Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 271/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 271/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 75521/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr intern 2979/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 271
Ședința publică de la 04 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
************
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul A.S. SERVICII INSOLVENȚĂ IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL împotriva Sentinței civile nr. 4678/14.05.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a formulat întâmpinare, depusă în trei exemplare în data de 13.01.2014 prin C. Registratură și că a fost solicitată judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3478/20.03.2012 a Tribunalului București- Secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr._ 11, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea . SRL, iar în calitate de lichidator a fost desemnat practicianul în insolvență A.S. Servicii Insolvență IPURL și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii falimentului.
În dosarul civil menționat, lichidatorul-reclamant a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului C. C., în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost disjunsă și înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._ .
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 4678 din 14.05.2013 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A.S. Servicii Insolvență IPURL, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului C. C..
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitativ de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) din lege, atribuite pârâtului, instanța a constatat că reclamantul nu a propus administrarea de probe privind existența în fapt a activelor menționate în bilanțul contabil din 31.12.2009, active care, nefiind identificate în fapt și nici determinate fizic, au doar o existență scriptică și ideală. Împrejurarea că pârâta nu a depus acte care să ateste modul de ieșire al bunurilor din patrimoniul societății ulterior datei de 31.12.2008 ori care să permită lichidatorului să identifice aceste ipotetice active, nu conduce, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, la concluzia că în mod inevitabil pârâtul ar fi folosit bunurile debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamantul nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr .85/2006), instanța a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
Reclamantul se limitează la supoziții nejustificate privind urmărirea de pârât a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens se are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.S. Servicii Insolventa IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL, în temeiul art.304 pct.9 cu referire la art.304 indice 1 c. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate si pe fond admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulate împotriva administratorului debitoarei, pârâtul C. C., si obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei in suma de 1.220.012,60 lei.
În motivarea recursului s-a arătat că dispoziția legală a art. 138 din Legea nr.85/2006 instituie o răspundere specială, fiind o specie a răspunderii delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998, 999 C.civ., ceea ce înseamnă că trebuie dovedite elementele răspunderii civile delictuale: fapta, prejudiciul si legătură de cauzalitate dintre ele.
Faptul că administratorul social a refuzat să predea lichidatorului judiciar documentele contabile valorează o prezumție de vinovăție a acestuia în ținerea evidenței contabile în conformitate cu dispozițiile legii contabilității. Cât timp administratorul social nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele necesare cu privire la activul societății, culpa aparține acestuia deoarece el a administrat patrimoniul debitoarei care a intrat în insolventa.
Rezultă fără putință de tăgadă că este dovedită legătură de cauzalitate dintre faptele imputate și prejudiciul înregistrat în patrimoniul debitoarei. In analiza acestei legături de cauzalitate trebuie avută în vedere evoluția financiar-economică a societății debitoare înainte de intrare în faliment. Orice acțiune sau inacțiune a administratorului social trebuie să fie sancționată de legiuitor, deoarece raporturile comerciale trebuie să aibă la baza buna-credință a participanților la circuitul comercial, economic.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 si urm, art.304 indice 9, art.304 indice 1 C.proc.civ.
La data de 13.01.2014 pârâtul C. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1) C., respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de recurentă împotriva Sentinței civile nr.4678 din 14.05.2013, fără cheltuieli de judecată.
Deliberând asupra cererii de recurs prin prisma motivelor invocate de recurent și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.
Cu titlu prealabil, se impune mențiunea că deși cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006, în motivarea recursului s-a susținut de către recurentă că hotărârea este netemeinică și nelegală prin referire doar la refuzul administratorului social de a preda documentele contabile, deci la fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurentă nefiind fondate.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că aceasta cuprinde trei cazuri: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă toate aceste cazuri au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.
Curtea apreciază, în primul rând, că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate, ea singură, să conducă la concluzia că am fi în prezența cazului privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme cauzele nedepunerii acestor documente pot fi multiple și nu se poate reține incidența prezumției simple la care se face referire în motivele de recurs.
Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca insolvența să fi fost cauzată de situația invocată de către recurenta – reclamantă, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul A.S. SERVICII INSOLVENȚĂ IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . SRL împotriva Sentinței civile nr. 4678/14.05.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: CGI
2 ex./ 14.03.2014 .
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 472/2014. Curtea de... → |
|---|
