Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1015/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1015/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 34249/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1015
Ședința publică din data de 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 5321 din 26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Z. M. și Z. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantă, iar referitor la solicitarea intimaților-pârâți de administrare a probei cu înscrisuri în apel, consemnată la finalul întâmpinării, constată că părțile intimate nu au indicat aceste înscrisuri, astfel încât Curtea nu poate aprecia asupra utilității lor și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5321 din 26.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București secția a VII a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea creditorului Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - sector 2 în contradictoriu cu pârâții Z. M. și Z. C. în calitate de administratori ai ., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții au fost administratorii debitoarei. În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Arată judecătorul sindic că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
În opinia instanței de fond, din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorii Z. M. și Z. C. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Se arată că creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Arată judecătorul fondului că, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDirecția G. Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.
În motivarea cererii sale apelanta a arătat că instanța a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii. Se subliniază faptul că prin continuarea unei activități ineficiente reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În ceea ce privește fapta ilicită, se arată că aceasta constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în stare de insolvență. În opinia apelantei, prejudiciul cert s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară.
Sub aspectul culpei se susține că izvorul răspunderii are sorginte delictuală și contractuală, iar în parcursul desfășurării procedurii de faliment intimații nu au făcut dovada existenței unor cauze care să îi absolve de obligațiile contractuale menționate.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Consideră recurenta că singurul rezultat previzibil al acestei atitudini este falimentul societății, acesta fiind și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor.
Apreciază apelanta că instanța a analizat eronat situația de fapt, în cauză fiind probate toate elementele necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006.
La data de 13.08.2014 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimații Z. C. și Z. M. prin care au solicitat respingerea apelului, în principal ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante, iar în subsidiar ca nefondat.
În motivarea cererii intimații au evidențiat că apelanta nu are legitimare procesuală activă deoarece nu deține mai mult de 50 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Se arată că din raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că apelanta reclamantă a fost înscrisă în tabelul Definitiv Consolidat cu o creanță reprezentând 29,1% din valoarea tuturor creanțelor înscrise la masa credală. În aceste condiții, intimații apreciază că apelanta nu are calitate procesuală activă pentru a promova acțiunea pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată, în esență, că prezumțiile cu care operează apelanta sunt lipsite de suport legal și eronate.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Cu caracter premergător, Curtea ține a sublinia împrejurarea potrivit căreia a înțeles să interpreteze apărarea formulată pe calea întâmpinării de către intimații pârâți cu privire la lipsa calității procesuale active ca fiind o apărare de fond, iar nu o excepție în înțelesul dispozițiilor art.248 din Codul de procedură civilă. Această concluzie se impune raportat la faptul că motivarea expusă de intimați tinde la soluția de respingere a acțiunii introductive ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, prin contestarea calității de creditor majoritar în procedură a DGRFPB.
Cu privire la această apărare, Curtea apreciază că este nefondată și urmează a fi înlăturată. Astfel, constată Curtea că, deși premisa de la care pornesc cei doi pârâți este corectă, respectiv că DGRFPB nu este creditor majoritar în procedura insolvenței DOMINO ART SRL, concluzia intimaților este greșită.
Potrivit dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, acțiunea poate fi introdusă..de un creditor desemnat de adunarea creditorilor.
Or, astfel cum rezultă din procesul verbal al Adunării Creditorilor . încheiat la data de 6.03.2014 (fila 125 dosar nr._ 13), s-a stabilit în sarcina DGRFP București în reprezentarea AFP Sector 4 formularea cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006. În consecință, apelanta probează legitimarea procesuală activă în promovarea cererii, în conformitate cu dispozițiile legale anterior citate.
În ceea ce privește fondul cererii, Curtea evidențiază că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut prin cererea inițială aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, apelanta a declarat că pârâții nu au recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că aceștia au continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. În plus, Curtea evidențiază că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată chiar de către reprezentanții societății (fila 2 dosar nr._ 13) care au creditat în mod substanțial societatea, fiind direct afectați pecuniar de imposibilitatea recuperării propriilor creanțe (fila 161 dosar nr._ 13).
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5321 din 26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Z. M., cu domiciliul în București, Calea Ferentari nr. 72, ., ., sector 5 și Z. C., cu domiciliul în București, .. 14, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/5 ex.
Jud. Fond Prepelița N.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 281/2014. Curtea de... → |
|---|
