Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 746/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 746/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 22030/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1831/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 746/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 3460 din data de 04.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata L. PROFESIONISTĂ DE FOTBAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocați I. D. și M. V. cu delegații la dosar și intimata prin avocați S. I. și V. C. cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta prin avocat, depune la dosar o precizare a apelului declarat în sensul că nu mai stăruie în soluționarea apelului cu privire la primele două capete și insistă doar pe al treilea capăt de cerere respectiv obligarea LPF să organizeze de urgență, de îndată, provizoriu o procedură competitivă, pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal pentru sezonul competițional 2014-2015 și că achiesează la argumentele tribunalului care a spus că este vremelnică doar această cerere, comunică un exemplar apărătorului intimatei. Mai depune la dosar un extras din ziar ce are impact asupra urgenței măsurii și o referire la Statutul LPF, în care se menționează că orice fel de contract privind cesionarea acestor drepturi este de competența exclusivă a LPF.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin avocat, arată cu privire la concurența neloială că sunt încălcate două prevederi ale legii, respectiv cele prevăzute de art.5, alineat (1) din Legea concurentei nr.21/1996, republicata și art.101, alineat (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (cartel). Privind lucrurile de bază în cadrul oricărei companii care organizează o vânzare, se aplică amândouă prevederile privind fixarea prețului și a condițiilor de comercializare. În 2009 a fost deschisă o investigație, este un model de afaceri folosit de asociațiile de fotbal din Europa, au fost puse în ordine și în loc să se aplice o sancțiune s-a constatat că se impune o schimbare a comportamentului, nu s-a constatat o încălcare a regulamentului ci îngrijorări concurențiale, s-a stabilit că etapa de vânzare trebuie să se desfășoare într-un cadru legal cu o procedură deschisă, competitivă și transparentă. A fost o licitație în anul 2011, o procedură care să asigure șanse egale celor interesați. Acest angajament a fost monitorizat de Consiliul Concurenței nu a constatat o încălcare, oricine dorea putea să cumpere acest drept, iar R. a cumpărat mai multe. În 2014 angajamentele au încetat întrucât au fost încheiate pe 3 ani așa cum L. a dorit, urma ca în 2014 să se organizeze o altă procedură întrucât urma să înceapă o nouă etapă. Pentru televiziuni este important să transmită meciuri competitiv sportive În acest segment, trebuie să difuzezi ceea ce produce altul, L. I trezește un interes sporit în România. Ca să poți să fii o televiziune cu profil sportiv trebuie să poți transmite asemenea meciuri, acestea nu sunt organizate de televiziuni ci trebuie transmis ce produce altul. În dreptul concurentei este o facilitate esențială, sunt bunuri fără de care o întreprindere pe piață nu poate funcționa. Ori fără meciurile din L. I nu poți intra pe piață. Precizează că solicită o concurență loială ca R. să aibă șansa prin această procedură să aibă o ofertă bună.
Cu privire la neprejudecarea fondului, arată că prin decizia din 2011 Consiliul Concurenței a făcut o analiză detaliată și a ajuns la concluzia că nu reprezintă o încălcare. Mai arată că în iunie anul acesta consiliul concurenței, la sesizarea R., a deschis o investigație și a constatat că ne-am întors la anul 2011, adică înainte de angajament cu același comportament care nu respecta prevederile legale și nu corespundea cu condițiile de piață, această investigație poate dura cel puțin doi ani, o soluționare la instanța de fond poate avea o durată de cel puțin 1 an. A depus la dosar Statutul LPF, ca un al treilea argument, și Ordinul 260 al Consiliul Concurenței; și în statut este o mențiune potrivit căreia doar LPF poate vinde aceste drepturi. Apreciază că prevederile din acest statut în paralel cu art.5 și 101, pot duce la concluzia existenței unei fapte anticoncurențiale.
Cu privire la neprejudecarea fondului, arată că, această cerere nu se raportează la încrederea dintre concurenți ci urmărește să obțină o soluționare a situației dintre LPF și concurenți, se referă la efectele acestui cartel nu pe fond .
Cu privire la urgență, arată că în materie de concurență caracterul grav al scoaterii pe piață este implicit, dispozițiile art. 5 și art. 101 sunt prevăzute cu sancțiuni destul de severe, și consideră că această faptă produce efecte, trebuie dovedită fapta și aplicată sancțiunea. Mai arată că R. nu are nici o alternativă și cere revenirea la o procedură de normalitate în care și R. să aibă o șansă, ca LPF să efectueze o procedură ca în 2011. Ar fi util ca licitația să aibă loc cât mai curând, este important să dea consumatorilor ceea ce doresc.
În continuare, apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială și organizarea de îndată, cu caracter provizoriu, a unei proceduri competitive pentru anul competițional 2014 - 2015, până la soluționarea dosarului de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Situația premiză de la care se pornește în apel, este aceea că nu există un contract care să le fie opus, prin care L. să fi dispus de drepturi în favoarea unei alte persoane, dată fiind împrejurarea că reprezentanții ligii au înțeles să nu se folosească de înscrisul care a atestat că acele drepturi au fost date. Raționamentul tribunalului care nu le-a fost pus în discuție, în sensul că ar fi afectate drepturile R., trebuie înlăturat. Apreciază că instanța de fond avea posibilitatea să le pună în vedere anumite aspecte în legătură cu dosarul prin emiterea de adrese. Consideră că tribunalul a protejat drepturile unui terț fără să se fi făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată la existența unui contract. În raport de declarația părții adverse în sensul că nu se folosește de acel contract, deci nu există, ne aflăm în situația în care LPF este titulara drepturilor. Tribunalul București a reținută că nu contestă că pot fi luate măsuri în baza ordonanței președințiale în baza Lg. 21/1996 și în baza art. 101 și că ea s-ar finaliza cu o nouă investigație nu cu o sancțiune, ar însemna să judece fondul. Consideră că este o contradicție, întrucât a solicitat soluționarea unui delict civil, ordonanța președințială având ca obiect obligația de a face devine admisibilă, nu a cerut soluționarea acțiunii pe fond, a solicitat să se observe dacă există o investigație, anumite angajamente și ce și-au asumat, să nu vândă unei singure persoane, și dacă consideră că s-au conformat la regulile de procedură competitivă și din acest punct de vedere apreciază că nu este prejudecat fondul. Apreciază că judecătorul ar fi putut aprecia dacă dreptul este aparent și dacă se pot aplica măsuri prezumtive.
Cu privire la neprejudecarea fondului solicită să se aibă în vedere că s-a schimbat petitul cererii și se impune înlăturarea argumentelor primei instanțe fiind schimbat cadrul procesual, în ceea ce privește al treilea capăt de cerere, solicită să se observe că R. este cel mai mare radiodifuzor de pe piață, este o cotă de piață, sunt investiții și există paguba de a pierde cota de piață de care sunt animați, apelanta dorește să participe la investiție pentru a-și păstra abonații. Consideră că apelanta are drepturi în calitate de operator pe piață și că trebuie să i se recunoască o aparență a dreptului.
În privința urgenței, solicită ca instanța de apel să nu-și însușească opinia primei instanței în sensul că oricând această situație poate fi reparată pe calea unei acțiuni. Paguba iminentă de care a vorbit în cuprinsul cererii este evidentă. În concluzie, solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată.
Apelanta prin avocat arată că între cele două faze procesuale a apărut această situație și dă un element în plus de chestiuni care nu sunt în regulă, nu se poate spune că nu s-a întâmplat nimic, ceea ce s-a întâmplat se va afla concret peste un an sau doi de la Consiliul Concurenței sau de la instanța de fond. Depune note scrise.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat. În combaterea apelului arată că articolele din ziare nu sunt probe și nu pot fi apreciate ca înscrisuri. Cu privire la precizarea formulată de apelantă în sensul că nu mai insistă în primele două capete de cerere și din al treilea capăt de cerere doar cu privire la varianta alternativă ca și durată până la soluționarea pe fond a apelului, arată că practic nu se mai solicită modificarea în tot a sentinței apelate ci doar în parte, astfel că soluția primei instanțe devine definitivă pe primele două capete de cerere și nu mai pot fi puse în discuție argumentele cu privire la neprejudecarea fondului, la condiția urgenței și aparența dreptului. În condițiile în care avem autoritate de lucru judecat înăuntrul cauzei, aceasta împiedică ceea ce partea urmărește în petitul trei. Chiar partea adversă a solicitat înlăturarea considerentelor instanței în legătură cu neprejudecarea fondului și a condițiilor urgenței, în dorința de a simplifica, se întoarce împotriva apelantei, fiind născută autoritatea de lucru judecat.
Mai arată că apelanta a făcut trimitere la acea problemă de drept privind împrejurarea că liga are ca drept și scop vânzarea colectivă, nu se înțelege utilitatea acestei susțineri raportat la acest apel, dacă există un cartel în baza căruia s-au încheiat contracte și R. a primit drepturi nu înseamnă că trebuie să i se mai dea o dată posibilitatea cerând încălcarea dreptului concurenței să se mai organizeze o licitație. Împrejurarea respectivă nu are nicio legătură cu prezenta cauză. S-a mai afirmat că nimeni nu poate să dobândească drepturi de difuzare a meciurilor din liga I, precizează că difuzare înseamnă posibilitatea ca operatorul printr-un post propriu să preia meciul și să transmită, retransmitere înseamnă ca un post TV să retransmită meciul. Romtelecom a preluat difuzarea și retransmite printr-un post propriu. Romtelecom a cumpărat dreptul de difuzare și oricine poate să cumpere dreptul de difuzare, problema este că R. nu vrea să cumpere dreptul de difuzare sau de retransmitere. Nu există nicio limitare a nimănui.
În continuare, arată cu privire la motivele de apel invocate, că situația de fapt nu se rezumă la a constata că nu există un înscris la dosar, realitatea este că s-au încheiat numeroase contracte în urma cărora se retransmit aceste meciuri de peste zece operatori.
În ceea ce privește problemele de dreptul concurenței, s-au făcut ample discuții pe textele de drept european, concluzii pe dreptul european și conflictul dintre dreptul european și dreptul intern, arată că competența instanței de a dispune măsuri provizorii nu a fost contestată, tipul de măsuri care pot fi impuse în concret pentru anumite fapte, și o problemă a posibilului conflict dintre dispozițiile europene și dreptul procedural al statului membru, în acest context se naște discuția despre principiul efectivității, nu se pune problema în această cauză, în realitate ceea ce se cere nu se poate acorda.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, arată că la fila 4 paragraful ultim și fila 5 din motivele de apel, suntem în situația în care s-a pronunțat Consiliul Concurenței pe o situație anterioară și se prevalează de acele măsuri și atunci instanța poate să constate că există fapte contravenționale și să ia măsuri corespunzătoare. În mod corect a apreciat instanța de fond că nu există fapte și nu există varianta pentru care să se ia măsuri și nu poate să constate că există o încălcare a dreptului concurențial.
Cu privire la decizia din 2011, privind angajamentele asumate în perioada 2011-2014, un act juridic cu perioadă determinată nu poate produce efecte după perioada menționată în cuprinsul lui. În speță nu suntem în acel interval și nu se poate pretinde așa ceva, au început o nouă investigație pentru o altă faptă anticoncurențială, cu privire la care s-a început o nouă investigație, nu s-a stabilit încă nimic.
Cu privire la aparența dreptului, arată că s-a renunțat la primele capete de cerere, dreptul concurenței stabilește o distincție clară între remediile provizorii care sunt la îndemâna Consiliului Concurenței și remediile la îndemâna instanței care sunt circumstanțiate de dreptul procedural. Constată că se solicită un remediu pozitiv nu se solicită încetarea faptei, ci se solicită repararea faptei în privința apelantei. Din punct de vedere al dreptului român, organizarea ca măsură provizorii a unei licitații, este inadmisibilă.
Tot cu privire la aparența dreptului arată că Consiliul Concurenței s-a pronunțat deja și nu are legătură cu ceea ce se întâmplă acum. Într-o declarație oficială a președintelui Consiliului Concurenței se rezumă această situație, argumentele care fac fapta să fie anticoncurențială sau nu, vizează satisfacția consumatorului, costurile, raportul față de costuri, apreciază că este cel mai bun argument în sensul că aparența dreptului este dovedită.
Mai arată că în anul 2011, R. a cumpărat practic toate meciurile în exclusivitate, ca și poziție în piață înseamnă crearea unei poziții imposibil de egalat pentru acei consumatori care aleg pe cei care difuzează televiziunea. În urma acestei situații s-a decis să nu mai creeze exclusivitatea și acum R. nu mai poate să dețină monopolul pe piață, R. poate să cumpere retransmitere, redifuzare.
Cu privire la susținerile din motivele de apel, pag. 9, afirmația solemnă că nu se poate fără licitație, este combătută de faptul că R. a cumpărat fără licitație încă 6 pachete. Arată că accesul la meciurile de fotbal trebuie să fie general și cât mai ieftin.
Cu privire la urgență, instanța de fond a reținut în mod corect că nu se probează în nici un fel pierderea iminentă. Cu privire la fapta anticoncurențială din martie 2014 invocată de apelantă, dacă era afectată trebuia să intervină imediat, cu toate acestea la sfârșitul lunii iunie R. a introdus acțiunea, iar primele două termene de judecată s-au amânat cu voia directă sau indirectă a apelantei, apoi la momentul când s-a acordat termenul de judecată, apelanta nu s-a opus termenului acordat și la 8 zile a formulat cererea de preschimbare a termenului de judecată.
În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta prin avocat, în replică, cu privire la consecințele acestei cereri de precizare, arată că nimeni nu s-a opus la ea, solicită să se ia act de această cerere, nu ne aflăm în ipoteza renunțării la apel ci doar la judecata celor două capete de cerere.
Intimata prin avocat, constată că această cerere nu conține temeiul juridic și dacă se cere acordul intimatei, arată că nu își dă acordul pentru această cerere de renunțare la judecată și poate pune concluzii în continuare și cu privire la cele două capete de cerere.
Apelanta prin avocat, precizează că este vorba de o singură cerere de apel cu care instanța este investită și solicită să se ia act că prin cererea formulată a dorit doar să simplifice lucrurile. Această precizare urmează a fi calificată de instanță. Solicită să se ia act de poziția procesuală a apelantei, în sensul art. 153, dacă se va aprecia că este vorba de o renunțare la ceva din apel, solicită să se aibă în vedere că nu se schimbă datele problemei și că sunt independente capetele de cerere și nu au legătură cu cel de al treilea capăt de cerere.
Intimata prin avocat arată că nu este de acord cu nicio cerere de renunțare la judecată. Se opune expres la renunțarea de judecată.
Apelanta prin avocat solicită să se aibă în vedere că această opoziție este tardivă întrucât a intervenit după acordarea cuvântului pe fond anterior acestui moment neexistând nici o manifestare de voință de opoziție.
Curtea reține cauza în pronunțare.
Apelanta prin avocat, arată că mai dorește să pună concluzii pe anumite aspecte de fond. Arată că este o formulă consacrată, cartelul nu este interzis întotdeauna, și anume în alin.2 al art. 5 sunt niște condiții care trebuie respectate. Cu privire la susținerea că R. nu dorește să se folosească de calitatea sa de redifuzor, arată că nu s-a făcut nicio ofertă de vânzare, este adevărat că R. poate să și retransmită prin posturile proprii, apreciază că este o confuzie raportat la situația de fapt și nu are legătură cu prezenta cauză. Avem un cadru de analiză bazat pe indicii temeinice iar pentru instanța investită cu ordonanța președințială este un element suficient. Cu privire la abordarea tendențioasă a apărătorului intimatei, care citează fragmentat dintr-un articol opinia președintelui Consiliului Concurenței, acesta a citat doar ceea ce i-a convenit. Mai arată că nu s-a schimbat nimic în modul de vânzare și ne-am întors la momentul 2011. S-a susținut de către intimată, că în 2011 liga de fotbal nu a făcut angajamente, că s-a făcut o încredințare directă, dar există un cumpărător, procedura o organizează vânzătorul, adică L. de fotbal, nu se pot face speculații că R. vrea să cumpere direct ci vrea să participe la licitație.
Intimata prin avocat, în replică, arată că potrivit motivelor de apel formulate de apelantă raportat cu aceste concluzii se contrazic, arată că nu a afirmat că există ceva în neregulă cu acea vânzare directă, ci că deși exista angajament de vânzare în urma licitației, în mod perfect legal, sub supravegherea Consiliului Concurenței, piața a împins ca fără licitație să se cumpere direct fără intermediari, arată că nu a acuzat nimic ci a arătat o situație de fapt în condițiile în care era un angajament și care justifică netemeinicia susținerilor apelantei că nu se poate fără licitație.
Apelanta prin avocat, în replică la concluziile părții adverse, se înțelege că a fost o ofertă competitivă, cu alte cuvinte cere ceea ce s-a întâmplat deja în 2011.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la data de 26.06.2014 reclamanta R. & R. a chemat în judecată pe pârâta L. Profesionistă de Fotbal solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună prelungirea efectelor contractului încheiat R.&R. și LPF la data de 28.06.2011 până la data organizării de către pârâta a unei proceduri competitive, provizorii sau definitive, de vânzare a drepturilor de difuzare a meciurilor din L. 1 de fotbal din România, saupână la soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea LPF la organizarea unei proceduri competitive pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, ce face obiectul dosarului de fond.
Într-un prim subsidiar, se solicită obligarea LPF să acorde reclamantei R.&R., în mod provizoriu, pentru sezonul competițional 2014-2015, dreptul de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri de fotbal din cadrul Ligii I de fotbal, în condiții similare celor prevăzute în contractul încheiat între părți la data de 28.06.2011, până la organizarea de către pârâtă a unei proceduri competitive, provizorii sau definitive, de vânzare a drepturilor de difuzare a meciurilor din L. 1 de fotbal din România, sau până la soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea LPF la organizarea unei proceduri competitive pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civila, ce face obiectul dosarului de fond.
În subsidiar, se solicită obligarea pârâtei LPF, ca măsură provizorie, să organizeze imediat o procedură competitivă, pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, pentru sezonul competițional 2014-2015, până la soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea LPF la organizarea unei proceduri competitive pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, ce face obiectul dosarului de fond.
În drept, au fost invocate art. 996 Cod procedură civilă.
În temeiul art.998 alin.2 Cod Procedură Civilă ordonanța președințială s-a soluționat fără citarea părților.
Prin sentința civilă nr. 3460 din 04.07.2014 instanța a respins cererea formulată de reclamanta R. & R. SA în contradictoriu cu pârâta L. PROFESIONISTĂ DE FOTBAL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în fapt, la data de 28.06.2011 părțile au încheiat Contractul de cesiune de drepturi de televiziune (audiovizuale) având ca obiect difuzarea meciurilor de fotbal din L. I organizate de L. Profesionistă de Fotbal în sezoanele competiționale 2011 – 2014 (contract f.105-146).
Conform art.6 din contract, durata cesiunii drepturilor de televiziune se încheie la expirarea unui termen de 30 zile de la data la care se desfășoară ultimul meci de fotbal din cadrul sezonului competițional 2013/2014. În continuare, părțile au stipulat că la expirarea duratei cesiunii, toate drepturile, inclusiv cele conexe dreptului de autor asupra oricăror imagini din meciurile ce au făcut obiectul acestei cesiuni revin pârâtei Ligii Profesioniste de Fotbal. Durata cesiunii poate fi prelungită prin act adițional pentru o perioadă de 30 zile cu acordul prealabil al pârâtei.
Tribunalul a mai reținut că, anterior încheierii acestui contract de cesiune, în anul 2009, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație în acest domeniu prin Ordinul Președintelui Concurentei nr. 119/15.04.2009, care a fost închisă prin Decizia nr. 13/19.04.2011 (f.22-34), de acceptare a angajamentelor propuse de către pârâta LPF și Federația Română de Fotbal (f.35-37 și f.38-41).
Angajamentul a fost asumat de către pârâta LPF pentru o perioadă de 3 ani, respectiv pentru sezoanele competiționale 2011-2014.
În prezent, pentru sezoanele competiționale 2014-2019, conform susținerilor reclamantei, susțineri confirmate de pârâtă prin răspunsul la adresa nr._/10.06.2014 emisă de reclamantă (răspuns la f.97) și prin comunicatul de presă din 04.03.2014 (f.42), pârâta a încheiat cu o altă societate drepturile de difuzare a meciurilor din L. I.
În drept, tribunalul a apreciat că părțile în cauză se supun regulilor de concurență reglementate prin Legea nr.21/1996 și că, pe calea acestei proceduri speciale, se pot dispune măsuri provizorii în temeiul drepturilor prevăzute de art.101 și 102 TFUE a căror reglementare echivalentă în dreptul intern se regăsește la art.5 și 6 din Legea concurenței. Cu toate acestea, aplicabilitatea acestor texte nu exclude analiza condițiilor limitativ și cumulativ prevăzute la art.996 Cod Procedură Civilă, respectiv aparența dreptului, urgența (existența unor cazuri grabnice), caracterul provizoriu al măsurilor și neprejudecarea fondului.
Condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale se analizează nu doar din perspectiva formală a condițiilor art. 996 Cod Procedură Civilă, ci și din perspectiva consecințelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părților implicate în proces. Chiar dacă în această procedură nu se recunoaște sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse se intervine radical în raportul juridic de drept privat.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se prelungească efectele contractului din data de 28.06.2011 încheiat cu pârâta, într-un prim subsidiar, pârâta să fie obligată să acorde reclamantei dreptul de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri de fotbal din cadrul Ligii I pentru sezonul competițional 2014-2015 în condiții similare celor prevăzute în contractul precitat.
Printr-un al doilea capăt de cerere subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtei la organizarea unei proceduri competitive pentru difuzarea meciurilor din L. I pentru sezonul competițional 2014-2019.
Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._/3/2014 (f.158), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la organizarea unei proceduri competitive de acordare a drepturilor de difuzare în cadrul reglementat de Angajamentul asumat în anul 2011 în fața Consiliului Concurenței.
Având în vedere motivarea cererii de chemare în judecată, tribunalul a analizat împreună condițiile aparenței dreptului și neprejudecării fondului, față de strânsa legătură dintre aceste două condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, și a constatat că acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, potrivit Angajamentului asumat de pârâta L. Profesionistă de Fotbal, prezentat Consiliului Concurenței (f.38-41) și acceptat de acesta prin Decizia nr.13/19.04.2011, pârâta și-a asumat obligația de a vinde prin licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I exclusiv pentru sezoanele 2011-2014.
Prin urmare, argumentul reclamantei cu privire la încălcarea acestui angajament nu a putut fi reținut întrucât fiecare dintre cele trei capete de cerere cu care aceasta a înțeles să investească instanța vizează sezoanele ulteriore, respectiv 2014-2019.
Analizând mai departe susținerile reclamantei în ceea ce privește pretinsul comportament anticoncurențial al pârâtei, tribunalul a reținut că practica cluburilor de fotbal a vânzării centralizate a drepturilor de difuzare a făcut obiectul unei investigații al Consiliului Concurenței în anul 2011. În acest sens, s-a reținut că asociațiile cluburilor sportive de fotbal, între care și pârâta L. Profesionistă de Fotbal reprezintă asociații de întreprinderi în sensul art.5 alin.1 din Legea concurenței.
Vânzarea colectivă a drepturilor comerciale asupra meciurilor de fotbal din cadrul competițiilor care se desfășoară cu regularitate în fiecare an a început în anul 1997, continuând până în prezent. Printr-o astfel de vânzare centralizată se poate ajunge la închiderea pieței pentru furnizorii de servicii media și, în cele din urmă, poate conduce la limitarea ariei de acoperire a transmiterii meciurilor de fotbal în detrimentul consumatorilor. De asemenea, prin vânzarea colectivă a drepturilor comerciale se împiedică concurența prin preț dintre cluburi. Consiliul Concurenței a mai reținut că practica investigată, de vânzare în comun a drepturilor comerciale ale meciurilor poate afecta comerțul între statele membre ale Uniunii Europene și poate intra astfel sub incidența art.101 din Tratat.
Investigația consiliului nu a mers mai departe întrucât, potrivit procedurii prevăzute de art.26 din Legea concurenței, acesta a acceptat angajamentele propuse de FRF și pârâta LPF. S-a apreciat că angajamentele îmbunătățesc mediul anticoncurențial și prin aceea că drepturile sunt vândute printr-o procedură de licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie.
Prin urmare, organizarea unei astfel de proceduri de licitație a fost apreciată de către consiliu drept o garanție a respectării mediului anticoncurențial. Pârâta nu este obligată la organizarea unei astfel de licitații în baza unei dispoziții exprese a legii.
Absența unei astfel de proceduri ar putea conduce însă la o nouă investigație cu privire la respectarea dispozițiilor art.5-7 din Legea concurenței.
Aplicarea mecanismelor practicilor anticoncurențiale presupune verificarea condițiilor menționate în articolele precitate.
Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că pe calea specială a ordonanței președințiale nu se poate analiza îndeplinirea condițiilor unor astfel de practici, așa cum solicită reclamanta, fără a se prejudeca fondul, aspect inadmisibil în această procedură.
A face aplicarea art.5-7 din Legea concurenței și a corespondențelor acestora din TFUE ar duce la schimbarea raporturilor juridice stabilite de părți prin contractul a cărui prelungire se solicită, în asemenea mod încât ar face de prisos analizarea fondului pretențiilor reclamantei ce fac obiectul dosarului nr._/3/2014.
În alte cuvinte, în cadrul procedurii sumare a ordonanței președințiale, instanța nu poate aduce atingere puterii obligatorii a contractului prin prelungirea efectelor pe care părțile i le-au recunoscut, în virtutea principiului libertății contractuale, astfel cum se solicită prin cererea principală și primul capăt subsidiar.
Cât privește, cel de-al doilea subsidiar, obligarea la organizarea unei proceduri de licitație care ar bloca efectele contractului încheiat de pârâtă cu o altă societate pentru drepturile de difuzare, tribunal a apreciat că aparența dreptului este departe de a fi în favoarea reclamatei întrucât raporturile contractuale între pârâtă și o altă societate se desfășoară în baza unui contrat care se bucură de aparența de validitate și legalitate.
Tot în legătură cu aparența dreptului, tribunalul a constatat că acesta nu este în favoarea reclamantei și sub un alt aspect. Se solicită prelungirea efectelor contractului sau, în subsidiar, obligarea pârâtei să acorde provizoriu dreptul de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri din cadrul Ligii I de fotbal. Această cerință este în deplină contradicție cu unul dintre principiile expuse în angajamentul asumat de pârâtă, acela al interzicerii reînnoirii automate a contractului (paragrafele 30,31 din Decizia 13/2011).
Prin urmare și din acest punct de vedere aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei.
De asemenea, tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății nu este îndeplinită nici condiția urgenței.
Astfel, cu privire la faptul că pierderea financiară a reclamantei ar fi evidentă odată cu deschiderea calendarului competițional al Ligii I de fotbal din România la data de 25.07.2014 și imposibilitatea acesteia de a difuza meciurile, tribunalul a reținut acest aspect ca nedovedit, din moment ce reclamanta nu este singurul operator de pe piață care ar putea câștiga drepturile de difuzare prin organizare unei licitații de natura aceleia ce face obiectul prezentei cauze.
Mai mult, și în cazul în care în care reclamanta ar suferi o pagubă, aceasta nu ar fi ireparabilă, existând posibilitatea solicitării de daune dacă se constată caracterul anticoncurențial al comportamentului pârâtei pe piața relevantă, prin încheierea unui contract de cesiune cu un partener străin.
În consecință, tribunalul a constatat că reclamanta nu a dovedit urgența printr-o pagubă iminentă și ireparabilă. Neadministrarea unui prejudiciu concludent, care să dovedească urgența promovării acțiunii, nu justifică luarea măsurilor solicitate pe calea ordonanței președințiale.
Tribunalul a mai reținut că în speță este îndeplinită condiția caracterului provizoriu al măsurilor solicitate, numai în ceea ce privește teza a II-a a solicitărilor reclamantei, respectiv dispunerea măsurilor până la soluționarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului București – Secția a VI-a.
Termenul provizoriu se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. De asemenea, acest termen se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.
Or, data soluționării dosarului de fond este în măsură să limiteze în timp durata măsurilor ce se solicită a fi luate.
Cât privește teza I, respectiv dispunerea măsurilor „până la organizarea de către pârâtă a unei proceduri competitive, provizorii sau definitive”, tribunalul a constatat că aceasta nu poate întruni cerințele caracterului provizoriu întrucât atât data cât și organizarea unei astfel de proceduri sunt incerte.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel reclamanta R. & R. SA, în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. P. DE FOTBAL, solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință schimbarea în tot a sentinței apelată în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac.
În motivare se arată că, în ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, raționamentul primei instanțe este pe de-o parte contradictoriu, iar pe de altă parte cu totul eronat.
Astfel, pe de o parte, prima instanță a constatat că părțile în cauză se supun regulilor de concurență reglementate prin Legea nr. 21/1996 și că, pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale se pot dispune măsuri provizorii în temeiul drepturilor prevăzute de art. 101 și 102 din TFUE a căror reglementare echivalentă în dreptul intern se regăsește la art. 5 și 6 din Legea concurenței.
Pe de alta parte însă, aceeași instanță a conchis că, pe calea acestei proceduri speciale nu se poate analiza, nici măcar „prima facie”, îndeplinirea condițiilor unor practici anticoncurențiale, constatând că pârâta nu este obligată la organizarea unei astfel de licitații pe baza unei dispoziții exprese a legii, iar repetarea procedurii anticoncurențiale ar putea conduce la o nouă investigație, care să verifice modul în care au fost respectate dispozițiile art. 5-7 din Legea concurenței.
Prima instanță a ignorat că, în primul rând, cererea de ordonanță președințială se fundamentează pe existența unei răspunderi civile delictuale săvârșită de către pârâtă, răspundere care decurge din încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 21/1996, răspundere care stă și la baza cererii de fond.
În consecință, faptul ilicit care stă la baza unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, poate fi cercetat, în modalitatea procedurală specială a ordonanței președințiale de către judecătorul investit cu o astfel de cerere, fără a se pune problema prejudecării fondului.
În mod greșit prima instanță pornește de la prezumția că practica anticoncurențială prezentă a pârâtei poate conduce cel mult, la o nouă investigație, până la finalizarea căreia prezumția de respectare a legii nu poate fi răsturnată.
Or, față de inexistența unei „competente speciale” a autorităților administrative, singurele care să constate săvârșirea unor fapte anticoncurențiale, precum și de obligația judecătorului de a se pronunța asupra cererii cu care a fost investit, nu poate fi acceptat raționamentul necesitații existenței unei investigații pentru a se constata practica, ci, dimpotrivă, judecătorul trebuie să o facă el însuși, pe cale de acțiune de fond, și, prin „pipăirea fondului”, pe calea ordonanței președințiale.
Sub acest aspect, practica la nivel comunitar este unanimă în a accepta că în cazul încălcării art. 101 și 102 din TFUE, respectiv a echivalentelor acestora din dreptul intern art. 5 și art. 6 din Legea concurenței, instanțele naționale sunt competente și sunt chiar obligate să dispună, la cerere, măsuri provizorii pentru a înlătura efectele încălcării acestor dispoziții legale.
CEJ a statuat că efectivitatea dreptului comunitar ar fi afectată în cazul în care o reglementare națională împiedică o instanță națională să dispună remedii provizorii într-un litigiu guvernat de dreptul comunitar, așa cum este și cazul cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale în sarcina LPF.
În pofida trimiterilor la aceste prevederi și decizii fundamentate pe dreptul comunitar, instanța de fond s-a mulțumit să constate că aplicarea de măsuri provizorii trebuie să ia în considerare condițiile de admisibilitate ale unei ordonanțe președințiale, așa cum sunt acestea prevăzute de art. 996 din Codul de procedură civilă, găsindu-le neîndeplinite
O astfel de susținere este cu totul incorecta, întrucât, dincolo de faptul că, în speță, condițiile legii naționale erau pe deplin întrunite, în aplicarea coerentă a art. 4 Cod procedură civilă, condițiile specifice pentru luarea unor măsuri pe calea unei ordonanțe președințiale trebuie interpretate prin prisma jurisprudenței obligatorii a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În această materie specială, judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene au creat și au impus în realitatea juridică un principiu pe cât de simplu, pe atât de puternic și care este obligatoriu pentru judecătorul național: principiul efectivității, care obligă și permite în același timp instanței investite cu soluționarea cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale, să folosească mecanismele procedurale specifice dreptului românesc în sensul în care o astfel de decizie poate fi emisă și este accesibilă judecătorului, și nu în sensul în care judecătorul poate invoca dificultatea analizei pentru a refuza să emită o decizie.
În raport de aceste considerente, deși prima instanță nu era ținută să analizeze în profunzime caracterul acțiunilor întreprinse de LPF pentru gestionarea drepturilor de difuzare ale meciurilor din cadrul Ligii I, era obligată să analizeze prima facie dacă modalitatea de gestionare a drepturilor de difuzare a meciurilor respective respectă imperativele de concurență.
Instanța de judecată investită cu o solicitare de emitere a unei cereri de ordonanță președințială nu trebuie să stabilească cu certitudine dacă o faptă anti-concurențială există sau nu, ci doar dacă există un grad suficient de ridicat de probabilitate în acest sens (Decizia Tribunalului de Primă Instanță în cauza La Cinq SA v. Commission T-44/90, 1992, ECR 11-1, paragraful. 28).
Analiza prima facie a comportamentului anticoncurențial al LPF se poate face în mod facil prin raportare la cadrul stabilit prin Decizia nr.13/2011 a Consiliului Concurenței. Dacă mecanismul instituit de LPF în 2014 este același cu cel aprobat în 2014, există aparența încadrării acestei asociații în cadrul legal al normelor de concurență. Dacă mecanismul este cu totul diferit, în mod simetric, există aparența revenirii la practica anticoncurențială oprită în 2011 și la neaplicarea condițiilor de exceptare. Această concluzie ar fi cu atât mai justificată cu cât în 2014 LPF nu a respectat niciuna din condițiile la care s-a angajat de altfel voluntar în 2011 și nici măcar nu a încercat să obțină o confirmare din partea Consiliului Concurenței a legalității acțiunilor sale.
Intimata - pârâtă, în calitate de titular exclusiv al drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din L. I de fotbal din România, are obligația de a organiza proceduri competitive, transparente și nediscriminatorii, pentru valorificarea acestor drepturi, astfel încât aceasta să nu intre sub incidența dispozițiilor art. 5, alin. 1 din Legea nr. 21/1996/ art. 101, alin. 1 TFUE, mai precis să fie exceptate de la interdicția acordurilor anticoncurențiale în baza art. 5, alin. 2 din aceeași lege/art. 101, alin. 3 TFUE.
Desigur, o astfel de obligație nu decurge direct din lege, astfel cum a observat instanța de fond, dar instanța de fond a omis să ia în considerare faptul că Legea concurentei și TFUE interzic expres ca membrii LPF să vândă în mod colectiv drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal la care participa fiecare membru.
Contrar interdicției legale din art. 5, alin. 1 din Legea concurentei/art.101, alin. 1 TFUE, LPF a anunțat la data de 4 martie 2014, printr-un comunicat de presă preluat de agenția Agerpres încheierea unui „acord de parteneriat cu privire la difuzarea meciurilor de fotbal din L. I, pentru următoarele cinci (5) sezoane competiționale (2014-2019)”, cu o intreprindere înregistrată în Uniunea Europeană, fără a fi puse la dispoziție și alte informații legate de acest acord.
Organizarea unei proceduri de licitație era absolut obligatorie, indiferent de natura juridică a acordului încheiat de LPF cu partenerul din Malta, după cum rezultă și din faptul că în anul 2009, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație în acest domeniu, care a fost închisă prin Decizia nr. 13/19.04.2011, de acceptare a angajamentelor propuse de către LPF și Federația Română de Fotbal pentru o perioadă de 3 ani, respectiv pentru sezoanele competiționale 2011-2014.
Decizia nr. 13/2011 fixează de fapt cadrul (desigur, nu exclusiv, dar optim, propus chiar de LPF) în care încălcarea interdicției înțelegerilor anticoncurențiale ar produce efecte pro-concurențiale, pe baza câtorva elemente esențiale: să existe o procedură de licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie, să nu existe un singur cumpărător, cesiunea să se facă pe o durată cât mai redusă (maximum 3 ani) și să nu existe clauze de reînnoire automată a contractului.
Rezultă de aici că, după expirarea contractului pentru cele 3 sezoane competiționale, LPF și cluburile trebuiau să realizeze vânzarea/cesiunea drepturilor de difuzare tot printr-o procedură deschisă, transparentă și nediscriminatorie, cu respectarea principiilor enunțate. Dacă ar fi vrut să modifice acest cadru, ar fi trebuit să se adrese anterior Consiliului Concurenței.
Prin urmare, obligațiile asumate de către LPF și devenite imperative prin Decizia nr. 13/2011 a Consiliului Concurentei sunt în vigoare în prezent și trebuie aplicate, mutatis mutandis, oricând în viitor, în condițiile în care cluburile membre ale LPF mențin sistemul de exploatare centralizata a drepturilor patrimoniale asupra meciurilor din L. I.
În consecință, prima instanță investită cu soluționarea cererii de ordonanță președințială nu era chemată să stabilească, cu certitudine, dacă, prin comportamentul său LPF a comis o faptă anticoncurențială, având la dispoziție absolut toate elementele pentru a concluziona că nu se afla în situația în care să prejudece fondul, ci în ipoteza tipică pentru o ordonanță președințială, când trebuie să dispună măsuri urgente, pe baza analizei preliminare a situației de fapt, pe baza unor indicii evidente privind revenirea LPF la săvârșirea unei fapte anti-concurențiale.
Cu privire la aparența dreptului, se arată că prima instanța trebuia să pornească, așa cum a fost investită, de la reala situație de fapt ce constă în neorganizarea de către pârâta LPF a unei proceduri competitive, cu consecința vătămării drepturilor radiodifuzorilor și a pieței. În mod greșit prima instanță s-a bazat fie pe simple supoziții, fie pe informații care nu rezultau din cererea de chemare în judecată și din probele administrate în dovedirea acesteia, pentru a ajunge la concluzii neavenite, cu privire la validitatea și legalitatea contractului încheiat între LPF și partenerul din Malta.
Oricum, contrar celor reținute de prima instanță cererea de ordonanță președințială nu a fost și nu este îndreptata împotriva unui contract despre a cărui existență s-a aflat doar din presă, ci are în vedere revenirea la principii concurențiale, prin acordarea unor drepturi de difuzare similare și reclamantei R.&R., în calitatea sa de radiodifuzor (posturile TV Digi Sport).
În ceea ce privește solicitarea de prelungire a efectelor Contractului încheiat în 2011 între LPF și R.&R., sau în subsidiar obligarea intimatei - pârâte să acorde dreptul de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri din cadrul Ligii I de fotbal, contrar celor reținute de prima instanță, nu este în contradicție cu principiul interzicerii reînnoirii automate a contractului. Prevederea din angajamente are în vedere ca reînnoirea automată să nu se facă prin acordul de voința al părților și fără o justificare care să corespundă normelor de concurență - beneficii pentru consumatori sau concurență pe anumite piețe.
O intervenție, sub forma menținerii contractului, decisă de instanța judecătorească - pentru o perioada foarte limitată, nu poate fi încadrată în noțiunea de „prelungire automată”. Similar acestei situații, instanța judecătorească poate decide prelungirea unui drept de a utiliza un imobil, chiar dacă în contractul de închiriere ar exista o clauză de interzicere a reînnoirii automate, fără ca în acest fel să fie contrazis acordul de voința al părților.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea, cu caracter provizoriu, a dreptului de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri din cadrul Ligii I, această solicitare este menită să protejeze tocmai principiile asumate prin angajamentele propuse, respectiv principiul „no single buyer”. Or, este evident că prin modalitatea în care LPF a înțeles să valorifice drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din L. I, respectiv atribuirea drepturilor de cesiune/vânzare către un singur operator economic se încalcă acest principiu.
Acordarea, în paralel, a dreptului de difuzare și pentru R.&R. este în măsură să asigure respectarea acestei reguli. În plus, ar fi în beneficiul consumatorilor, care ar putea urmări meciurile din L. I în orice rețea de cablu și la prețuri mai mici.
R.&R. a introdus cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale în calitatea sa de radiodifuzor de servicii de programe audiovizuale, care deține licențe pentru posturile de televiziune Digi Sport (1,2, și 3), precum și pentru posturile Digi Film, Digi 24, Digi 24 B., Digi 24 Constanta, Digi 24 C., Digi 24 Cluj, Digi 24 lasi, Digi 24 Oradea, Digi 24 Timișoara, Digi Animal, Digi World, Digi Life, Digi animal World, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond.
În considerarea calității de furnizor al serviciilor mai sus menționate, R.&R. este un achizitor interesat să participe la o procedură nediscriminatorie, transparentă și competitivă de atribuire a drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din L. I, cu privire la care R.&R. are așteptarea legitimă că LPF va trebui să o desfășoare în mod legal în vederea atribuirii acestora în ceea ce privește următoarele sezoane fotbalistice competiționale.
Ceea ce R.&R. urmărește este să aibă șansa de a participa la o procedură corectă, deschisă, transparentă și competitivă în urma căreia să își adjudece dreptul de a difuza pe posturile sale de televiziune cu profil sportiv meciuri de fotbal din cadrul Ligii I, alături de celelalte competiții transmise prin intermediul acestor posturi, iar cu titlul provizoriu, până la organizarea unei astfel de proceduri, să-i fie acordat dreptul de difuzare cu privire la un număr de 7 meciuri de fotbal din cadrul Ligii I.
În calitatea sa de radiodifuzor, R.&R. nu are nicio alternativă la meciurile din L. I, chiar dacă în calitate de retransmițător de programe TV poate, teoretic, să preia posturile TV care dețin deja drepturi de difuzare. R.&R. nu a făcut însă acest lucru datorită atât dubiilor majore și justificate care privesc legalitatea drepturilor deținute de Look TV și Look Plus, prin prisma celor deja menționate, cât și a prețurilor foarte mari solicitate de aceste posturi, care s-ar transfera în buzunarele consumatorilor/abonaților R.&R..
În cazul posturilor TV cu profil sportiv, programele difuzate sunt realizate exclusiv de către alte persoane sau în parteneriat cu acestea - organizatorii diverselor evenimente și competiții sportive. Posturile cu profil sportiv nu pot crea propriile competiții sportive și de aceea este esențial pentru chiar existența lor pe piață să aibă șansa de a difuza competițiile, mai ales cele de mare interes, pe baza unor proceduri de selecție care să ia în considerare avantajele fiecărui post TV - capacitate tehnică, notorietate și prețul oferit de fiecare radiodifuzor.
În concluzie, caracterul discriminatoriu al comportamentului intimatei - pârâte prin care se încalcă principii fundamentale ale legii concurenței, cât și ale drepturilor consumatorilor, probează îndeplinirea condiției aparenței dreptului în favoarea R.&R..
În ceea ce privește îndeplinirea condiției urgenței, apelanta arată că în lipsa organizării unei proceduri competitive, transparente și nediscriminatorii de atribuire a drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din L. I, la care este interesată să participe, alături de alți operatori, este evident că i se creează un prejudiciu iminent care nu s-ar putea repara în eventualitatea admiterii acțiunii de fond formulată.
Nicio dobândire legală de drepturi de difuzare a meciurilor din cadrul Ligii I nu se poate face în absența unei licitații deschise și transparente organizate de către LPF.
În speța de față, la data de 25.07.2014 urmează a se deschide calendarul competițional al Ligii I de fotbal din România, conform comunicatului dat de LPF în mass media, dată la care vor avea loc și primele meciuri ce vor fi televizate și difuzate publicului.
Evenimentele, respectiv meciurile, sunt unice, și sunt televizate și difuzate în timp real, astfel încât fiecare astfel de eveniment consumat nu mai prezintă interes pentru difuzare ulterioară și constituie o pierdere financiară din punctul de vedere al unui operator de televiziune sau difuzor de astfel de programe sportive, care ar fi putut achiziționa drepturile de difuzare al respectivelor meciuri.
Un operator de televiziune sau difuzor de programe sportive, care ar fi avut posibilitatea achiziționării drepturilor de difuzare al respectivelor meciuri, este păgubit cu fiecare etapă a competiției de fotbal L. I ce are loc săptămânal și la care respectivul operator nu a avut dreptul de difuzare a meciurilor jucate în etapa respectivă.
Desigur, există posibilitatea ca R.&R. să nu câștige drepturi de difuzare în cadrul licitației, dar acest lucru ar fi rezultatul unui mecanism concurențial și nu al deciziei unilaterale a unei asociații de întreprinderi concurente. Cerința licitației este impusă de imperativele de concurență, astfel încât nici R.&R. și nici instanța de judecată, în cadrul analizei acestei cereri, nu pot nega caracterul util și necesar al licitației.
În aprecierea condiției urgenței, trebuie luat în considerare și faptul că, începând cu momentul promovării deosebit de intense derulată de UPC, singurul operator important din piață care a preluat până în prezent în grila sa de programe posturile de televiziune prin care se vor difuza meciurile de fotbal din L. I, asigurând retransmiterea acestor competiții, cotele de audiență ale programelor R.&R., create în considerarea difuzării meciurilor Ligii I, scad semnificativ, fiind iminenta o pierdere a numărului de abonați care se datorează împrejurării că apelanta nu mai deține drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din L. I, ceea ce înseamnă cauzarea unor pagube financiare în patrimoniul apelantei.
În contextul investițiilor făcute pentru a asigura difuzarea meciurilor din L. I pe propriile canale la standardele impuse de UEFA, prejudiciul suferit de R.&R. este evident, apelanta nefiind în măsură să își amortizeze investițiile realizate.
Nu poate fi primit nici raționamentul primei instanțe referitor la posibilitatea promovării unei acțiuni în daune în măsura în care se va constata caracterul anticoncurențial al comportamentului LPF, deoarece criteriul posibilității recuperării daunelor suferite se angajează prin raportarea la posibilitatea efectivă de recuperare a prejudiciului, nu la posibilitatea sa teoretică. În plus, măsurile dispuse pe cale de ordonanță președințială au caracter de conservare a situației patrimoniale a reclamantului, față de care faptul că legea îi acordă dreptul de a cere despăgubiri nu reprezintă nicio consolare.
În ceea ce privește șansele de recuperare efectivă a prejudiciului suferit prin promovarea unei acțiuni în daune în contra LPF, acestea sunt foarte mici în raport de împrejurarea că un număr însemnat de cluburi de dimensiuni mari care fac parte din LPF, se află în procedura de insolvență, iar situația financiară a celorlalte cluburi este, în mod notoriu, proastă (conform presei sportive) iar insolvențele și falimentele sunt o realitate frecventă în domeniul cluburilor de fotbal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 4, art. 999 alin. 1 și art. 471 alin.1 Cod procedură civilă, precum și celelalte dispoziții evocate în cuprinsul cererii de apel.
Prin întâmpinarea formulată de intimata L. Profesionistă de Fotbal se solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Prin precizarea formulată la data de 8.10.2014 apelanta a arătat că renunță la solicitarea din cadrul motivelor de apel în sensul modificării sentinței apelate sub aspectul admiterii primelor două capete de cerere, și să se ia act de faptul că își menține apelul formulat împotriva sentinței apelate sub aspectul modificării acesteia în sensul admiterii capătului trei al cererii de ordonanță președințială și pe cale de consecință obligarea LPF, ca măsură provizorie, să organizeze imediat o procedură competitivă, pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, pentru sezonul competițional 2014-2015, până la soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea LPF la organizarea unei proceduri competitive pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România.
Analizând sentința atacată, în limitele cererii de apel astfel cum a fost precizată, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere precizările făcute de către apelantă prin cererea din 8.10.2014, Curtea urmează a analiza criticile formulate, exclusiv din perspectiva soluției pronunțate de prima instanță cu privire la capătul de cerere privind obligarea LPF, ca măsură provizorie, să organizeze imediat o procedură competitivă, pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, pentru sezonul competițional 2014-2015, până la soluționarea pe fond a acțiunii având același obiect, respectiv obligarea LPF la organizarea unei proceduri competitive pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România.
Sub aspectul criticii privind contradictorialitatea, Curtea reține că este adevărat că prima instanță a constatat, pe de-o parte, că pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale se pot dispune măsuri provizorii în temeiul drepturilor prevăzute de art.101 și 102 TFUE a căror reglementare echivalentă în dreptul intern se regăsește la art.5 și 6 din Legea concurenței, însă în același timp a reținut și că aplicabilitatea acestor texte nu exclude analiza condițiilor limitativ și cumulativ prevăzute la art.996 Cod Procedură Civilă. Câtă vreme instanța a respins acțiunea apelantei reclamantă constatând că în concret, în speță nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.996 Cod Procedură Civilă pentru a se dispune măsura solicitată de reclamanta apelantă, nu se poate susține că raționamentul instanței este contradictoriu.
Sub aspectul condițiilor prevăzute de art.996 Cod Procedură Civilă, referitor la aparența dreptului și neprejudecarea fondului, prima instanță a constatat în mod corect că în cauză nu se poate reține încălcarea angajamentului asumat de către pârâta intimată privind obligația de a vinde prin licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal din cadrul Ligii I, o astfel de obligație nefiind prevăzută în mod expres de lege, iar angajamentul asumat de pârâtă în acest sens, potrivit Deciziei nr.13/19.04.2011 a Consiliului Concurenței, viza exclusiv sezoanele 2011-2014, și nu sezoanele ulterioare.
Decizia nr.13 a Consiliului Concurenței nu constată săvârșirea vreunei fapte anticoncurențiale în sarcina pârâtei, iar sub aspectul angajamentului asumat de pârâtă decizia este lipsită de relevanță, pentru că așa cum s-a arătat deja, acesta vizează altă perioadă decât cea în discuție. În aceste condiții, ar fi revenit instanței investite cu soluționarea cererii de emitere a ordonanței președințiale sarcina de a analiza pretinsul comportament anticoncurențial al pârâtei, ceea ce ar fi dus însă la încălcarea condiției de neprejudecare a fondului.
Instanța de fond nu a apreciat că nu ar fi competentă să analizeze îndeplinirea condițiilor existenței unor practici neconcurențiale ci doar că o astfel de analiză nu poate fi făcută pe calea ordonanței președințiale. Față de această împrejurare, nici Curtea nu va analiza susținerile apelantei referitoare la pretinsul comportament anticoncurențial al intimatei pârâte.
Nu va fi reținută nici susținerea apelantei potrivit căreia analiza „prima facie” a pretinsului comportament anticoncurențial al pârâtei intimate s-ar fi putut face în mod facil prin raportare la cadrul stabilit prin Decizia nr.13/2011 a Consiliului Concurenței, având în vedere că prin această decizie nu a fost constatată nicio faptă anticoncurențială, investigația declanșată în acest sens fiind închisă, față de angajamentele asumate de pârâta intimată în vederea remedierii mediului concurențial „posibil a fi afectat” ca urmare a modului în care sunt vândute drepturile comerciale asupra meciurilor de fotbal.
De asemenea, cu privire la caracterul provizoriu al măsurii ce se solicită a fi luată pe calea ordonanței președințiale, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, termenul provizoriu se referă nu numai la durata limitată temporar a acestor măsuri, ci și la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
În raport cu măsura concretă ce se solicită a fi dispusă, respectiv obligarea pârâtei intimate să organizeze o procedură competitivă pentru vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din L. I de fotbal din România, pentru sezonul competițional 2014-2015, cu titlu provizoriu, respectiv până la soluționarea pe fond a acțiunii având același obiect, Curtea apreciază că în cauză nu este îndeplinită nici condiția caracterului provizoriu.
Astfel, organizarea unei proceduri competitive, de tipul unei licitații deschise, transparente și nediscriminatorie, nu ar putea fi dispusă cu titlu provizoriu, respectiv până la soluționarea dosarului de fond având același obiect, deoarece desfășurarea efectivă a unei astfel de proceduri implică și posibila participare a unor terți față de proces, față de care nu s-ar putea justifica nici caracterul provizoriu și nici nu ar mai fi posibilă restabilirea situației de fapt potrivit dispozițiilor art.996 alin.5 Cod Procedură Civilă.
Având în vedere că neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile impuse cumulativ de art.996 Cod Procedură Civilă duce la respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale, constatând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, în temeiul art.480 Cod Procedură Civilă, urmează să respingă apelul formulat de reclamanta . ca nefondat.
Totodată în temeiul art.453 Cod Procedură Civilă, respingând apelul, instanța va obliga apelata . la plata către intimata L. PROFESIONISTĂ DE FOTBAL a sumei de 22.008,51 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezilor de la filele 284, 286 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 3460 din data de 04.07.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata L. PROFESIONISTĂ DE FOTBAL ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 22.008,51 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. G. V. D.
GREFIER
M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Opoziţie. Decizia nr. 720/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
