Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1665/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1665/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 36326/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1665
Ședința publică de la 24 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. E. A.
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul L. L. SI REORGANIZARE SPRL lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile nr.1258/05.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul personal reprezentat de mandatar M. V. care depune procura judiciară la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul a depus prin serviciul registratură, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea din oficiu pune în discuție calificarea căii de atac.
Intimatul prin mandatar apreciază calea de atac ca fiind recurs.
Curtea deliberând, având în vedere data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței precum și dispozițiile Legii 76/2012, califică calea de atac ca fiind recurs și lasă dosarul la a doua strigare, pentru a se constitui în complet de recurs, prin includerea celui de-al treilea membru al completului, potrivit planificării de permanență.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică se prezintă intimatul personal reprezentat de mandatar M. V. care depune procura judiciară la dosar, lipsind apelanta.
Curtea se constituie în complet de recurs: Președinte – A. P., Judecător – I. C., Judecător- S. F..
Intimatul prin mandatar arată că nu are probe de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pe cererea de recurs.
Intimatul prin mandatar pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței civile atacată ca fiind temeinică și legală, potrivit apărărilor făcute prin întâmpinare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.1258/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L. L. SI REORGANIZARE SPRL cu sediul în București, sector 3, ., .-24, în contradictoriu cu pârâtul P. A. cu domiciliul în București, sector 6, .. 69, ., ., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată cu nr._ lichidatorul judiciar L. L. și Reorganizare SPRL, al debitoarei . SRL, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului P. A., în temeiul art.138 lit. c din Legea 85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 9715/3.10.2012 s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei, si că pârâtul a avut calitatea de asociat și administrator statutar al debitoarei de la data de 1.11.2010 și până la data de 3.10.2012, când s-a deschis procedura împotriva debitoarei.
Lichidatorul judiciar a arătat că s-au depus raportările contabile, documentele primare de contabilitate și arhiva societății și că a întocmit raportul asupra cauzelor stării de incapacitate de plată ale debitoarei și care constau în:
- Neîncasarea sumelor cuvenite societății, fapt ce a generat crize de lichidare.
- Nerealizarea unui plan de afaceri viabil care să producă sumele necesare achitării ratelor către creditorul bancar, fapt ce a generat declanșarea executării silite și valorificarea bunurilor debitoarei in favoarea acestuia.
- De asemenea, debitoarea deținea o puternică bază materială, dar nu a fost utilizată la nivelul posibilităților, fapt demonstrat de veniturile, care, începând cu anul 2010, au cunoscut o diminuare accentuată, dar și ca urmare a presiunii impuse de creditorii bancari din creditele cărora au fost achiziționate activele menționate.
- Debitoarea a depus eforturi pentru achitarea ratelor la creditele bancare, ceea ce a dus la neglijarea celorlalți creditori, fapt ce a generat penalități și dobânzi.
- Pe fondul scăderii cifrei de afaceri raportul dintre venituri și cheltuieli nu a putut asigura plata ratelor scadente, ceea ce a generat declanșarea exigibilității contractului de credit și trecerea la executarea silită a tuturor bunurilor constituite garanție.
- O altă acțiune care a determinat menținerea unui grad înalt de îndatorare a constituit o imobilizare a fondurilor în stocuri ce nu erau necesare. Astfel, la finele anului 2009 imobilizările în stocuri însumau 296.257 lei (de 3,3 ori mai mari decât în anul precedent), deși în anul 2010 veniturile s-au redus la 2,8 milioane față de 3,7 milioane cât a fost în anul precedent. În această perioadă a scăzut încasarea sumelor cuvenite ajungând la 31.12.2011 la valoarea de 523.770 lei.
- Debitoarea a înregistrat și o reducere a activității, dar dacă se adoptau unele masuri de valorificare a activelor imobilizate s-ar fi realizat o sursă suplimentară de lichidare.
- Pentru ca debitoarea nu dispunea de surse proprii de finanțare, în perioada 2008-2009 debitoarea a accesat credite bancare, dar nu a avut un studiu de fezabilitate care să-i permită o analiză evolutivă a viitoarelor contracte, ca unică sursă pentru crearea disponibilităților necesare rambursării împrumutului.
- Datorită deteriorării raporturilor economice, a scăderii puterii de cumpărare, a instabilității generale a pieții si a lipsei de lichidități coroborate cu nerecuperarea corespunzătoare a creanțelor, debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și achita în integralitate și la termen datoriile scadente.
Lichidatorul judiciar a arătat că . începând din anul final 2011 a creat marja de timp necesară redresării societății și salvării patrimoniului acesteia de la executarea silită în favoarea creditorilor.
Apoi, faptul că pârâtul a solicitat în mod voluntar deschiderea procedurii falimentului și că obligațiile de plată ale debitoarei s-au născut anterior anului 2011, nu puteau constitui circumstanțe atenuante.
Analizând cererea formulată de creditoare, tribunalul a respins-o pentru următoarele argumente:
Datorită condițiilor de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului statutar în caz de insuficiență a activului îi conferă acesteia un caracter special care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun. Această răspundere civilă delictuală specială poate fi activată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordonate:
- dimensiunea și caracterul prejudiciului ;
- caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderii ;
- subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă ;
- legătura de cauzalitate inedită dintre fapta imputată și starea de insolvență.
Apoi, a arătat că ajungerea societății în stare de insolvență justifica o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit. Când societatea a ajuns în stare de insolvență, era firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 138 lit. c din lege s-a reținut că starea de insolvență a debitoarei se datora continuării unei activități, în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.
Fapta consta în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era „vădit prezumată”, în sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii (art. 27 alin. 1).
Dar organele de conducere sau de supraveghere nu au interesul să dispună sistarea activității debitoarei, întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității pentru că mandatul lor este unul remunerate, fiind prezumat a fi cu titlu oneros.
Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prevăzută și pedepsită de art.143 al.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzută la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi ( 3 ani prev. ca termen regresiv de lege), fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze așa cum s-a arătat această activitate.
Creditoarea n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
S-a reținut că fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu putea nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului.
S-a mai arătat că susținerile lichidatorului judiciar erau și contradictorii pentru că nici din raportul întocmit cu privire la cauzele stării de insolvență și nici din motivele delictuale invocate nu rezulta culpa pârâtului așa cum prevede art.138 lit. c din lege, rezultând mai degrabă o combinare de fapte obiective (deteriorarea raporturilor economice, scăderea puterii de cumpărare, imposibilitatea de a-și recupera creanțele, etc), cu cele subiective (lipsa unui studiu de fezabilitate, management defectuos, etc.) în conducerea activității debitoarei și care fie că absolvea pârâtul de răspundere, fie că nu erau fapte delictuale limitativ prevăzute de art.138 din lege.
Împotriva sentinței civile nr.1258/05.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a făcut apel apelantul L. L. SI REORGANIZARE SPRL lichidator judiciar al . SRL.
Apelanta critică soluția instanței de fond ca netemeinică pentru următoarele motive:
- Arată că prin sentința civilă nr. 9715/03.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ 12 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă s-a deschis procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva . SRL, fiind desemnat lichidator judiciar L. – L. și Reorganizare SPRL cu atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
- Precizează că lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitate faptul că demersurile și investigațiile întreprinse nu au condus la identificarea de bunuri cu care debitoarea figurează înregistrată în raportările bilanțiere depuse la organele fiscale, din valorificarea cărora creditorii să-și recupereze creanțele în totalitate. Mai precizează că a învederat faptul că, urmare a recuperării unei creanțe, suma încasată în contul unic de lichidare a fost de 42.350 lei, insuficientă pentru îndestularea creditorilor.
Susține că prin rapoartele de activitate a învederat instanței de fond faptul că administratorul statutar al debitoarei a răspuns solicitărilor legale de a pune la dispoziție actele societății în sensul că a prezentat o parte din documentele prevăzute de art. 28 din Lege, documente pe baza cărora s-au stabilit cauzele procedurii insolvenței debitoarei și persoanele vinovate de aceasta.
Mai susține că a arătat instanței că din documentele obținute de la organele abilitate rezultă că pârâtul P. A. a avut calitatea de asociat și administrator statutar al debitoarei de la data înființării, respectiv 01.11.2010 și până la data de 03.10.2012 data deschiderii procedurii, așa cum reiese din adresa nr._/16.11.2012 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Susține în continuare că a învederat instanței de fond că prejudiciul cauzat creditorilor s-a produs în timpul mandatului pârâtului, așa cum rezultă din declarațiile de creanță depuse la dosarul cauzei și că pârâtul a avut cunoștință de derularea procedurii și obligațiile ce-i reveneau în calitate de fost administrator și asociat al debitoarei.
- Arată că urmare a parcurgerii tuturor etapelor procedurale, la data de 29.05.2013 a fost depus la grefa instanței și afișat la ușa tribunalului, Tabelul definitiv actualizat rectificat cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei născute până la data deschiderii procedurii.
Precizează că, potrivit procesului verbal de verificare a creanțelor, rezultă că împotriva averii debitoarei . SRL dețin creanțe certe, lichide și exigibile un număr de 10 creditori cu creanțe cumulate în sumă de 1. 139.947,00 lei.
- Mai arată că deoarece în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunurile cu care debitoarea figurează valoric în evidențele contabile în vederea valorificării acestora pentru acoperirea masei credale, precum și că din modul de desfășurare a procedurii au rezultat fapte prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, la data de 28.08.2013 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii împotriva pârâtului P. A. cu datele de identificare mai sus arătate, cauza formând obiectul dosarului nr._ .
În opinia sa hotărârea apelată este netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Deși instanța de fond a menționat în considerentele sentinței situația de fapt învederată de apelant și rezultată din actele și lucrările dosarului, totuși a pronunțat o sentință neîntemeiată întrucât prin probatoriul administrat, apelantul a demonstrat atât prejudiciul produs masei credale, cât și legătura de cauzalitate dintre faptele culpabile ale administratorului statutar, respectiv pârâtul P. A., precum și că faptele prejudiciabile sunt imputabile acestuia.
Consideră că procedând astfel, instanța de fond nu a interpretat corect actele depuse la dosar, astfel că a concluzionat eronat asupra situației de fapt, pronunțând prin aceasta o sentință netemeinică.
Învederează instanței că din analiza documentelor contabile depuse de către debitoare rezultă starea de insolvență a societății precum și activitatea economică necorespunzătoare pe care pârâtul a desfășurat-o, fapt ce rezultă din raportul asupra cauzelor întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Lege.
Reiterează instanței faptul că instanța de fond a reținut aceste concluzii, însă a respins cererea de atragere a răspunderii întrucât în situația prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 considerând că nici din raportul întocmit cu privire la cauze și nici din motivele delictuale invocate nu rezultă culpa pârâtului, așa cum prevede art. 138 lit. c) din Lege.
Consideră că în mod neîntemeiat instanța a concluzionat că nu a făcut această dovadă întrucât:
Împrejurarea că faptele au fost săvârșite de către pârât rezultă din relațiile furnizate de ONRC existente în dosarul cauzei, în sensul că asociat și administrator al debitoarei în perioada producerii prejudiciului a fost pârâtul sus-menționat. Instanța de fond ar fi trebuit să observe documentele anexate de către creditori declarațiilor de creanță, din care rezultă că prejudiciile acestora au fost produse în timpul mandatului de administrator al pârâtului. De asemenea, faptul că pârâtul nu a luat măsuri pentru încasarea creanțelor debitoarei în interesul achitării creditorilor, rezultă din datele bilanțiere existente în Nota de analiză economico-financiară, precum și din Raportul întocmit în conformitate cu art. 59 din Lege.
Mai consideră că legătura de cauzalitate dintre faptele imputate pârâtului, prejudiciul produs și starea de insolvență a debitoarei rezultă cu ușurință din coroborarea tuturor celor arătate mai sus cu datele bilanțiere analizate în cadrul raportului întocmit în conformitate cu art. 59 din Lege.
În opinia sa, instanța de fond în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că pârâtul a avut calitatea de administrator și asociat al debitoarei de la data înființării până la data deschiderii procedurii generale, data de la care societatea debitoare nu a mai desfășurat nici o activitate. Prin acceptarea desemnării, administratorul statutar este obligat să desfășoare o activitate diligentă, de bun manager în concordanță cu exigențele impuse de regulile economico-sociale, astfel încât societatea să înregistreze profit.
Consideră că din documentele existente la dosar, precum și din Nota de analiză a activității economico-financiare, și nu în ultimul rând din Raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Lege, instanța de fond ar fi trebuit să observe că pârâtul este vinovat de o activitate negativă ce îi este imputabilă, activitate care a determinat ca persoana juridică să intre în încetare de plăți, prin neluarea acelor măsuri care ar fi determinat redresarea activității debitoarei.
Susține că face această remarcă întrucât potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie să constea neapărat într-o acțiune, fiind sancționabilă de asemenea și omisiunea sau inacțiunea, dacă rezultatul activității este negativ fraudând creditorii societății.
Mai susține că faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia, dacă au contribuit la starea de insolvență și este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuale a conducătorilor ei.
Arată că din rapoartele de activitate depuse la dosar rezultă că pârâtul, în calitate de fost asociat și administrator statutar și conducător al activității debitoarei, nu a luat acele măsuri ce se impuneau pentru ca societatea debitoare să funcționeze normal.
Precizează și faptul că pârâtul și-a recunoscut vinovăția în aducerea societății în stare de faliment, prin aceea că a solicitat deschiderea procedurii de faliment.
Mai precizează că instanța de fond ar fi trebuit să rețină că starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului, întrucât acesta prin omisiune, cu bună știință nu a dispus măsuri pentru redresarea economică a debitoarei și a continuat activitatea acesteia deși știa că se îndreaptă spre încetare de plăți.
Având în vederea aceste considerente, în opinia sa, s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) din Lege, astfel că instanța în mod neîntemeiat a reținut că a făcut o simplă indicare a faptei și nu a probat bunurile/creditele folosite de către pârât în interes personal.
Menționează că în mod eronat și în neconcordanță cu documentele din dosar instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor imputate prevăzute de art. 138 lit. c) din Lege și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere.
Apreciază că prin simplu fapt că intimatul pârât a deținut calitatea de asociat și administrator unic al debitoarei se demonstrează că decizia de a dispune de patrimoniul debitoarei îi aparține acesteia, fără a ține cont de faptul că societatea avea debite mari și astfel, exista obligația valorificării bunurilor în scopul acoperirii creanțelor, pe care pârâta nu a respectat-o.
Consideră că din datele prezentate, instanța de fond ar fi trebuit să observe că intimatul pârât nu numai că a folosit în interes personal bunurile societății, dar a dispus continuarea activității acesteia în condițiile în care cunoștea vădita stare de incapacitate în care debitoarea se afla.
Susține că instanța de fond, deși a avut în vedere că faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia, totuși a considerat că lichidatorul judiciar s-a rezumat numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate, fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă.
Consideră că, din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar, instanța de fond ar fi trebuit să rețină că starea de insolvență a debitoarei este imputabilă intimatului-pârât, întrucât acesta, cu bună știință nu a achitat datoriile societății, mai mult, a folosit activele, deși știa că prin aceste acțiuni determină falimentul debitoarei.
Consideră mai departe că instanța de fond, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit să concluzioneze în mod corect că, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului P. A., este dovedită, și pe cale de consecință, să admită cererea formulată în temeiul art. 138 lit. c) din Lege.
Precizează că neținând cont de toate aceste aspecte, instanța de fond, în contradicție cu actele din dosar a respins cererea de atragere a răspunderii personale a pârâtului P. A., pronunțând prin aceasta o sentință netemeinică.
Având în vedere aceste considerente, învederează că prezentul apel este întemeiat, și solicită admiterea apelului așa cum este formulat și pe cale de consecință, casarea sentinței atacate și dispunerea obligării pârâtului P. A. – cu domiciliul în București, .. 69, ., ., sectorul 6, la plata pasivului debitoarei în sumă de 1.097.592,00 lei.
În drept, își întemeiază apelul pe art. 4666 și următoarele Noul Cod Procedură Civilă, art. 8 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 85/2006.
În ședința publică din data de 24.09.2014 Curtea, din oficiu, a pus în discuția părții reprezentate, calificarea corectă a căii de atac. În raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și de cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în forma anterioară modificării acesteia potrivit Noului Cod de procedură civilă, a fost calificată prezenta cale de atac ca fiind recurs, astfel că s-a constituit complet de recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care se referă la dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., se constată că nu este fondat.
În mod întemeiat și legal a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, care se referă la fapta de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți”.
Deși recurenta face afirmații generice cu privire la vinovăția intimatului pârât cu privire la continuarea activității societății debitoare în sensul intrării acesteia în stare de insolvență, nu invocă fapte concrete ale administratorului statutar care ar fi determinat asemenea consecințe și nici nu produce dovezi în acest sens, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile acesteia.
Din raportul privind cauzele și împrejurările apariției stării de insolvență nu se desprind cauze ale acestei stări a debitoarei care să-i poată fi imputate intimatului pârât, acest raport relevând cauze de natură economic obiective.
Prin susținerile și probele administrate, recurenta nu a dovedit fapta constând în aceea că intimatul pârât ar fi dispus continuarea activității societății în scopul intrării acesteia în stare de insolvență și că această faptă s-ar fi realizat în interesul personal al intimatului.
Condițiile generale și cele speciale de antrenare a răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în speță ale lit. c ale art. 138, nu pot fi prezumate, în lipsa unor dovezi concludente în sensul întrunirii lor, această răspundere având natura unei răspunderi delictuale speciale.
Față de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul L. L. SI REORGANIZARE SPRL lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile nr.1258/05.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
A. P. I. C. F. Șalar
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 2 ex.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1013/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
