Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 192/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 192/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 3578/93/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 467/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 192/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător M. H.

Grefier L. V. V.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta debitoare . PRIN LICHIDATOR CII N. M. I. împotriva încheierii nr. 1120 pronunțate în Camera de Consiliu la data de 10.12.2013 de către Tribunalul Ilfov Secția Civilă, în dosarul nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, partea nu a fost prezentă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de lei, stabilită în sarcina sa prin rezoluția instanței.

Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 din Noul Cod de procedură civilă. Din oficiu, invocă excepția de netimbrare a cererii de apel și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 11.10.2013, debitoarea . PRIN LICHIDATOR CII N. M. I. a solicitat instanței de judecată deschiderea procedurii falimentului împotriva sa și numirea în calitate de lichidator judiciar a CII N. M. I..

Prin încheierea nr. 1120 pronunțată în Camera de Consiliu la data de 10.12.2013, de către Tribunalul Ilfov Secția Civilă, a fost respinsă cererea formulată, reținându-se că, în urma dizolvării societății debitoare prin sentința civilă nr. 5797/13.05.2011, a fost numit lichidator CII N. M. I., prin rezoluția nr._/2012 emisă de ORC Ilfov.

Prin prezenta cerere, lichidatorul societății a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului cu motivația, în esență, că nu cunoaște situația contabilă a debitoarei întrucât nu i-au fost prezentate documentele contabile ale societății comerciale dizolvate anterior, aceasta neavând nici bunuri în patrimoniu.

Aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 presupune ca și premise necesare existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, precum și dovada stării de insolvență a debitoarei.

Totodată, în cazul cererii formulate de debitor pentru deschiderea procedurii falimentului, avem de-a face cu o recunoaștere expresă a stării de insolvență din partea debitorului. Este și firesc să fie așa, întrucât acesta este în măsură a-și cunoaște starea financiară și posibilitățile efective de continuare a activității. Din acest motiv, art. 28 din lege prevede și ce documente contabile trebuie să însoțească cererea debitorului.

Cum în cauză lipsesc documentele contabile ce trebuiau să însoțească în mod obișnuit cererea dedusă judecății, instanța a apreciat că nu se poate reține neîndoielnic existența unor datorii certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile, care să nu fi fost achitate din lipsă de fonduri bănești disponibile.

În același timp, se observă că lichidatorul nu a adus niciun argument de natură a justifica transformarea procedurii de lichidare administrativă, deja declanșate, într-o procedură de lichidare judiciară. Altfel spus, acesta nu arată de ce nu poate lichida societatea în baza Legii nr. 31/1990 și de ce se impune deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.

Mai mult, atât timp cât este evident că societatea nu are bunuri pentru stingerea pasivului și față de cuantumul redus al creanței pretinse de DGFP Ilfov, respectiv 4.628 lei, instanța a apreciat că nu se justifică deschiderea falimentului în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, întrucât s-ar genera atât cheltuieli suplimentare de procedură ce ar fi puse pe seama fondului de lichidare, cât și cheltuieli nejustificate pentru sistemul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea . PRIN LICHIDATOR CII N. M. I., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă sub nr._ (467/2014), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul nu a fost legal timbrat.

Apelanta, deși citată pentru termenul din 12.03.2014 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit art. 23 alin. 1 lit. a rap. la art. 14 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, nu s-a conformat acestei obligații legale.

Constatând că apelanta a fost legal citată atât la sediul indicat prin cererea de apel, cât și la sediul lichidatorului, conform mențiunilor făcute de agentul însărcinat cu înmânarea corespondenței (filele 9 și 10) și având în vedere că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și sunt prioritare, în ședința publică din 12.03.2014, s-a pus în discuție excepția de netimbrare a apelului și Curtea a reținut pricina în pronunțare pe acest aspect.

În baza dispozițiilor art. 33 și art. 36 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 197 C.p.civ., în cazul în care partea nu achită taxele judiciare de timbru, cererea acesteia se anulează ca netimbrată.

Pe cale de consecință, constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta nu s-a conformat obligației legale de timbrare comunicată și că nu operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, Curtea va anula apelul ca netimbrat, excepția de netimbrare având prioritate în soluționare față de orice altă cerere sau excepție, întrucât privește legala sesizare a instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul formulat de apelanta debitoare . PRIN LICHIDATOR CII N. M. I., cu sediul în Orașul Voluntari, ., Județul Ilfov și la lichidator în București, .. 22, ., sector 6, împotriva încheierii nr. 1120 pronunțate în Camera de Consiliu la data de 10.12.2013, de către Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr. _, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. A. M. H.

GREFIER

L. V. V.

Red. Jud.D.A.

Tehnoredactat:I.N.

2 ex.

28.03.2014

………………….

Tribunalul Ilfov-Secția Civilă

Judecător - sindic: S. F. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 192/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI