Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 7625/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 903/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.353
Ședința publică de la data de 21 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.1354 din 07.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul K. M. O. YOUSIF.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se învederează instanței că apelanta prin cererea de apel a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art.411 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă a fost înregistrată sub nr._ cererea formulata de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 prin care a solicitat obligarea pârâtului K. O. Yousif, administratorul debitorului S.C. „Silvi Sun . pasivului societății debitoare.
În motivare, în fapt, a arătat că pârâtul nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de dispozițiile art.28 din legea insolvenței, deși a fost notificat în acest sens. Prin nedepunerea contabilității se naște prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea.
În drept au fost invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Prin Sentința civilă nr.1354/07.02.2014 pronunțată în dosarul nr.7625/3/ 2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului/ lichidatorului judiciar sau, dacă administratorul/lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de alin.1, la cererea președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
S-a apreciat că răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
A mai arătat tribunalul că natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, s-a adăugat că pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/ 2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, s-a apreciat că nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, s-a concluzionat că toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a - g ale art.138 din lege.
A mai arătat prima instanță că din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă s-a constata că reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, în opinia tribunalului, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, s-a apreciat că simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către reclamantul Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 împotriva pârâtului K. M. O. Yousif.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 10 martie 2014, a declarat apel creditoarea reclamantă, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 11 aprilie 2014.
În motivarea cererii de apel apelanta – creditoare a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept (art.488 pct.8 N.C.pr.civ.), instanța de apel urmând să examineze cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art.488 N.C.pr.civ.
Se mai arată că scopul reglementării dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare se plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază apelanta că în cauză sunt incidente prevederile art.138 lit. d din lege în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să înregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activității desfășurate. Se învederează că societatea debitoare nu figurează cu bilanțuri contabile depuse la organul fiscal și deși lichidatorul a notificat reprezentanții debitoarei să predea documentele prevăzute de art.67 din legea, aceștia nu au pus la dispoziție documentele contabile.
În aceste condiții, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; dovedește culpa pârâtului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Apelanta amintește prevederile art.72 din Legea nr.31/1990, art.374 C...1 din Legea nr.31/1990 și coroborând aceste prevederi cu cele ale art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 arată că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății, iar în aceste condiții, lisa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
Astfel, apelanta apreciază că în cauză este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a intimatului – pârât, contând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
În drept au fost invocate prevederile art.466, art.470 și urm. N.C.pr.civ.; art.138 lit. c din legea nr.85/2006 și Legii nr.31/1990, republicată.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de asociat și administrator însă nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta - reclamantă.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. De asemenea, simplele prezumții, deduse din neprezentarea tuturor actelor contabile, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot forma convingerea săvârșirii unor fapte de natura celor prevăzute de lege, și nici nu relevă vreo legătură cauzală cu ajungerea societății în stare de insolvență.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței civile nr.1354 din 07.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.7625/3/ 2013/a1, în contradictoriu cu intimatul K. M. O. YOUSIF, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 Mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – M. P.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
