Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 765/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 765/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 29473/3/2013/a1

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 765

Ședința publică de la 09.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

GREFIER - L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.3759 din 04.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. G. și D. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimatul B. G. pe citație fiind făcută mențiunea „destinatar necunoscut”

Curtea reține că, în cadrul efectuării procedurii prealabile instanța a pus în vedere apelantei să facă demersuri pentru aflarea noului domiciliu al intimatului B. G., iar aceasta s-a conformat și a indicat cu adresă la dosar domiciliul intimatului B. G., din care rezultă că acesta are același domiciliu, astfel încât, constată procedura legal îndeplinită pentru termenul de astăzi.

Având în vedere faptul că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3759/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5 în contradictoriu cu pârâții B. G. și D. M., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, în calitate de foști administratori si . SRL în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d) din legea insolvenței.

În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâți a unor fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006 și nici raportul nemijlocit de cauzalitate între ipoteticele fapte și starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5 a declarat apel, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării intimaților la suportarea pasivului debitoarei .

În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată aplicând greșit legea.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.p.c..

În dezvoltarea motivului de apel invocat, apelanta a susținut că faptele intimaților au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice. Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci prin aceasta se vădește o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului patrimoniul societății. Exercitarea atribuțiilor de administrator cu rea credință și în detrimentul societății a condus societatea debitoare în incapacitate de plăți.

S-a arătat că intimații nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 28 din legea insolvenței constând în prezentarea documentelor contabile ale societății debitoare, culpa acestora fiind prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din legea insolvenței.

Apelanta a afirmat că intimații au omis cu bună știință să solicite declanșarea procedurii insolvenței de îndată ce au observat faptul că societatea se află în iminentă încetarea de plăți.

Nu s-au cerut și nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de criticile invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa) .

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.

Potrivit art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că:

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Trebuie subliniat că managementul defectuos nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit.a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.

Or, din nici o probă aflată la dosar nu rezultă existența unei legături de cauzalitate între fapta intimaților de a nu depune evidențele și documentele contabile ale societății debitoare și ajungerea acesteia în incapacitate de plăți.

Simplele aserțiuni ale apelantei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților (recurentei reclamante) le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. d) in Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 1C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, cu sediul în București, . Gerota, nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3759/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. G. cu domiciliul in ., județul Iași și D. M., cu domiciliul in ., județul Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I. P. A. M. G.

GREFIER,

L. E. A.

Red.Jud.I.P.

5 ex.

Tribunalul București – Secția a VII a Civilă

Președinte – Judecător sindic – B. A.- E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 765/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI