Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 227/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 227/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2341/116/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1258
Ședința publică din data de 18.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă Ț. P., împotriva sentinței civile nr. 227 din 08.07.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.I.I. R. N., L. J. AL S.C. PETROGEN CONSTRUCT S.R.L.
Dezbaterile au avut loc la data de 11.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2014, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.227 din 8 iulie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I.I. R. N. în calitate de lichidator judiciar al . împotriva pârâtei Ț. P. și a obligat pârâta să suporte pasivul debitoarei în faliment . în sumă de 118.191 lei
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că . s-a înființat la 06.11.2008, având ca asociați pe S. V., Ț. P. și C. M., iar ca administrator pe Ț. P..
Obiectul principal de activitate al societății falite l-a constituit lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar a constatat instanța de fond că fostul administrator al falitei Ț. P. a predat actele contabile. În baza acestor documente lichidatorul judiciar a procedat la identificarea și inventarierea bunurilor din patrimoniul societății debitoare. Activele imobilizate la începutul fiecărui exercițiu financiar cuprins între 2008-2012 arată un sold de 0 lei, iar activele circulante arată disponibil în casierie de 265.999,24 lei, sumă a cărei destinație este necunoscută. În aceste condiții, inventarierea pentru bunuri s-a realizat conform procesului verbal de inventariere.
Situația conform balanței de verificare la 31.12.2012 arăta astfel:-un profit total de 170.312 lei de la înființare până la 31.12. 2012; -disponibil în casierie de 265. 999 lei; -datorii de 118.191 lei, având încasări din închirieri utilaje care nu erau înregistrate în contabilitate.
În anul 2011 apar venituri de 167.060 lei fără a se cunoaște sursa de proveniență, neexistând actele din anul 2011.
Așa cum rezultă din derularea contractelor de prestări servicii, cheltuielile sunt suportate de . Călărași înființată în 2010 și administrată de T. P., iar . s-a înregistrat cu veniturile. În aceste condiții, . este salvată de la incapacitatea de plată, iar . își mărește în mod fictiv pasivul și intră în insolventă.
În legătura cu destinația sumelor existente în casierie fostul administrator nu a putut prezenta un decont de cheltuieli pentru justificarea lor, astfel că nu au putut fi valorificate în cadrul procedurii de faliment.
Față de cele ce preced, judecătorul sindic a constatat că fostul administrator al . se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. a, b și e din Legea nr.85/2006, prin aceea că a înregistrat venituri pe seama societății debitoare pentru salvarea altei societăți administrate de aceeași persoană și că prin ridicarea disponibilului din casierie fără să existe o justificare a cheltuieli lui se prezumă că administratorul a folosit bunurile societății în interes personal.
În opinia judecătorului sindic, prin faptele de mai sus, pârâta a determinat prejudicierea creditorilor săi prin imposibilitatea acestora de a-și recupera creanțele față de debitoarea lor ., între aceste fapte și prejudiciul cauzat existând un raport de cauzalitate, fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelpârâta T. P. prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant.
În motivarea cererii sale apelanta pârâtă a arătat că, în fapt, lichidatorul judiciar a formulat acțiune in răspunderea administratorului întemeiata pe dispozițiile art. 138, alin. 1 lit a, b si e din Legea 85/2006, motivind ca subsemnata as fi determinat starea de falimant a S.C. Petrogen Construct S.R.L.
Apelanta consideră soluția instanței de fond ca netemeinica, motivat de următoarele împrejurări:
In primul rind, instanța de fond nu a făcut altceva decit sa reia textul acțiunii formulate de către reclamant, insa nu a motivat sub nicio forma suplimentar pentru a vedea care este rationamentul urmat de către aceasta si care sunt argumentele care demonstrează temeinicia susținerilor lichidatorului judiciar.
Se arată de către apelantă că, în acest context, se introduc date si considerații referitoare la o alta societate comerciala care nu au nicio legătura cu speța dedusa judecații si se fac considerații absolut gratuite referitoare la derularea unor relații contractuale de către societatea aflata in faliment si acea terța societate, fără niciun suport probator si care sunt introduse in raportul sau de către lichidator numai pentru a-si preconstitui probe pentru introducerea unei astfel de acțiuni.
Se susține că, în al doilea rind, nu s-a analizat o situație esențiala pentru promovară si admiterea unei astfel de acțiuni si anume, aceea a faptului generator al situației falimentului; se arată de către apelantă că nu determinat intenționat, deliberat, ., aceasta situație fiind rezultatul unui concurs de împrejurări nefavorabile, respectiv criza economica ce a avut efecte devastatoare asupra activității tuturor comercianților, dar si atitudinea unor parteneri de afaceri care nu si-au mai plătit lucrările pe care le societatea le efectuase pentru aceștia. Din acest punct de vedere, s-a depus alăturat intâmpinarii un singur contract pe care l-a putut procura si al cărui preț nu a mai fost achitat de către beneficiar, situație care a determinat . de plata. Nu este reala nici situația invocata, dar nedovedita, de către lichidatorul judiciar ca apelanta ar fi recunoscut vreodată ca ar fi provocat starea de faliment, atit timp cit nu acesta era adevărul, situația la care s-a ajuns fiind rezultatul unor imprejurari descrise anterior.
Se arată că, în al treilea rind, instanța de fond nu s-a aplecat deloc asupra apărărilor formulate si nu a îndepărtat in niciun fel, motivat, aceste apărări cu privire la interpretarea si aplicarea in concret a textului de lege invocat.
Astfel, cu privire la contabilitate, se invocă existența unui contract cu o societate de contabilitate care urma sa se ocupe de aceasta parte a activității societății comerciale, insa aceasta a refuzat predarea documentelor, astfel incit acestea nu s-au putut pune la dispoziția lichidatorului din acest motiv, si nici nu este cunoscută de apelantă situația acestora, intrucit societatea de contabilitate refuza orice discuție cu fostul administrator.
Se susține că, în al patrulea rind, practica judecătoreasca si doctrina in materie apreciază ca, pentru a se constata îndeplinita incidența in cauza a textului de lege prevăzut de articolul 138 din Legea 85/2006 in oricare dintre formulele sale, trebuie dovedite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, respectiv comiterea uneia dintre cele enumerate la art.138 al.1, cauzarea unui prejudiciu, stabilirea unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovăția persoanei care răspunde.
In opinia apelantei, nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor reținute la acest articol, motivate de următoarele imprejurari:
Referitor la fapta reținuta la litera a, se arată ca aceasta presupune folosirea bunurilor sau creditelor societății in interesul sau al altor persoane; fapta nu este probata, întrucât, după cum a arătat si lichidatorul in acțiune, societatea nu avea bunuri mobile sau imobile înregistrate in contabilitate, dar nici sume de bani disponibile, astfel incit nu se poate retine o astfel de fapta in sarcina administratorului. Cu toate acestea, este de reținut si faptul ca nu se indica o situație de fapt care sa se circumscrie acestor dispoziții legale, ci doar ca administratorul ar fi savirsit fapta prevăzuta la art. 138, alin.1 lit a din Lega 85/2006, fără alte comentarii.
Referitor la fapta prevăzuta la litera b, consideră ca nici aceasta nu este dovedita, intrucit nu a făcut niciun act de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. Astfel, in ceea ce privește situația contabilității societății, se arată ca actele au rămas in posesia contabilului cu care societatea avea contract incheiat, astfel incit consideră ca nu se poate demonstra cu certitudine ca au existat sau nu sume de bani in casieria societății, intrucit actele justificative nu se aflau in posesia apelantei, intrucit s-a refuzat restituirea acestora de către contabil. Din acest punct de vedere, s-a depus copie după contractul de prestări servicii cu S.C. Trimag Corn S.R.L. cu privire la tinerea evidentei contabile, precum si dovada ca administratorul societății prestatoare obținuse semnătura electronica in baza căreia depunea in format electronic documentele in numele societății aflate in faliment.
Referitor la intrunirea elementelor reținute la litera e a art. 138, se arată ca nici acest text de lege nu este aplicabil spetei deduse judecații, motivat de faptul ca susținerile lichidatorului judiciar referitoare la activitatea unei alte societăți comerciale nu sunt relevante, interpretarea si deducțiile pe care le face acesta neavind nicio baza reala. Apelanta nu este de acord nici cu afirmațiile nedovedite privitoare la înregistrarea unor venituri pe alta societate, fapt ce nu ar fi fost posibil, dar nici cu cele privitoare la utilizarea dispozibilului, care sunt nefondate. De altfel, este evident ca susținerile lichidatorului judiciar nu sunt consecvente, atit timp cit indica faptul ca ar fi vorba despre un disponibil in casierie de 265.000 lei, iar pasivul rămas neacoperit ar fi in suma de 118.191 lei dar nici in privința situației bunurilor mobile si imobile ale societății, despre care susține fie ca nu ar fi existat, fie ca ar fi existat dar nu s-ar reflecta in contabilitatea societății.
În opinia apelantei nu este dovedita nici vreuna dintre faptele care au fost indicate de către lichidator, si, in mod firesc, nu exista nici celelalte elemente ale răspunderi civile delictuale, respectiv prejudiciul, legătura de cauzalitate si forma de vinovăție ceruta de lege.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 466-82 Cod procedură civilă.
La data de 30.09.2014 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de Cabinetul Individual de lnsolventa„R. N.", prin care s-a solicitat respingerea apelului introdus de T. P. ca neîntemeiat.
În motivarea cererii sale intimatul reclamant a arătat că în raportul întocmit in conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 a precizat ca T. P. este persoana culpabila de starea de insolventa a debitorului, cele trei fapta săvârșite intrând sub incidența art.138 lit.a, b si c din Legea nr 85/2006.
Consideră ca instanța a apreciat si a făcut o interpretare corecta a probatoriului administrat in cauza, concluzionand ca sunt întrunite condițiile de admitere a acțiunii si de obligare a paratei sa suporte pasivul debitoarei in falimentul ..
Argumentele instanței care demonstrează temeinicia susținerilor lichidatorului judiciar sunt redate in considerentele hotărârii si au la baza ca mijloace de proba înscrisurile existente, respectiv actele contabile emanate de debitoare si predate lichidatorului acte ce nu lasă nici o indoiala asupra existentei creanței, asupra cauzelor ce au condus la insolventa si a persoanelor ce sunt vinovate de aceasta stare.
În opinia intimatului, nu pot fi ignorate situații obiective ce pot apărea si impieta realizarea obiectului de activitate al oricărei societati, însă, in cazul de fata, este vorba de doua societăți comerciale administrate de aceeași persoana, si anume . si ..
Se susține că relațiile dintre cele doua societăți prin actele existente la dosar (cele doua balante, situatie clienți facturi-incasari) releva ca cheltuielile sunt suportate de . iar veniturile sunt însusite de . a salva pe prima de la insolventa. Acest aspect la fel ca si nejustificarea destinației sumelor existente in casierie sunt fapte săvârșite si nu pot fi puse pe seama crizei economice sau pa neglijenta firmei de contabilitate.
În opinia intimatului, constatările judecătorului sindic reprezintă rezultatul unei analize amănunțite a fondului, constand atât in verificarea raporturilor juridice dintre cele doua societăți, cat si asupra analizei economico financiara făcuta de lichidator in baza actelor prezentate. In momentul de fata nu se poate accepta ca fostul administrator sa se dezică de veridicitatea propriilor acte . alta sau sa susțina ca faptele nu sunt probate.
In drept au fost invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit.a, b si e din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Plecând de la aceste premise, Curtea constată că în cauză criticile formulate de către apelantă cu referire la temeinicia hotărârii prin care a fost angajată răspunderea patrimonială a administratorului sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Observă Curtea că o primă critică privește însușirea de către judecătorul sindic a cererii introductive, prin reluarea textului acesteia, fără o motivare suplimentară care să expună raționamentul urmat. Într-adevăr, motivarea hotărârii instanței de fond preia conținutul acțiunii; notează astfel că maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluției face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul si nu arată, la situația concreta supusa judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
Astfel, singurele afirmații de substanță din considerentele primei hotărâri sunt, în concret, rezumarea motivării acțiunii introductive
Or, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza G. c. României).
În cauză, deși instanța a pronunțat o soluție care rezolvă fondul cauzei, este notabil ca judecătorul nu a cenzurat nicio apărare a pârâtei, formulată pe calea întâmpinării, astfel încât concluziile instanței nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera in care legea devine incidenta in cauză.
În opinia Curții, era imperios necesar a se evidenția, punctual, în raport de cazurile de angajare a răspunderii patrimoniale invocate de către reclamant, elementele constitutive ale acestei răspunderi, situație ce nu se regăsește în cauză.
În considerarea acestor aspecte, Curtea va proceda la cenzurarea cererii introductive, luând în analiză și celelalte motive de apel care privesc fondul litigiului.
Astfel, observă Curtea că reclamantul susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.a, b și e din Legea nr.85/2006.
Potrivit dispozițiilor art.138 lit.a, b și e judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit fictiv pasivul acesteia.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, reclamantul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către apelanta-pârâtă a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Astfel, reclamantul susține incidența art.138 lit.e raportat la împrejurarea că, așa cum ar rezulta din contractele de prestări servicii, cheltuielile sunt suportate de ., iar veniturile sunt înregistrate la societatea debitoare .. Observă Curtea că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un contract de prestări servicii care să implice cele două societății comerciale menționate. Reclamantul a înfățișat o situație client care menționează încasări de la ECOPET în cursul anului 2012 în valoare de 53.816.00 lei, fără a expune raționamentul prin care ajunge, pe baza acestor documente, la concluzia că înregistrarea acestor venituri în contabilitatea . reprezintă o mărire fictivă a pasivului. Dimpotrivă, urmarea logică a operațiunii semnalate este în sensul contrar ipotezei avute în vedere de art.138 lit.e.
Tot astfel, cu referire la fapta reclamată ca fiind circumscrisă art.138 lit.b din Legea nr.85/2006, dar în același timp și art.138 lit.a, în opinia reclamantului aceasta rezultă din omisiunea prezentării unor documente justificative pentru a proba destinația sumelor existente în casierie. Cu referire la acest aspect, Curtea notează existența unor neconcordanțe între constatările reclamantului lichidator judiciar. Astfel, deși susține că disponibilului din casierie în valoare de_ lei nu i se cunoaște destinația, în procesul verbal de inventariere a bunurilor societății aflat la fila 14 dosar lichidatorul consemnează existența acestei sume.
Pe de altă parte, din modul de formulare a acțiunii rezultă că reclamantul intimat prezumă însușirea acestei sume de către administrator, fără a administra dovezi în acest sens și fără a proba legătura de cauzalitate dintre această presupusă faptă și . societății debitoare.
Simplele aserțiuni ale reclamantului, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit art.329 din Codul de procedură civilă, judecătorul se poate baza pe prezumțiile simple doar dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea. În concluzie, prezumțiile judecătorești sunt doar niște raționamente probabilistice, de aceea trebuie raportate la un anumit grad general de convingere. Este necesar ca judecătorul să estimeze, în raționamentul pe care îl realizează, nu doar posibilitatea, ci și probabilitatea faptului presupus prin raționamentul său inductiv sau deductiv. Or, raportarea la existența scriptică a unor sume în casierie la nivelul anului 2012 și lipsa documentelor contabile ulterioare nu pot determina, nemijlocit, concluzia că activele au fost folosite în interes personal de pârâtă, iar această împrejurare a determinat insolvența.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit.a, și e din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că apărările apelantei sunt întemeiate, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul, cu consecința schimbării hotărârii de fond în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă Ț. P., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Av. S. C. I., titular al Cabinetului Individual de Avocat S. C. I., situat în Călărași, ., ., . Călărași, împotriva sentinței civile nr. 227 din 08.07.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.I.I. R. N., L. J. AL S.C. PETROGEN CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Călărași, ., județul Călărași.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4ex.
Jud. sindic – C. I.
Tribunalul Călărași Secția Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1359/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
