Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1468/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1468/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 36612/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 1213/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1468/R/2014
Ședința publică de la30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G. N.
JUDECĂTOR: M. C. S.
JUDECĂTOR: A. S. V.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele C. DE I. S. I.P.U.R.L., fostul lichidator al S.C. ACOUSTIC SOUND DESIGN S.R.L. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr.2642 din 07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. V. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._/3/2011/a1, creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului N. V. E., în baza art.138 lit. c din Legea 85/2006 pentru a se acoperi pasivul debitoarei S.C. „Acoustic Sound Design” SRL.
În motivarea cererii se arată că prin hotărârea din 15.03.2013 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei și că în patrimoniul ei nu s-au identificat bunuri asupra cărora să se efectueze executarea silită și drept urmare procedura falimentului s-a închis în baza art.131 din lege.
Pe aspectul răspunderii civile delictuale creditoarea arată că pârâtul nu a respectat prevederile art.27 din lege care stipulează că „debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termenul maxim de 30 de zile de la apariția stării de insolvență”, și a continuat activitatea debitoarei care a dus-o în mod vădit la încetare de plăți.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe prevederile art.138 lit. c) din L 85/2006.
Prin Sentința civilă nr.2642/07.03.2014, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei și prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, răspunderea fiecaruia dintre conducătorii debitoarei sau persoanele prevăzute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentru fapta proprie sau fapta . modului în care legiuitorul a întrebuințat verbele în textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au făcut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovăția trebuie sa îmbrace forma intenției, aceasta nefiind prezumata și trebuind a fi dovedita.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozțiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți .
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil și cu principiul general de drept – actori incumbit probatio – reclamanta trebuia sa dovedească existenta cumulativa a elementelor generale și speciale ale răspunderii patrimoniale.
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arata care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege speciala și starea de insolventa a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existenta unui prejudiciu sunt doua dintre condțiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata răspunderea unor persoane în temeiul art. 138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicita a persoanelor împotriva căreia este exercitata acțiunea în răspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și starea de insolventa a debitorului, în sensul ca prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de către parat și starea de insolventa a debitoarei.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care sa duca la concluzia îndeplinirii condțiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
O condție esențială pentru angajarea răspunderii pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege, o reprezintă dovada “interesului personal”, în cauza nefiind făcută proba. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcută și dovada interesului personal.
Acuzele aduse paratului constând în management defectuos și dezinteres nu sunt fapte sancționate de art. 138 din lege. Jurisprudența nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploatări deficitare; urmărirea încasărilor propriilor creanțe; neplata creanțelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și obligarea acestuia la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei.
În motivare se arată că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor lit. c a art.138, s-a arătat că în doctrina și practica judiciară s-a admis că este necesar și suficient ca, persoanele responsabile (în speța de față administratorul statutar al acesteia) să fi desfășurat sau să fi dispus, în calitatea sa de membru al organului de conducere, activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică, activitate care în concret constă în continuarea activității debitorului, din dispoziția organelor sale de conducere și în acea situație în care insolvența era vădit prezumată, în sensul că, debitorul nu își achitase datoriile scadente de mai mult de 30 zile.
În drept au fost invocate Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, Codul civil, Codul de Procedura Civilă, Legea nr.82/1991 privind contabilitatea și Legea nr.31/1991 privind societățile comerciale.
A mai susținut recurenta că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 138 raportat la art. 27 din Legea nr. 85/2006 rezultă că nerespectarea obligației de sesizare a instanței nu numai în situația declanșării insolvenței, ci și în situația în care aceasta este iminentă, constituie faptă ilicită în sensul prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. c.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și C. de insolvență S. IPURL, în calitate de fost lichidator judiciar al societății, cu motivarea că prin continuarea unei activități ineficiente reprezentanții debitoarei au încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligația lor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supusă prevederilor actului normativ menționat.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Recurentele au afirmat că intimatul – pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare atât la continuarea activității, și neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de asociat și administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul - pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde recurenta.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/ 2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține recurenta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de recurentă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele C. DE I. S. I.P.U.R.L., fostul lichidator al S.C. ACOUSTIC SOUND DESIGN S.R.L. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr.2642 din 07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. V. E., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. N.M. C. S. A. S. V.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.N.S.G./22.07.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 697/2014. Curtea de... → |
|---|
