Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 870/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 870/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 11933/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 353/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 870/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
JUDECĂTOR A. P.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 7682 din data de 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata B. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin avocat D. C., cu delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea acordă intimatei cuvântul pe cereri prelabile și pe probe:
Intimatul prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea recursului, solicită să se observe că în mod eronat recurenta susține că intimata a refuzat să țină legătura cu lichidatorul, arată că intimata a depus raportul întocmit de lichidatorul judiciar din 4.12.2012 și că au fost îndeplinite toate obligațiile, arată că procedura insolvenței s-a deschis la cererea debitoarei. Mai arată că intimata a ținut evidențele contabile la zi, motiv pentru care apreciază că nu pot fi reținute aspectele invocate de recurentă. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a solicitat obligarea pârâtei B. E., administratul debitorului ., la suportarea pasivului societății debitoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7682 din 27.09.2013 instanța a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect art. 138 din Legea nr. 85/2006 formulată de reclamanta A.F.P. SECTOR 5, prin D.G.F.P. mun. București, în contradictoriu cu pârâta B. E..
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea conform legii nu este de natura să atragă răspunderea lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Totodată, s-a reținut și că nu există legătură de cauzalitate între neformularea cererii de deschidere a procedurii și starea de insolvență a debitorului, aceasta din urmă fiind anterioara cererii, aspect ce rezultă din formularea dispozițiilor art. 27 din legea insolvenței - formularea cererii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, solicitând instanței să admită recursul și să modifice hotărârea recurată în sensul de a admite cererea și de a obliga pârâta la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei ..
În motivare se arată că hotărârea judecătoreasca este pronunțata cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de Procedura Civila). Astfel, apreciază recurenta că pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesara întrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului". Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâților este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzuta în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilității nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1). Prin rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, rezultă că pârâta nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea . a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Se mai arată că din modul în care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultă că simplul fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
De asemenea, inacțiunea constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității este evidentă prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
În drept au fost invocate Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Codul civil, Codul de Procedura Civilă, Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea și Legea nr. 31/1991 privind societățile comerciale.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă dar și în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține recurenta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimata-pârâtă se face vinovată de faptele prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nerespectarea prevederilor legii contabilității, dedusă din faptul că nu ar fi prezentat toate actele solicitate de lichidator. Simpla calitate a intimatei de administrator însă nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată și neputând fi redusă la „dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății”, după cum în mod netemeinic susține recurenta. Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține recurenta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, și că deci culpa ar fi prezumată în temeiul art. 1082 Cod Civil, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de recurentă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâtă săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 7682 din data de 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata B. E. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. V. D. A. P.
GREFIER
M. I.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
