Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 654/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 11869/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1766/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.654
Ședința publică de la 18.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Grefier P. I. L.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.5390/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât R. C. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.5390/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâtul R. C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamanta-creditoarea nu a probat săvârșirea de către pârâtul R. C. a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociaza acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activităti ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
S-a învederat ca prin faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, intentia legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poata recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obișnuita.
S-a indicat că societatea debitoare nu a depus documentele prevazute de art.28 din lege, fiind încălcate dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006.
S-a menționat că nedepunerea evidentelor contabile ale societatii l-a pus pe lichidatorul judiciar în imposibilitatea de verifica modalitatea de înregistrare a operațiunilor contabile și legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la încetarea de plăți.
S-a precizat că nedepunerea actelor contabile conform art.28 din lege instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității conform legii și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
S-a susținut că debitoarea nu a depus declarații lunare, deconturi TVA și bilanțuri contabile din anul 2003, fiind îndeplinite dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
S-a arătat că răspunderea organelor de conducere ale societății este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-menționate, omisiune vădit imputabilă acestora, mai cu seamă cu cât aceștia, în calitatea lor de mandatari ai falitei, erau ținuți să-și aducă la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligențe superioare chiar și celei depusă în susținerea propriilor interese.
S-a menționat că simplul fapt că administratorii nu au ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestora deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă au fost inventariate bunurile societății conform prevederilor legale, dacă au fost efectuate transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorii au folosit veniturile obținute.
S-a precizat că scopul reglementarii dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.
S-a învederat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii încă din anul 2001 în cuantum de 45.610 lei, având creanțe de recuperat în sumă de 26.948 lei și stocuri de marfă în valoare de_ lei care nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar.
S-a aratat ca în vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
S-a susținut că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
S-a menționat că formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
S-a indicat că potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat”, or, conform art.374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului"".
S-a susținut că acceptând desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea masura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
S-a arătat că, potrivit art.73 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990 rep., administratorii societății sunt solidari răspunzători pentru neținerea registrelor prevăzute de lege, iar conform art.10 din Legea nr.82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății, lipsa actelor cerute de lege constituind o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
S-a învederat că se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societatii.
S-a menționat că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.8, art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, art.466 și urm.NCPC.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
5). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile apelantei – reclamante referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
I. Nu poate fi reținută susținerea apelantei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părtilor le revine, potrivit art.249 NCPC (aplicabil în cauză), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimații – pârâți, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Trebuie observat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, mai trebuie observat că faptele invocate de recurentă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
III. Nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că recurenta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, recurenta – reclamantă nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
IV. Mai trebuie observat că împrejurarea că societatea debitoare figura în bilanțul contabil pe anul 2001 cu active (creanțe de recuperat / stocuri de marfă) care nu au fost predate nu poate echivala cu incidența ipotezelor reglementate de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006 și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Din moment ce toate elementele de activ menționate de recurenta – reclamantă au fost evidențiate în datele contabile este greu de reținut existența unei intenții frauduloase a intimatului – pârât sub forma folosirii în interes propriu / interesul altei persoane sau deturnării / ascunderii unei părți din activ pentru a fi incidente dispozițiile art.138 al.1 lit.a sau e din Legea nr.85/2006.
Totodată, doar constatarea faptului că societatea debitoare avea înregistrate în contabilitate anumite active (creanțe de recuperat / stocuri de marfă) nu poate duce în mod automat la concluzia că acestea au fost folosite în interesul intimatului - pârât / interesul altei persoane sau că au fost deturnate / ascunse de către intimatul - pârât, în lipsa probării efective a acestui aspect.
Este necesar să se probeze în concret care active (creanțe de recuperat / stocuri de marfă) au fost folosite în interesul intimatului - pârât / interesul altei persoane sau au fost deturnate / ascunse, modalitatea concretă în care s-au realizat aceste fapte și persoana responsabilă, perioada de timp și, nu în ultimul rând, faptul că aceste acțiuni ar fi produs starea de insolvență.
Așa cum a fost menționat mai sus, răspunderea prevăzută de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumată, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuală operând doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei forme de răspundere după dovedirea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurenta – reclamantă nu a reușit să facă dovada îndeplinirii acestor condiții prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelul declarat de către apelanta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, ., sector 2) împotriva Sentinței civile nr.5390/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât R. C. (cu domiciliul în București, ., ., .) ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
4ex./10.10.2014
Jud. fond: B. A. E. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
