celei de a 2 acțiuni pentru că această a 2 acțiune presupunea un cadru procesual care să cuprindă și pe cei 2 contractanți din contractul atacat ca părți care să stea în judecată separat (altfel nici nu s-ar fi putut pune în discuție obligarea directă a lui I. V. la plata, „restituirea”, vreunei sume de bani), dar și pentru că nulitatea invocată de contestatoare viza două motive de nulitate, anume „fictivitatea creditărilor” (aspect analizat cel puțin formal de către judecătorul sindic), depășirea limitelor activităților curente (aspect neanalizat complet de către judecătorul sindic). Analiza fictivității creditărilor a fost făcută prin reținerea unei situații de fapt doar în baza afirmațiilor administratorului judiciar fără administrarea niciunei probe pe aspectele faptice și fără înlăturarea susținerilor contestatoarelor (desigur că în atare condiții documentele contabile ale debitoarei solicitate ca probe de către contestatoare în mod nelegal nu au fost încuviințate ca probe; restul înscrisurilor solicitate de către contestatoare sunt nedeterminate sau nedeterminabile sau simple evidențe ce trebuie întocmite și deci care încă nici nu există și pe cale de consecință nici nu pot fi considerate înscrisuri ca mijloace de probă în procesul civil) și fără cercetarea naturii juridice a unei (pretinse) „creditări” fictive. Rezultă că această a doua acțiune în întregime nu fost soluționată legal, motiv pentru care sentința pronunțată este nelegală și va fi anulată cu privire la soluția dată cererii în anularea contractului de împrumut și a plății parțiale de către debitoare a împrumutului (implicit și capătului de cerere accesoriu privitor la repunerea părților în situația anterioară).

În ceea ce privește contestația la raportul de activitate al administratorului judiciar, instanța de apel remarcă faptul că nici pe această acțiune nu s-a devoluat în apel problema admisibilității contestației (pentru că intimații nu au declarat apel împotriva soluției date de judecătorul sindic pe această problemă de respingere a excepției inadmisibilității). Verificând așadar această acțiune doar sub aspectul temeiniciei se observă că într-adevăr, așa cum a arătat și intimata-debitoare, criticile apelantelor nu reprezintă vreo cauză de nelegalitate a raportului de activitate. Faptul că un raport de activitate nu cuprinde toate detaliile unor operațiuni întreprinse de debitoare sau în numele debitoarei nu reprezintă un motiv de nulitate a raportului de activitate dat fiind natura juridică a unui astfel de act juridic (este vorba de o raportare, adică de o prezentare; este vorba de un act esențialmente unilateral al administratorului judiciar). Prin urmare pe această acțiune soluția judecătorului sindic este corectă și va fi menținută ca atare.

În concluzie apelul de față va fi admis, sentința atacată va fi anulată în parte cu privire la soluția dată cererii în anularea contractului de împrumut și a plății parțiale de către debitoare a împrumutului, cauza urmând a fi rejudecată în aceste limite de către instanța de apel conform art. 480 alin. 2 și 6 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantele-contestatoare S.C P. SA și B. C. SRL în contradictoriu cu intimata-creditoare . SA - PREȘEDINTELE COMITETULUI CREDITORILOR, intimata-debitoare . - prin administrator special I. V. și intimatul EXPERT INSOLVENȚĂ SPRL administrator judiciar al debitoarei împotriva sentinței civile nr.1803/20.05.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ 3.

Anulează în parte sentința apelată cu privire la soluția dată cererii în anularea contractului de împrumut și a plății parțiale de către debitoare a împrumutului.

Reține cauza spre rejudecarea acestei cereri.

Termen 23.01.2015 cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2014.

PreședinteJudecător

I. G.-FlorinIoniță C. N.

Grefier

V. L. V.

Red. G.F.I. 2 ex./13.01.2015

Judecător sindic: N. M. N., Tribunalul Ilfov