Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1643/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1643/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 22792/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr intern 1393/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1643
Ședința publică de la 30 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
****************
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2898/14.03.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât personal și asistat de avocat M. R., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că înainte de începerea ședinței publice s-a primit un exemplar al întâmpinării formulată de intimat.
Curtea constată că întâmpinarea nu este semnată.
Apărătorul intimatului depune originalul întâmpinării semnată de către reprezentantul convențional. La interpelarea instanței, precizează că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei DRGFP București a invocat-o doar la fond, nu înțelege să o invoce în recurs, este doar o apărare pe fond.
Curtea acordă cuvântul părții prezente pe alte aspecte prealabile, cereri de probatorii.
Intimatul pârât, prin avocat, susține că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în combaterea recursului.
Intimatul pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și întemeiată, conform motivelor prezentate prin întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
Curtea,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Pe rolul Secției a VII-a Civilă a Tribunalului București a fost înregistrată sub nr._ cererea formulată de creditorul Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, prin care a solicitat obligarea paratului M. M., administratorul debitorului . SRL, la suportarea pasivului societății debitoare.
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă prin sentința civilă nr. 2898/14.03.2014 a respins că neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă.
Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membri ai organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
În ceea ce privește fapta prevăzuta de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale mentionate, ci trebuie să se arate în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolventa societății.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicita.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă lichidatorul judiciar nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, solicitând instantei să admita recursul și să modifice hotararea recurata în sensul de a admite cererea formulata.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că hotărârea judecătoreasca de mai sus este pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de Procedura Civila).
În ceea ce privește incidența lit. d în prezenta cauză, a arătat că, atât timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținuta contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzută în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilității nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, rezultă că pârâtul sus mentionat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existenta certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea S.C. UNIC GENERAL CONSTRUCT S.R.L a ajuns în încetare de plați și că împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Acumularea de datorii și alte restante neachitate la termen, a fost determinată și de faptul că administratorul a omis cu bună știință, de îndată ce au observat că societatea se afla în iminenta stare de plați, să solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
În cazul de față inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității și în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
La data de 30.09.2014 intimatul pârât M. M. a depus întâmpinare împotriva recursului declarat, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, întrucât în mod corect aceasta a respins solicitarea creditoarei Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice de atragere a răspunderii administratorului potrivit disp. art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către recurent și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență, respectiv să fi produs un prejudiciu constând în apariția sau accentuarea stării de insolvență și legătura de cauzalitate dintre această stare și vreuna dintre faptele prevăzute la art. 138.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă că sunt întrunite elementele care pot atrage răspunderea delictuală a intimatei pentru faptele imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurent nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul pârât ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de recurs având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că toate ipotezele avute în vedere de acest text de lege au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.
Curtea apreciază că încălcarea de către intimat a obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea poate fi prezumată în condițiile în care situațiile financiare nu au fost depuse integral la organele financiare și nici la registrul comerțului, iar documentele contabile nu au fost predate lichidatorului.
Nu trebuie pierdut însă din vedere că această faptă poate atrage răspunderea acestuia doar în condițiile în care a cauzat în mod real starea de insolvență, respectiv în situația în care este dovedită și legătura de cauzalitate, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Aceasta deoarece este foarte posibil ca, chiar în condițiile în care contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, situațiile financiare nu au fost depuse la instituțiile abilitate sau documentele contabile nu au fost puse la dispoziția administratorului judiciar sau lichidatorului, starea de insolvență să nu fi fost determinată de niciuna dintre aceste fapte, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Se are în vedere în acest sens că legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general, cum ar fi cele invocate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2898/14.03.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 septembrie 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
2 ex./.06.11.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: O. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
