Contestaţie. Decizia nr. 2051/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2051/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2308/122/2011/a3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 2272/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2051
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E.-S. R.
Grefier M.-A. P.
************
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatoarea creditoare . SRL împotriva Sentinței civile nr.231/16.04.2014, pronunțată de Tribunalului G. – Sindic în dosarul nr._ având ca obiect contestație la tabelul definitiv consolidat, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar INSEVAL IPURL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 18.12.2014, când
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la 23 ianuarie 2014 creditorul S. C. & Carry SRL B. a formulat contestație împotriva tabelului definitiv consolidat al creanțelor, întocmit în procedura insolvenței debitorului A.-T. SRL.
Prin sentința civilă nr. 231/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. contestația a fost respinsă ca nefodată.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr.526/2013 Tribunalul G. a dispus deschiderea procedurii falimentului debitorului în urma neaprobării planului de reorganizare de către creditori.
Prin declarația transmisă la 28.10.2013 creditorul-contestator a solicitat înscrierea creanței suplimentare, de 1.058.753,99 lei, născută în perioada de observație, reprezentând contravaloare chirie pentru imobilele lăsate în folosința debitorului, conform facturilor emise în intervalul octombrie 2011-septembrie 2013.
În declarația de creanță se arată că cele două contracte de închiriere, cu nr.153 și 154, încheiate în anul 2006, pentru imobile spații comerciale, au încetat la finele anului 2011, contractul de superficie nr.562/2005 rămânând în derulare, că după data deschiderii procedurii convențiile au generat debite cu titlu de chirie, utilități, costuri adiacente și superficie, ce se impun a fi recunoscute ca și creanțe rezultând din continuarea activității debitorului, după data deschiderii procedurii și până la data hotărârii de trecere în faliment.
Creditorul a anexat declarației facturi fiscale, putând semnătura furnizorului, procese-verbale de stabilire a consumurilor de utilități.
Prin raportul depus la 15 ianuarie 2014 lichidatorul judiciar a învederat că declarația de creanță suplimentară a fost înregistrată în tabel cu mențiunea că proprietarul imobilelor a întrerupt furnizarea utilităților, în categoria prevăzută de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006.
Față de împrejurarea că nu se probează continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii și că s-au depus la dosar facturi fiscale emise în timpul procedurii pentru sume pretinse cu titlu de chirii și prestări servicii de asigurare a utilităților, în mod corect s-a dispus înscrierea creanței în categoria prevăzută de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, întrucât astfel de sume nu au legătură cu venituri obținute de debitor și care ar fi sporit averea acestuia.
Cât privește sumele calculate de contestator ca rezultând din menținerea contractului de superficie, Tribunalul constată că nu este vorba de cheltuieli angajate de administratorul judiciar cu aprobarea creditorilor pentru conservarea imobilului ci întocmai de contravaloarea redevenței stabilită de părți prin contractul de superficie, a serviciilor de pază și a impozitului, fără relevanță în ce privește valoarea imobilului pentru a cărui exploatare s-a convenit superficia.
De altfel, în raportul de analiză depus la 25.09.2013 se arată că societatea debitoare a deținut cu titlu de chirie o . spații comerciale la care, în mare parte, s-a renunțat, în considerarea dificultăților financiare, prin urmare nereieșind elemente privind continuarea unei activități producătoare de venituri în baza unor convenții menținute și opozabile celorlalți creditori, care să permită recunoașterea caracterului prioritar al creanței ca fiind născută în timpul procedurii sau contribuind la conservarea averii debitorului, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art.76 din Legea nr.85/2006, Tribunalul a respins contestația formulată de creditor ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs contestatoarea S. C. & CARRY SRL și a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la tabelul definitiv consolidat al debitoarei ., prin care a solicitat înscrierea în tabel a creanței suplimentare a subscrisei, în sumă de 1.058.753,99 lei în categoria prevăzută de art. 123 pct.3 (245.409,22 lei), respectiv art.121 al.(1) pct.1 (813.344.77 lei); cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat în fapt că a solicitat prin cerere de admitere a creanței născute în cursul procedurii, înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 1.058.753,99 lei, compusă din: 154.823,02 lei - debit născut în baza contractului de închiriere nr. IA-C-154/27.12.2006 - pentru spațiul comercial din B., inclus în categoria prevăzută de art. 123 pct.3 din Legea nr. 85/2006, respectiv creanțele „rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii"; 90.586,20 lei - debit născut în baza contractului de închiriere nr. IA-C-153/27.12.2006 - pentru spațiul comercial din lași, inclus în categoria amintită mai sus; 813.344,77 lei - debit născut în legătură cu imobilul din P., aflat în proprietatea A. T. SRL, inclus în categoria prevăzută la art.121 al.(1) pct.1 din Legea nr. 85/2006, care vor trebui plătite cu prioritate din sumele obținute din valorificarea imobilului care face obiectul garanției reale mobiliare.
În urma verificării cererilor de admitere suplimentare depuse, lichidatorul judiciar a întocmit și a publicat în BPI nr. 919/16.01.2014 „Tabelul definitiv consolidat al creanțelor înregistrate asupra averii debitorului A. T. SRL", în care întreaga creanță suplimentară pretinsă (1.058.753,99 lei) a fost înscrisă, alături de creanța pretinsă la momentul deschiderii procedurii insolvenței (3.611.320,29 lei), în categoria prevăzută de art. 123 pct.7 din Legea nr. 85/2006 - "creanțe reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii".
Împotriva acestei măsuri a lichidatorului judiciar a formulat contestație, respinsă de judecătorul sindic prin sentința nr. 231/16.04.2014 pronunțată în dosar nr._ .
În cadrul primei critici aduse sentinței judecătorului sindic a arătat că instanța s-a pronunțat asupra contestației formulată fără a recalifica tabelul definitiv consolidat al creanțelor înregistrate asupra averii debitorului A. T. SRL publicat in BPI nr. 919/16.01.2014 în tabel suplimentar, așa cum acesta din urmă este definit de art. 3 pct.18 din Legea nr. 85/2006.
Motivele pentru care „tabelul definitiv consolidat" trebuia recalificat ca „tabel suplimentar", cu toate consecințele care decurg dintr-o asemenea recalificare, au fost expuse pe larg în contestația depusă, împreună cu temeiurile de drept corespunzătoare, însă au fost ignorate de instanță care, trecând la judecarea contestației, a legitimat încălcarea de către lichidatorul judiciar dispozițiilor imperative ale legii legate de etapele care trebuie parcurse până la întocmirea tabelului definitiv consolidat și a lipsit astfel pe ceilalți creditori de orice mijloc procedural de a contesta tabelul creditorilor, pentru alte motive decât cele reglementate de art. 75 al.(1) din Legea nr.85/2006.
În cadrul celei de a doua critici a menționat că, astfel cum a arătat la literele A și B din cererea suplimentară, în calitate de locator a încheiat cu debitoarea, în calitate de locatar, contractele de închiriere nr. IA-C- 153/27.12.2006 și nr. IA-C-154/27.12.2006, având ca obiect spațiile comerciale din lași, respectiv B.. Întrucât cele două contracte au expirat abia în 31.12.2011, pe perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței (14.09.2011) și data expirării celor două contracte A. T. SRL a desfășurat activități comerciale, iar creditoarea a emis facturi în valoare de 154.823,02 lei (pentru magazinul B.) și 90.586,20 lei (pentru magazinul lași), sume cu care a solicitat să fie înscriși în tabelul suplimentar al creditorilor în categoria prevăzută de art.123 pct.3 din Legea nr. 85/2006, respectiv creanțele „rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii".
Lichidatorul judiciar, fără să motiveze în vreun fel, a înțeles să declaseze creanțele de la litere A și B din cererea suplimentară a subscrisei, din categoria prevăzută de art. 123 pct.3 în categoria prevăzută de art. 123 pct.7 - „creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii".
Recurenta a arătat că măsura luată de lichidatorul judiciar de a înscrie creanța în categoria prevăzută de art. 123 pct.7 este contrară legii, întrucât, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 123 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a înțeles să trateze în mod distinct creanțele de la pct.3, născute din activitățile comerciale desfășurate după data deschiderii procedurii, menite să aducă plus-valoare patrimoniului debitoarei, în scopul îndestulării într-o proporție cât mai mare a masei credale, de creanțele de la pct.7, născute anterior deschiderii procedurii insolvenței, din derularea unor operațiuni comerciale diverse, enumerate expres, acordând prioritate la recuperare primei categorii amintite față de cea de-a doua, asigurând în acest fel creditorii chirografari care creează premisele pentru sporirea averii unei societăți insolvente aflate în perioada de observație, că își pot recupera cu prioritate creanțele, înaintea celorlalți creditori ale căror creanțe s-au născut anterior deschiderii procedurii.
A mai arătat că, deși avea posibilitatea să aibă inițiativa încetării înainte de termen a celor două contracte de închiriere, ținând cont de intenția de reorganizare declarată de A.-T. SRL, a continuat colaborarea cu aceasta, facilitând astfel desfășurarea de către aceasta din urmă de activități comerciale care să-i mărească șansele de redresare; pentru derularea contractelor de închiriere pe durata perioadei de observație a existat acordul tacit al administratorului judiciar, care în temeiul art. 86 al.(1) din Legea nr. 85/2006 avea posibilitatea să denunțe contractele de închiriere înaintea expirării acestora, în cazul în care această denunțare ar fi favorizat sporirea averii debitoarei.
Recurenta a criticat și susținerea instanței potrivit căreia „nu se probează continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii” apreciind că la dosar există mai multe înscrisuri din care rezultă contrariul:
Astfel, în „Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței . la dosarul cauzei și publicat în BPI nr._/13.12.2011, administratorul judiciar afirma că „Din analiza activității debitoarei, rezultă că, există posibilități de reorganizare după un plan de reorganizare prin restructurarea activității, având în vedere că, debitoarea desfășoară activitate și că datoria înregistrată în prezent ar putea fi achitată din rezultatele activității în condițiile în care se vor asigura sursele financiare necesare susținerii activității"
De asemenea, în raportul de activitate înregistrat la fila 343 din volumul II al dosarului, administratorul judiciar afirmă, la pct.4, că pentru desfășurarea activității au fost efectuate plăți curente către furnizori și alți creditori, iar în raportul înregistrat la fila 350 din același volum se prevede că debitoarea are încheiate contracte cu furnizori de mobilier fără de care nu se poate continua activitatea.
În planul de reorganizare depus la filele 375-437 din volumul II se prevede expres, la pag.41, că „în Ianuarie 2012, magazinul din Iași a fost închis", în condițiile în care procedura insolvenței a fost deschisă în 14.09.2011, urmând ca în paginile următoare să se amintească de măsurile puse în practică de conducerea A.-T. SRL ulterior deschiderii procedurii, pe mai multe direcții (marketing, vânzări, personal), pentru redresarea activității societății la punctul de lucru din P..
Conform proceselor verbale de predare-primire spațiul comercial din B. i-a fost predat efectiv subscrisei abia în 01.02.2012, la o lună de la expirarea contractului de închiriere nr. IA-C-154/27.12.2006.
În opinia recurentei însăși înscrierea în tabel a sumelor pretinse născute ulterior deschiderii procedurii valorează recunoașterea din partea lichidatorului judiciar a faptului că aceste sume sunt datorate ca urmare a faptului că debitoarea a beneficiat efectiv de folosința respectivelor spații în baza contractelor de închiriere, în vederea derulării de activități comerciale.
A mai susținut că încadrarea creanțelor în categoria prevăzută de art.123 pct. 3 nu este condiționată în niciun fel prin textul legii de existența unei legături a acestora cu „venituri obținute de debitor și care ar fi sporit averea acestuia"; dreptul creditorilor de a-și încasa creanțele născute în cursul procedurii cu prioritate față de creditorii chirografari titulari de creanțe anterioare deschiderii procedurii este justificat, după cum rezultă din interpretarea legii, de crearea premiselor pentru continuarea activității și sporirea averii unei societăți insolvente aflate în perioada de observație, nu neapărat de obținerea efectivă a unor venituri de către societatea insolventă, acest din urmă fapt ținând de felul în care este administrată și condusă societatea respectivă. Condiționarea dreptului său de a-și recupera sumele născute în cursul procedurii, cu prioritate față de creditorii prevăzuți la art. 123 pct.7, de un fapt exterior, care nu poate fi dovedit prin mijloace aflate la îndemâna sa și care ține de exclusiv de abilitatea debitoarei de a obține venituri din continuarea activității proprii este o măsură injustă și fără niciun temei legal.
A mai arătat că în cauză este dovedită și ipoteza susținută de judecătorul sindic întrucât din rapoartele lichidatorului judiciar rezultă că au fost efectuate plăți curente către furnizori și alți creditori astfel că nu poate fi în niciun fel tăgăduit faptul că au fost obținute în cursul procedurii venituri rezultate din continuarea activității.
În ceea ce privește creanța solicitată la litera C din cererea suplimentară de admitere a creanței a arătat că a detaliat componența creanței de 813.344,77 lei, născute în urma derulării contractului de superficie autentificat sub nr. 562/03.03.2005, având ca obiect constituirea în favoarea debitoarei a unui drept de superficie asupra terenului aflat în proprietatea subscrisei în suprafață de 4.606,72 mp situat în comuna P., ., jud. Ilfov.
Acceptând în urma verificărilor efectuate certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței pretinse, pe baza înscrisurilor doveditoare prezentate, lichidatorul judiciar al A.-T. SRL a înscris suma de 813.344,77 lei în tabelul creditorilor, însă nu în categoria prevăzută de art. 121 al.(1) pct.1 din Legea nr. 85/2006, ci în categoria prevăzută de art. 123 pct.7 din același act normativ.
A arătat că soluționând contestația formulată, judecătorul sindic a omis fără temei faptul că în mod evident creanța sa aferentă imobilului construit în baza contractului de superficie nu se încadrează în nici una din categoriile enumerate la art. 123 pct.7 („credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii").
În opinia sa aceste sume datorate de A.- T. SRL se încadrează în categoria prevăzută de art. 121 al.(1) pct.1, fiind cheltuieli necesare pentru conservarea, respectiv pentru administrarea imobilului construit în baza contractului de superficie nr. 562/ 03.03.2005.
A arătat, raportându-se la doctrină și în practica judiciară, că actele de conservare sunt acele acte prin care se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui bun sau a unui drept subiectiv civil referitor la acel bun, în timp ce actele de administrare sunt acele acte prin care se urmărește să se realizeze o normală punere în valoare a acelui bun.
Referitor la actele de conservare a imobilului (în valoare de 637.754,01 lei) a arătat că potrivit conform contractului de superficie, debitoarea A.-T. SRL avea următoarele obligații contractuale: Plata redevenței lunare - conform art. 4.1. (în sumă de 595.824,88 lei, pentru perioada octombrie 2011 - septembrie 2013), Plata contravalorii serviciilor de pază - conform art.5.2 lit. j) (în sumă de 37.113,64 lei, pentru perioada octombrie 2011 - mai 2013), plata contravalorii impozitului teren aferent construcției edificate de debitoarea - conform art. 5.2 lit i (în sumă totală de 4.815,49 lei, pentru perioada 2012-2013).
În opinia recurentei executarea de către debitoarea a obligațiilor prevăzute în contractul de superficie, inclusiv prin plata sumei totale de 637.754,01 lei detaliată mai sus, are valoarea unui act de conservare, întrucât este absolut necesară pentru a evita pierderea dreptului de superficie asupra terenului pe care a edificat imobilul și a dreptului de proprietate asupra clădirii, prin invocarea de către subscrisa a dreptului de accesiune, în temeiul prevederilor art. 6.2 și 6.3 din contract.
De aceea, executarea întocmai a contractului nu numai că nu este „fără relevanță în ce privește valoarea imobilului pentru a cărui exploatare s-a convenit superficia", așa cum în mod eronat a reținut instanța, ci este determinantă pentru însăși păstrarea în patrimoniu a imobilului, motiv pentru care plata obligațiilor contractuale capătă caracterul incontestabil al unor acte de conservare. Din acest motiv, argumentul reținut de instanță, potrivit căruia „nu este vorba de cheltuieli angajate de administratorul judiciar cu aprobarea creditorilor pentru conservarea imobilului este nelegal, întrucât legea nu prevede o asemenea condiție legată de cheltuielile de conservare.
Referitor la actele de administrare a imobilului (în valoare de 175.590,76 lei) a arătat că debitoarea beneficiat, în fapt, pe parcursul derulării procedurii insolvenței, de accesul la rețelele electrică, de canalizare și de apă ale subscrisei, fără să fi existat o convenție scrisă care să prevadă obligația subscrisei în acest sens.
Această situație de fapt a dus la îmbogățirea fără justă cauză a debitoarei, prin neplata utilităților la care a avut acces prin intermediul rețelelor creditoarei (energie electrică și servicii de canalizare, în valoare de 175.590,76 lei, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2013). Situația s-a menținut până în data de 9 aprilie 2013. dată la care creditoare a întrerupt accesul debitoarei la utilitățile de care a beneficiat în fapt, în scopul de a-și minimaliza pierderile, notificând în acest sens debitoarea prin adresa nr. JU-A-057/15.03.2013.
A apreciat că în condițiile în care atât administratorul special, cât și administratorul judiciar au reacționat prompt față de inițiativa subscrisei, trimițând răspunsuri prin care protestează în legătură cu întreruperea accesului la utilități, pe care o consideră abuzivă și aducătoare de prejudicii activității societății care a fost continuată pe perioada procedurii la punctul de lucru din P. conform celor arătate mai sus, devine incontestabil faptul că beneficierea de asemenea utilități se făcea cu acordul administratorului judiciar, care a recunoscut obligația A.-T. SRL de plată a contravalorii utilităților, prin înscrierea în tabel inclusiv a acestei sume.
Exploatarea curentă a unui imobil precum cel în care debitoarea A.-T. SRL își desfășura activitatea de comercializare a articolelor de mobilier, presupune beneficierea de utilități precum energia electrică și canalizarea, astfel că plata acestor utilități capătă valoarea unor acte de administrare, ținând de normala punere în valoare a respectivului imobil.
Pentru aceste motive a considerat că obligația debitoarei de a suporta suma de 813.344,77 lei (contravaloare acte de conservare si administrare) se încadrează în categoria prevăzută la art.121 al.(1) pct.1 din Legea nr. 85/2006, trebuind să fie plătită din fondurile obținute din valorificarea imobilului pe care îl vizează, cu prioritate față de creditorul garantat sau din orice alte fonduri atrase in cursul activității curente ori a lichidării unor bunuri ale debitoarei.
Tot în legătură cu această sumă a arătat că instanța a reținut în mod incomplet și incorect faptul că lichidatorul judiciar s-a opus admiterii contestației, în condițiile în care în susținerile orale acesta a arătat că într-adevăr aceste sume nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 123 pct.7, ci în categoria prevăzută de art.121 al.(1) pct.1, însă ele trebuie plătite cu prioritate fără a mai fi necesară înscrierea în tabel.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., solicităm înscrierea în tabel și a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente contestației și a sumei de 100 de lei aferentă prezentului recurs.
Taxa de timbru judiciar în valoare de 100,00 lei a fost achitată cu ordin de plată nr._ din 18.06.2014 anexat in original.
În probațiune a depus la dosar răspunsul debitoarei A.-T. SRL prin administrator judiciar la adresa subscrisei nr. JU-A-057/15.03.2013 și două procese verbale de predare-primire a galeriei comerciale din B., Calea București, nr. 231, încheiate în data de 01.02.2012.
Intimata debitoare . prin lichidator judiciar INSEVAL IPURL., legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția cu privire la recursul formulat.
La solicitarea instanței de recurs, în temeiul art. 129 alin.5 C.proc.civ. și art. 8 alin.3 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul G. a înaintat înscrisuri din dosarul de fond, respectiv cererea suplimentară de creanță, înscrisurile depuse în susținere, tabelul definitiv consolidat publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 919/16.01.2013, rapoartele din data de 15.01.2014 și din data de 25.09.2013.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 107 alin.4 din Legea nr. 85/2006 „După . procedura generală, dispozițiile art. 62 - 76 vor fi aplicate, dacă este necesar, în mod corespunzător, în ceea ce privește creanțele născute între data deschiderii procedurii și data intrării în faliment, precum și procedura de admitere a acestora.”
Raportat la stadiul procedurii debitoarei, având în vedere dispozițiile art. 62-76 din aceeași lege, Curtea reține că ceea ce ar fi trebuit să întocmească lichidatorul judiciar era un tabel suplimentar potrivit art. 3.18, fiind astfel întemeiată susținerea recurentei sub acest aspect.
Cu toate acestea, trebuie observat că judecătorul sindic a soluționat contestația formulată de creditoare la „tabelul definitiv consolidat”al debitoarei . prin analizarea acesteia pe fond și nu prin admiterea excepției inadmisibilității ca urmare a faptului că este vorba despre un „tabel definitiv consolidat”.
Față de acestea Curtea reține că împrejurarea că judecătorul sindic nu a calificat „tabelul definitiv consolidat”al debitoarei . publicat în BPI nr. 919/16.01.2014 în tabel suplimentar, astfel cum a solicitat creditoarea, nu a fost de natură să producă acesteia din urmă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin admiterea recursului.
Cu alte cuvinte, în condițiile în care creditoarea a uzat de procedura prevăzută de art. 73 alin.2 din Legea nr. 85/2006, formulând contestație împotriva tabelului în care creanța sa nu a fost înscrisă conform solicitării sale iar contestația a fost analizată pe fond de judecătorul sindic Curtea reține că nu se impune admiterea recursului pentru acest motiv.
În ceea ce privește fondul contestației Curtea reține următoarele:
Prin cererea suplimentară a creanței creditoarea-contestatoare a solicitat înscrierea creanței suplimentare de 1.058.753,99 lei, născută în perioada de observație, din care 154.823,02 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere pentru IA-C-154/27.12.2006, având ca obiect spațiul comercial din B.(litera A); 90.586,20 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere nr. IA-C- 153/27.12.2006 având ca obiect spațiul comercial din lași(litera B); 813.344,77 lei debit născut în legătură cu imobilul din P. aflat în proprietatea S.C. A. TAMILA S.R.L (litera C).(f.25-33 dosar recurs vol. I)
În tabelul denumit „tabel definitiv consolidat al creanțelor” publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 919/16.01.2014 creanța solicitată de creditoare a fost menționată la ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 7 deși prin cererea de admitere a creanței s-a solicitat înscrierea sumelor provenind din contractele de închiriere la ordinea prevăzută de art. 123 pct. 3 iar suma provenită din cheltuieli de administrare și conservare a spațiului din P. la ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Acestea sunt în fapt criticile aduse de recurentă sentinței pronunțate de Judecătorul sindic.
În privința sumelor menționate la literele A și B din cererea suplimentară Curtea reține că acestea trebuie înscrise în tabel la ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006 „Creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 3. creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii;(…) 7. creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii;”
La data de 14.09.2011 a fost deschisă procedura în ceea ce o privește pe debitoarea S.C. A. T. SRL.
Contrar considerentelor judecătorului sindic, Curtea reține că înscrierea unei creanțe în tabel la ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 3 nu este condiționată de obținerea de către debitoare a unor venituri ca urmare a continuării activității pentru că textul legal menționat nu impune îndeplinirea unei astfel de condiții.
Ceea ce este esențial de stabilit este dacă activitatea debitoarei a continuat.
Sub acest aspect se reține că termenele pentru contractul de închiriere nr.IA-C-154/27.12.2006 și pentru contractul de închiriere nr. IA-C- 153/27.12.2006 au expirat în 31.12.2011 și pentru perioada 14.09._11 au fost emise facturi reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru lunile octombrie –decembrie 2011 și costuri adiacente pentru fiecare lună.
În privința sumelor pentru spațiul din B., Curtea constată că în declarația de creanță suplimentară au fost menționate facturi emise în datele de 11.01.2012, 13.02.2012 dar acest aspect nu are relevanță întrucât acestea au fost emise pentru chiria și costurile adiacente din lunile noiembrie 2011 și decembrie 2011, deci până la data expirării termenului contractual. (f.26 dosar recurs vol. I)
Curtea reține că activitatea debitoarei a continuat după deschiderea procedurii având în vedere că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a avut loc o denunțare a celor două contracte de închiriere în condițiile art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, potrivit acestui text :”contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. (…)”
În plus, din raportul de activitate privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor privind procedura insolvenței debitoarei întocmit de administratorul judiciar pentru termenul de judecată din data de 25.09.201, Curtea reține că acesta nu confirmă faptul că cele două contracte de închiriere nu ar fi continuat până la finalul anului 2011, aspect reținut de judecătorul sindic.
Astfel, în cuprinsul acestuia s-au menționat aspecte hotărâte de Adunarea creditorilor printre care un punct se referea la „situația contractelor de închiriere valide la 30.06.2013 (f. 261 -262 vol. II dosar recurs), fără nicio mențiune expresă în sensul că cele două contracte de închiriere, nr.IA-C-154/27.12.2006 și nr. IA-C- 153/27.12.2006 au expirat înainte de 31.12.2011.
De asemenea, din înscrisul denumit „analiza situației debitorului” nu rezultă că debitoarea a renunțat la spațiile deținute cu titlu de închiriere care au făcut obiectul celor două contracte de închiriere astfel cum a reținut judecătorul sindic. (f. 267-268 vol. II dosar recurs)
În plus, astfel cum a susținut și recurenta creditoare însăși înscrierea în tabel a sumelor pretinse născute ulterior deschiderii procedurii valorează recunoașterea din partea lichidatorului judiciar a faptului că aceste sume sunt datorate ca urmare a faptului că debitoarea a beneficiat efectiv de folosința respectivelor spații în baza contractelor de închiriere, în vederea derulării de activități comerciale.
Pentru aceste considerente Curtea constată că se impune înscrierea sumelor datorate de debitoare creditoarei cu titlu de chirie pentru cele două spații la ordinea de preferință solicitată, art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, respectiv 245.409,22 le din care 154.823,02 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere pentru IA-C-154/27.12.2006 și 90.586,20 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere nr. IA-C- 153/27.12.2006, contestația creditoarei fiind întemeiată sub acest aspect. Recursul urmează a fi admis sub acest aspect.
În ceea ce privește suma de 813.344,77 lei debit născut în legătură cu imobilul din P. aflat în proprietatea S.C. A. TAMILA S.R.L -litera C din cererea suplimentară Curtea reține că nu se impunea înscrierea acesteia la ordinea de preferință menționată de art. 121 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a susținut recurenta.
Potrivit art. 121:„ (1) Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
1. taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24;”
Recurenta creditoare a arătat că a încheiat cu debitoarea un contract de superficie care a avut ca obiect constituirea în favoarea debitoarei a unui drept de superficie asupra terenului creditoarei și că sumele reprezentând :redevența datorată acestuia, contravaloarea serviciilor pază, impozitului teren aferent construcției edificate de debitoare, contravaloarea energiei electrice, contravaloarea serviciilor de canalizare trebuie înscrise la ordinea de preferință dată de art. 121 alin.1 pct. 1.
Curtea reține că . SRL a susținut înscrierea în tabel la ordinea de preferință dată de acest text legal, justificând toate aceste cheltuieli, dar nu a avut în vedere situația premisă care i-ar da dreptul la această înscriere.
Este vorba despre „fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului”, situație premisă care nu se regăsește în cauză.
Astfel, recurenta creditoare nu are o creanță garantată asupra bunului debitoarei, contractul de superficie încheiat între părți presupunând numai suprapunerea a două drepturi de proprietate ce aparțin la doi proprietari diferiți: dreptul proprietarului asupra terenului(creditoarea) și dreptul de proprietate al superficiarului(debitoarea) asupra construcției, precum și dreptul acestuia din urmă de a folosi terenul proprietatea altuia.
Dreptul de superficie este un drept real imobiliar, perpetuu, imprescriptibil dar care nu dă naștere în patrimoniul creditoarei a unei garanții din categoria celor menționate de art. 121 alin.1 pct. 1, respectiv nu conferă creditoarei anumite prerogative suplimentare, constând într-o prioritate față de ceilalți creditori.
Cum temeiul invocat de creditoare îl reprezintă contractul de superficie, în lipsa unui contract de ipotecă, gaj sau alte garanții reale mobiliare ori drept de retenție, Curtea constată că susținerea recurentei conform căreia sumele provenind din contractul de superficie ar fi trebuit înscrise la ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de suportul temeiniciei, critica adusă sentinței sub acest aspect fiind astfel neîntemeiată.
Astfel, soluția pronunțată de judecătorul sindic sub acest aspect este corectă, considerentele fiind cele expuse mai sus.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul este întemeiat, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., îl va admite și va modifica sentința civilă nr.231/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Sindic în dosarul nr._ în sensul că va admite în parte contestația în sensul că va dispune înscrierea creditoarei . SRL în tabel cu suma de 245.409,22 lei la ordinea de preferință de la art. 123 pct.3 din Legea nr.85/2006(154.823,02 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere pentru IA-C-154/27.12.2006, având ca obiect spațiul comercial din B. și 90.586,20 lei reprezentând contravaloare chirie în temeiul contractului de închiriere nr. IA-C- 153/27.12.2006 având ca obiect spațiul comercial din lași).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoare . SRL împotriva Sentinței civile nr.231/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Sindic în dosarul nr._ având ca obiect contestație la tabelul definitiv consolidat, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar INSEVAL IPURL.
Modifică sentința în sensul că:
Admite în parte contestația în sensul că:
Dispune înscrierea creditoarei în tabel cu suma de 245.409,22 lei la ordinea de preferință de la art. 123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. M.P.
Tehnored.M.P.
2 ex./21.01.2015
Tribunalul G.
Judecător sindic: M. M. B.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 965/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 1992/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
