Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 897/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 897/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 26991/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.897
Ședința publică de la 4 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z. JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva Sentinței civile nr.7280 din 18 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. L. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin Sentința civilă nr.7280 din 18 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de DGFP BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA AFP SECTOR 6, în contradictoriu cu I. L. D. ca neîntemeiată.
În motivare se rețin următoarele,
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administrator al societății debitoare.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iarcontinuarea ei a fost dispusă în interesulpersonal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale pentru funcționarea societății, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art.138 lit.c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe; activitatea comercială este prezumată a fi desfășurată în interesul societății, iar comitetul creditorilor nu a răsturnat această prezumție; de asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând
admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a ., pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
Prin faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr. 85/2006. Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civila obișnuita.
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, or, conform art.374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
Cu privire la prejudiciul cauzat instituției noastre, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Recursul a fost declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxelor de timbru prevăzute de lege.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus nicio cerere.
Analizând actele dosarului în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 din Cpciv., curtea constată și reține următoarele,
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă, condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale).
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut că intimatul pârât se face vinovat de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți ori că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Fapta prevăzută de art.138 lit.d) din lege, cuprinde trei ipoteze care se referă la faptul că intimatul ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă Curtea constată că nu au fost probate asemenea împrejurări.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimată nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) și d) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva Sentinței civile nr.7280 din 18 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. L. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.04.2014
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.D.M.
Nr.ex.: 2/13.05.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte – Judecător sindic: G. C.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1488/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
