Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 953/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 953/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 8002/3/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1594/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR. 953

Ședința publică de la 23 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. C. S.

Judecător A. C.

Grefier M. A. P.

********

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 4855/13.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. A. G. și M. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul pârât C. A. G. personal, care se legitimează cu CI . nr._ eliberată la 15.10.2014 de S.P.C.E.P. Sector 4 și intimatul pârât M. G., lipsind apelanta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul părților prezente pentru a propune probe.

Intimații pârâți, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de intimații pârâți și o constată administrată prin depunerea acestora la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de apel.

Intimatul pârât C. A. G. solicită respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice și menținerea hotărârii primei instanțe.

Intimatul pârât M. G. pune, de asemenea, concluzii de respingere a apelului și de menținere a hotărârii primei instanțe.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea apelului.

CURTEA,

Asupra apelului, deliberând, constată următoarele:

La data de 03.10.2013, creditoarea-reclamantă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a depus pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, cerere privind obligarea pârâților C. A. G. și M. G. la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată sub nr._ .

În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă a arătat că pârâții au manifestat dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 4855 din 13.05.2014, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.R.F.P. BUCUREȘTI, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților C. A. G. și M. G..

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamanta-creditoare nu a probat săvârșirea de către pârâții C. A. G. și M. G. a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 și nici că pârâții, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 alin. 1 din lege, a respins cererea analizată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile sus menționate, la 06.06.2014, a formulat apel reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 26.06.2014.

În motivarea apelului, apelanta a susținut, în principal, următoarele aspecte:

Consideră că în culpă sunt administratorul și asociatul debitoarei, întrucât aceștia, deși au fost notificați de mai multe ori de către lichidator, nu au fost găsiți și astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, fapt pentru care consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d), privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului și asociatului debitoarei.

Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o fapta ilicita, o legătură de cauzalitate între cele doua și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorilor și asociaților.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod Procedura Civila, Legea nr. 85/2006.

Intimații au formulat întâmpinare la apel, prin care au învederat că au depus toate dovezile necesare la dosar.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, acestea fiind atașate la dosar.

Analizândactele și lucrările dosarului asupra apelului formulat, Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, ”în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.”

Motivele de apel ale reclamantei au un pronunțat caracter teoretic, cuprinzând susțineri cu caracter general și fără a se indica, raportat la situația de fapt concretă, mijloacele de probă ce dovedesc elementele răspunderii administratorilor societății. Instanța de control judiciar este ținută să analizeze calea de atac doar în limitele motivelor invocate, fără a se putea substitui uneia sau alteia dintre părți, nici în ceea ce privește probele de administrat, nici în ceea ce privește criticile sau apărările de formulat.

În acest context, reține Curtea că natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, constituindu-se într-o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

În cauză, apelanta reclamantă nu a făcut în concret dovada susținerilor sale. Simpla invocare la modul general a dezinteresului și pasivității administratorilor în ceea ce privește funcționarea persoanei juridice nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate și să se probeze efectiv care sunt faptele săvârșite și care au condus la insolvența societății.

Curtea reține că prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit în mod cert la ajungerea societății în stare de insolvență.

Nu este suficientă așadar existența unui prejudiciu ( faptul că societatea figurează în evidențele creditorilor cu debite neachitate), atâta vreme cât nu sunt dovedite în concret fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția pârâților, toate acestea în modalitățile reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în mod obiectiv care sunt activitățile efectuate de pârâți, modalitatea în care s-au realizat, perioada de timp, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu pot fi reținută ca dovedite nici fapta ilicită și nici legătura de cauzalitate.

Astfel, în cauză, apelanta nu a dovedit actele ce ar fi fost comise de pârâți și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâții ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.

Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006. Instanțele trebuie însă să stabilească, de la caz la caz, dacă pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod, ceea ce, în cauză, apelanta nu a realizat.

Totodată, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către apelanta reclamantă.

Se mai reține și că răspunderea patrimonială reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este identică și nici nu se determină în corelație cu răspunderea administratorului față de societate, reglementată, printre altele, de art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat, prima nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, urmează să respingă apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4855/13.05.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. A. G., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, ., ., .>M. G., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014.

Președinte,

L. C. S.

Judecător,

A. C.

Grefier,

M. A. P.

Red. Jud. L.C.S.

Thred. L.C.S./A.A./5 exp.

Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: S. C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 953/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI