Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1289/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1289/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3444/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 631/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1289/2014
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE G. F. I.
JUDECĂTOR L. C. S.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimatul-pârât G. N. împotriva sentinței civile nr._/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât prin avocat A. N. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că dosarul a fost strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care procedează la judecarea cauzei în lipsa recurentei legal citate.
Intimatul, prin apărător, depune la dosar note scrise și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul, prin apărător, solicită respingerea recursului. Arată că recurenta nu face decât niște trimiteri nedovedite la anumite acțiuni ale administratorului. Recurenta nu face dovada presupuselor fapte și starea de insolvență a societății. Arată că în perioada 2010 – 2011 societatea a avut activitate profitabilă având în vedere și înscrisurile depuse la dosar. În anul 2012, societatea nu a avut nici un fel de activitate. De altfel, prin raportul privind cauzele deschiderii procedurii insolvenței, administratorul judiciar spune că aceasta nu se datorează administratorului societății, societatea având de recuperat creanțe în cuantum de 300.000 lei.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23.07.2013 sub nr. _ , reclamanta-creditoare DGFP Mun. București - AFP SECTOR 4 a chemat în judecată pe pârâtul G. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârât la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivarea cererii a arătat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâtul nu a respectat prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006, pârâtul, administratorul debitoarei, răspunde pentru cea mai ușoară culpă dat fiind prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990. Legătura de cauzalitate constă în dezinteresul arătat față de funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința nr._/13.12.2013 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege. Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita. Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parati a faptelor respective. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati. In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale. Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratii rezulta ca reclamanta se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii. Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei. Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138. Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila. Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parati si starea de insolventa a debitoarei. Or, in speta, reclamanta a facut doar afirmatii generice referitoare la continuarea activitatii in interes personal, fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege. O conditie esentiala pentru angajarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. c) din lege, o reprezinta dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. Acuzele aduse paratului constand in management defectuos si dezinteres nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget.”
Împotriva acestei sentințe la data de 29.01.2014 a declarat recurs reclamanta,, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 12.03.2014.
În motivarea recursului său reclamanta a arătat în esență următoarele: pârâtul nu a respectat art. 27 din Legea nr. 85/2006, art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006 reprezintă sancțiunea pentru nerespectarea art. 27, culpa pârâtului trebuie apreciată prin raportare la art. 72 din Legea nr.31/1990 și la faptul că între pârâtă și debitoare era încheiat un contract de mandat, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normală a societății.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt recurenta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâtului, cât timp ea nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi.
Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe recurenta-reclamantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea în interes personal de către pârât a activității societății, activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către recurentă este nerespectarea de către pârât a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii insolvenței sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conducea. Recurenta-reclamantă nu a indicat vreo perioadă de timp în care ar fi debutat insolvența sau când insolvența era vizibil iminentă.
În primul rând trebuie subliniat că într-adevăr intimatul-pârât nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cererea fiind formulată de către lichidatorul numit de ORC. Însă recurenta trebuia să dovedească (desigur întâi să invoce în concret) pentru a se stabili nerespectarea art. 27 că starea de insolvență a fost contemporană cu perioada cât timp pârâtul a fost administrator al debitoarei. Or recurenta nici măcar nu a analizat acest aspect. Reclamanta nu a făcut nici măcar dovada datei la care s-au născut creanțele bugetare pretinse, nici corelarea dintre aceste obligații bugetare și activitatea debitoarei, nici dovada că ulterior lui 2006 pârâtul a condus în continuare activitatea debitoarei (conform relațiilor ORC, f. 95 dosar insolvență, intimatul-pârât a fost administrator între 2002-2006).
În al doilea rând, recurenta trebuia în mod necesar să dovedească faptul că activitatea societară a continuat după momentul instalării insolvenței sau după momentul la care încetarea de plăți apărea ca o urmare inevitabilă pentru că în acest fel sunt litera și sensul art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. Omisiunea culpabilă de a respecta întocmai obligația impusă de art. 27 din Legea nr.85/2006 nu înseamnă din punct de vedere logic că automat activitatea societății debitoare a continuat, motiv pentru care chiar dacă s-ar reține nerespectarea de către pârât a art.27 din Legea nr.85/2006, doar din aceasta nu se poate prezuma simplu că activitatea debitoarei a continuat, o eventuală astfel de prezumție neavând puterea de a naște probabilitatea. Dimpotrivă, faptul debitoarea a fost dizolvată încă din 2011, iar abia după 2 ani lichidatorul numit de ORC a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței ridică semne de întrebare inclusiv cu privire la neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 de însuși lichidatorul desemnat de ORC.
În al treilea rând sarcina probei revine ca principiu reclamantei conform art.1169 C.civ., ceea ce înseamnă că dacă nu se realizează dovada necesară cererea reclamantei va fi considerată neîntemeiată. Or atât timp cât reclamanta nu a adus nicio probă în susținerea dovezii momentului insolvenței și a continuării activității debitoarei de către pârât dincolo de acest moment, în mod corect judecătorul sindic a respins cererea reclamantei.
În al patrulea rând faptul că din bilanțurile aferente lui 2010 și 2011 rezultă creanțe ale debitoarei mai mari decât datoriile (ceea ce conform apărărilor intimatului ar însemna o activitate profitabilă a societății, deci, pe logica acestor apărări, ar reprezenta chiar o recunoaștere asupra continuării activității debitoarei în anii 2010-2011), dar a căror soartă nu a putut fi lămurită (inclusiv prin nepredarea actelor contabile de către administratorul debitoarei) poate ridica discuții pe alte temeiuri decât art. 138 lit. c, însă instanța este ținută să examineze cauza doar prin raportare la cadrul procesual stabilit de reclamantă.
Față de cele expuse mai sus rezultă că recursul este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 în contradictoriu cu intimatul-pârât G. N. împotriva sentinței civile nr._/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./28.07.2014
Judecător fond: Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
