Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1385/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1385/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 62461/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 994/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.1385
Ședința publică de la data de 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva Sentinței civile nr.674 din data de 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, prin raportare la data la care s-a formulat cererea de deschiderea procedurii și anume 22.09.2011, constată că sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și ale Legii 85/2006 motive pentru care, califică prezenta cale de atac ca fiind recursul și dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței și trecerea dosarului pe lista de recursuri.
Ca urmare a calificării căii de atac, în compunerea completului de judecată va fi inclus judecătorul aflat pe planificarea de permanență, respectiv dna judecător N. S. G.. Se reia cauza în completul legal investit potrivit art.99 indice 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată
Completul de judecată fiind constituit din Președinte I. C., Judecător A. P. și Judecător N. S. G..
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Curtea având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._, creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului S. I., în baza art.138 lit. c și d din Legea 85/2006 pentru a se acoperi pasivul debitoarei S.C. „F. Transport” SRL.
În motivarea cererii se arată că prin încheierea din 08.02.2012 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei și că în patrimoniul ei nu s-au identificat bunuri asupra cărora să se efectueze executarea silită și drept urmare procedura falimentului s-a închis în baza art.131 din lege.
Pe aspectul răspunderii civile delictuale creditoarea arată că pârâtul a fost notificat să depună actele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, dar nu le-a depus, fapt ce instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității falitei în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți (art.138 lit. d).
De asemenea, pârâtul nu a respectat prevederile art.27 din lege care stipulează că „debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termenul maxim de 30 de zile de la apariția stării de insolvență”, și a continuat activitatea debitoarei care a dus-o în mod vădit la încetare de plăți. (art.138 lit. c).
Prin Sentința civilă nr.674/22.01.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2011/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că datorită condițiilor de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului statutar în caz de insuficiență a activului îi conferă acesteia un caracter special care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
S-a mai arătat că această răspundere civilă delictuală specială poate fi activată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordinate: dimensiunea și caracterul prejudiciului; caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderi; subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă; legătura de cauzalitate inedită dintre fapta imputată și starea de insolvență.
A mai indicat tribunalul că ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit. Când societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.138 lit. c din lege s-a reținut că starea de insolvență a debitoarei se datorează continuării unei activități, în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.
Fapta constă în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era „vădit prezumată”, în sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii (art.27 alin.1).
Dar, s-a arătat că organele de conducere sau de supraveghere nu au interesul să dispună sistarea activității debitoarei, întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității pentru că mandatul lor este unul remunerate, fiind prezumat a fi cu titlu oneros.
A indicat tribunalul că obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 alin.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prevăzută și pedepsită de art.143 alin.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzută la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi (3 ani prev. ca termen regresiv de lege), fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze așa cum s-a arătat această activitate.
S-a constatat că reclamanta - creditoare n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă, s-a apreciat că nu poate să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului și implicit că solicitarea reclamantei este neîntemeiată.
Cu privire la incidenta prevăzută de art.138 lit. d din lege potrivit căruia fapta delictuală constă în ținerea unei contabilități fictive, în dispariția unor documente contabile sau în ținerea unei contabilități contrar legii, s-a arătat că această faptă ilicită se poate săvârși prin una din modalitățile:
a) tinerea unei contabilități fictive ce constă în înregistrarea cu intenție, a unor date eronate în contabilitatea falitei de natura să inducă în eroare adevărata situație financiară a debitorului cu scopul de a sustrage debitoarea de la controlul fiscal al statului și implicit de a frauda creditorii;
b) ascunderea unor documente contabile cât și distrugerea lor pentru a denatura situația financiară a debitorului;
c) neținerea contabilității în conformitate cu prevederile Legii 82/1991 privind contabilitatea și care impune conducerea contabilității proprii, respective contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune conform specificului activității, în partidă dublă și cu întocmirea situațiilor financiare anuale pentru a oferi o imagine fidelă a poziției financiare, a performantei financiare și a eficienței activităților desfășurate, respectiv pentru determinarea obligațiilor fiscale și financiare către stat și terțele persoane cu care debitoarea s-a implicat în circuitul civil.
A constatat tribunalul că administratorul are obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în condițiile legii în materie, iar dacă sunt mai mulți administratori aceștia sunt solidar răspunzători pentru modul în care au ținut evidența contabilă, iar această obligație rezid din prevederile art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991.
Dar, s-a adăugat că nedepunerea actelor contabile prevăzute de art.28 din lege nu duce neapărat la dovedirea faptei delictuale prevăzute de art.138 lit. d pentru că din modul în care este formulat textul de lege se are în vedere fapta intențională, care trebuie dovedită și nu prezumată, pentru că nedepunerea situațiilor financiare poate constitui și contravenție așa cum prevede art.41 alin.2 lit. e, f din legea nr.82/1991.
Aceasta faptă delictuală trebuie raportată la activitatea desfășurată de debitor și la modul cum a fost sau nu înregistrată în contabilitatea debitoarei.
S-a mai adăugat că activitatea debitoarei, care a fost ruinătoare dacă debitorul a ajuns la încetare de plăți se putea evidenția din fișa sintetică pe plătitor și care are regimul juridic al unui titlu executor
A subliniat tribunalul că în cauză nu s-a arătat ce activități a desfășurat debitorul și dacă omisiunea de a înregistra aceste activități are legătura de cauzalitate cu debitorul ajuns în stare de insolvență, ci s-au făcut numai referiri teoretice la fapta din reglementările art.138 lit. d din lege.
Pentru aceste considerente cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 17 martie 2014, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 29 aprilie 2014.
Prin cererea de apel, calificată recurs, creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, solicită modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului S. I. și obligarea acestuia la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei S.C. „F. Transport” SRL.
În motivare se arată că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, recurenta arătând că pentru angajarea răspunderii întemeiată pe art.138 este necesara întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoarei și săvârșirea de către persoana vizată, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Atâta timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006 privind procedura insolvenței.
Se mai arată că în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991 republicată, „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului”. Or, potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 în cazul răspunderii contractuale culpa părților este prezumată.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și culpabila a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditoarei prin neplata datoriilor către bugetul general consolidat.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor lit. c a art.138, s-a arătat că în doctrina și practica judiciară s-a admis că este necesar și suficient ca, persoanele responsabile (în speța de față administratorul statutar al acesteia) să fi desfășurat sau să fi dispus, în calitatea sa de membru al organului de conducere, activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică, activitate care în concret constă în continuarea activității debitorului, din dispoziția organelor sale de conducere și în acea situație în care insolvența era vădit prezumată, în sensul că, debitorul nu își achitase datoriile scadente de mai mult de 30 zile.
În drept au fost invocate Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, Codul civil, Codul de Procedura Civilă, Legea nr.82/1991 privind contabilitatea și Legea nr.31/1991 privind societățile comerciale.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta - creditoare, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține recurenta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și aceea de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimatul – pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare atât la continuarea activității, și neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de asociat și administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul - pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde recurenta.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/ 2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține recurenta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de recurentă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva Sentinței civile nr.674/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/ 2011/a1, în contradictoriu cu intimatul S. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 Iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. P. S. G. N.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 734/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
