Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1783/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1783/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 15220/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1783
Ședința publică de la 17 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR M. D.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.790 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberand, se retin urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.790 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 în contradictoriu cu pârâtul R. G..
In motivare, s-a retinut ca, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Astfel, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate,ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
S-a apreciat ca, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Potrivit art. 27 din legea nr., 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratului de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat, astfel cum rezulta din dispozitiile mentionate, starea de insolventei este anterioara faptei.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Impotriva acestei sentinte, la data de 17.03.2014, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, a formulat recurs, prin care solicita admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si pe fond admiterea cererii formulate si obligarea paratului sa suporte pasivul societății debitoare.
In motivare, se arata ca, prin Sentința civilă nr. 6287 din 21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București -Secția a Vll-a Civilă în dosarul nr._ 13, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. ALARM IMPORT S.R.L.
Urmare a notificării de deschidere a procedurii, DGFP-MB în reprezentarea AFP Sector 2, a formulat cerere de admitere a creanței prin care a solicitat înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 22.217 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fișei sintetice pe plătitor.
Creanța solicitată a fost admisă și înscrisă de către administratorul judiciar atât în tabelul preliminar cât și în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Conform tabelului definitiv rectificat de creanțe, societatea debitoare figurează cu obligații de plată în cuantum de 22.238 lei.
Întrucât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei S.C. ALARM IMPORT S.R.L, instituția a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva administratorului societății debitoare, întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. c), d) și art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în vederea recuperării creanțelor.
Apreciaza hotărârea instanței de fond ca lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legi.
Se invedereaza că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență înțelegem acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenți a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori. Se considera că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea/ unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând/ pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au conduși la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar ș/ depus la dosarul cauzei.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, iar, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului". Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Referitor la incidența art. 138 lit. d), se precizează că lichidatorul judiciar a arătat că nu a intrat în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Nedepunerea de către debitoare a actelor si documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Este de reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, art. 1, alin. 1, societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit prezentei legi, iar art. 5 prevede ca persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă ți să întocmească situații financiare anuale.
Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin. 1 lit. c) și art. 73 alin. 2, rezulta că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății, astfel incat, în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități.
Din cele expuse mai sus, rezultă, în mod clar, că societatea debitoare, prin reprezentanții săi, nu au ținut o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială expres prevăzută de lit. d) art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Cu privire la prejudiciul cauzat instituției, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, se invoca art. 486 și următoarele Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul recurs este scutit de plata taxelor de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Se solicita judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art.411 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Intimatul nu a depus intampinare.
Curtea nu a administrat inscrisuri noi, nefiind depuse.
Examinand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondata calea de atac, pentru următoarele considerente:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la insolventa iminenta si nu s-a adresat instantei pentru a solicita aplicarea legii insolventei, respectiv nu a depus actele prevazute de art 28 din Legea nr 85/2006.
Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, avand in vedere ca, prin prezentul recurs, recurenta face referire la mandatul comercial si la prezumtia de culpa in sarcina paratului.
Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul -administrator al societatii falite nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre acesta din urma si societate. Avand in vedere ca recurenta este tert fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.
In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.
Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.
Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul iminentei stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
Chiar daca administratorul a exercitat un management defectuos, o asemenea ipoteză nu este reglementată de dispozițiile legale printre faptele pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale.
In ceea ce priveste incidenta art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în sensul că pârâtul-intimat nu a depus actele prevazute de art 28 din legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a ținut o contabilitate fictivă, ca a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, precum si faptul ca acestea ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simplul fapt ca paratul nu a predat documentele contabile si fiscale lichidatorului judiciar, chiar daca este o obligatie legala, nu este suficient pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada existentei dublei contabilitati sau nerespectarii dispozitiile legale la intocmirea actelor contabile, precum si a legaturii de cauzalitate dintre aceste actiuni si insolventa societara.
Sustinerea recurentei in sensul ca dezinteresul fata de functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii a condus la falimentul acesteia are un caracter general, teoretic, speculativ, nefiind sustinuta de un minim de probe. Recurenta pleaca de la premisa ca nedepunerea documentelor prevazute de art 28 din legea nr. 85/2006 de catre administrator semnifica tinerea unei contabilitati fictive sau ilicite, insa aceasta este rezultatul unei simple prezumtii. Desi printre mijloacele probatorii se enumera si prezumtiile, acestea, in cazul in care nu sunt legale (adica instituite de lege, ceea ce este cazul in speta, intrucat Legea nr 85/2006 nu reglementeaza o astfel de prezumtie), trebuie să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art 1203 Cod Civil). Astfel, instanța trebuie sa porneasca de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi. In speta, faptele cunoscute ar fi existenta unei contabilitati fictive sau tinerea nelegala a actelor contabile, insa acestea trebuie dovedite, nefiind suficiente simplele presupuneri sau afirmații ale reclamantului, intrucat acestea nu pot conduce la nasterea prezumției.
Sub aspectul afirmatiei in sensul ca nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la tinerea contabilitatii rezulta din nedepunerea actelor contabile prevazute de art 28 din Legea nr 85/2006, aceasta nu poate fi primita. Curtea are in vedere ca dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce nepredarea documentelor contabile prevazute art.28 din legea nr 85/2006 presupune o inacțiune a administratorului, ulterioară apariției insolvenței.
Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatului, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.790 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.AMLZ/23.10.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: Judecător-sindic – P. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
