Dizolvare societate. Sentința nr. 3541/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3541/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 19495/3/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 968
Ședința publică de la 06.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 3541 din 11.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că intimatul, prin întâmpinare, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. sentința civilă nr.3541/11.07.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2011 al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea S.C. E. S. MOTOR S.R.L., în temeiul dispozițiilor art.237 lit.c) din Legea nr.31/1990 republicată, respectiv pentru că societatea pârâtă are sediul expirat, fiind justificată sancțiunea dizolvării pentru acest motiv.
În termenul legal, S.C. E. S. MOTOR S.R.L. a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat anularea hotărârii atacate și menținerea în funcțiune a societății recurente.
În motivarea recursului se susține că la data de 18.08.2014, recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov de pe lângă Tribunalul București cererea de înregistrare mențiuni cu nr._/21.08.2014 prin care a solicitat înscrierea dovezii de prelungire a contractului de comodat nr.4/06.04.2006, prin intermediul actului adițional nr.1/07.04.2008 la contract, depunând Certificatul de înregistrare de mențiuni eliberat la 02.09.2014 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în baza rezoluției nr._/25.08.2014, în care se constată că „Comodatul se întinde pe o perioadă nelimitată, cu începere de la data de 07.04.2008”, astfel că au fost înlăturate cauzele care au dus la pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus dizolvarea societății recurente.
A fost atașat la dosar, în copie conformă cu originalul, Certificatul de înregistrare de mențiuni eliberat la 02.09.2014 de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în baza rezoluției nr._/25.08.2014.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor apelantei, în raport de înscrisurile depuse în susținerea apelului și ținând seama de caracterul dispozitiv alo normei prevăzut de art.237 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990 republicată, Curtea reține că, ulterior pronunțării hotărârii apelate, la data de 02.09.2014, s-a înregistrat de către apelantă dovada privind existența sediului social la adresa din București, ., ., ., în baza actului adițional nr.1/07.04.2008 la contractul de comodat nr.4/06.04.2006 din care rezultă prelungirea contractului de comodat pentru spațiul unde are sediul social apelanta, pe o perioadă nelimitată.
Reține că apelanta și-a îndeplinit obligația legală de a înregistra la Oficiul Registrului Comerțului mențiunea privind existența unui sediu social, și având în vedere caracterul dispozitiv al normei sancționatorii prevăzute de art.237 lit.c) din Legea nr.31/1990 republicată, Curtea constată că, în prezent, sancțiunea dizolvării societății nu mai are justificare, astfel că, cererea de dizolvare va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Ca urmare, apreciază că apelul este întemeiat și în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea îl va admite și drept consecință, va schimba sentința atacată, în sensul că, va respinge cererea de dizolvare a societății pârâte ca neîntemeiată. Totodată, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta . SRL, cu sediul în București, ., ., ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr. 3541 din 11.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, cu sediul ales în București, ., sector 3.
Schimbă sentința atacată, în sensul că, respinge cererea, ca neîntemeiată.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.11.2014.
Președinte, Judecător,
I. P. A. avram
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Tehnored.F.L.
17.11.2014
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte: M. V. G.
| ← Nulitate act juridic. Sentința nr. 2983/2014. Curtea de Apel... | Dizolvare societate. Decizia nr. 162/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








