Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1612/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1612/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 23980/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1334/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 1612/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE L. C. S.
JUDECĂTOR A. C.
JUDECĂTOR C. M. N.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2646/07.03.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. M. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 19 septembrie 2014, intimata pârâtă a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:
Reclamanta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI în reprezentarea Administrației Finantelor Publice Sector 1 a formulat la data de 02.04.2013 cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a paratei D. M. I., solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivarea acțiunii, s-a aratat, în esenta, că pârâta nu a depus bilanțuri contabile pentru anul 2011 și nu a predat lichidatorului actele contabile. De asemenea, potrivit bilanturilor contabile din anul 2010, exercitiul financiar s-a incheiat cu –127,158 lei și deținea creante și disponibilitati bănești în valoare de 82.155 lei și 22.743 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 2646 din 07.03.2014, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DGFP BUCUREȘTI în reprezentarea AFP Sector 1, în contradictoriu cu pârâta D. M. I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege. Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . modului în care legiuitorul a intrebuintat verbele în textul legii (“au dispus”, “în interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie să îmbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata și trebuind a fi dovedita.
În conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil și cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia să dovedească existenta cumulativa a elementelor generale și speciale ale răspunderii patrimoniale.
Din continutul cererii formulate în contradictoriu cu parata rezulta ca reclamantul se rezuma, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii în conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fară să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispozitii.
Reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) și starea de insolventa a debitoarei.
Împotriva sentinței civile sus menționate, la 24.04.2014, a formulat recurs reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 04.06.2014.
În motivarea recursului, recurenta a susținut, în principal, următoarele aspecte:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 Cod procedura Civila.
În speța, debitoarea nu a depus bilanțuri contabile sau raportări contabile pentru perioada 2011. Aceasta omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității. În aceste condiții, lipsa actelor contabile și neindeplinirea obligațiilor legale mentionate creeaza o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societătii debitoare de către parat în alte scopuri, lasa sa se inteleaga o intentie de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societătii, precum și de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedește culpa paratului în ajungerea societătii debitoare în incapacitate de plata.
Suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. Codul de Procedura Civila, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990, republicata.
În dovedire, recurenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare în recurs, prin care a arătat că nu mai are nicio calitate în societate inca din luna ianuarie 2012, moment la care a predat toate actele societătii către noul asociat și administrator. În aceasta situatie nu avea cum sa depună documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 întrucat nu mai avea nici calitatea în societate pentru a le depune, iar actele nu se mai aflau în posesia sa ci, așa cum este normal, în cea a noului administrator.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și urm. C..
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra recursului, raportat la prevederile art. 304 indice 1 C. proc. civ. și prin prisma motivelor invocate, apreciază Curtea că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, conform art. 312 alin. 1 C., pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, ”în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Conform prevederilor art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ., părțile au obligația (…) să-și probeze pretențiile și apărările.
Motivele de recurs ale reclamantei au un pronunțat caracter teoretic, cuprinzând susțineri cu caracter general și fără a se indica, raportat la situația de fapt concretă, mijloacele de probă ce dovedesc elementele răspunderii administratorului societății. Instanța de control judiciar este ținută să analizeze calea de atac doar în limitele motivelor invocate, fără a se putea substitui uneia sau alteia dintre părți, nici în ceea ce privește probele de administrat, nici în ceea ce privește criticile sau apărările de formulat.
În acest context, reține Curtea că natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, constituindu-se într-o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În cauză, recurenta reclamantă nu a făcut în concret dovada susținerilor sale. Simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate și să se probeze efectiv care sunt faptele săvârșite și care au condus la insolvența societății.
Curtea reține că prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit în mod cert la ajungerea societății în stare de insolvență.
Nu este suficientă așadar existența unui prejudiciu ( faptul că societatea figurează în evidențele creditorilor cu debite neachitate), atâta vreme cât nu sunt dovedite în concret fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtei, toate acestea în modalitățile reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în mod obiectiv care sunt activitățile efectuate de pârâtă, modalitatea în care s-au realizat, perioada de timp, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu pot fi reținută ca dovedite nici fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate.
Astfel, în cauză, recurenta nu a dovedit faptele săvârșite de pârâtă în cursul desfășurării activității societății, din care să rezulte interesul personal vădit al acesteia de a-și procura foloase sub acoperirea societății și în dauna creditorilor, nici actele ce ar fi fost comise de pârâtă și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.
Reclamanta nu a făcut dovada în concret că pârâta, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului acesteia, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății.
Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanțele trebuie însă să stabilească, de la caz la caz, dacă pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod, ceea ce, în cauză, recurenta nu a realizat.
Totodată, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către recurenta reclamantă.
Nedepunerea actelor contabile, faptă invocată de recurentă în justificarea pretențiilor sale, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această omisiune, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunse în stare de insolvență, neîncadrându-se în prevederile stricte, limitative, ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se mai reține și că răspunderea patrimonială reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este identică și nici nu se determină în corelație cu răspunderea administratorului față de societate, reglementată, printre altele, de art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat, prima nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2646/07.03.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. M. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2014.
Președinte, L. C. S. | Judecător, A. C. | Judecător, C. M. N. |
Grefier, C. G. MIGLEȘ |
Red. Jud. L.C.S./22.10.2014
Thred. L.C.S./A.A./2 exp.
Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
