Pretenţii. Decizia nr. 1149/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1149/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 18758/3/2010
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1933/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1149/2014
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta reclamantă P.M.F. SRL (fostă ..P.A.) și de apelanta pârâtă ., în contradictoriu cu intimatele interveniente M. M. (MOSCOW PAINTBALL CENTER) și D. L., împotriva sentinței civile nr.8175/8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 17 noiembrie 2014 și 24 noiembrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.8175/8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta PHARMAGEL ENGINEERING S.p.A., în contradictoriu cu pârâta . și pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 133.690,88 euro, cu titlu de preț. De asemenea, pârâta a mai fost obligată și la plata către reclamantă a dobânzii legale, astfel: 1. dobânda legală aferentă sumei de 10.490,48 euro (factura nr. 253/29.05.2007) pentru perioada 29.07._10; 2. dobânda legală aferentă sumei de 62.924,72 euro (factura nr. 285/13.06.2007) pentru perioada 13.08._10; 3. dobânda legală aferentă sumei de 7936 euro (factura nr. 313/25.06.2007) pentru perioada 25.08._10; 4. dobânda legală aferentă sumei de 18.500 euro (factura nr. 333/05.07.2007) pentru perioada 05.09._07; 5. dobânda legală aferentă sumei de 58.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 30.09._07; 6. dobânda legală aferentă sumei de 30.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 12.11._07; 7. dobânda legală aferentă sumei de 3.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 28.11._07; 8. dobânda legală aferentă sumei de 22.300 euro (factura nr. 393/01.08. 2007) pentru perioada 01.10._08; 9. dobânda legală aferentă sumei de 17.300 euro (factura nr. 393/01.08.2007) pentru perioada 05.11._10; 10. dobânda legală aferentă sumei de 62.295,12 euro (factura nr. 428/30.08.2007) pentru perioada 30.10._08; 11. dobânda legală aferentă sumei de 22.295,12 euro (factura nr. 428/30.08.2007) pentru perioada 14.02._08; 12. dobânda legală aferentă sumei de 37.560 euro (factura nr. 547/13.11.2007) pentru perioada 13.01._08; 13. dobânda legală aferentă sumei de 19.280 euro (factura nr. 547/13.11.2007) pentru perioada 18.04._10; 14. dobânda legală aferentă sumei de 496,80 euro (factura nr. 557/16.11.2007) pentru perioada 16.01._10; 15. dobânda legală aferentă sumei de 11.177 euro (factura nr. 597/10.12.2007) pentru perioada 10.02._10; 16. dobânda legală aferentă sumei de 9.900 euro (factura nr. 612/18.12.2007) pentru perioada 18.02._10; 17. dobânda legală aferentă sumei de 345 euro (factura nr. 22/17.01.2008) pentru perioada 17.03._10; 18. dobânda legală aferentă sumei de 23.440 euro (factura nr. 39/30.01.2008) pentru perioada 30.03._10; 19. dobânda legală aferentă sumei de 23.440 euro (factura nr. 104/20.03.2008) pentru perioada 20.05._10; 20. dobânda legală aferentă sumei de 56.760 euro (factura nr. 120/31.03.2008) pentru perioada 31.05._08; 21. dobânda legală aferentă sumei de 39.760 euro (factura nr. 120/31.03.2008) pentru perioada 02.12._10; 22. dobânda legală aferentă sumei de 9.054 euro (factura nr. 126/01.04.2008) pentru perioada 01.06._10; 23. dobânda legală aferentă sumei de 18.200 euro (factura nr. 174/21.04.2008) pentru perioada 21.06._10; 24. dobânda legală aferentă sumei de 10.400 euro (factura nr. 228/16.05.2008) pentru perioada 16.07._10; 25. dobânda legală aferentă sumei de 16.481,44 euro (factura nr. 251/26.05.2008) pentru perioada 26.07._10; 26. dobânda legală aferentă sumei de 5.240 euro (factura nr. 262/29.05.2008) începând cu 29.07.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 5.240 euro; 27. dobânda legală aferentă sumei de 14.120 euro (factura nr. 268/04.06.2008) începând cu 04.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 14.120 euro; 28. dobânda legală aferentă sumei de 17.004 euro (factura nr. 295/17.06.2008) începând cu 17.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 17.004 euro; 29. dobânda legală aferentă sumei de 124,60 euro (factura nr. 313/25.06.2008) începând cu 25.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 124,60 euro; 30. dobânda legală aferentă sumei de 54.240 euro (factura nr. 340/09.07.2008) începând cu 09.09.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 54.240 euro; 31. dobânda legală aferentă sumei de 20.000 euro (factura nr. 384/28.07.2008) pentru perioada 28.09._08; 32. dobânda legală aferentă sumei de 3.620 euro (factura nr. 384/28.07.2008) începând cu 30.12.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 3.620 euro ; 33. dobânda legală aferentă sumei de 13.180 euro (factura nr. 397/01.08.2008) începând cu 01.10.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 13.180 euro ; 34. dobânda legală aferentă sumei de 9.883,72 euro (factura nr. 488/17.10.2008) începând cu 17.12.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 9.883,72 euro. A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate. A respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele M. M. (Moscow Paintball Center) cu sediul în M., ., corp 1, cod_, cu sediul ales la I. C. în București, ., ..3, . și D. L. cu sediul în M., .-20, cod postal_, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. I. în București, ., ., în favoarea pârâtei ca neîntemeiate.
În fine, prin sentință pârâta a fost obligată și la plata către reclamantă a sumei de 10.424,35 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Princererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială la data de 16.04.2010, sub nr._, reclamanta ..p.A. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 515.916 Euro reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate, obligarea pârâtei la plata sumei de 69.852,73 Eur, reprezentând dobânda legală pentru sumele neachitate, calculată până la data de
23.03.2010 conform prevederilor O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, cu modificările și completările ulterioare, precum și în continuare până la data achitării integrale a creanței, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca între PHARMAGEL ENGINEERING S.p.A și S.C. E. INTERNAȚIONAL S.R.L. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în forma consensuală simplificată (ca urmare a comenzilor pârâtei, reclamanta a procedat la executarea acestora, livrând marfa comandată).
Reclamanta a livrat produse conform comenzilor pârâtei, în perioada 29.05.2007 – 17.10.2008, în condițiile cantitative și calitative solicitate, în valoare totala de 743.563,96 Euro. Din acest debit pârâta a achitat doar suma de 227.647.96 Euro, rămânând un rest de plata de 515.916,00 Euro.
Pârâta nu a formulat niciun fel de contestații cu privire la cantitățile sau la calitatea materialelor furnizate și recepționate și nici cu privire la facturile emise în urma livrării mărfurilor.
Urmare a îndeplinirii obligațiilor contractuale, respectiv livrarea și predarea către pârâtă a mărfurilor comandate de aceasta, s-au emis facturi fiscale în sumă totală de 515.916,00.
Facturile au fost însușite și acceptate pe deplin la plata de către pârâtă, fapt demonstrat prin înscrierea în contabilitatea pârâtei și a acestor facturi, cât și prin plata parțiala a debitului.
Având în vedere prevederile art. 43 din Cod . de drept din ziua scadentei obligației de plata, fără a fi necesara punerea în întârziere a debitorului.
Dispozițiile art. 2 din O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, cu modificările și completările ulterioare, menționează: "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plați dobânda legala".
Art. 4 din O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, cu modificările și completările ulterioare: M/n relațiile de comerț exterior sau în alte relații economice internaționale, atunci când legea româna este aplicabila și când s-a stipulat plata în moneda străina, dobânda legala este de 6% pe an."
S-a calculat dobânda legală până la data de 15.04.2010, în valoare totala de 69.852,73 Euro (Anexa 1)
Conform art. 109 alin. 2 C.pr.civ. - "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile [...]", iar potrivit dispozițiilor art. 7201 alin. 1 C.pr.civ. - "În procesele și cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecata, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directa cu cealaltă parte".
Mai arată reclamanta că a convocat pârâta în data de 26.02.2010, ora 12.00, la sediul societății, în vederea încercării de a soluționa pe cale amiabila (conciliere directa) situația litigioasa intervenită.
Pârâta a înțeles sa nu dea curs acestei invitații, trimițând pe fax o adresa prin care și-a motivat neprezentarea la conciliere ca fiind o soluție neagreata de către E. Internațional S.R.L., în lipsa societății Estrategi I. Lda. În procesul verbal de conciliere s-a reluat ad literam conținutul acestei adrese.
În drept, au fost invocate prevederile art. 109 și art. 7201 Cod pr.civ., art. 4 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, cu modificările și completările ulterioare, art. 43 din Codul comercial.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, rap. la art.68 alin.1 C.pr.civ. caracterul inform al cererii introductive susținând că nu a fost încheiat un contract cadru între cele două părți.
Toate bunurile menționate în cuprinsul facturilor invocate de reclamanta în prezenta cauza nu au fost recepționate de către pârâtă, materialele (bile de paintball) fiind livrate direct în tarile în care urmau să fie utilizate în cadrul unor turnee, concursuri, etc, și unde se afla beneficiarul final.
Având în vedere faptul ca fiecare dintre cele 28 de contracte de vânzare-cumpărare invocate de reclamanta ar fi supuse, sub aspectul naturii juridice, dispozițiilor art. 35-39 C. corn. care reglementează încheierea contractelor între absenți, pârâta nu putea fi obligata la plata sumei înscrisa în oricare dintre facturile invocate de reclamanta decât în ipoteza în care reclamanta, în conformitate cu regula actori incumbit probatio, ar dovedi îndeplinirea următoarelor împrejurări în mod cumulativ:
1) că exista o comanda ferma din partea pârâtei, în nume personal, pentru fiecare factura;
2) că fiecare comanda este precisă și completă în sensul ca în cuprinsul ei se menționează: tipul, cantitatea și calitatea mărfurilor, data și locul în care urmează a se efectua livrarea mărfurilor, modalități de transport și eventual prețul fiecărui reper comandat;
3) că fiecare factura emisa de reclamanta se refera la aceleași date ca cele din comanda, în ce privește tipul, cantitatea și calitatea mărfurilor;
4) că marfa menționata în fiecare dintre facturi a fost livrată la locul convenit de părți în conformitate cu art.59 C..) dovada expedierii fiecărei facturi și a fiecărui CMR către pârâtă.
Pentru livrări în state membre ale Uniunii Europene unicul document de transport care este obligatoriu să fie întocmit este CMR-ul, factura putând fi întocmita și după ce marfa a fost livrata. CMR-ul trebuie sa fie semnat și stampilat de către furnizor, iar la destinație, CMR-ul trebuie sa fie semnat (și stampilat) de către destinatarul final. Pentru livrări în state care nu fac parte din Uniunea Europeană mai întâi se emite factura de către furnizorul din UE, se întocmește dosarul de export dintr-o tara membră a comunității către un stat care nu este membru UE care trebuie sa conțina printre altele: declarația vamala de export, declarația de conformitate a produsului, certificatul de origine a produsului, declarația de TVA în vama, etc. În mod similar, marfa circula de la furnizor către beneficiarul, final din afara Uniunii însoțită de CMR.
Totodată, pârâta a precizat că înțelege să invoce compensația legală care a operat, conform art.1143 – 1153 și urm C.pr.civ., pentru următoarele facturi emise pentru marfa livrata în Italia și recunoscute ca datorie de către Pharmagel Engineering Spa, inclusiv în corespondența din data de 15.06.2010 ce emana de la reclamanta factura nr.7043/10.04.2007 în suma de 3.000 Euro; nr.7059/27.04.2007 în suma de 4.000 Euro; nr.7067/14.05.2007 în suma de 58.344 euro; 7072/24.05.2007 în suma de 3.000 eur; 7078/5.06.2007 în suma de 53.040,00 Eur; nr.7079/05.06.2007 în suma de 3.000 eur; nr.7083/11.06.2007 în suma de 3.000 eur; 7107/12.07.2007 în suma de 53.758, 08 Eur; nr.7108/13.07.2007 în suma de 43.7055, 35 Eur; nr.7115/3.09.2007 în suma de 55.188,00 Eur.
Suma totală de compensat este 280.035,44 (la aceasta suma ar trebui adăugata factura 9027/22.01.2009, în valoare de 590 euro, factura care însă nu a fost recunoscuta de reclamantă, rezultând astfel suma de 280.625,44 euro).
La suma de compensat se mai adăuga și suma de 48.716, 85 Euro, reprezentând Credit File (Credit Note), instituit de reclamanta ca un artificiu în relația sa de afaceri ( o situație similara se găsește în cazul firmei portugheze Estratego, Jogos e Turismo, Lda, menționata la punctul 2 din întâmpinare).
Mai precizează pârâta ca a depozitat marfa în Italia, la depozitul din Lodi al reclamantei, care a fost „rătăcită" sau amestecata de către reclamanta cu marfa sa proprie, existând dovada depozitarii de către pârâtă, pe care o va face în cadrul probei cu înscrisuri.
Față de aspectele invocate în cuprinsul punctului 2 din întâmpinare, referitor la observațiile punctuale de la paginile 5-7 din întâmpinare, înțelege să invoce excepția de neexecutare, având în vedere executarea necorespunzătoare de către reclamanta a obligației de predare a mărfurilor în mai multe ocazii, o parte din bunurile livrate fiind necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ și/sau calitativ.
O parte din facturile invocate de către reclamanta în acțiune au fost achitate integral, conform dovezilor anexate, fiind vorba de următoarele facturi emise de reclamanta: factura nr. 333/05.07.2007 - 18.500 euro; factura nr. 386/30.07.2007 - 55.000 euro; factura nr. 393/01.08.2007 - 22.300 euro; factura nr. 428/30.08.2007 - 22.295,12 euro.
Dobânzile pretinse de către reclamanta au fost calculate de aceasta inclusiv pentru facturi achitate integral de pârâtă și pentru facturi ce sunt obiectul compensării.
La data de 30.03.2012, s-a formulat cerere de intervenție accesorie de către intervenienta M. M.(MOSCOW PAINTBALL CENTER) prin care intervenienta a arătat ca a stabilit în anul 2007 o relație de afaceri cu societatea comercială română E. I. SRL, având în vedere recomandările pozitive primite de la diverșii parteneri din industria de paintball.
A comandat prin intermediul acesteia bile de paintball produse de societatea italiană Pharmagel S.p.a., ale cărei produse au fost descrise ca fiind corespunzătoare cerințelor.
Obligația de livrare a produselor revenea societății italiene, însă marfa comandata nu a ajuns niciodată la destinație, deși se indicase adresa în mod corect în cuprinsul corespondentei, iar obligația de livrare și transport era în sarcina societății italiene, încadrându-se în categoria Incoterms DDU (duty delivery unpaid).
Societatea italiană Pharmagel S.p.a. invocă un debit al E. Internațional ce ar include și marfa care trebuia livrată M. M. de către Pharmagel S.p.a., la locația din M., ., Corp 1, cod_, Federația R., fapt ce nu s-a întâmplat niciodată, orice verificare contabila sau de alta natura putând demonstra acest lucru.
În drept, au fost invocate dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privind Contractele pentru Vânzarea Internaționala de Mărfuri (CISG) - Viena, 1980; art. 49 al. 3 și urm. C.p.c.
La data de 06.04.2012, intervenienta M. M.(MOSCOW PAINTBALL CENTER) a depus o precizare la cererea de intervenție ( filele 244-245, vol. II)
La termenul din 13.04.2012 s-a depus o cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei de către D. L., prin care intervenienta a arătat ca a stabilit în anul 2008 o relație de afaceri cu societatea comerciala romana E. I. SRL, având în vedere recomandările pozitive primite de la câteva
firme de profil din Ucraina și Rusia. În același an, a comandat prin intermediul E. I. bile de paintball produse de societatea italiana Pharmagel Engineering S.p.a., ale cărei produse au fost descrise ca fiind corespunzătoare cerințelor calitative.
A existat o singură comandă ce nu a putut fi onorată corespunzător, urmare a faptului ca Pharmagel Engineering S.p.a. a efectuat mențiuni eronate cu privire la destinatarul final al mărfurilor în cuprinsul documentelor de expediție, în sensul ca, în loc sa indice la destinatar pe D. L., a indicat ca destinatar o alta societate, respectiv M. MOSCOW, mărfurile neajungând însă nici la D. L., nici la societatea respectiva.
Valoarea totală a mărfii respective se ridica la 61.800 euro, fapt ce reiese din factura anexată.
Arată că a aflat abia în acest an de existența procesului, chiar de la reprezentantul societății E. I., doamna M. T. și au fost surprinși de pretențiile Pharmagel Engineering S.p.a., ce invocă un debit al E. I. incluzând și marfa produsă de Pharmagel S.p.a. ce trebuia livrată D. L., la adresa din M., .- 20, cod poștal_.
În drept, au fost invocate dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privind Contractele pentru Vânzarea Internaționala de Mărfuri (CISG) - Viena, 1980; - art. 49 al. 3 și urm. C.p.c.
Reclamanta a depus întâmpinări la cererile de intervenție conform actelor de procedură aflate la filele 236-252, vol.II și filele 15-18, vol.III.
II. Instanța a încuviințat reclamantei și pârâtei proba cu înscrisuri și interogatoriu, iar reclamantei și proba cu expertiză contabilă, probe ce au fost administrate în cauza.
La termenele din 30.03.2012, respectiv 04.05.2012, instanța a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorii formulate de M. M. și D. L..
La termenul din 13.04.2012, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile de netimbrare, excepția nulității, excepția prescripției și excepția lipsei de interes invocate de reclamanta prin întâmpinarea la cererea de intervenție formulată de M. M..
III. Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Între reclamanta, PHARMAGEL ENGINEERING S.p.A., în calitate de vânzător, și pârâta ., în calitate de cumpărător, s-au derulat relații comerciale de vânzare-cumpărare, în perioada 29.05._08, în temeiul cărora societatea reclamantă ca urmare a comenzilor lansate de societatea pârâtă, a livrat produse în valoare totală de 743.563,96 euro, conform facturilor enumerate în cererea de chemare în judecata, evidențiate și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expertul B. R. (în cadrul anexei nr.1 – fila 67, vol. II), și conform avizelor de expediție anexate fiecărei facturi.
Astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiză anterior menționat (filele 58-175), facturile solicitate la plată de către reclamantă au fost înregistrare în evidența contabilă a societății pârâte.
În baza fișelor de cont și a extraselor de cont puse la dispoziție de către părți, expertul a identificat sumele plătite din valoarea fiecărei facturi, diferența de plata fiind în cuantum de 414.316,32 euro.
Prin adresa emisă la 15.06.2010 (filele 173-176, vol. I), societatea reclamanta a menționat ca la data de 15.06.2010 a operat compensarea facturilor nr. 253/29.05.2007 în valoare de 10.490,48 euro; factura nr. 285/13.06.2007 în valoare de 62.924,72 euro;
factura nr. 313/25.06.2007 în valoare de 7.936 Euro; factura nr.333/05.07.2007 în valoare de 18.500 euro; factura nr.386/30.07.2007 în valoare de 55.000 euro; factura nr. 393/01.08.2007 în valoare de 22.300 euro; factura nr.428/30.08.2007 în valoare de 22.295,12 euro; factura nr. 486/05.10.2007 în valoare de 804,56 euro; factura nr.547/13/11.2007 în valoare de 19.280 euro; factura nr. 557/16.11/2007 în valoare de496,80 euro; factura nr.597/10.12.2007 în valoare de 11.177 euro; factura nr. 612/18.12.2007 în valoare de 9.900 euro; factura nr. 22/17.01.2008 în valoare de 345 euro; factura nr. 39/30.01.2008 în valoare de 23.440 euro; factura nr. 104/20.03.2008 în valoare de 15.145, 76 euro (valoare parțiala), emise de Pharmagel Engineering SpA cu valoarea facturilor nr. 7043/10.04.2007 în valoare de 3000 euro, nr. 7059/27.04.2007 în valoare de 4000 euro, nr. 7067/14.05.2007 în valoare de 58.344 euro, nr.7072/24.05.2007în valoarede 3000 euro, nr. 7078/04.06.2007 în valoare de 53.040 euro, nr. 7079/ 05.06.2007 în valoare de 3.000 euro, nr. 7083/11.06.2007 în valoare de 3,000 euro, nr. 7107/12.07.2007 în valoare de 53.758,08 euro, nr. 7108/13.07.2007 în valoare de 43.705 euro, nr. 7115/03.09.2007 în valoare de 55.188 euro, emise de pârâtă, suma compensată fiind de 280.035,44 euro.
Expertul contabil B. R. a precizat că a fost acceptată la compensare și factura nr.9027/22.01.2010 (emisa de pârâtă) în valoare de 590 euro, deși la aceasta nu s-a făcut nicio referire în cadrul scrisorii din 15.06.2010.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul B. R., această compensare nu a fost evidențiată în documentele contabile ale părților litigante.
În conformitate cu prevederile art.969 din Codul Civil din 1864 convențiile legal perfectate au putere de lege între părțile contractante. Principiul forței obligatorii a convențiilor enunțat anterior impune părților conformarea conduitei clauzelor ce exprimă acordul lor de voință.
În același timp, prevederile art.970 alin.1 din Codul Civil din 1864 instituie principiul bunei-credințe în executarea obligațiilor contractuale.
Coroborând probele administrate în cauză (înscrisuri, interogatorii, expertiză contabilă efectuată de expertul B. R.), tribunalul constată că debitul principal restant aferent facturilor pe care reclamanta își întemeiază pretențiile este de 133.690,88 euro, calculat ca diferență între suma de 414.316, 32 euro (suma stabilită, în cadrul raportului de expertiză analizat anterior, în urma identificării plăților efectuate din valoarea fiecărei facturi) și suma de 280.625,44 euro (280.035,44 euro +590 euro) acceptată la compensare de către reclamantă conform celor expuse anterior.
D. urmare, în raport de cele expuse, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 133.690,88 euro, reprezentând contravaloare marfă.
În raport de prevederile art.43 C.. OG nr.9/2000 și art.4 din OG nr.13/2011, tribunalul va obliga pârâta și la plata dobânzii legale după cum urmează: 1. dobânda legală aferentă sumei de 10.490,48 euro (factura nr. 253/29.05.2007) pentru perioada 29.07._10; 2. dobânda legală aferentă sumei de 62.924,72 euro (factura nr. 285/13.06.2007) pentru perioada 13.08._10; 3. dobânda legală aferentă sumei de 7936 euro (factura nr. 313/25.06.2007) pentru perioada 25.08._10; 4. dobânda legală aferentă sumei de 18.500 euro (factura nr. 333/05.07.2007) pentru perioada 05.09._07; 5. dobânda legală aferentă sumei de 58.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 30.09._07; 6. dobânda legală aferentă sumei de 30.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 12.11._07; 7. dobânda legală aferentă sumei de 3.237,24 euro (factura nr. 386/30.07.2007) pentru perioada 28.11._07; 8. dobânda legală aferentă
sumei de 22.300 euro (factura nr. 393/01.08. 2007) pentru perioada 01.10._08; 9. dobânda legală aferentă sumei de 17.300 euro (factura nr. 393/01.08.2007) pentru perioada 05.11._10; 10. dobânda legală aferentă sumei de 62.295,12 euro (factura nr. 428/30.08.2007) pentru perioada 30.10._08; 11. dobânda legală aferentă sumei de 22.295,12 euro (factura nr. 428/30.08.2007) pentru perioada 14.02._08; 12. dobânda legală aferentă sumei de 37.560 euro (factura nr. 547/13.11.2007) pentru perioada 13.01._08; 13. dobânda legală aferentă sumei de 19.280 euro (factura nr. 547/13.11.2007) pentru perioada 18.04._10; 14. dobânda legală aferentă sumei de 496,80 euro (factura nr. 557/16.11.2007) pentru perioada 16.01._10; 15. dobânda legală aferentă sumei de 11.177 euro (factura nr. 597/10.12.2007) pentru perioada 10.02._10; 16. dobânda legală aferentă sumei de 9.900 euro (factura nr. 612/18.12.2007) pentru perioada 18.02._10; 17. dobânda legală aferentă sumei de 345 euro (factura nr. 22/17.01.2008) pentru perioada 17.03._10; 18. dobânda legală aferentă sumei de 23.440 euro (factura nr. 39/30.01.2008) pentru perioada 30.03._10; 19. dobânda legală aferentă sumei de 23.440 euro (factura nr. 104/20.03.2008) pentru perioada 20.05._10; 20. dobânda legală aferentă sumei de 56.760 euro (factura nr. 120/31.03.2008) pentru perioada 31.05._08; 21. dobânda legală aferentă sumei de 39.760 euro (factura nr. 120/31.03.2008) pentru perioada 02.12._10; 22. dobânda legală aferentă sumei de 9.054 euro (factura nr. 126/01.04.2008) pentru perioada 01.06._10; 23. dobânda legală aferentă sumei de 18.200 euro (factura nr. 174/21.04.2008) pentru perioada 21.06._10; 24. dobânda legală aferentă sumei de 10.400 euro (factura nr. 228/16.05.2008) pentru perioada 16.07._10; 25. dobânda legală aferentă sumei de 16.481,44 euro (factura nr. 251/26.05.2008) pentru perioada 26.07._10; 26. dobânda legală aferentă sumei de 5.240 euro (factura nr. 262/29.05.2008) începând cu 29.07.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 5.240 euro; 27. dobânda legală aferentă sumei de 14.120 euro (factura nr. 268/04.06.2008) începând cu 04.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 14.120 euro; 28. dobânda legală aferentă sumei de 17.004 euro (factura nr. 295/17.06.2008) începând cu 17.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 17.004 euro; 29. dobânda legală aferentă sumei de 124,60 euro (factura nr. 313/25.06.2008) începând cu 25.08.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 124,60 euro; 30. dobânda legală aferentă sumei de 54.240 euro (factura nr. 340/09.07.2008) începând cu 09.09.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 54.240 euro; 31. dobânda legală aferentă sumei de 20.000 euro (factura nr. 384/28.07.2008) pentru perioada 28.09._08; 32. dobânda legală aferentă sumei de 3.620 euro (factura nr. 384/28.07.2008) începând cu 30.12.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 3.620 euro ; 33. dobânda legală aferentă sumei de 13.180 euro (factura nr. 397/01.08.2008) începând cu 01.10.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 13.180 euro ; 34. dobânda legală aferentă sumei de 9.883,72 euro (factura nr. 488/17.10.2008) începând cu 17.12.2008 și până la data achitării integrale a debitului principal de 9.883,72 euro.
Tribunalul a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate, în măsura în care prin raportul de expertiză întocmit de expertul B. R. au fost evidențiate plățile făcute de societatea pârâtă, precum și în contextul în care reclamanta și-a exprimat acordul de voință în sensul compensării ceea ce pune în evidență caracterul convențional al compensării de care este ținută în conformitate cu prevederile art.969 din Codul Civil din 1864.
Consecințele juridice ale compensării convenționale sunt aceleași ca cele ale compensației legale reglementate de art.1144 C.civil și urm.(stingerea creanțelor reciproce și a accesoriilor acestora), cu precizarea că efectele se vor produce la momentul la care s-a perfectat convenția părților cu privire la compensație (în litigiul de față aceasta data fiind 15.06.2010, data la care reclamanta a transmis părții contractante acordul său cu privire la realizarea compensării).
În condițiile în care părțile nu au înfățișat facturile emise de către E. pentru a se verifica îndeplinirea cerințelor prevăzute pentru compensația legală (art.1144 și urm din codul civil din 1864), tribunalul a dat eficientă caracterului convențional al compensației, susținut și de corespondența purtată între părți (fila 251, vol. I).
În opinia tribunalului, compensația poate fi invocată și pe cale de apărare în scopul de a obține diminuarea pretențiilor afirmate de reclamant, în lipsa unor dispoziții procedurale exprese cererea reconvenționala având un caracter facultativ ceea ce înseamnă că persoana chemată în judecată nu poate fi obligată la valorificarea pretențiilor proprii printr-o cerere separată în măsura în care nu urmărește un alt avantaj decât respingerea pretențiilor adversarului.
Tribunalul nu a inclus în suma ce urmează a fi compensată suma de 48.716,85 euro, reprezentând credit file (credit note) conform susținerilor pârâtei (prin raportul de expertiză s-a reținut suma de 19.824 euro), nefiind prezentate documentele care dovedesc existența acestora, la interogatoriu (răspunsul la întrebarea nr.21, fila 218 vol. II) reclamanta contestând existența acestui debit.
În ceea ce privește apărările formulate de pârâtă și susținerile intervenientelor M. M. (Moscow Paintbal Center) și D., tribunalul a reținut următoarele:
Corespondența electronică purtată între părți relevă existența unor comenzi din partea pârâtei privind livrarea mărfurilor de natura celor menționate în facturi. Pe de altă parte, toate facturile emise de societatea reclamantă au fost înregistrate în contabilitate de către pârâtă, aspect care, coroborat cu efectuarea unor plăți din valoarea lor și invocarea compensării, denotă acceptarea la plată a acestora, fiind incidente prevederile art.46 C.. reclamanta a înfățișat avizele de livrare aferente fiecărei facturi emise, aceste documente fiind semnate de transportatorii mărfurilor. Însăși pârâta a menționat prin întâmpinare ca „toate bunurile menționate în cuprinsul facturilor invocate de reclamanta în prezenta cauza nu au fost recepționate de către apelanta, materialele (bile de paintball) fiind livrate direct în țările în care urmau să fie utilizate, în cadrul unor turnee, concursuri, etc., și unde se află beneficiarul final”.
Pârâta a adoptat o poziție evazivă susținând că uneori a transmis comenzi privind livrarea de mărfuri, însă în ceea ce privește cele 28 de facturi invocate de reclamantă nu este convinsă că a solicitat livrarea. Cu toate acestea, pârâta a înregistrat în evidentele sale facturile transmise, plătind anumite facturi în integralitate, iar altele parțial, neînțelegând să invoce până la momentul chemării sale în judecata lipsa dovezilor corespunzătoare privind livrarea bunurilor în cantitatea prevăzută în facturi.
O parte a facturilor emise poartă denumirea termenului comercial INCOTERMS EX WORKS. Conform acestei reguli vânzătorul este obligat sa pună marfa la dispoziția cumpărătorului, la locul de livrare convenit, la sediul vânzătorului, la data ori în cadrul perioadei stabilite sau, în cazul în care locul și termenul de livrare nu sunt prevăzute în contract, la locul și termenul uzual pentru livrarea unei asemenea mărfi, obligația de a încheia contractul de transport și de a suporta cheltuielile aferente incumbând cumpărătorului.
Alte facturi poartă mențiunea DDU (delivery duty unpaid), ceea ce înseamnă că vânzătorul are obligația de a pune marfa la dispoziția cumpărătorului, la locul de
destinație convenit, la data sau în cadrul perioadei stabilite, vânzătorul fiind obligat sa furnizeze cumpărătorului, pe cheltuiala vânzătorului, potrivit practicii, ordinul de livrare, alternativ sau cumulativ cu documentul de transport.
Or, societatea reclamanta a prezentat atât ordinele de livrare, cât și documentele de transport (CMR), prin probele administrate în cauză, pârâta și intervenientele nefăcând dovada împrejurării că mărfurile nu au ajuns la destinație sau că nu au fost predate transportatorului, în conformitate cu prevederile art.129 alin.1 C.pr.civ. și art.1169 din Codul civil din 1864.
În același timp, reține tribunalul, pârâta nu a făcut dovada susținerilor sale privind existența unor deficiențe de ordin calitativ cu privire la mărfurile livrate.
Susținerile pârâtei privind „rătăcirea” mărfurilor în depozitul reclamantei nu relevă un caracter netemeinic al acțiunii reclamantei, prin această apărare (în orice caz, fără un suport probatoriu adecvat) pârâta punând în lumină un raport juridic distinct (contract de depozit) de cel în baza căruia a fost pornit litigiul de față.
În aceste condiții, excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă apare nefondată.
Raportat la susținerile intervenientei M. M., tribunalul a observat că factura nr.7110/31.07.2007 emisă de E., cuprinde mențiunea CPT (Carriage Paid To) ceea ce înseamnă că livrarea se consideră efectuată în momentul în care marfa se predă cărăușului, vânzătorul (în speță pârâta având calitatea de vânzător în raporturile cu societatea intervenientă) fiind cel care trebuie sa plătească transportul, fără însă să-și asume riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii.
Factura 7110/31.07.2007 (filele 252-253, vol. II) corespunde facturii nr. 386/30.07.2007 (filele 107-112, vol. I), documentul de transport regăsindu-se la fila 114 (vol. I), neavând nicio influență regula de livrare și faptul că semnătura din dreptul denumirii societății pârâte din cuprinsul documentului de transport nu poate fi atribuită reprezentantului legal al societății M. T., atât timp E. a înregistrat în propriile evidențe contabile factura nr.386/30.07.2007.
În ceea ce privește factura nr.7148/09.11.2007 (filele 251-252, vol.II) prezentate de intervenientă, aceasta corespunde facturii nr.547/13.11.2007 emise de reclamantă (filele 87-89) pentru care livrarea s-a făcut conform, regulii Ex Works, societatea reclamanta fiind obligată numai la livrarea bunurilor către transportator, obligație respectată astfel cum rezultă din avizul de livrare semnat de transportator.
Referitor la cererea de intervenție accesorie formulata de D. L., tribunalul constata că factura nr.8090/15.10.2008, invocată de intervenientă, corespunde facturii 488/17.10.2008 emise de reclamantă, aceasta din urmă fiind achitată în mare parte de pârâtă, conform raportului de expertiză (din valoarea 60.720 euro a rămas o diferență neachitată de 9.883,72 euro), regula INCOTERMS de livrare între reclamantă și pârâtă fiind EX WORKS.
Înscrisurile depuse la filele 267 -273 vol. II de către intervenientă pun în evidență lansarea unei comenzi de către pârâtă pentru M. M. (fila 267) și nu către D. L..
Mai mult, înscrisurile înfățișate de interveniente relevă existența unor comenzi din partea pârâtei cu privire la mărfurile indicate în facturile 386/30.07.2007, 947/13.11.2007 și 488/17.10.2008.
Instanța observă că pârâta nu a prezentat nicio dovada cu privire la conținutul contractului de distribuție exclusivă pretins încheiat între societatea reclamantă și ESTRATEGO, JOGOS E TURISMO, LDA, care sa pună în evidență legătura sa juridica cu raporturile comerciale derulate între părțile litigante.
Referitor la perioada pentru care este datorată dobânda legală, tribunalul a avut în vedere următoarele:
- scadența facturilor de 60 de zile de la emitere, conform mențiunilor din cuprinsul acestora și potrivit principiului disponibilității (pentru factura nr.488/17.10.2008 în cuprinsul căreia nu este menționata nicio dată reclamanta a indicat în acțiune fila 5, vol. I, ca dată a scadenței 17.12.2008).
- data de la care își produce efectele compensarea, respectiv 15.06.2010, pentru facturile nr.253/29.05.2007, 285/13.06.2007, 313/25.06.2007, 547/13.11.2007, 557/16.11.2007, 597/10.12.2007, 612/18.12.2007, 22/12.01.2008, 39/30.01.2008, 104/20.03.2008, 120/31.03.2008, 126/01.04.2008, 174/22.04.2008, 228/16.05.2008) dobânda fiind datorata de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 14.06.2010 (inclusiv);
- faptul că facturile nr.333/05.07.2007, 386/30.07.2007, 428/30.08.2007, 486/18.04.2008 și 393/05.11.2008, au fost achitate integral de către pârâtă anterior momentului în care reclamanta și-a exprimat acordul în sensul compensării, în aceste condiții au fost excluse valorile acestor facturi din suma ce trebuie compensată, fiind supuse compensării, în continuare, facturile nr. 104/20.03.2008 pentru valoarea totala de 23.440 euro, nr.120/31.03.2008 pentru valoarea de 39.760 euro (rest de plata), nr.126/01.04.2008 pentru valoarea totala de 9054 euro, nr.174/21.04.2008 pentru valoarea de 18.200 euro, nr.228/16.05.2008 pentru valoarea totală de 10.400 euro, din factura nr.251/26.05.2008 fiind compensată suma de 16.481,44 euro, rămânând o diferență necompensata de 16.278, 56 euro;
- pentru facturile nr.386/30.07.2007, 393/01.08.2007, 428/30.08.2007, 547/13.11.2007,120/31.03.2008, 384/28.07.2008 au fost avute în vedere cuantumul și data plăților parțiale;
- nu a fost acordată dobânda legală pentru factura nr.486/18.04.2008 aceasta fiind achitată, conform raportului de expertiză (fila 60, vol.II), la data emiterii.
În consecință, tribunalul a admis în parte cererea principală și a respins ca neîntemeiate cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M. M., astfel cum a fost precizată, și cererea de intervenție accesorie formulată D. L., în măsura în care apărările promovate de acestea din urma nu au folosit pârâtei.
În temeiul art.274 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.424,35 lei.
Astfel, s-a reținut că suma cuvenită reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător pretențiilor găsite întemeiate (în procent de 26%) este în valoare de 11.324,35 lei compusă din: 10.394, 35 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar și 975 lei onorariu expert.
Pârâtei i se cuvin cheltuieli de judecată, raportat la existența unei culpe a reclamantei corespunzător pretențiilor găsite neîntemeiate (în procent de 74%), în valoare de 950 lei (74% X 1250 lei = 950 lei), reprezentând onorariu expert.
Ca urmare a compensării parțiale, pârâta trebuie să achite reclamantei suma de 10.424,35 lei (11.374,35 – 950 = 10.424,35).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanta reclamantă P.M.F. SRL (fostă ..P.A.) și apelanta pârâtă . cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
1. P.M.F. SRL (fostă ..P.A.) critică sentința pentru următoarele motive:
În fapt, se arată de către apelanta-reclamantă, între aceasta și S C. E. I. SRL s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în forma consensuală simplificată (ca urmare a comenzilor pârâtei, apelanta a procedat la executarea acestora, livrând marfa comandată).
În considerarea acestor relații contractuale apelanta a livrat produse conform comenzilor pârâtei în condițiile cantitative și calitative solicitate, în valoare totala de 743.563.96 Euro Din acest debit intimata a achitat doar suma de 227.647.96 Euro rămânând un rest de plată de 515.916.00 Euro.
Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale contractuale, respectiv livrarea și predarea către intimată a mărfurilor comandate de aceasta, a emis o . facturi fiscale, astfel cum acestea sunt identificate prin cererea de chemare în judecată.
Conform dispozițiilor instanței de fond, pentru o parte din această sumă a operat compensarea, sens în care suma de 280.625.44 Euro a fost compensată ca urmare a identificării unor creanțe reciproce între părțile prezentului litigiu.
În consecință, totalul sumei înregistrate cu titlu de debit în sarcina intimatei este de 235.290.56 Euro
Apelanta-reclamantă susține însă că instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal existența unui debit în sarcina intimatei în cuantum de 133.690.88 Euro, în condițiile în care cuantumul sumei ce urmează a se reține în sarcina intimatei este de 235.290.56 Euro nereținând ca fiind datorată și suma de 101.599.68 Euro.
De asemenea, apelanta critică sentința și în ceea ce privește nereținerea în sarcina intimatei și a sumei de 101.599,68 Euro, cu titlu de obligație de plată către apelantă.
Sentința instanței de fond relativ la totalul sumei pe care intimata este obligată să o achite apelantei nu a avut în vedere coroborarea tuturor probatoriilor administrate în prezenta cauză.
Astfel, se arată de către apelanta-reclamantă, deși expertul a reținut în cuprinsul raportului de expertiză că o parte din sumele aferente facturilor emise de către apelantă au fost achitate, această apreciere este susținută probatoriu doar în ceea ce privește unele dintre aceste creanțe.
Această inadvertență este justificată de modalitatea în care intimata înțelegea să efectueze plata aferentă acestor facturi, în cele mai multe cazuri aceasta nemenționând factura pe care înțelege să o stingă.
În absența acestor specificații necesare înregistrării corecte a plății, în aceste cazuri apelanta a înțeles să aplice prevederile legale incidente în materia imputației plății, respectiv prevederile arit.1133 și următoarele din Codul Civil aplicabil la acel moment.
Astfel, apelanta-reclamantă subliniază că din înscrisurile depuse în probațiune, rezultă fără dubiu obligația intimatei la plata către apelantă și a sumei ce face obiectul prezentei cereri de apel, respectiv a 101.599.68 Euro la care se va aplica dobânda legală, potrivit prevederilor legale aplicabile.
Instanța de judecată nu trebuie să absolutizeze o probă administrată în cauză, în speța de față proba cu expertiză, în condițiile în care o parte din susținerile expertului sunt contrazise de înscrisurile depuse în probațiune.
Justificarea probatorie a creanței indicate este evidentă având în vedere următoarele aspecte:
Facturile emise de către apelantă și menționate în cuprinsul cererii de apel, au fost acceptate de către intimată prin înscrierea acestora în contabilitatea sa.
Astfel, răspunsul expertului judiciar desemnat de către instanță la obiectivul nr. 1 al raportului de expertiza - "să se stabilească realitatea operațiunilor comerciale, dacă
facturile au fost înscrise în evidența contabilă a pârâtei "- a fost afirmativ, reținându-se că "facturile solicitate de către reclamantă, în sumă de 743.563.96 EUR au fost emise în perioada 29.05._08 și au fost identificat în evidența contabilă a societății pârâte.
În consecință, apărările intimatei care apreciază că această înscriere în contabilitate a facturilor nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor sunt contrazise de prevederile codului comercial, respectiv ale art. 46 statuează contrariul și anume că "raporturile comerciale se probează cu facturi acceptate".
Apelanta și-a respectat în totalitate obligația de livrare a mărfurilor identificate în facturile ce fac obiectul cererii.
Astfel, așa cum reiese din documentele de transport depuse la dosarul cauzei, precum și din cuprinsul comenzilor și facturilor emise, regulile Incoterms aplicabile sunt EX WORKS, ceea ce determină că obligația apelantei era doar predarea către transportator, la sediul apelantei, a mărfurilor ce se regăsesc pe facturi.
Din momentul predării mărfurilor către transportator orice obligație raportată la transport, riscuri, plata transportului nu mai era în sarcina apelatei.
În aceste condiții, justificările intimatei cu privire la obligația apelantei de a asigura transportul până la destinație sunt simple afirmații contrazise de documentele depuse la dosarul cauzei și de clauza Incoterms Ex Works înscrisă în facturi și documentele de transport.
Susținerile intimatei cu privire la viciile mărfurilor aferente facturilor emise de către apelantă nu sunt întemeiate și susținute probatoriu.
Astfel, potrivit art. Art. 70. Cod comercial, cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenite din o altă piață, este dator să denunțe vânzătorului viciile aparente în timp de 2 zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condițiunilor excepționale, în care se află lucrul vândut sau persoana cumpărătorului.
Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.
Or, în termenul de 2 zile fixat de prevederile Codului comercial, în vigoare la data desfășurării raportului juridic dintre părți. Intimata nu a formulat niciun fel de obiecțiuni cu privire la calitatea mărfurilor livrate de către apelantă, iar în prezenta cauză orice astfel de apărare nefundamentată probatoriu, nu poate fi reținuta.
În consecință, solicită desființarea în partea a sentinței civile nr. 8175, pronunțată de Tribunalul București, Secția a Vl-a Civilă în dosarul nr._ în sensul: (i) menținerii dispozițiilor sentinței atacate privind obligarea pârâtei la plata sumei de 133.690.88 Euro cu titlu de pre și a dobânzii legale aferente acesteia, astfel cum aceasta a fost calculată prin sentința civilă atacată, precum și cele referitoare la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.424.35 lei; (ii) menținerii dispozițiilor instanței de fond cu privire la respingerea cererilor de intervenție accesorie formulate de societățile interveniente; (iii) modificării sentinței civile în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate de către apelantă și asupra sumei de 101.599,68 Euro (459.593.24 lei - calculată la cursul euro aplicabil în data de 02.11.2012, respectiv 1 Euro= 4.5236 RON), reprezentând debit restant și neachitat de către intimată, la care urmează să se aplice dobânda legală, potrivit prevederilor legale incidente; (iv) obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate cu judecata.
În drept, apelanta își întemeiază susținerile pe prevederile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, Codului comercial, Codului civil.
2. Apelanta pârâtă . în motivele de apel arată, în esență următoarele:
2.1. În primul rând, se susține că în mod neîntemeiat prima instanță a respins obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul B. R., deși erau mai mult decât evidente diferențele de valoare dintre calculele efectuate de aceasta și calculele efectuate de către expertul desemnat anterior în cauză, B. F., precum și diferențele dintre valorile expuse de expertul B. și calculele prezentate în cuprinsul raportului de către expertul consilier Bigu P..
Expertul desemnat de instanță a avut în vedere și alte facturi decât cele 28 de facturi enumerate în acțiune (filele 4-5 dosar de fond, vol. l), acesta luând ca perioadă de referință aproape întreg istoricul relațiilor dintre părți, fapt ce a condus la mărirea în mod artificial a soldului debitor, la modificarea obiectului acțiunii inițiale dincolo de termenul prevăzut de dispozițiile art. 132 C.p.c. și la încălcarea principiului disponibilității consacrat de prevederile art. 129 alin. 6 C.p.c.
În acest fel, arată apelanta-pârâtă, au rezultat diferențe de sold între Anexa 1 - în care se face vorbire de un sold debitor în valoare de 414.316,32 euro, ce ar fi compus din cele 28 de facturi solicitate la plată de reclamantă și soldul debitor evidențiat în răspunsul la obiectivul nr. 4, în care apare suma de 515.565,06 euro, ce ar include și suma de 414.316,32 euro.
De asemenea, mai arată apelanta-pârâtă, raportul de expertiza întocmit de către expertul desemnat anterior, dl. B. F. (filele 385-393) a fost contrasemnat de expertul-parte al reclamantei (P. S.) ceea ce presupune ca reclamanta și-a însușit punctul de vedere al expertului B..
Expertul desemnat nu a explicat nici situația facturilor în valoare de 144.000 euro, achitate de către pârâtă (a se vedea anexa 10 din raport, aflata la filele 90 și urm. - voi. II al dosarului de fond) și pe care reclamanta le-a inclus în suma propusă pentru compensare, respectiv în suma de 280.035,44 euro, ca și cum ar fi reprezentat facturi neplătite. Faptul că, în structura facturilor propuse pentru compensare, până la concurența sumei de 280.625,44 euro, era inclusă, în mod nejustificat, și suma de 144.000 euro, achitată anterior de apelantă, a fost semnalat de expertul-consilier al pârâtei la pagina 6 (opinie separată), arătându-se că facturile în valoare de 144.000 euro apar ca plătite în evidențele reclamantei, însă expertul desemnat de instanță nu a făcut nicio referire cu privire la acest aspect.
Totodată, susține apelanta-pârâtă, în cuprinsul raportului întocmit de expertul desemnat se face vorbire și despre un credit-note între părți, în valoare de 19.824,00 euro (anexa 2 raport B. R.), fără a se arata în ce mod acest "credit note file" este de natură a afecta soldul debitor; pe de alta parte, expertul desemnat nu a explicat care este motivul pentru care suma din "credit note file" nu ar trebui înlăturată din calculul soldului debitor.
Având în vedere aspectele învederate, a solicitat completarea raportului de expertiza în temeiul art. 212 C.p.c, respectiv efectuarea unei noi expertize, pentru elucidarea tuturor neconcordantelor dintre calculele efectuate de cei trei experți.
Apelanta arată că soluția instanței s-a bazat exclusiv pe raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat, în ciuda contradicțiilor semnalate, motiv pentru care apreciază că prima instanța nu s-a conformat exigențelor impuse de prevederile art. 129 alin. 5 C.p.c, care creează în sarcina instanței o obligație legală de neînlăturat de a preveni orice greșeală și de a afla adevărul în cauză pe baza stabilirii corecte a situației de fapt.
Pe de altă parte, instanța de judecată a fondului ar fi trebuit să dispună completarea raportului de expertiză și pentru motivul că în cuprinsul niciunuia dintre rapoarte nu au fost calculate penalitățile de întârziere (dobânda legală), iar instanța,
prin dispozitiv, a obligat-o totuși la plata acestor penalități, fără a le determina însă cuantumul, alt aspect de natură a sublinia nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate în aceste condiții.
În lumina caracterului devolutiv al apelului, solicită, în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. 2 C.p.c. refacerea raportului de expertiza efectuat la fond.
2.2. În al doilea rând, apelanta pârâtă arată că instanței i s-a solicitat să omologheze raportul de expertiză întocmit de expertul consilier Bigu P., solicitare perfect admisibilă, însă instanța nu a procedat în consecință. Pornind de la dispozițiile art. 46 din C.comercial, referitoare la facturile acceptate, apelanta-pârâtă arată că debitul calculat de expert prin raportare la înregistrarea în contabilitatea reclamantei era de 13.250,38 EURO, iar cel calculat prin raportare la contabilitatea pârâtei este de 3.485,04 EURO. Pe de altă parte, susține apelanta-pârâtă, toți experții care și-au spus părerea în cauză au reținut că nici reclamanta, nici pârâta nu au o evidență contabilă completă, acesta fiind motivul pentru care s-a luat în considerare contabilitatea reclamantei.
În ce privește totalul plăților efectuate, apelanta-pârâtă precizează că așa cum rezultă din fișa contului, plățile către reclamantă au fost de 1.302.546, 21 EURO, din care s-a scăzut suma de 160.750,54 EURO, care este aferentă facturilor din perioada anterioară datei de 29.05.2007. Plățile din perioada 29.05._08, au fost în cuantum de 1.141.795,67 euro, mai susține apelanta.
De asemenea, aceasta precizează că soldul debitor pretins de reclamantă este diferit de cel afirmat de către pârâtă, deoarece înregistrările contabile ale celor două societăți comerciale sunt diferite, iar pe de altă parte, între părți a operat o compensare în valoare de 280.625,44 lei, care conduce la concluzia că după aceasta, soldul debitor al pârâtei este de numai 3485,04 EURO.
Solicitarea pârâtei de a nu se omologa raportul de expertiză întocmit de expertul numit, este justificată și de împrejurarea că expertul a avut în vedere și alte facturi în afara celor 28 menționate de reclamantă în cerere, respectiv aproape întreaga istorie a relațiilor dintre părți.
Concluzionând asupra acestui motiv de apel, apelanta-pârâtă susține că prima instanță a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra cererii sale de omologare a raportului de expertiză întocmit de expert.
De altfel, susține apelanta-pârâtă, instanța nu face referire la omologarea unuia sau altuia dintre rapoartele de expertiză, aspect de asemenea criticat de aceasta.
2.3. Al treilea motiv de apel se referă la împrejurarea că prima instanță, în mod netemeinic și în contradicție cu materialul probator administrat, a reținut că toate facturile emise de reclamantă au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei și că societatea reclamantă a prezentat atât ordinele de livrare cât și documentele de transport ( CMR) deși, în realitate, susține apelanta-pârâtă, nu s-au depus de către reclamantă toate comenzile corespunzătoare facturilor emise și nici toate documentele de transport ( CMR) însoțitoare ale mărfii, ba chiar a depus documente CMR false ( indică fila 330).
Referitor la comenzile corespunzătoare facturilor se precizează că între părți au existat raporturi comerciale pentru cantități considerabile de marfă, însă exactitatea nu a constituit punctul forte al acestor raporturi, astfel că niciodată nu a existat o evidență ordonată din partea reclamantei.
În atare condițiuni, susține apelanta-pârâtă, reclamanta ar fi trebuit ca în susținerea cererii sale de chemare în judecată, să depună toate comenzile ce se pretinde că ar fi fost făcute de pârâtă și executate de aceasta, deoarece având în vedere art. 35 și următoarele din C.comercial pentru validitatea contractului între absenți este necesară
validitatea mecanismului de formare a acordului de voință. Neprocedând astfel, este aproape imposibil de identificat loturile de marfă livrată, corespunzătoare facturilor emise, neputându-se face decât o estimare ipotetică și exclusiv pe baza soldului creditor/debitor din contabilitatea celor două societăți.
Sub acest aspect, era esențial ca instanța fondului să stabilească ce comenzi s-au efectuat, să verifice fiecare comandă în parte, nefiind suficientă încheierea între părți a contractului cadru de distribuție, cu atât mai mult cu cât o parte din facturile emise nu au fost înregistrate în contabilitate, ceea ce valorează cu neacceptarea acestora de către pârâtă.
Chiar și unele dintre înregistrările în contabilitate nu sunt relevante sub aspectul probării datoriei, deoarece acestea au fost efectuate doar pentru a constitui bază de impozitare.
În ceea ce privește documentele CMR, se susține că reclamanta nu a depus la dosar toate documentele CMR însoțitoare ale mărfii pentru majoritatea facturilor, practic, 15 din cele 28 de facturi fiind lipsite de documente însoțitoare.
De asemenea, se arată, bunurile menționate în cuprinsul facturilor invocate de reclamantă nu au fost recepționate de pârâtă, materialele ( bile de paintball) fiind livrate direct în țările în care urmau a fi utilizate, în cadrul unor turnee, concursuri și unde se afla beneficiarul final. De aceea, apelanta-pârâtă consideră că ar fi trebuit să fie depuse toate documentele de tip CMR în parte, pentru a se verifica dacă mărfurile au fost livrate corespunzător de către reclamantă.
În cererile de intervenție formulate în dosar, susține apelanta-pârâtă, se reclamă tocmai problemele privitoare la predarea mărfurilor, în sensul că marfa nu a ajuns la destinație.
Concluzionând asupra acestei chestiuni, apelanta-pârâtă susține că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) faptul că există o comandă fermă pentru fiecare factură; b) faptul că fiecare comandă este precisă și completă, în sensul menționării tipului, a cantității și calității mărfurilor, data și locul în care urmează a se efectua livrarea, modalități de transport și eventual, prețul fiecărui reper comandat; c) faptul că fiecare factură emisă se referă exact la tipul, a cantitatea și calitatea mărfurilor menționate în comandă; d) faptul că marfa menționată în fiecare factură a fost livrată la locul convenit; e) dovada expedierii fiecărei facturi și a fiecărei CMR către pârâtă.
Apelanta solicită instanței de apel să constate că o parte din mărfuri au fost livrate către state din Uniunea Europeană, iar altele către țări din Federația Rusă, Serbia sau Ucraina, state situate în afara Uniunii Europene și în care nu se aplică regulile specifice livrării intracomunitare de bunuri și servicii. În acest sens, se arată, în statele din Uniunea Europeană, unicul document de transport este CMR, aceasta trebuie semnată și ștampilată de către furnizor ( reclamanta) și de către transportator; în mod obișnuit se menționează pe CMR și numărul lotului de marfă ce a fost efectiv predat de către furnizor către transportator; la destinație, mai arată apelanta, CMR trebuie semnat și ștampilat de către destinatarul final.
Pentru livrări în state care nu fac parte din Uniunea Europeană, se arată, mai întâi se emite factura, purtătoare de TVA, de către furnizor, se întocmește dosarul de transport, iar marfa circulă de la furnizor către beneficiarul final din afara Uniunii însoțită de CMR. În cazul exporturilor de afara UE, dovada exportului include: declarațiile vamale care să poarte mențiunea „ Liber de vamă”, declarațiile vamale care să cuprindă ștampila biroului vamal de ieșire din UE și documentele CMR care sunt obligatorii în cazul oricărui transport internațional.
Se invocă astfel lipsa totală a CMR în cazul facturilor: nr.253/29.05.2007; factura nr. 285/13.06.2007; factura nr. 313/25.06.2007 - s-a depus anexat la această factură un document ce emană de la reclamantă, la fila 119, dar acel document nu reprezintă CMR, ci un buletin de expediție, nesemnat și neștampilat; factura nr. 333 / 05.07.2007 ; factura nr. 428 / 30.08.2007;- factura nr. 557/ 16.11.2007) ; factura nr. 597 / 10.12.2007; factura nr. 22 / 17.01.2008;- factura nr. 39 / 30.01.2008; factura nr. 104 / 20.03.2008;- factura nr.174/21.04.2008 - și cu privire la această factură s-a anexat un document ce emană de la reclamantă, ce se regăsește la fila 60, dar se observă din nou că acel document nu reprezintă CMR, ci un buletin de expediție, de asemenea nesemnat și neștampilat - situație similară cu cea semnalată mai sus la factura nr.313 / 25.06.2007; factura nr.262/29.05.2008 - situație identică celor semnalate mai sus cu privire la facturile nr.313/ 25.06.2007 și 174/21.04.2008: s-a anexat un document ce emană de la reclamantă, ce se regăsește la fila 49, dar nici acest document depus de reclamantă nu reprezintă CMR, ci buletin de expediție marfă, din nou nesemnat și neștampilat - în această maniera «de lucru» reclamanta a încercat să deruteze instanța de fond și se pare că a reușit, depunând facturi fără CMR intercalate cu facturi cu CMR. «strecurând» unele documente consecutive facturilor, care se referă la o eventuală expediere a mărfurilor, cu alte cuvinte încercând să creeze o aparență de drept, pentru a suplini lipsa unor documente justificative necesare pentru a-și proba susținerile; factura nr.295/17.06.2008 (fila 40 vol.1 dosar fond) - situație identică celei semnalate cu privire la factura 262/29.05.2008 - lipsa CMR, în schimb se anexează, la fila 42, un buletin de expediție ce emană de la reclamantă; factura nr. 384/28.07.2008.
Așadar, susține apelanta-pârâtă, se constată lipsa totală a CMR cu privire la 15 facturi din cele 28 anexate de către reclamantă (reclamanta a depus doar 13 documente CMR), lipsă ce conduce la concluzia că nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligației de predare a bunurilor cu privire la marfa cuprinsă în aceste facturi.
De asemenea, apelanta-pârâtă invocă și o . alte neconcordanțe între mențiunile înscrise pe factură și cele menționate în CMR, la unele facturi, respectiv: factura nr. 547 / 13.11.2007 - nu se face dovada îndeplinirii de către reclamanta a obligației de predare a bunurilor cu privire la marfa menționată în această factură, constatându-se următoarele inadvertențe deosebit de grave între factura și CMR (aflat la fila 93 dosar fond vol.1); pe factura 547 / 13.11.2007 apare ca furnizor reclamanta, Pharmagel Engineering SPA, cu sediul în Lodi, Viale Europa, 9 -_, în timp ce pe CMR-ul anexat figurează în calitate de furnizor o cu totul altă societate comercială, respectiv firma Pharma Millenium SRL, cu sediul în Milano, Piazzale Luigi Cadorna, 10,_; pe aceeași factură apare ca destinație a mărfii "Moscow Paintball Center - Paustovskogo Street, 8 - Building 1,_, Moscow", în timp ce pe CMR-ul anexat apare ca destinație a mărfii "UI. Tzimilyanskaya, D.. N.3,_, Moscow", pentru "Italrus Centre - Perovskaya Street, 30/2,_ Moscow"; în cuprinsul documentului CMR anexat apare factura nr. 621 / 23.11.2007, deci o altă factură decât cea despre care se pretinde că ar însoți-o (respectiv factura nr. 547/ 13.11.2007); - în cuprinsul facturii 547 / 13.11.2007 se arată că ar fi vorba de 24 de paleți cu bile de paintball, cântărind 16.385,45 kg, în timp ce pe documentul CMR apar 29 de paleți cu "produse pentru coafor și produse pentru par", în greutate totală de 19.849,00 Kg; Factura nr.486/05.10.2007 (fila 94-95 dosar fond voi. 1): documentul CMR anexat (fila 98 dosar fond voi. 1) este total ilizibil ; a semnalat acest fapt instanței de fond și a solicitat să i se pună în vedere reclamantei să depună o copie lizibila a acestui document, solicitare pe care o reiterează cu prezenta ocazie, reclamanta neconformându-se la acel moment (o astfel de atitudine cazând, de altfel, sub incidența
dispozițiilor art.1551 C.p.c.); Factura nr.393/01.08.2007 (fila 103-104 dosar fond vol.1):în primul rând, documentul CMR anexat (fila 106) este în limba norvegiană, motiv pentru care a solicitat reclamantei să depună o copie tradusă a acestui document, solicitare pe care o reiterează cu acest prilej; suma din factură, 22.300 euro, nu coincide cu suma din documentul CMR anexat, 24.200 euro, fără a se justifica în vreun fel respectiva diferență de către reclamantă; adresa destinatarului din 393/01.08.2007 nu coincide cu adresa din documentul CMR anexat; Factura nr. 386 / 30.07.2007 (filele 107-108 dosar fond vol.1): documentul CMR anexat (fila 114) este în limba lituaniana, astfel că se impune și traducerea acestui document; Factura nr.120/31.03.2008 (filele 64-66 dosar fond vol.1): documentul CMR anexat (fila 70) este în limba letona, astfel ca se impune și traducerea acestui document; Factura nr.228/16.05.2008 (filele 55-56 dosar fond vol.1): documentul CMR anexat (fila 57) este în limba olandeza, astfel că se impune și traducerea acestui document; Cu privire la factura nr.384/28.07.2008 (filele 26-27 vol.1 dosar fond), la care lipsește CMR-ul, așa cum a arătat, factura privind un lot de marfă ce trebuia expediat în Ucraina, la societatea PLANETA PAINTBALL "ALVA-UG - UKRAINE: această societate și-a asumat obligația de a prelua marfa din Lodi (Italia), unde se aflau depozitele Pharmagel Engineering S.p.a., societatea ucraineana asigurând transportul rutier; la momentul ajungerii camionului la destinație (la depozit) li s-a spus clienților din Ucraina că marfa respectivă nu mai era disponibilă, deoarece fusese livrată de puțin timp pentru o altă comandă extrem de urgentă.
Este vorba de marfa aferentă facturii nr.8071/24.07.2008 emisă de E., respectiv facturii nr.384/28.07.2008 emisă de Pharmagel, fiind irelevant faptul că apelanta a procurat ulterior altă marfă pentru societatea ucraineană, cum de altfel a procedat și pentru societățile din Federația Rusă ce au formulat intervenții în favoarea sa în dosarul de fond.
4. În al patrulea rând, apelanta-pârâtă susține că pârâta a comunicat mai multe reclamații către reclamantă prin e-mail, cu privire la obiecțiile sale în ce privește îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, instanța reținând în mod greșit că nu au existat astfel de obiecții.
5. În al cincilea rând, apelanta-pârâtă critică hotărârea sub aspectul nemotivării în drept a acesteia, arătând că prima instanță nu a indicat temeiuri de drept substanțial pentru pronunțarea soluției, reținând doar art. 4 din OG nr. 9/2000 referitoare la dobândă și art. 43 din C.comercial, privind dobânda generată de datoriile exigibile.
6. În al șaselea rând, se invocă greșita respingere a celor 2 cereri de intervenție în interesul pârâtei, deși au existat trei situații reclamate de intervenient în care nu s-au executat obligațiile de către reclamantă de livrare în state din Federația Rusă.
7. În fine, o critică formulată de apelanta-pârâtă privește și greșita acordare a dobânzii legale, în condițiile în care deși instanța reține că factura nr. 488/2008 nu cuprinde data scadenței, obligă totuși pârâta la plata dobânzii legale aferente și acestei facturi. Ori, în lipsa menționării datei scadenței, nu se poate stabili data exigibilității obligației de plată, astfel încât în condițiile art. 1081 din vechiul Cod civil, pârâta nu putea fi obligată la plata unei astfel de penalități constând în dobânda legală.
ÎN APEL, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, ambele solicitate de ambele apelante, conform încheierii din 21.01.2013 ( filele 121-122 din dosarul Curții – vol. I).
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, atât de către reclamantă cât și de către pârâtă, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că ambele apeluri sunt nefondate, astfel că le va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
1. În ce privește apelul reclamantei P.M.F. SRL (fostă ..P.A.), criticile formulate sunt nefondate, deoarece pe de o parte prima instanță a apreciat corect asupra compensării unor creanțe reciproce ale părților, cu privire la suma de 101.599, 68 EURO, ce nu a fost acordată reclamantei, în acest sens făcând o analiză și o apreciere judicioasă a probelor administrate în cauză atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit de Doamna expert S. M. în etapa judecății apelului ( filele 1-21 din dosarul Curții – vol. III), din fișele de cont și extrasele de cont prezentate de ambele părți a rezultat că suma de 101.599, 68 Euro a fost achitată de către pârâtă, astfel că reclamanta nu mai poate pretinde plata acesteia. În această privință, nu este relevant modul de imputație a plăților efectuate de pârâtă către reclamantă, deoarece în cadrul analizei de către expertul contabil a tuturor facturilor emise, a înregistrărilor în contabilitatea fiecărei societăți (a acelor înscrisuri prezentate de părți și depuse la dosarul cauzei), a verificării plăților, inclusiv a compensării datoriilor reciproce, concluzia expertului se referă la diferența rămasă de achitat de către pârâtă, rezultată din aceste înscrisuri doveditoare.
În acest sens, în raport cu complexitatea și continuitatea relațiilor contractuale dintre părți, calculele expertului au fost unele specific contabile, iar din probele administrate nu rezultă că modul de imputație a plăților efectuate de pârâtă a fost unul diferit de cel avut în vedere de expertul contabil, la întocmirea lucrării sale, astfel că proba cu expertiză contabilă va fi omologată și valorificată corespunzător de către instanța de apel.
Altfel spus, faptul că pârâta, în momentul efectuării plății nu menționa care factură a înțeles să o plătească, nu poate în nici un caz conduce la concluzia neplății, de vreme ce conform raportului de expertiză întocmit și în faza de judecată a apelului, diferența rămasă de achitat era de 414.316,32 EURO, așa cum corect a stabilit și prima instanță prin sentința apelată ( s se vedea considerentele hotărârii - fila 10-12 din sentință). Din această sumă, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță, că în ce privește suma de 133.690,88 EURO aceasta a fost compensată, date fiind datoriile reciproce ale părților, aspect stabilit și de către expertul contabil B. R., în raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în fața primei instanțe. Așadar, facturile emise de către pârâtă pentru datorii ale reclamantei au fost considerate ca doveditoare sub aspectul datoriei reclamantei, astfel că în mod corect s-a apreciat asupra operării compensației ( conform art. 1144 și următoarele din vechiul Cod civil) în cadrul litigiului de față.
Ca atare, criticile apelantei-reclamante sub aspectul acestei diferențe considerate de către prima instanță ca nedatorată în raport cu cele reținute mai sus, sunt nefondate.
2. În ce privește apelul pârâtei ., caracterul nefondat al acestuia rezultă din următoarele aspecte de fapt și de drept reținute de instanța de apel:
2.1. Critica referitoare la greșita valorificare a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză este nefondată, deoarece, așa cum s-a confirmat și prin raportul de expertiză contabilă întocmit în etapa judecății apelului, sumele datorate de pârâtă în baza relațiilor contractuale derulate cu reclamanta, în baza contractului în formă simplificată ( comandă urmată de executare) în perioada 29.05._08 au fost stabilite în baza probei cu înscrisurilor prezentate de părți.
În acest sens, proba cu expertiză contabilă, fiind o probă prin excelență cu caracter scris, presupune analiza unor înscrisuri care reflectă pe cât posibil, înregistrarea
operațiunilor juridice efectuate de către societățile comerciale, obligate să țină contabilitatea în condițiile legii.
Deși apelanta-pârâtă afirmă că unele dintre facturile emise de reclamantă nu ar fi fost bazate pe operațiunea de livrare efectuată anterior de către aceasta către pârâtă sau către beneficiarii finali, din probele administrate în cauză rezultă contrariul.
Astfel, facturile emise de reclamantă nu au fost contestate de către pârâtă, iar în raport cu plățile efectuate cu privire la unele dintre acestea rezultă că recunoașterea acestora și acceptarea lor nu poate fi pusă la îndoială. Mai mult, înregistrarea lor în contabilitatea pârâtei nu poate fi socotită ca irelevantă sub aspectul acceptării, dacă ulterior actului de înregistrare, pârâta nu a comunicate expres reclamantei o contestație sau neacceptarea expresă a facturii anterior înregistrate.
De asemenea, neconcordanțele susținute de apelanta-pârâtă în fața primei instanțe și a instanței de apel, sunt înlăturate de chiar concluziile raportului de expertiză contabilă administrată în fața instanței de apel de Doamna expert S. M. ( filele 1-21 din dosarul Curții – vol. III), precum și de răspunsul la obiecțiunile formulate la acest raport de expertiză ( filele 105-108 din dosarul Curții – Vol. III).
Prin urmare, în condițiile în care în apel, instanța a încuviințat refacerea raportului de expertiză contabilă, iar rezultatul noii expertize contabile confirmă concluziile raportului de expertiză efectuată în fața primei instanțe, criticile apelantei-pârâte referitoare la această probă și la modul cum instanța a apreciat-o apar cu atât mai nefondate.
2.2. Critica apelantei - pârâte privind omisiunea instanței de a „omologa” raportul de expertiză ce a fost valorificat de către instanță la pronunțarea soluției, este de asemenea nefondată. Astfel, administrarea probelor se face de către instanță în mod direct, în condițiile procedurale stabilite de art. 167 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă (aplicabil în cauză). Proba cu expertiză se administrează în condițiile art. 201 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, încheierile privind încuviințarea, administrarea sau completarea acesteia având natura unor încheieri premergătoare în raport cu sentința dată asupra fondului ( prin care instanța se dezinvestește).
Potrivit art. 129 alin. final din vechiul Cod de procedură civilă, judecătorii „ hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.”
Din nici una dintre dispozițiile legale procedurale evocate sau altele care reglementează administrarea și valorificarea probelor, nu rezultă obligația pentru instanță de a insera în dispozitivul hotărârii vreo dispoziție de omologare a raportului de expertiză, modul cum o probă este apreciată de către judecător rezultând exclusiv din considerentele hotărârii, așa cum rezultă fără echivoc și în mod temeinic, din hotărârea apelată. Așadar, susținerea apelantei în sensul că instanța a încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prin aceea că nu a dispus asupra „ omologării” raportului de expertiză, este vădit nefondată.
În plus, așa cum rezultă din art. 129 alin. ultim din C.pr. civ., cererea dedusă judecății este actul de sesizare, de învestire a instanței, astfel încât prin soluția dată, instanța se pronunță exclusiv asupra obiectului cererii, acesta fiind „ obligarea pârâtei la plata unor sume de bani…”. Dacă instanța ar fi inserat și o dispoziție expresă în sensul „ omologhează raportul de expertiză…” aceasta ar fi fost în orice caz redundantă, deoarece în condițiile în care aprecierea probei rezultă din chiar considerentele hotărârii, aceasta nu era nici necesară și cu atât mai puțin, obligatorie, valorificarea ( aprecierea) unei probe fiind un aspect procedural cuprins în actul deliberării.
2.3. Critica apelantei cu privire la reținerea greșită de către prima instanță a împrejurării că toate facturile emise de reclamantă ar fi fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, este de asemenea nefondată, deoarece raportul de expertiză contabilă efectuat în etapa judecării apelului, confirmă cuantumul debitului datorat de către pârâtă, reclamantei, stabilit de expertiza efectuată în primă instanță, independent de înregistrarea sau nu a tuturor facturilor de către pârâtă, în contabilitatea sa, cu atât mai mult cu cât, actul înregistrării în contabilitate este unul unilateral din partea pârâtei, astfel că el nu poate face dovadă în favoarea sa și în defavoarea reclamantei. Din analiza înscrisurilor prezentate de părți experților contabili ce au întocmit lucrări de natură contabilă, a rezultat aceeași sumă ca fiind datorată de pârâtă, astfel că susținerea unor neconcordanțe culpabile pârâtei nu poate profita acesteia potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate beneficia de protecția unui drept al său bazându-se pe propria culpă ( nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
De altfel, atitudinea apelantei-pârâte, pe tot parcursul judecății a fost una neclară, oscilantă, din susținerile sale rezultând fără echivoc că evidența contabilă a acesteia nu este suficient de exactă pentru a profita acesteia.
Susținerile apelantei-pârte privind „ nevalabilitatea documentelor justificative” de transport motivată de invocarea unor neconcordanțe în cuprinsul unora dintre scrisorile de trăsură internaționale ( CMR) nu sunt de natură a înlătura obligația de plată a contravalorii mărfurilor livrate de către reclamantă în beneficiul pârâtei sau a unor terți, conform convenției dintre acestea, cu atât mai mult cu cât facturile aferente acestor livrări au fost acceptate la plată, nefiind contestate expres de către pârâtă. Mai mult, ceea ce a dedus judecății reclamanta a fost contractul de vânzare-cumpărare dintre părți privind livrarea unor anume mărfuri, iar nu contractele de transport internațional a acestor mărfuri, astfel încât expunerea laborioasă, dar teoretică a apelantei-pârâte referitoare la modul de întocmite a documentelor de transport internațional între statele din interiorul Uniunii Europene și din afara Uniunii Europene, nu este relevantă în litigiul de față, sub aspectul dreptului reclamantei la plata mărfurilor livrate și facturate și, corelativ, al obligației de plată a contravalorii acestora de către pârâtă, aceasta nefiind aptă de a conduce la reformarea hotărârii apelate.
Pe de altă parte, în relațiile dintre comercianți necesitatea preconstituirii unor probe absolute ( probatio diabolica) prin care să se dovedească fiecare operațiune efectuată cu mărfuri transportate pe teritoriul unui continent sau chiar al mai multor continente ( dovezi privind fiecare kilometru parcurs în activitatea de transport a acestora) ar îngreuna raporturile comerciale, astfel că în cauza de față, dovada executării obligațiilor de livrare a mărfii de către reclamant, conform comenzilor pârâtei s-a făcut prin coroborarea înscrisurilor contabile depuse de părți la dosarul cauzei ( extrase din evidența contabilă a ambelor părți litigante) cu proba cu expertiză contabilă administrată în fața primei instanțe ( raportul de expertiză de la filele 58-175 din dosarul Tribunalului - vol. II) precum și cu proba cu expertiză contabilă efectuată în fața instanței de apel ( filele 1-10 din dosarul Curții, vol. III).
2.4. Al patrulea motiv de apel, referitor la obiecțiile pe care pârâta le-a făcut cu privire la modul cum ar fi fost îndeplinite unele dintre obligațiile reclamantei este neîntemeiat deoarece obiecțiile comunicate prin diverse modalități de corespondență electronică ( Skipe, e-mail sau altele asemenea) nu au caracterul de concretețe și rezonabilitate necesar pentru a produce dovada unei contestații serioase asupra modului de emitere și comunicare a facturilor. În acest sens, analizând corespondența electronică dintre părți, purtată în perioada iulie-august 2008 ( filele 178-188 din dosarul Tribunalului – vol. II), rezultă că între părți au existat unele nelămuriri cu caracter de
generalitate cu privire la încasări și plăți efectuate în baza raporturilor comerciale complexe ce s-au derulat între acestea. Însă, în cadrul litigiului de față, acestea au fost clarificate de către experții contabili care au analizat în concret evidențele celor două societăți comerciale și au concluzionat că în urma plăților și a compensării ce a operat în ce privește datoriile reciproce, pârâta mai are de achitat suma de bani reținută ca atare de către prima instanță.
Formulări din corespondența electronică precum: „ Nu înțeleg cum ai ajuns la această cifră pentru sumele de plată restante pentru E. …” sau „ Încă mai lucrez la lista cu facturi pe care am primit-o de la tine…”, utilizate de reprezentantul societății pârte, Doamna M. T., către reprezentantul reclamantei, din care nu rezultă expres ce anume facturi sunt contestate sau care anume livrări nu au fost confirmate de către pârâtă, nu fac nicio dovadă cu privire la faptul ce se dorește a fi probat, deoarece nu există referiri la o factură sau alta, la vreo livrare sau alta. Cel mult, acestea ar putea fi apreciate început de dovadă scrisă care nefiind coroborat cu alte probe nu este de natură a proba faptul pretins.
Dimpotrivă, corespondența electronică depusă în format scris la dosar de către pârâtă denotă lipsa de seriozitate chiar a acesteia în raporturile contractuale prin aceea că în mai multe rânduri, aceasta a solicitat reclamantei anularea unor comenzi de expediție, deja ajunse la destinatar, respectiv la reclamantă, care deja le pregătise pentru transport, adică unele comenzi a căror executare fusese începută ( a se vedea filele 180-182 din dosarul Tribunalului – vol. II).
Prin urmare, o atare corespondență electronică nu poate în nici un caz dovedi o contestație serioasă a unor facturi anume emise de reclamantă în scopul achitării de către pârâtă a contravalorii mărfurilor livrate, astfel că va fi apreciată ca insuficientă sub aspect probator, așa cum am arătat mai sus.
2.5. Motivul de apel privind nemotivarea în drept a hotărârii este de asemenea nefondat.
Nu numai că prima instanță a arătat pe larg motivele de fapt pe care le-a reținut pentru pronunțarea soluției asupra cererilor părților, dar în mod profesionist, aceasta a arătat în mai multe rânduri și care au fost temeiurile juridice reținute în pronunțarea acestei soluții.
Astfel, la fila 10 din sentință ( fila 121 verso din dosarul Tribunalului – vol. III) judecătorul fondului a menționat în cuprinsul motivării în drept a hotărârii, dispozițiile art. 969 din Codul civil din 1864 ( aplicabil în cauză), arătând incidența concretă a acestora în cauză, dispozițiile art. 970 alin 1 din Codul civil, acestea constituind veritabile temeiuri de drept substanțial, contrar afirmației apelantei-pârâtei din cuprinsul acestei critici.
De asemenea, sub aspectul compensării datoriilor reciproce dintre părți, instanța reține la fila 12 din sentință ( fila 122 verso din dosarul Tribunalului – vol. III) aplicabilitatea dispozițiilor art. 1144 și următoarele din același Cod civil.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că au fost reținute ca incidente și dispozițiile art. 46 din Codul comercial, referitoare la modul cum sunt probate obligațiile comerciale, astfel că toate aceste dispoziții legale contrazic susținerea apelantei-pârâte în sensul nemotivării în drept a hotărârii, formulată împotriva evidenței ce rezultă chiar dintr-o analiză sumară, dintr-o simplă citire a hotărârii apelate.
2.6. În ce privește motivul de apel referitor la greșita respingere a celor două intervenții accesorii în interesul pârâtei, acesta este de asemenea nefundat, nici intervenientele și nici pârâta nefăcând dovada caracterului necorespunzător al unora
dintre mărfurile livrate, simplele afirmații ale acestora nefiind bazate pe un suport probator concret, care ar fi putut fi administrat în cauză.
2.7. Ultima critică invocată de apelanta-pârâtă, referitoare la greșita acordare a dobânzii legale aferente contravalorii mărfurilor livrate, soluție justificată prin aplicabilitatea OG nr. 9/2000 și art. 43 din Codul comercial, este neîntemeiată, deoarece obligațiile comerciale sunt de drept purtătoare de dobânzi.
Împrejurarea izolată menționată de apelanta-pârâtă în sensul că pe factura nr. 488/2008 nu a fost inserată data scadenței, nu este relevantă sub aspectul dobânzii legale aferente obligației principale de plată a prețului, deoarece atunci când părțile nu convin asupra unei anumite date a scadenței unei obligații, regula este ca aceasta să fie îndeplinită în momentul comunicării facturii, astfel încât lipsa unei mențiuni exprese pe înscrisul constatator al operațiunii de facturare nu conduce la ideea unei lipse a exigibilității acestei creanțe.
Dimpotrivă, așa cum rezultă din modul cum s-au derulat raporturile contractuale complexe și de durată dintre părți, plata facturilor trebuia efectuată de către pârâtă în termen de 60 de zile de la emitere, astfel că reținerea ca dată a scadenței acestei facturi, la 17.12.2008, de către prima instanță este legală și temeinică.
Având în vedere toate aceste considerente, de fapt și de drept, Curtea în temeiul art. 296 din C,pr. civ., va respinge ambele apeluri ca nefondate, urmând a păstra ca legală și temeinică sentința apelată deopotrivă de reclamantă și pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanta reclamantă P.M.F. SRL (fostă ..P.A.) cu sediul ales la TONUCCI & ASOCIATII în București .-41, ., birou2.1, sector 1 și de apelanta pârâtă . cu sediul ales la av. I. N. în București ..4, ., ., în contradictoriu cu intimatele interveniente M. M. (MOSCOW PAINTBALL CENTER) cu sediul ales la I. C. în București, ., ., .>sector 1, și D. L. cu sediul ales la CABINET AVOCAT M. I. în București, ., ., împotriva sentinței civile nr.8175/8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, ca nefondate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
4 ex.
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: M. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 536/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reziliere contract. Decizia nr. 250/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
