Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 19197/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3206/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta B. E. JUDECĂTORESC S. S. și recurentul N. L. împotriva sentinței civile nr. 584 din data de 13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. E. EUROPEAN REAL ESTATE SHAREHOLDINGS B.V. și W. E. & CONSULTING SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că recurenții prin cererile de recurs au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs față de nedepunerea timbrului judiciar în cuantumul solicitat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, în principal, pe excepția invocată și, în subsidiar, pe recurs.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin Încheierea nr. 584/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală formulată de C. E. EUROPEAN REAL ESTATE SHAREHOLDINGS B.V. în contradictoriu cu petenta W. E. & CONSULTING SRL formulată prin B. E. JUDECĂTORESC S. S.. A fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul L. N.. A fost admisă cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C. E. EUROPEAN REAL ESTATE SHAREHOLDINGS B.V. A fost respinsă cererea de înregistrare de mențiuni nr._/17.05.2013 formulată de petenta W. E. & CONSULTING SRL prin B. E. JUDECĂTORESC S. S. ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul L. N. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul L. N. și B. E. JUDECĂTORESC S. S..
Deși aceștia au fost citați cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu timbru judiciar de 0,15 lei, nu a fost depus la dosar o asemenea dovadă.
Totodată, se menționează că nu se poate lua în considerare adresa trimisă prin fax de către SCA „Țuca, Z. și Asociații”, la data de 07.10.2013, în ceea ce privește reprezentarea judiciară a recurenților de către o altă societate de avocatură și alegerea de sediu indicată, având în vedere că aceste precizări trebuie să fie făcute de către parte, respectiv de către recurenți, efecte producând doar renunțarea la mandatul dat de recurenți SCA „Țuca, Z. și Asociații”.
În consecință, față de cele arătate, în temeiul art.9 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar coroborat cu art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, va fi anulat recursul ca insuficient timbrat, având în vedere depunerea doar a taxei judiciare de timbru, nu și a timbrului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursului declarat de recurenta B. E. JUDECĂTORESC S. S. și recurentul N. L. împotriva sentinței civile nr.584 din data de 13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. E. EUROPEAN REAL ESTATE SHAREHOLDINGS B.V. și W. E. & CONSULTING SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
A. P. I. G. V. D.
GREFIER,
M. I.
Red. A.P./ 2 ex.
| ← Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 302/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








