Evacuare. Decizia nr. 1791/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1791/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 4180/2/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.1791
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P.
JUDECĂTORLILIANA C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol este soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea S. COPERATIVA MEȘTEȘUGĂREASCĂ RADIO PROGRES, împotriva deciziei civile nr. 1388 din 18.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul AL K. M. NASSER.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul prin avocat L. D. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014 și intimatul prin avocat I. C. C. cu împuternicire avocațială nr._/2014, aflată la fila 12.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin Serviciul Registratură, la data de 23.09.2014, Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a înaintat dosarul nr._/3/2011.
Contestatoarea, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimatul, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației în anulare, schimbarea în tot a deciziei instanței de recurs și trimiterea cauzei la Secția a VI-a Civilă pentru repartizarea aleatorie a dosarului pentru instanța de apel. Apreciază că calea de atac a hotărârii, raportat la obiectul litigiului era apelul și nu recursul ca atare instanța care a soluționat calea de atac a fost necompetentă. Solicită să se observe că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului București la data de 30.03.2011, sub nr._/3/2011, dată la care nu era încă introdus art. 2851 C.pr.civ., acesta fiind introdus la data de 01.10.2011 prin art. 219 din Legea nr. 71/2011, după data introducerii acțiunii, astfel încât instanța de fond la momentul soluționării cauzei pe fond a menționat cale de atac a apelului. Totodată, apreciază că instanța de recurs a fost necompetentă și datorită faptului că, cauza a fost soluționată fără a fi repartizată aleatoriu, al treilea judecător din complet fiind judecătorul de serviciu. Mai învederează că dispozițiile art. 2821 C.pr.civ. prevăd că nu sunt supuse apelului cererile introduse pe cale principală, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei. Solicită a se avea în vedere că textul de lege are în vedere numai acțiunile introduse pe cale principală cu o valoare de peste 100.000 lei, dar nu are în vedere și acțiunile accesorii. Astfel, instanța de apel la momentul la care a fost sesizată cu apelul recalificat recurs, nu mai era investită cu capătul de cerere privind evacuarea, tribunalul luând act că evacuarea a rămas fără obiect. Totodată, învederează că practica judiciară apreciază că, chiar dacă partea adversă a menționat în pagină prima acțiune ca fiind evacuare și a doua ca fiind în pretenții. Or, nici în asemenea situație textul de lege nu permite formularea apelului, întrucât sunt două capete de cerere independente care au fost soluționate în mod sperat fiind capete principale. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea contestației în anulare, schimbarea în tot decizia instanței de recurs și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru repartizare aleatorie. Arată că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata, prin avocat, consideră că prioritar trebuie analizat în ce măsură contestația în anulare este admisibilă, raportat la temeiul de drept invocat. Astfel, solicită să se observe că inițial temeiurile de drept au fost absolut generic indicate, pentru ca ulterior, prin precizarea contestației în anulare s-a arătat că sunt incidente disp. art.317 pct. 2 C.pr.civ., respectiv faptul că instanța s-a pronunțat într-o compunere nelegală, în sensul că, completul de judecată a fost compus din 3 judecători, unul dintre aceștia fiind repartizat nealeatoriu. Or, instanța de apel a calificat apelul ca fiind recurs și prin urmare și completul trebuia să fie legal constituit din 3 judecători. Totodată invocă că, practica judiciară este unanimă și a stabilit că împotriva unei hotărâri pronunțate după recalificarea căii de atac în recurs este admisibil recursul, dar numai în măsura în care instanța a calificat greșit calea de atac din apel în recurs și în nici un caz în contestație în anulare, întrucât contestația în anulare are mijloace extrem de stricte și de riguroase pentru a fi admisibilă. Astfel, consideră că nu poate fi calificată o contestație în anulare în recurs. Solicită a se avea în vedere faptul că, calea de atac a apelului a fost suprimată în materia acțiunii în evacuare în privința cererilor comerciale, prin Legea nr.202/2010, iar în raport de momentul introducerii acțiunii în evacuare, respectiv 30.03.2011, erau în vigoare disp. art. 2821 C.pr.civ. Referitor la aspectul dacă acțiunea în pretenții este accesorie față de acțiunea în evacuare, arată că într-adevăr acestea pot fi promovate și separat, însă pentru că nu a formulat în acest sens aceste acțiuni, instanța a judecat acțiunea în forma pe care a propus-o, întrucât nu exista o competență exclusivă pentru soluționarea distinctă a acestor cereri. Solicită, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
Contestatoare, prin avocat, în ceea ce privește inadmisibilitatea contestației în anulare, apreciază că atâta timp cât textul de lege permite ca o decizie pronunțată în recurs să fie atacată cu contestația în anulare, consideră că este admisibilă contestația în anulare.
Intimata, prin avocat, depune la dosar practică judiciară și arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Contestatoarea, prin avocat, arată că nu se opune practicii judiciare depusă la dosar de către parte adversă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin decizia civila nr. 1388 din 18.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta S. C. MEȘTEȘUGĂREASCĂ RADIO PROGRES împotriva sentinței civile nr. 7349/20.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul AL K. MOHAMAD NASSER.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a calificat calea de atac declarată -apel- drept recurs în temeiul art. 2821(1) C.p.civ. în funcție de obiectul principal al cererii, evacuare în materie comercială.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a dat relevanța cuvenită probelor administrate și normelor incidente în cauză, considerentele hotărârii atacate oferind o amplă analiză în fapt și în drept relevantă în pronunțarea sentinței atacate. Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză nu subzistă motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.p.civ.
În ceea ce privește motivele de casare care se referă în esență la administrarea probatoriului cu prilejul judecății în fond, respectiv ignorarea vicierii procedurii de efectuare a expertizei și neadministrarea probei testimoniale, utile apărărilor sale, Curtea constată că prejudiciul invocat de reclamant a fost determinat de instanță cu ajutorul expertizei imobiliare efectuate în cauză în funcție de chiria practicată în zonă pentru imobile similare potrivit regulilor de evaluare uzuale în cauze similare, aspect evidențiat și de instanța de fond cu prilejul respingerii obiecțiunilor formulate de pârâtă. Instanța nu ar fi putut ține cont exclusiv de valoarea chiriei percepute de municipalitate, care are un domeniu de aplicabilitate limitat.
Obiecțiunile formulate de pârâtă cu privire la expertiza efectuată în cauză, precum și cererea de refacere a expertizei au fost respinse de instanță în mod temeinic justificat, prin încheierile din 16.10 și 22.11.2013. Sub aspectul convocării pârâtei la efectuarea expertizei pentru 30.08.2013, Curtea constată că, respingând obiecțiunile, instanța de fond a avut în vedere dovezile de convocare atașate de expert, acesta nepurtând culpa neridicării corespondenței de către reprezentantul părții. Mai mult, pretinsa neconvocare pentru data de 30.08.2013 intră în contradicție cu alte afirmații ale recurentei din cuprinsul căii de atac în care afirmă că la data de 09.08.2013 era dispusă să predea spațiul și cheile în prezența reprezentanților părților și a expertului judiciar, având deci cunoștință de procedura inițiată de expert. În ceea ce privește suprafața imobilului, aceasta rezulta din celelalte probe administrate în cauză, iar suprafața efectiv ocupată era o chestiune de judecată ce depășea atribuțiile experților judiciari și a fost tranșată de instanță prin coroborarea altor probe. Cererea de recuzare a experților a fost respinsă ca tardivă la termenul din 16.10.2013, considerentele instanței regăsindu-se la fila 17 verso, vol. II, iar recurenta nu aduce nici un contrargument celor reținute în mod corect de instanță.
Cererea de administrare a probei testimoniale a fost analizată de instanța de fond la termenul din 11.10.2013, reținându-se motivat că pârâta nu justifica suplimentarea probatoriul în raport de dispozițiile art. 138 C.p.civ., o asemenea probă nefiind solicitată la momentul procesual al formulării probatoriului în cauză. Recurenta contestă măsura fără a aduce însă o critică efectivă argumentelor reținute de prima instanță. Mai mult, din perspectiva tezei probatorii reluate în calea de atac, Curtea apreciază că o asemenea probă nu ar fi fost utilă cauzei, cât timp aspectul legat de suprafață ocupată de pârâtă a fost reținut de instanță cu ajutorul altor probe, motivat alese.
Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect ca fiind lipsită de relevanță suprafața pretinsă ca fiind efectiv ocupată, cât timp, deținând cheile de acces corespunzător intrării în întreg imobilul, pârâta împiedica folosința întregului spațiu de către reclamantul proprietar, deși cunoștea calitatea și pretențiile acestuia la spațiu. Recurenta nu poate invoca refuzul reclamantului de a prelua spațiul având în vedere faptul că de la data notificării retrocedării spațiului către foștii proprietari cunoștea că nu mai deține titlu pentru ocuparea spațiului și nu exista niciun impediment legal și de fapt să-l părăsească de bunăvoie. Din același motiv nu se putea ține cont de data de 09.08.2013 la care recurenta pretinde că era dispusă să predea spațiul reclamantului.
Pentru stabilirea momentului de la care a început calculul lipsei de folosință, prima instanță a ținut cont de cesiunea de drepturi litigioasă realizată între foștii proprietari și reclamant, act pentru care nu era necesară intabularea și care i-a permis acestuia să solicite pretenții și aferente perioadei anterioare dobândirii calității de proprietar.
În cauză, prima instanță a reținut temeinicia pretențiilor reclamantului analizând îndeplinirea fiecărei cerințe prevăzute de art. 998-999 C.p.civ. pentru răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită costând tocmai în ocuparea fără titlu a imobilului, aspect de altfel necontestat decât ca întindere în timp și spațiu.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație in anulare S. C. MEȘTEȘUGĂREASCA RADIO PROGRES, solicitand în baza art.320 C.proc.civ. admiterea contestației si anularea in tot a deciziei civile nr.1388/18.06.2014 si trimiterea cauzei C. Secția a-VI-a Civila ca instanța de apel sa judece apelul impotriva sentinței civile nr.7349/20.12.2013 .
Contestatoare a invederat următoarele motive:
Decizia civilă nr.1388/08.06. 2014 a fost dată de judecători cu incălcarea dispozițiilor de ordine publica privind competenta materiala.
Potrivit dispoz.art.282 ind.l Cod proc civ si mențiunilor inscrise in dipozitivul sentinței civile nr.7349/20.12.2013, sentința instanței de fond este supusa ca si cale de atac, apelului si nu recursului, cum in mod gresit instanta de apel in ședința publica din 18.06.2014 a calificat calea de atac
Din analiza dispozițiilor legale prevăzute de art. 282indice1 teza I Cod proc civ rezulta ca nu sunt supuse apelului cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Or cum litigiul a avut o valoare 217.153 EURO este evident faptul ca pentru aceste hotărârii calea de atac este apelul.
Si in ipoteza in care calea de atac ar fi recursul cauza a fost judecata de către o instanța de necompetenta material si pentru ca ea a fost judecata de o instanța in compunere de 2 judecători, al treilea fiind nerepartizat aleatoriu, fiind judecătorul din planificarea de permanență, care s-a alăturat celorlalți pentru a face o compunere legala a completului de recurs.
In completarea contestației in anulare, contestatoarea a arătat, în esență, că cererea de chemare in judecata formulata de către reclamanții DINISCHIOTU THOMAS, P. I., TARPA A., I. 20E L. ANTOINETTE si TARPA S. a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția Comerciala la data de 30.03.2011, (dosarul civil a avut ca obiect doar evacuare din imobilul in litigiu) iar calitatea procesuala civila a fost preluata de către AL K. M. NASSER prin contractul de cesiune de creanța din 09.05.2012, când acesta a preluat de la reclamanții drepturile patrimoniale respectiv lipsa de folosința a imobilului situat in București ..4 sector 3 ocupat de S. C. Meșteșugăreasca Radioprogres.
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata la Judecătoria Sector 3 la data de 25.01.2012 sub nr._, reclamantul AL K. M. NASSER a solicitat lipsa de folosința a imobilului situat in București ..4 sector 3 pentru perioada 30.03._13. Dosarul a fost declinat la TMB Secția a -Vl-a Comerciala si conexat la dosarul nr._/3/2011 formând un singur dosar nr.23._ .
La data de 30.03.2011 era in vigoare Codul de Procedura Civila 1865 si in raport de data înregistrării dosarului nr._/3/2011 erau aplicabile dispozițiile art.282 din Codul de Procedura Civila 1865, care prevedea ca si cale de atac impotriva sentinței civile nr.7349/20.12.2013 ca fiind apelul si nu recursul, cum in mod eronat si nelegal, a calificat instanța de apel calea de atac ca fiind recursul prin Încheierea de ședința din 18.06.2014.
La termenul de judecată din data de 21.10.2014, intimata a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 317 Cod proc civ 1865 „ Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
Contestatoarea și-a întemeiat contestație in anulare pe disp. art. 317 alin.1 pct.2 Cod proc civ.
Prevederile art. 317 alin.1 pct.2 Cod proc civ. se referă la situația hotărârilor care au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.
Greșita calificarea a unei căi de atac nu aparține instituției referitoare la competența absolută a instanțelor judecătorești și, deci, eventuala aplicare greșită a prevederilor art. 282 și art. 281indice1 Cod proc civ 1865, invocată de contestatoare, nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare.
De asemenea, nici normele care privesc legala compunere a completului de judecată, cu referire la critica privind faptul că al treilea judecător a fost inclus, urmare a recalificării căii de atac declarate, din lista de permanență, potrivit dispozițiilor de rigoare din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, și nu repartizat aleatoriu, nu privește motivul de anulare prevăzut de art. 317 alin.1 pct.2 Cod proc civ. 1865.
Aspectele care privesc compunerea sau constituirea completului nu pot fi invocate in temeiul art. 317 alin.1 pct.2 Cod proc civ. 1865, acestea fiind reglementate prin norme de organizare judiciară.
De altfel, cu privire la această chestiune, instanța de recurs a procedat corect in conformitate cu prevederile art.99 alin.3 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, in sensul că, in situația recalificării căilor de atac se va proceda astfel: dacă apelul este recalificat în recurs, completul de judecată va fi întregit cu un judecător din lista de permanență, iar dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii 2 judecători ai completului de recurs.
In consecință, pentru aceste motive, Curtea va admite excepția inadmisibilității contestației in anulare și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoare, conform art. 320 raportat la art. 317 alin.1 pct.2 Cod proc civ. 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității contestației in anulare.
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S. COPERATIVA MEȘTEȘUGĂREASCĂ RADIO PROGRES, împotriva deciziei civile nr. 1388 din 18.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul AL K. M. NASSER.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red. MIBP
Jud. recurs: Curtea de Apel Bucuresti, Secția a VI-a civilă
PREȘEDINTE V. D.
JUDECĂTOR I. G.
JUDECĂTOR C. S.
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel... | Radiere. Decizia nr. 16/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
