Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1438/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 20048/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1213/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1438/2014
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. F.
JUDECĂTOR: S. L. C.
JUDECĂTOR: C. Ș. C.
GREFIER: MIGLEȘ C. G.
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. D. C. împotriva sentinței civile nr.2415/04.03.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat C. N. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care procedează la judecată în prezența reprezentantului intimatei-pârâte și în lipsa recurentei-reclamante legal citate.
Intimata-pârâtă, prin apărător, depune la dosar întâmpinare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimata-pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat având în vedere argumentele formulate în întâmpinare. Arată că instanța de fond a respins acțiunea pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii patrimoniale. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03.06.2013 sub nr._ , reclamanta-creditoare DGFP Mun. București - AFP SECTOR 1 a chemat în judecată pe pârâta B. D. C. solicitând instanței să oblige pe pârâtă la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivarea cererii a arătat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâta nu a respectat prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006, administratorul societății comerciale răspunde pentru cea mai ușoară culpă dat fiind prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, conform art. 73 din Legea nr.31/1990 administratorul este răspunzător pentru existența registrelor și corecta lor ținere, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normă și î n condiții de legalitate a societății.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin sentința nr. 2415/04.03.2014 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor in urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați; au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; in luna precedenta încetării plaților, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferința unui creditor, in dauna celorlalți creditori. Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa. Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență. Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala. Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a interes sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa. Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa. Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic retine ca derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale. Imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voința administratorului. Prin încheierea din 18.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, s-a dispus . procedura simplificată a societății debitoare. Potrivit raportului întocmit în temeiul art. 59 din Legea 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență întocmit de lichidatorul judiciar(f. 84) a rezultat că societatea debitoare a intrat în dizolvare începând cu data de 25.03.2011 potrivit dispozițiilor art. 237 lit. b din Legea 31/1990, deoarece nu a mai depus situații financiare aferente anilor 2009,2010 și 2011. Nu a fost indicată în concret nici o acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați. Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit. c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale. Tribunalul retine ca deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006. Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speța. Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea. Prin urmare, culpa paratului nu este prezumata conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale. Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovatei și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa. Ca atare, în lipsa unor dovezi din care sa rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.”
Împotriva acestei sentințe la data de 08.04.2014 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 21.05.2014.
În motivarea recursului său reclamanta a arătat în esență următoarele: pârâta nu a respectat art. 27 din Legea nr.85/2006, culpa este prezumată fiind vorba de o răspundere contractuală pentru că între pârât și debitoare era încheiat un contract de mandat, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normală a societății, este suficient ca fapta pârâtului să fi contribuit la instalarea insolvenței.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat susținând că răspunderea în baza art. 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere delictuală și nu sunt îndeplinite în cauză condițiile antrenării acestei răspunderi.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt recurenta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâtei, cât timp ea nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi.
Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe recurenta-reclamantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea în interes personal de către pârâtă a activității societății, activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către recurentă este nerespectarea de către pârâtă a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii insolvenței sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conducea. Recurenta-reclamantă nu a indicat vreo perioadă de timp în care ar fi debutat insolvența sau când insolvența era vizibil iminentă.
În primul rând trebuie subliniat că obligația prevăzută de art. 27 revine reprezentantului legal al debitoarei adică de principiu administratorului statutar, iar nu oricărui asociat. Or conform relațiilor ORC f. 18 dosar insolvență administrator al debitoarei a fost P. V. Christian, iar nu intimata-pârâtă Brasfalean D. care era doar asociată. Rezultă că nu se poate reține nerespectarea art. 27 de către intimata-pârâtă.
Față de cele expuse mai sus rezultă că recursul este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. D. C. împotriva sentinței civile nr.2415/04.03.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Ia act că intimata-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./02.09.2014
Judecător fond: G. L. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1289/2014. Curtea de... → |
|---|
