Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 775/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 775/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 33428/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3437/2013)
DECIZIE Nr. 775/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Judecător L. C. S.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 7507/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. A. C., având ca obiect - angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-au comunicat motivele recursului către intimata – pârâtă, care nu a depus întâmpinare.
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă. Din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante, potrivit dispozițiilor art. 138 aliniatul 6 din Legea 85/2006 și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
CURTEA
Deliberand asupra recursului:
Prin sentința civilă nr.7507/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C. 2, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei C. A. – C..
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamanta D.G.F.P. București - BIROU JURIDIC C. 2 susține că starea de insolvență a debitoarei . SRL a fost cauzată de către pârâta C. A. – C., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către aceasta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență, și, respectiv, a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În privința săvârșirii de pârâtă a faptei ilicite prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din lege, instanța constată că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâta, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârâtă în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acesteia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtei de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâtă în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâtă și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâta, în timpul mandatului lor de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâteir de a-i prejudicia pe creditori.
Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea de pârâtă a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța a mai reținut cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârâtă ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârâtă a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta mai invocă o . prezumții și dispoziții legale din materia mandatului comercial, or aceste prezumții și dispoziții nu au aplicabilitate în speță, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d) tezele I și II din Legea nr.85/2006 și nici că pârâta, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulata.
In motivare, recurenta a arătat că, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din legea insolventei, desi lichidatorul judiciar a aratat in rapoartele de activitate depuse la dosar ca a notificat atat societatea debitoare cat si administratorul acesteia cu privire la obligația depunerii documentelor contabile, fiind astfel incalcate dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolventa si a persoanelor ce se fac raspunzatoare de aducerea societatii in incetare de plați.
Nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plați.
Raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
In cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legala sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 si sa nu dispună continuarea unei activitati care ducea in mod vădit la incetarea de plați.
In vederea realizarii acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Raspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasa chiar si pentru culpa cea mai ușoara a acestora, atata vreme cat ei sunt niște mandatari ai falitei si au obligația de a administra patrimoniul societatii cu mai multa diligenta decât propriile lor interese. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si .>
Se creeaza astfel legătură de cauzalitate intre fapta ilicita a asociaților societatii debitoare (respectiv managementul defectuos al societatii in sensul ca a continuat sa mai funcționeze desi pierderile din afacerile societatii erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor asa cum rezulta din tabelul definitiv al obligațiilor societatii debitoare depus la dosar) si consta in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii.
In drept au fost invocate disp. art. 304 pct.9, 3041 Cod procedura civila, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepției invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 sau 3 din același act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atât în situația în care intenția de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cât și atunci când aceștia sunt solicitați în acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce deține mai mult de jumătate din valoarea totală a creanțelor.
Raportat la aceste dispoziții legale, recurenta – creditoare, chiar dacă a fost titulara cererii formulate în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala în promovarea recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curte va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul pentru lipsa calității procesuale active .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate.
Admite excepția lipsei calității procesuale active și respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 7507/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. A. C., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
Cu opinia separată a doamnei judecător L. C. S. în sensul respingerii excepției.
JUDECĂTOR
L. C. S.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex.
17.04.2014
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: S. C. V.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
