Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 18/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 40776/3/2011*/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2972/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 18/2014
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
JUDECĂTOR I. P.
JUDECĂTOR M.-SPERANȚA C.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă DM I. C. IPURL împotriva Sentinței civile nr. 4619/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât G. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2013 reclamantul lichidator judiciar DM I. C. IPURL a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare . SRL, respectiv a pârâtului G. B. și obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivarea cererii s-a arătat, că pe baza cifrelor raportate cu ocazia bilanțurilor din perioada 2003 - 2006, respectiv anul 2008, rezultă că vina pentru . administratorului G. B., referitor la care s-au creat prezumțiile că a concurat la/a determinat ., prin aceea că:
1.A utilizat, cel puțin în parte, bunurile debitoarei, în speță activele imobilizate în valoare de 74.304 lei și disponibilitățile bănești în sumă de 95 lei, existente în patrimoniu la data de 31.12.2008, în interes personal sau în cel al altei persoane, atât timp cât acestea nu au fost valorificate/utilizate pentru plata datoriilor si nici nu au fost predate lichidatorului judiciar în temeiul prevederilor art. 113 din lege, ceea ce se constituie într-una dintre cauzele pentru care s-a intrat în insolvență si impune stabilirea răspunderii personale a celui care se face vinovat de acest lucru, pentru plata pasivului rămas neacoperit în prezenta procedură de insolvență, în temeiul prevederilor art. 138, lit. "a" din lege.
2.Nu a mai organizat și condus evidențele contabile în conformitate cu prevederile legale, cel puțin în anul 2007 și ulterior datei de 31.12.2008, prezumție creată în urma faptului că, în anii 2007, respectiv 2009-2011, nu au mai fost depuse bilanțurile contabile, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării creanțelor, în valoare de 69.770 lei, raportate la aceeași dată de 31.12.2008, împrejurare de natură să contribuie direct la . insolvență și motiv pentru constatarea incidenței în cauză a prevederilor art. 138, lit. „d" din lege.
În drept, reclamantul a invocat disp.art.138 lit.a, d din legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 4619 din 13.05.2013 Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamantul DM I. C. IPURL în contradictoriu cu pârâtul G. B..
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2011 lichidatorul judiciar DM I. C. IPURL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea . SRL conform disp.art. 270 ind.1 și ind.2 din Legea 31/1990 rep. modif. și completată prin Legea 441/2006.
Prin sentința civilă nr._/05.11.2012 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea . SRL .
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006: judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, era necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșire, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, instanța nu a reținut incidența disp.art. 138 lit.a din Legea 85/2006 întrucât activitatea de folosire a bunurilor societății debitoare în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interesul propriu .
Motivul invocat de lichidatorul judiciar, în sensul că debitoarea figura cu active imobilizate în valoare de 74.304 lei și disponibilitățile bănești în sumă de 95 lei, în patrimoniu la data de 31.12.2008, nu putea fi încadrat în sfera de reglementare a art. 138 lit.a, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu dovedește existența unui interes propriu al pârâtului sau un interes al terților în sensul precizat, utilizarea frauduloasă a acestora.
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea și pe disp. art. 138 lit.d din lege care nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de lichidatorul judiciar.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentanții ei, nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege,este sancționează în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil.
În cauză lichidatorul judiciar nu probează în nici un fel că pârâtul G. B. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DM I. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al IT S FINE INVEST S.R.L, arătând în esență că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece au fost ignorate două prezumții care se creează, cu privire la modul defectuos în care administratorul pârât a gestionat patrimoniul debitoarei falite, din cifrele conținute de raportările contabile ale debitoarei și publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Din existența, în patrimoniul debitoarei la data de 31.12.008, ultima dată când s-a depus bilanțul activității desfășurate, a unor active imobilizate în valoare de 74.304 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar în temeiul prevederilor art. 113 și urm. din lege și nici nu există vreo dovadă în sensul că au fost folosite pentru plata datoriilor, creează prezumția relativă că acestea au fost utilizate, de către administratorul asociat în alte interese decât cel al debitoarei, cu urmări directe pe planul intrării în insolvență al debitoarei, motiv de incidență a prevederilor art. 138, lit. „a" din lege;
Din absența oricăror informații, pe site-ul Ministerului de Finanțe, privind bilanțul activității în perioada 2009 - 2011, se creează prezumția că administratorul debitoarei nu a mai organizat și condus evidențele contabile ale debitoarei în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, ceea ce a avut, ca urmare nemijlocită, imposibilitatea urmăririi unor creanțe în valoare de 69.770 lei la data de 31.12.2008, ceea ce a constituit una dintre cauzele pentru care debitoarea a intrat în insolvență, motiv de incidență în cauză a prevederilor art. 138, lit. „d" din lege. Consideră că numai cu încălcarea legii judecătorul fondului nu a analizat prezumțiile relative semnalate și nu a motivat neluarea lor în considerare, în condițiile în care acestea se impuneau din modul în care se coroborau între ele actele din dosar, iar pârâtul nu și-a formulat nici un fel de apărări, motiv pentru care nu se poate afirma că le-ar fi răsturnat, prin probele contrare administrate.
În urma sentinței pronunțate bugetul statului, în calitate de creditor înscris în procedură, nu a putut recupera suma de 13.740 lei datorată de debitoare, în condițiile în care aceasta a dispus de active imobilizate în valoare de 74.304 lei și de creanțe în valoare de 69.770 lei, prin valorificarea, respectiv recuperarea cărora ar fi putut să-și achite datoriile.
In mod greșit, sentința criticată a reținut că ar fi susținut că prevederile art. 138 creează o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
In realitate, din analiza indicatorilor sintetici publicați ca parte a bilanțului activității desfășurate, se creează două prezumții în sensul că faptele comise de către administratorul debitoarei au contribuit la instalarea stării de insolvență și anume: -faptul că, din patrimoniul debitoarei, au dispărut, în mod inexplicabil, active imobilizate în valoare de 74.304 lei, creează prezumția că aceste bunuri au fost utilizate în interesul administratorului; -faptul că evidențele contabile ale debitoarei nu au mai fost organizate și conduse în conformitate cu legea rezultă din lipsa publicării indicatorilor sintetici pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor, urmarea directă a acestei fapte fiind împrejurarea că nu au mai putut fi urmărite și încasate creanțe în valoare de 69.770 lei.
Ambele aspecte sus menționate, care rezulta din proba cu înscrisuri administrată în cauză, creează prezumțiile simple, în înțelesul art. 1203 din codul civil, în sensul că bunurile debitoarei au fost utilizate în interesul altei persoane, respectiv că evidențele contabile nu au mai fost organizate și conduse în conformitate cu prevederile legale, ambele fapte fiind comise de către administratorul pârât și constituind motivele principale pentru care debitoarea a intrat în insolvență. A ignora prezumțiile create de modul în care se coroborează indicatorii sintetici care au fost analizați în cauză nu face decât să așeze, la baza apărării administratorului pârât, chiar propria sa culpă, aceea de a nu fi depus actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1, conduită ce a constituit motivul principal pentru care lichidatorul judiciar a fost pus în postura de a nu fi putut să probeze, în condițiile considerate necesare de către instanța de fond, elementele răspunderii civile delictuale.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Lichidatorul judiciar a informat că nu i-au fost puse la dispoziție documentele societății, inclusiv actele de contabilitate primară, motiv pentru care nu a putut prezenta în mod detaliat cauzele care au dus la apariția stării de insolvență.
Raportările contabile pe care le-a analizat au fost cele întocmite pentru anii 2005, 2006 și 2008 deoarece pentru anul 2007 nu au fost depuse raportări.
Din analiza situației economico-financiare a debitoarei lichidatorul a reținut că societatea debitoare se află în stare de insolvență deoarece, pentru achitarea sumei de 182.707 lei datorată de mai bine de 90 de zile, nu dispune de fonduri bănești.
Cu privire la neprezentarea actelor contabile, Curtea reține că în mod corect judecătorul - sindic a respins capătul de cerere privind antrenarea răspunderii fostului administrator în temeiul art. 138 alin. 1 lit d din lgnr.85/2006, întrucât această faptă nu reprezintă o cauză de atragere a răspunderii în temeiul textului de lege mai sus menționat, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada că această faptă a cauzat starea de insolvență a societății.
Nici dispozițiile art. 138 lit e din lege nu sunt aplicabile în cauză întrucât nu s-a dovedit că intimatul a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul societății.
Faptul că modalitatea de înstrăinare a activelor societății înregistrate la nivelul anului 2008 nu a fost oglindită în contabilitatea societății nu constituie în sine o cauză a insolvenței pentru a fi incidente dispozițiile art. 138 lit e din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă DM I. C. IPURL împotriva Sentinței civile nr. 4619/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul pârât G. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2014.
Președinte, G. G. | Judecător, I. P. | Judecător, M.-SPERANȚA C. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud.G.G.
Tehnored.A.A
2 ex./7.03.2014
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Judecător sindic: B. A. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1488/2014. Curtea de... → |
|---|
