Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 30705/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1789/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 936/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței civile nr.5317/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Prin Incheierea pronunțata la data de 13.01.2014 in dosarul nr._ 13 al Tribunalul Municipiului Sectia a VII a civila s-a dispus deschiderea procedurii falimentului impotriva debitoarei . SRL.
La data de 4 aprilie 2014 creditorul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, ca urmare a modificării Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin Legea nr. 167/2010, a înregistrat sub nr._, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului P. N. întemeiată pe art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinta civila nr. 5317/26.05.2014, judecatorul sindic a respins ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca cererea de chemare în judecată a pârâtului P. N. ce a avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea. Reclamantul se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâtului, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâtul care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul P. N. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, solicitand schimbarea hotararii in sensul admiterii cererii formulate in temneiul art. 138 alin.1 lit. c) si d) din legea nr. 85/2006 pentru atragerea raspunderii patrimoniale.
Apelanta a invocat interpretarea gresita a legii de catre instanta de fond, aratand ca sunt intrunite toate cerintele pentru atragerea raspunderii patrimoniale.
Atata timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind indeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Prin raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de faliment publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 5218/14.03.2014, rezulta ca parata sus mentionata nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita raspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. COMORILE CONTELUI DRACULA S.R.L. a ajuns in incetare de plați si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Administratorul a omis cu buna stiinta, de indata ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii.
Aflandu-ne pe taramul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu- se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea in incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.
Cu privire la interpretarea dispozițiilor lit. c) trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor atunci cand a edictat norma de drept analizata.
Astfel scopul edictarii acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, intemeiat pe doua principii fata de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv:
-principiul apararii drepturilor creditorilor societatilor comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați:
-principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudicieaza pe ceilalți creditori.
In vederea realizarii acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din legea insolventei.
Pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 zile de la apariția stării de insolventa. In aceasta situatie, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a administratorilor societatii consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapaciate de plata.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătură de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in deziteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii.
In drept au fost invocate: Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991 si OG 92/2003.
In apel nu au fost administrate probe.
Analizand sentinta atacata in raport de criticile invocate, conform art. 477 si 479 Cod procedura civila, Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 se cer indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 din Codul civil din 2011: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia. Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Se constata nefondata critica invocata de apelanta in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatul parat nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
In ceea ce priveste fapta prevazute de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta se refera la tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimatul parat nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile si situatiile financiare anuale – bilanturi si conturi de profit si pierderi, ceea ce conduce la prezumtia ca nu a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991. Prezumtia este sustinuta si de faptul ca nu au fost depuse situatiile financiar contabile la institutiile publice abilitate, asa cum prevede art. 26 si 27 din legea nr. 82/1991. In consecinta, Curtea constata ca s-a facut dovada faptei ilicite, prima instanta apreciind gresit ca fapta prevazuta de lege nu a fost savarsita.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in cauza, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, intre inactiunea ilicita a organelor de conducere ale debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile nu exista un raport cauzal.
Curtea constată că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a proba elementele raspunderii in conditiile dreptului comun, sarcina probei revenindu-i, conform Codului civil.
Prin urmare, se apreciaza nefondate argumentele aduse de apelanta în legătură cu caracterul contractual al răspunderii și cu prezumarea culpei administratorului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Aspectele invocate de apelanta, respectiv managementul defectuos, dezinteresul pentru indeplinirea obligatiilor ce reveneau intimatului, in calitate de administrator ai debitorului nu sunt relevante din perspectiva cercetarii cerintelor prevazute de art. 138 lit. c) si d).
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat apelul declarat de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 cu sediul în București, . Gerota, nr. 13 sector 2, împotriva sentinței civile nr.5317/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. N. domiciliat în București, ., ., ., ca nefondat. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2014 .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR M. H. D. A.
GREFIER L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
4 ex.
28.01.2015
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1789/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
