Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1619/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1619/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 2759/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1369/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1619
Ședința publică de la 26 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. G. F.
JUDECĂTOR - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulate de recurenta–reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. M. împotriva sentinței civile nr.40/04.02.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât B. M. reprezentat de avocat D. Grătianu cu împuternicire avocațială nr._/23.09.2014 aflată la fila 17 din dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că la data de 24.09.2014, intimatul–pârât a depus concluzii scrise.
Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile prezentului recurs, care dat fiind obiectul său, anume acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, sunt recurenta–reclamantă A. J. A FINANTELOR PUBLICE G. și intimatul-pârât B. M., fiind citați din eroare intimata–debitoare . prin lichidator judiciar Inseval IPURL și intimații–creditori I. T. DE MUNCĂ G., . SA.
Instanța procedează la judecata pricinii în lipsa recurentei legal citate și în prezența reprezentantului intimatului.
Apărătorul intimatului–pârât formulează concluzii de respingere a recursului promovat împotriva sentinței civile nr.40/04.02.2014 pronunțate de Tribunalul G. pentru motivele expuse în notele scrise depuse la dosarul cauzei. Arată că recurenta nu aduce critici sentinței pronunțate de prima instanță, ci doar reia aspectele invocate în fața instanței de fond, respectiv faptul că nu au fost depuse declarațiile 100 și 101, fără a preciza pentru ce perioadă. Prin raportare la cererea de atragere a răspunderii, acesta se referă la perioada 2004-2006. Astfel, susține că nedepunerea acestor declarații nu poate fi considerată ca fiind o activitate producătoare de prejudiciu care să conducă la starea de insolvență. Referitor la susținerile recurentei în sensul că administratorul ar fi aplicat un management defectuos, arată că nu se indică nicio probă din care să rezulte acest aspect.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea depusă pentru termenul din 11.06.2013 reclamanta AFP a mun. G. a solicitat instituirea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M..
În motivarea cererii sale de atragere a răspunderii patrimoniale pentru pasivul neacoperit al debitorului, a arătat că se impune atragerea răspunderii pârâtului pentru faptele prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 lit.c), și d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței. În urma analizării situației economice a debitoarei . s-a constatat că aceasta figurează cu obligații declarative neîndeplinite, fapt ce contravine dispozițiilor Codului Fiscal. Neîntocmirea și nedepunerea declarațiilor fiscale și a raportărilor contabile are drept consecință ținerea unei contabilități fictive și reprezintă o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale având un caracter ilicit fiind sancționată atât de Legea 31/1990 privind societățile comerciale cât și de Legea contabilității nr.82/1991. Numai ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei societăți comerciale, iar vinovăția exista deoarece reprezentanților legali le revenea obligația legală a ținerii contabilității, fiind direct răspunzători pentru îndeplinirea acesteia, drept urmare neținerea contabilității le este imputabilă. Din analiza situațiilor financiare a reieșit faptul că aproape pe întreaga perioadă de funcționare a societății a realizat pierderi, conținând, deci desfășurarea unei activități neprofitabile. Această situație se datorează unui management defectuos aplicat de către persoanele din conducerea societății care a dus la pierderi mari și repetate. Aplicarea unui management defectuos rezultă și din faptul că nu s-a efectuat toate demersurile necesare în vederea achitării datoriilor față de bugetul statului, deși conform situației anuale simplificate la 31.12.2011 societatea dispunea de active imobilizate în sumă de 220.126 lei, mijloace de transport 249.237,11 lei, obiecte de inventar în sumă de 11.128,40 lei mărfuri în sumă de 164.357,09 lei. Tot conform acelorași situații financiare societatea deține în conturile deschise la bănci lichidități în sumă de 15.141,69, iar în contul casa în lei înregistrează un rulaj în cursul anului în sumă de 69.755,45 lei. Debitoarea figurează cu clienți de încasat în sumă de 39.334,49 lei. D. urmare pentru efectuarea în mod conștient a unei activități vădit prejudiciului din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, se fac vinovate persoanele din conducerea societății, fapt pentru care consideră că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a acestora în temeiul art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Pârâtul a formulat întâmpinare în contra cererii formulate de creditorul majoritar solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că societatea debitoare a avut contabilitatea întocmită de o societate specializată în evidența contabilă care avea obligația de a respecta prevederile legii contabilității nr.82/1991 și de a depune toate situațiile financiare și declarațiile necesare fapt care cu siguranță s-a întâmplat, iar nedepunerea unei declarații informative nu poate fi imputată administratorului statutar din moment ce acesta a făcut demersurile necesare pentru ca societatea debitoare să beneficieze de asistența unei firme specializate în contabilitate și experți contabili autorizați. Chiar și în ipoteza în care declarațiile menționate de creditoare nu a fost depusă la organul fiscal, nu există temei legal pentru atragerea răspunderii pârâtului în condițiile în care acest fapt nu reprezintă o activitate producătoare de prejudiciu care să fi dus la starea de insolvență a societății. Societatea debitoare a achitat tot timpul dările către stat, doar că în momentul în care activitatea societății nu mai era profitabilă debitoarea înregistra un debit față de bugetul de stat în cuantum de aproximativ 10.000 lei, debit pentru care s-au făcut demersurile necesare pentru a fi achitat eșalonat, în patru tranșe lunare, dar creditoarea a refuzat, motiv pentru care penalitățile și dobânzile prea mari au dus la înregistrarea unor restanțe majorate excesiv, care nu au mai putu fi achitate și care au condus la decizia de a face demersurile necesare pentru deschiderea procedurii insolvenței fapt care s-a și întâmplat. Totodată creditoarea invocă managementul defectuos al pârâtului și invocă aspecte din evidența contabilă de la nivelul anului 2011, dar situația reală este reflectată în balanța din septembrie 2012. Factorii principali care au dus societatea debitoare în situația de a înregistra debite față de stat s-a datorat pe de o parte crizei economice care a redus semnificativ numărul clienților iar pe de lată parte s-a datorat concurenței.
Prin sentința nr. 40/04.02.2014 Tribunalul G. a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei . și a respins ca neîntemeiată cererea de instituire a răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M. reținând următoarele:
„1.Prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar Inseval IPURL s-a solicitat închiderea procedurii insolvenței în contra debitorului .. Raportul final a fost supus discuției Adunării creditorilor care l-a aprobat, astfel cum a fost întocmit. În cuprinsul său au fost menționate toate activitățile și operațiunile desfășurate de lichidator pe parcursul procedurii insolvenței în scopul realizării creanțelor creditorilor menționați în tabelul definitiv. Creanțele creditorilor menționați în tabelul definitiv nu au putut fi acoperite în cursul procedurii de insolvență urmate, pentru că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitorului care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor creditorilor recunoscuți înregistrându-se un pasiv în sumă de 158.810,53 lei. Astfel, se constată că în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea 85/2006, se impune închiderea procedurii de insolvență, descărcarea participanților de îndatoriri și radierea debitorului din evidențele de la registrul comerțului, fiind îndeplinite toate cerințele legale.
2.În ceea ce privește cererea creditorului majoritar AJFP G. de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M. în calitate de administrator al debitorului pentru pasivul social în sumă de 158.810,54 lei, tribunalul o constată nefondată și o va respinge în consecință. D. temei juridic de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, creditorul invocă existența cazurilor de răspundere prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006. In conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.c) și d) :”În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le este imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte: lit.c) au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, lit.d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Raportat la probatoriul cauzei tribunalul constată că pârâtul nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa de către creditorul majoritar așa cum se va argumenta: . a fost înființată în anul 1994 de către pârâtul B. M. în calitate de asociat unic și administrator, firma având drept obiect principal comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate. În anul 2012 firma și-a încetat în fapt activitatea solicitând deschiderea procedurii de faliment simplificat împotriva sa. Din probatoriul administrat în cauză și verificările practicianului în insolvență a rezultat faptul că insolvența are cauze obiective care nu puteau fi împiedicate sau prevenite de către pârât. Astfel, raportat la obiectul de activitate a rezultat că magazinele de mici dimensiuni în care se practică comerțul nespecializat au fost grav afectate de criza economică și financiară pe fondul căreia cererea de produse a scăzut semnificativ pe fondul scăderii puterii de cumpărare a clienților. Totodată, concurența pe piața locală s-a înăsprit foarte mult prin apariția unor supermarket-uri care comercializează produse cu preț mai scăzut, promoții sau discounturi cu care micii comercianți nu pot rivaliza, finalitatea fiind scoaterea acestora din urmă de pe piață. În consecință, în referire la cazul de răspundere prev.de art.138 lit.d), deși este posibilă omiterea depunerii anumitor declarații, totuși nu aceasta a fost cauza intrării în insolvență, ci cauzele economice anterior expuse care nu puteau fi împiedicate de către pârât. În referire la activele înscrise în documentele de evidență contabilă ale societății tribunalul reține că firma a avut în sistem leasing un autovehicul înregistrat ca valoare în scriptele societății, însă care a fost predat proprietarului pentru imposibilitatea plății ratelor. Celelalte bunuri mobile (rafturi, cântar, casa de marcat, vitrină frigorifică) nu prezinta interes pentru valorificare în cadrul procedurii insolvenței din cauza vechimii și stării tehnice precare. În referire la cazul de răspundere prev.de art.138 lit.c) tribunalul îl constată ca nefondat întrucât nu s-a probat că pârâtul ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Chiar dacă în ultimele exerciții financiare anuale firma a realizat pierderi contabile tribunalul constată că este vorba despre pierderi mici care nu sunt de natură să determine în mod rezonabil un comerciant să-și închidă afacerea, orice comerciant acționând cu speranța legitimă de redresare a activității și obținerii de profit. De altfel, pârâtul a luat măsuri de eficientizare și raționalizare a activității firmei prin diversificarea obiectului de activitate și reducerea cheltuielilor cu utilitățile și personalul, manifestând interes activ pentru managementul societății.”
Împotriva acestei sentințe la data de 22.05.2014 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 05.06.2014.
În motivarea recursului s-au arătat în esență următoarele: debitoarea nu a depus încă din 2004 un număr mare de declarații fiscale (declarațiile 100 și 101), societatea avea pierderi repetate, dar pârâtul nu a făcut niciun demers pentru a ieși din această situație.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de recurs reține următoarele:
Recursul de față vizează doar soluția dată asupra cererii de instituire a răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M., nu și dispoziția de închidere a procedurii insolvenței debitoarei ..
Acțiunea privitoare la instituirea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M. a fost fundamentată pe art. 138 lit. c,d din Legea nr.85/2006. Motivele de recurs invocate (subsumate în viziunea recurentei art. 304 pct. 9 C.) sunt 2: primul constă în susținerea că pârâtul nu a ținut contabilitatea în mod legal pentru că nu a depus din 2004 declarațiile fiscale 100 și 101 pentru debitoare, iar al doilea constă în faptul că pârâtul nu a luat măsuri pentru eficientizarea activității societății debitoare.
Instanța de recurs observă că recurenta în cererea de recurs nu a indicat (nu a susținut și nu a dovedit) care este perioada în care s-a instalat starea de insolvență și nici nu a discutat restul elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006, elemente asupra cărora instanța de fond s-a aplecat în analiza sa astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate (de exemplu recurenta nu discută în niciun fel despre legătura de cauzalitate din faptele pretinse și prejudiciul suferit).
În ceea ce privește continuarea activității care ducea vădit la încetare de plăți în interesul altei persoane decât societatea debitoare instanța de recurs observă că într-adevăr măsurile de reducere a costurilor de funcționare și de diversificare a obiectului de activitate sunt prin natura lor măsuri care ar putea conduce la o eficientizare a activității. Cum recurenta nu a contestat prin recursul său existența acestor măsuri luate de pârât și nici nu a prezentat alte aspecte faptice (mărginindu-se să afirme la modul general că pârâtul nu a făcut niciun demers pentru a ieși din situația unor pierderi repetate), rezultă că nu se poate reține această faptă.
În ceea ce privește neținerea contabilității (în conformitate cu legea), singurul aspect faptic invocat de către recurentă este nedepunerea din 2004 a declarațiilor 100 și 101. Lipsa unor declarații fiscale poate avea ca motiv neținerea contabilității sau simpla omisiune (culpabilă sau nu) a depunerii acelor declarații în condițiile unei contabilități ținute legal. Deci dintr-o astfel de lipsă nu se poate prezuma neapărat neținerea contabilității deoarece o astfel de prezumție (lipsită de alte indicii) nu ar avea puterea să nască probabilitatea. În condițiile în care nici lichidatorul judiciar (vezi raportul cauzelor insolvenței f. 200 dosar insolvență), nici recurenta însăși nu a susținut că pârâtul nu ar fi predat documentele contabile ale debitoarei, instanța reține că acestea au fost predate lichidatorului și analizate. Prin urmare nelegalitățile actelor contabile puteau fi sesizate direct (identificate în concret). Lipsa unor astfel de observații reprezintă o circumstanță care duce la concluzia că ne aflăm de fapt într-o situație de omisiune (fără a avea importanță dacă este sau nu culpabilă) de a depune niște declarații fiscale, deși contabilitatea debitoarei era ținută legal.
Cum niciunul din motivele de recurs nu poate fi primit, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta–reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. M. împotriva sentinței civile nr.40/04.02.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. I. S.
G. F. C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. G.F.I. 2 ex./31.10.2014
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător I. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1225/2014. Curtea de... → |
|---|
