Contestaţie. Decizia nr. 1013/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1013/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 22792/3/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1970/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1013/A

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E.-S. R.

Judecător P. P.

Grefier M. A. P.

********

Pe rol judecarea apelului declarat de contestatoarea O. T. SA împotriva sentinței civile nr.5118/19.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . prin administrator judiciar ADMINISTRARE REORGANIZARE LICHIDARE IPURL.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că administratorul judiciar ARL IPURL a depus întâmpinare în 2 exemplare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea anulează taxa judiciară de timbru de 100 lei aflată la fila 8 din dosar.

Dispune rectificarea citativului în sensul că părți în cauză sunt apelanta contestatoare O. T. S.A. și intimata pârâtă . prin administrator judiciar ADMINISTRARE REORGANIZARE LICHIDARE IPURL.

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă sub nr._, societatea comercială O. T. SA a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei . întocmit de administrator judiciar ARL IPURL, solicitând a se dispune și înscrierea sa la masa credală a debitoarei cu suma de 71.182,94 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere, precum și cu suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În cauză administratorul judiciar al debitoarei a invocat excepția inadmisibilității contestației motivat de faptul că . nu a formulat declarație de creanță în cauză.

Prin sentința civilă nr.5118 din 19.05.2014 tribunalul a admis excepția inadmisibilității contestației și a respins contestația formulată de contestatoarea . ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că . nu a formulat declarație de creanță în prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 64 din legea insolvenței, declarație care să fie supusă procedurii de verificare prevăzute de art.67, ci a formulat direct contestație la tabelul obligațiilor debitoarei, ceea ce este inadmisibil față de prevederile art.73 din Legea nr.85/2006.

Contestatoarea trebuia, potrivit dispozițiilor legale menționate, să formuleze cerere de creanță care să cuprindă: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, la care să fie anexate documentele justificative ale creanței .

Această cerere urma să fie înregistrată la grefa tribunalului și să fie verificată de administratorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 67 din lege; potrivit art.72 din Legea nr.85/2006, ca rezultat al verificărilor făcute administratorul judiciar întocmea tabelul preliminar.

Referitor la notificarea deschiderii procedurii insolvenței, judecătorul sindic a reținut, față de prevederile art.7 alin.1 și lin. 3 și art.61 din Legea 85/2006, că în speță debitoarea . nu a comunicat lista creditorilor societății conform art.28 din Legea 85/2006.

În aceste condiții administratorul/lichidatorul judiciar a procedat la publicarea notificării nr._/07.01.2014 privind deschiderea procedurii de insolvență în forma generală și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.276/08.01.2014.

Astfel, pentru creditorii debitoarei care nu au fost identificați în lista prevăzută de art.28 din lege (întrucât această listă nu a fost comunicată practicianului în insolvență), procedura notificării prevăzută la art. 61 din lege este considerată ca îndeplinită dacă a fost efectuată prin BPI.

Mai mult, contestatoare nu a formulat declarație de creanță și nici cerere conform art.186 Noul Cod de procedura civila pentru repunerea în termenul de formulare a declarațiilor de creanță.

În consecință, în raport de aceste considerente, judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității contestației și a respins contestația ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, contestatoarea ., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .

În motivarea apelului, legal timbrat, contestatoarea a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică deoarece prin cererea înaintată Tribunalului București a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 71.182,94 lei, fiind atașate și documentele justificative, documente de care debitoarea a luat cunoștință fără a formula vreun refuz la plată și fără a contesta modul de calcul al penalităților.

Apelanta-contestatoare a precizat că nu a fost notificată de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, conform art. 61 din Legea nr.85/2006, iar în urma constatării că pe rolul Tribunalului București se află dosarul de insolvență al debitoarei, iar în tabelul preliminar al creditorilor nu figurează și ., a formulat contestație împotriva acestui tabel și a solicitat și înscrierea sa cu creanța de 71.182,94 lei.

Față de cele arătate mai sus, apelanta-contestatoare a arătat că sunt îndeplinite dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.85/2006, cererea sa cuprinzând denumirea creditorului, sediul, suma datorată și temeiul creanței și având atașate documentele justificative.

Apelanta contestatoare a mai arătat că nu a formulat cerere de repunere în termen deoarece o astfel de cerere nu se impunea a fi formulată, atâta timp cât societatea contestatoare a formulat cerere de înscriere la masa credală.

Având în vedere motivele invocate, contestatoarea a solicitat admiterea apelului și admiterea cererii sale de înscriere la masa credală a debitoarei cu suma de 71.182,94 lei și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.470 și următoarele Noul Cod de Procedură Civilă.

În cauză intimata-debitoare prin administrator judiciar a formulat întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cadrul procedurii insolvenței debitoarei . s-a întocmit tabelul preliminar de creanțe, tabel în care societatea contestatoare nu a fost înscrisă având în vedere că aceasta nu a formulat declarație de creanță în termenul limită stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei (20.01.2014, conform sentinței civile nr._/09.12.2013).

Curtea îmbrățișează toate considerentele avute în vedere de judecătorul - sindic la pronunțarea hotărârii atacate și apreciază că o reluare a expunerii acestora nu este necesară față de precizarea arătată.

Susținerile apelantei sunt nefondate având în vedere că formularea declarația de creanță este o condiție obligatorie și esențială pentru a se putea verifica o creanță invocată împotriva debitoarei și a se putea înscrie la masa credală.

Această declarație de creanță trebuie să fie formulată în termenul limită stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței și nicidecum ulterior, prin contestația la tabelul preliminar al creditorilor.

Art. 61 din Legea nr.85/2006 invocat de apelanta contestatoare nu a fost încălcat în cauză, neexistând o listă a creditorilor depusă la dosar de debitoare conform art.28 alin. 1 lit. c) sau în condițiile art.32 alin. 2 din lege. Notificarea tuturor creditorilor s-a efectuat prin BPI, conform art. 7 alin. 3 din Legea nr.85/2006, iar termenul limită pentru depunerea declarației de creanță trebuia respectat de toți creditorii debitoarei.

Formularea unei declarații de creanță ulterior acestui termen nu mai putea fi analizată decât în situația în care s-ar fi admis o cerere de repunere în termen formulată de creditor, ceea ce în speță nu a fost cazul, apelanta-contestatoare neformulând o asemenea cerere și considerând că o astfel de cerere nu se impunea a fi formulată atâta timp cât a formulat solicitarea de înscriere la masa credală. Această susținere, invocată prin motivele de apel, nu poate fi primită față de dispozițiile art. 64 alin. 1 și art. 76 din lege. Apelanta-contestatoare invocă o creanță anterioară deschiderii procedurii, nu a formulat cerere de admitere a creanței până la expirarea termenului limită stabilit, iar notificarea deschiderii procedurii nu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din legea insolvenței, astfel că sancțiunea decăderii nu putea fi înlăturată decât prin formularea unei cereri de repunere în termen, conform art.186 Noul Cod de Procedură Civilă, aplicabil în cauză față de prevederile art.149 din Legea insolvenței.

Având în vedere toate considerentele arătate mai sus, Curtea constată că apelul formulat de contestatoare este nefondat, motiv pentru care în baza art.480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de contestatoarea O. T. SA (J_, CUÎ RO2410163), cu sediul în Constanta, . jud. C., împotriva sentinței civile nr.5118/19.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . (J40/_/2012, CUÎ RO26585596), cu sediul în București, .-70, ., ., sector 4, prin administrator judiciar ADMINISTRARE REORGANIZARE LICHIDARE IPURL, cu sediul în București, .. 59, sector 2, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 Noiembrie 2014.

Președinte,

E.-S. R.

Judecător,

P. P.

Grefier,

M. A. P.

Red.Jud. E.S.R.

Tehnored.A.A.

5 ex./10.11.2014

.>

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: A.-E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 1013/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI