Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1203/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1203/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 31603/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1203
Ședința publică din data de 11.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7198 din 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. S. N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având în vedere faptul că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă și nu au fost solicitate probe noi în apel, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.7198 din 15.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 în contradictoriu cu pârâtul S. S. N., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că nu va reține incidența disp.art. 138 lit.d din lege întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare. S-a arătat de către judecătorul sindic că evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
S-a arătat că, de altfel, pentru această faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art.28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art.147 și nu în condițiile art.138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
În opinia judecătorului de fond, simplul fapt că pârâta S. S. N. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil. Consideră instanța că în cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 8.10.2014.
În motivarea cererii sale apelanta a evidențiat că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Sunt citate dispozițiile art.1 și art.11 din Legea nr.82/1991 și se face trimitere la cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de faliment din care ar rezulta că pârâtul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din legea insolvenței. Subliniază apelanta că administratorul a omis cu bună știință să solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.85/2006, Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991 și OG nr.92/2003.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate de către apelanta DGRFP București, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimata-pârâtă se face vinovată de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a depus actele și documentele contabile la organele fiscale.
Or, apelanta nu a dovedit că încălcarea acestei obligații legale ar fi determinat apariția insolvenței.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Presupusul dezinteres evocat de apelantă nu poate reprezenta legătură de cauzalitate. În plus, verificările lichidatorului judiciar au determinat concluzia că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat conjuncturii economice defavorabile, activitatea desfășurată nu și-a mai putut asigura cash-flowul necesar.
În acest context, simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 7198 din 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. S. N., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4 ex.
Jud. Fond B. A. E.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
