Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 224/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 5385/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2617/2013)
DECIZIE Nr. 224/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul C. I. DE INSOLVENȚĂ I. B., ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL DEBITOAREI . și de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile numărul 5380/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimata pârâtă G. C., având ca obiect - angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Curtea invocă din oficiu lipsa calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului:
Prin sentinta civila nr. 5380/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_, a fost respinsa cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - BIROUL JURIDIC C. 1, în contradictoriu cu pârâtul G. C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut următoarele:
Datorită condițiilor de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului statutar în caz de insuficiență a activului îi conferă acesteia un caracter special care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Această răspundere civilă delictuală specială poate fi activată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordonate :dimensiunea și caracterul prejudiciului ; caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderi ; subiectele prin care se manifestă calitatea procesulaă activă; legătura de cauzalitate inedită dintre fapta imputată și starea de insolvență.
Apoi, ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit.Cand societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să I se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 138 lit. c din lege se poate reține că starea de insolvență a debitoarei se datorează continuării unei activități, în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.
Fapta constă în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era „vădit prezumată”, in sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii (art. 27 alin. 1).
Dar organele de conducere sau de supraveghere nu au interesul să dispună sistarea activității debitoarei, întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității pentru că mandatul lor este unul remunerate, fiind prezumat a fi cu titlu oneros.
Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prevăzută și pedepsită de art.143 al.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzută la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi ( 3 ani prev. ca termen regresiv de lege), fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze așa cum s-a arătat această activitate.
Creditoarea n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu poate nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului și implicit că acest capăt de cerere se va respinge ca neîntemeiat.
Cu privire la incidenta prev.de art.138 lit.d din lege potrivit caruia fapta delictuala consta in tinerea unei contabilitati fictive, in disparitia unor documente contabile sau in tinerea unei contabilitati contrar legii, se poate arata urmatoarele:-aceasta fapta ilicita se poate savarsi prin una din modalitatile: a) tinerea unei contabilitati fictive ce consta in inregistrarea cu intentie, a unor date eronate in contabilitatea falitei de natura sa induca in eroare adevarata situatie financiara a debitorului cu scopul de a sustrage debitoarea de la controlul fiscal al statului si implicit de a frauda creditorii;b) ascunderea unor documente contabile cat si prin distrugerea lor pentru a denatura situatia financiara a debitorului ;c) netinerea contabilitatii in conformitate cu prevederile Legii 82/1991 privind contabilitatea si care impune conducerea contabilitatii proprii, respective contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune conform specificului activitatii, in partida dubla si cu intocmirea situaitilor financiare anuale pentru a oferi o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantei financiare si a eficientei activitatilor desfasurate, respectiv pentru determinarea obligatiilor fiscale si financiare catre stat si tertele persoane cu care debitoarea s-a implicat in circuitul civil.
Administratorul are obligatia de a duce la indeplinire contractul de mandat ce i-a fost incredintat in conditiile legii in materie, iar daca sunt mai multi administratori acestia sunt solidar raspunzatori pentru modul in care au tinut evidenta contabila, iar aceasta obligatie rezida din prevederile art.10 al.1 din Legea nr.82/1991.
Dar nedepunerea actelor contabile prevazute de art.28 din lege nu duce neaparat la dovedirea faptei delictuale prev.de art.138 lit.d pentru ca din modul in care este formulat textul de lege se are in vedere fapta intentionala, care trebuie dovedita si nu prezumata, pentru ca nedepunerea situatiilor financiare poate constitui si contraventie asa cum prevad art.41 al.2 lit.e,f din legea nr.82/1991.
Aceasta fapta delictuala trebuie raportata la activitatea desfasurata de debitor si la modul cum a fost sau nu inregistrata in contabilitatea debitoare, iar nedepunerea bilanțurilor contabile în perioada 2007-2012 constituie contravenție așa cum prevede art. 41 alin.1 lit. e, f din Legea nr. 85/2006 și nu faptă delictuală.
Activitatea debitoarei, care a fost ruinatoare daca debitorul a ajuns la incetare de plati se putea evidentia din fisa sintetica pe platitor si care are regimul juridic al unui titlu executor
In cauza nu s-a aratat ce activitati a desfasurat debitorul si daca omisiunea de a inregistra acestei activitati are legura de cauzalitate cu debitorul ajuns in stare d einsolventa, ci s-au facut numai referiri teoretice la fapta din reglementarile art.138 lit.d din lege.
Pentru aceste considerente cererea s-a respins ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și C. I. DE INSOLVENȚĂ I. B., ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL DEBITOAREI ..
In motivarea recursului, recurenta creditoarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 arată ca debitoarea nu a depus bilanțuri contabile sau raportari contabile pentru perioada 2006-2011.
Aceasta omisiune reprezintă o incalcare a dispozițiilor legii contabilitatii. Astfel, conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a intocmi situatii financiare anuale.
Potrivit art. 198 alin. (1) si (2) art.148 si art. 73 lit. c) din Legea 31/1990 rep. administratorii/asociatii sunt solidari răspunzători pentru netinerea registrelor prevăzute de lege.
Aceste dispoziții se coroboreaza cu art.10 din legea 82/1991 rep., in sensul ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unitatii respective.
In aceste condiții, lipsa actelor contabile si neindeplinirea obligațiilor legale mentionate creeaza o prezumție in legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de către parat in alte scopuri, lasa sa se inteleaga o intentie de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societatii, precum si de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedește culpa paratului in ajungerea societatii debitoare in incapacitate de plata.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei oersoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Astfel, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sau cenzorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat ", mandatarul fiind răspunzător nu numai pentru doi, dar însă și de culpa în executarea mandatului..
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
F. de cele invederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plați datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, vă rugăm să admiteți recursul așa cum a fost formulat, să modificați sentința civila recurată, să admiteți cererea formulată în temeiul art. 138 lit.c) si d) din Legea nr. 85/2005 și să dispuneți ca numitul G. C. să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate in tabelul definitiv consolidat.
In drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299 si urm. Codui de Procedura Civila, Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata.
CABINETUL I. DE INSOLVENȚĂ I. B., ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL DEBITOAREI . critică sentința, considerănd ca instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulată de Administrația Finanțelor Publice sector 1 cu interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă).
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării, evidențiază prin ea însăși că acesta a acționat contrar dispozițiilor legii, nu a permis verificarea situației fondurilor bănești și ale bunurilor societății astfel încât, imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului și pasivului, în evoluția cronologică pe toată durata societății, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecințele atitudinii lui și chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecința fiind aducerea în stare de faliment a societății și fraudarea creditorilor prin neputința de a-și recupera creanțele din activul patrimonial al societății falite.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemână creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, este o răspundere contractuală. în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neîndeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată. Dispozițiile art. 138 al. 1, trebuie înțelese în sensul de mai sus întrucât ne aflăm în fața unei nome speciale derogatorie de la dreptul comun. Prin săvârsirea oricărei fapte descrisă de art. 138, culpa persoanei trebuie examinată după criteriul bunului profesionist (bonus pater familias).
Instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând ca nu sunt întrunite niciuna dintre ipotezele cuprinse in art. 138 lit c) și d) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei.
Astfel, recurenta solicită instanței admiterea recursului de fată așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii formulata în baza art. 138 lit, c) și d) din Legea 85/2006, și obligarea numitului G. C. la plata pasivului neacoperit.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 și urm. din Codul de Procedura Civilă, art. 138 alin. (1) lit.c) și d), din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 131/1990, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepției lipsei calitatii procesuale active a recurentei Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 sau 3 din același act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atât în situația în care intenția de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cât și atunci când aceștia sunt solicitați în acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce deține mai mult de jumătate din valoarea totală a creanțelor.
Raportat la aceste dispoziții legale, recurenta – creditoare, chiar dacă a fost titulara cererii formulate în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala în promovarea recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul declarat de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti pentru lipsa calității procesuale active .
In ceea ce priveste recursul declarat de Cabinetul I. de Insolventa I. B., Curtea retine ca în vederea angajarii raspunderii administratorului societatii debitoare pentru datoriile sociale trebuie dovedita indeplinirea conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale, respectiv existenta unei fapte din cele enumerate la articolul 138 din Legea nr. 85/2006, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si paguba si vinovatia paratului sub forma intentiei sau culpei.
Caracterul special al raspunderii reglementate de legea insolventei consta in aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si sa fi constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fiind pe taramul raspunderii civile delictuale, conform art. 1169 Cod civil, reclamantului, care a promovat cererea de chemare in judecata ii revine sarcina probei, iar in cauza, acesta nu a dovedit ca administratorul societatii ar fi cauzat starea de insolventa a debitoarei prin savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. c) si d) din legea nr. 85/2006.
Continuarea unei activitati neprofitabile sau omisiunea de a pune la dispozitia lichidatorului judiciar documente contabile nu sunt elemente de natura sa conduca la angajarea raspunderii administratorului societatii, in conditiile in care acesta nu a savarsit cu vinovatie fapte ilicite, in vederea obtinerii unor avantaje personale si in dauna creditorilor societatii si care sa fi cauzat starea de insolventa.
Neintroducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolventei nu poate fi confundata cu fapta administratorului de continuare in interes propriu a activitatii societatii, care ducea la incetarea de plati, prevazuta de art. 138 litera c) din legea nr. 85/2006 si nu constituie o cauza de atragere a raspunderii patrimoniale, in temeiul art. 138, putand atrage antrenarea raspunderii penale pentru infractiunea de bancruta frauduloasa, in conditiile legii .
In cauza, nu s-a facut dovada nici ca intimatul a savarsit in exercitarea atributiilor de administrare a societatii debitoarei fapta prevazuta de art. 138 lit. d) din legea insolventei, respectiv ca a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea sau ca lipsa lipsa documentelor contabile ale societatii ar fi constituit un element cauzal sau contributiv al starii de insolventa.
Omisiunea de a efectua publicitatea situatiilor financiare ale societatii prin inregistrarea la administratia financiara si la
Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat recursul declarat de de Cabinetul I. de Insolventa I. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile numărul 5380/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimatul pârât G. C., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. I. DE INSOLVENȚĂ I. B., ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL DEBITOAREI . împotriva sentinței civile numărul 5380/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimatul pârât G. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. A. M. S. G. VINȚANU
U.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex. /24.02.2014
…………………………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 573/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
