Pretenţii. Decizia nr. 1153/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1153/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 25719/301/2011
Dosar nr._ (Număr intern 559/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1153/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
************
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta . împotriva Deciziei civile nr.151/12.07.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimatul reclamant apelant P. B. V. și intimata pârâtă B. V..
Cauza a fost solicitată pe lista dosarelor amânate fără discuții, conform art.126 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin consilier juridic L. Ș. P., care depune împuternicire la dosar și intimatul reclamant apelant prin avocat A. B., care depune împuternicire avocațială colectivă, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării căii de atac conform rezoluției instanței și faptul că s-a depus întâmpinare în două exemplare, formulată de intimatul reclamant.
Reprezentantul recurentei depune dovada achitării taxelor judiciare în cuantumul stabilit de instanță, respectiv taxa judiciară de timbru în sumă de 1.832 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 5 lei, ce sunt anulate de Curte. Precizează că a solicitat cauza la amânare pentru comunicarea întâmpinării și acordarea unui termen pentru luare la cunoștință.
Curtea comunică exemplarul doi al întâmpinării și acordă cuvântul pe aspectul dacă există și alte motive de amânare.
Părțile prezente prin reprezentanți susțin că nu au alte motive de amânare, iar reprezentantul recurentei susține că nu mai susține cererea de amânare și solicită lăsarea cauzei la ordine.
Având cuvântul pe acest aspect, apărătorul intimatului reclamant își exprimă acordul de lăsare a cauzei la ordine.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare la ordinea listei de recursuri.
La a doua strigare, au răspuns recurenta prin consilier juridic L. Ș. P., cu împuternicire depusă la dosar la prima strigare a cauzei și intimatul reclamant apelant prin avocați A. L. Caraiola și A. B., cu împuternicire avocațială colectivă depusă tot la prima strigare, lipsind intimata pârâtă.
La interpelarea instanței, reprezentantul recurente precizează că a luat cunoștință de întâmpinare.
Curtea constată că prin întâmpinare s-au invocat două excepții, respectiv nemotivarea recursului și inadmisibilitatea acestuia și acordă cuvântul pe alte aspecte probatorii sau incidentale anterioare discutării excepțiilor invocate prin întâmpinare.
Apărătorii părților susțin că nu au alte cereri.
Față de aceste aspecte, constatând că nu mai sunt solicitări, Curtea va acorda cuvântul pe excepțiile invocate și, în subsidiar, pe fondul cauzei.
Intimatul reclamant apelant, prin avocat A. L. Caraiola, solicită anularea recursului ca nemotivat conform art.302 ind.1 alin.1 pct.”c” Cod procedură civilă întrucât recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În subsidiar, apreciază că recursul este inadmisibil întemeiată fiind această opinie pe două argumente, respectiv se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în apel prin reinterpretarea probelor, deși instanța de recurs poate cerceta cauza numai sub aspectul legalității conform art.304 Cod procedură civilă. Al doilea motiv derivă din jurisprudența constantă a acestei Curți care prevede în mod expres că nu sunt admisibile în cadrul unui recurs promovat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel motive care țin de reaprecierea probelor. De aceea apreciază că, în subsidiar, se impune admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca inadmisibil.
Recurenta pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției nulității ca neîntemeiată așa cum a exprimat punctual în expunerea motivelor de recurs există motivele de nelegalitate ale deciziei atacate. În primul rând, instanța de apel a reținut în calitatea lor de asiguratori ar fi putut ca, în cadrul procesului în care s-a soluționat plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, să se folosească de probe pentru a dovedi situația de fapt, dar aceasta nu a fost posibil deoarece intimata pârâtă B. V. în baza principiului disponibilității a renunțat la judecata acelei plângeri. Un alt motiv de nelegalitate este acela că instanța s-a prevalat exclusiv de existența acestui proces-verbal de contravenție și a stabilit că asigurătorul trebuie să răspundă.
La interpelarea Curții, precizează că aceste motive se referă la o interpretare greșită a legii, este o interpretare greșită a probelor și instanța se folosește doar de forța juridică probatorie a acestui proces-verbal, privându-i de posibilitatea de a se apăra, de a prezenta probe în dovedirea situației de fapt contrare. Prin Decizia Curții Constituționale nr.850/28.11.2006 s-a statuat că o societate de asigurare nu are dreptul să conteste procesul-verbal de contravenție dar că poate să se folosească de orice mijloace de probe pentru a se apăra împotriva consemnărilor poliției. Pe aspectul inadmisibilității, solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată și reiterează criticile aduse instanței de apel.
Pe fondul recursului, consilierul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului P. B. V. privind plata despăgubirilor și a penalităților, precum și a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată pe fond. Precizează că solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxele judiciare.
Intimatul reclamant apelant P. B. V., prin avocat A. L. Caraiola, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii dată în apel, apreciind că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art.31 din Ordonanța de Guvern nr.2/2001 și a Legii nr.136/1995, potrivit cărora nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia procesului-verbal contravențional. Împotriva acestui proces-verbal există o cale procedurală specială prevăzută de Ordonanța de Guvern 2/2001, așa cum a stabilit și decizia Curții Constituționale menționată de recurentă, persoanele care pot ataca acest înscris sunt persoanele interesate care pot depune orice probe în combaterea prezumției de legalitate de care se bucură acest proces-verbal, dispozițiile ordonanței însă protejează partea vătămată. Mai arată și faptul că în cauză a fost efectuată o expertiză, la dosar existând un raport de expertiză de care instanța a ținut cont și a reținut că acest raport de expertiză stabilește cauzele producerii accidentului care este clară, respectiv vina asiguratului care rezultă și din conținutul procesului-verbal de constatare și de contravenție. Deci toate probele administrate converg în aceeași direcție în sensul că există o vinovăție a asiguratului în producerea accidentului și, pe cale de consecință, asigurătorul este obligat să plătească daunele care se cuvin persoanei vătămate. Mai mult decât atât, persoana vătămată nu a contestat niciodată vinovăția sa în producerea accidentului, a existat o plângere contravențională dar aceasta nu a vizat legalitatea sancțiunii aplicate ci la obligația de a se prezenta a doua zi la Poliție și s-a luat o măsură administrativă. De asemenea, instanța de apel a reținut corect că asigurătorul nu a adus nici o probă, alta decât raportul de expertiză și procesul-verbal pentru a combate legalitatea acestuia. Față de critica adusă cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de apel a apreciat corect data începerii aplicării penalităților de întârziere. Deci, într-un al treilea subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și depune înscrisuri în acest sens la dosar.
Consilierul recurentei pârâte solicită cuvântul în replică, față de precizarea părții adverse că procesul-verbal se bucură de prezumția de autenticitate, legalitate și arată că, dacă s-a stabilit faptul că intimata B. a intrat în intersecție pe culoarea galbenă, cum putea să se ciocnească cu intimatul P.?. Între culoarea galbenă și verde este un interval de semaforizare de 9 secunde, astfel că intimatul P. nu putea să intre în intersecție decât pe culoarea roșie.
Apărătorul intimatului, în replică, consideră că în mod clar se încearcă o reinterpretare a probelor deși procesul-verbal este foarte clar și a fost susținut și de un raport de expertiză.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 1433/31.01.2013 pronunțata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti secția civila in dosarul nr._ a fost respinsa ca neintemeiata acțiunea formulată de reclamantul P. B. V. în contradictoriu cu pârâții C. A. SA și B. V.. De asemenea, a fost respinsa ca neîntemeiată cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
In motivare, instanța a reținut ca, conform susținerilor reclamantului, coroborate cu declarația dată de pârâtă în fața organelor Poliției Rutiere (f. 24) și întâmpinarea depusă în dosarul nr._/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 25.06.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr._ condus de pârâta B. V. și autovehiculul cu nr._, condus de reclamant.
În urma acestui eveniment rutier, ambii conducători auto s-au prezentat la DGPMB – BR, pârâta B. V. fiind sancționată contravențional.
Instanța a reținut că la data producerii evenimentului rutier, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu societatea pârâtă ., respectiv polița RCA ./17/G17/HR nr._/23.09.2009 cu valabilitate în perioada 17.10.2009 – 16.10.2010 (f. 44).
Ca urmare a accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, iar la cererea reclamantului, pârâta . a deschis dosarul de daună RA2962B10 în care a fost efectuată o expertiză tehnică extrajudiciară de către expertul H. M., dosarul fiind soluționat prin respingerea cererii de despăgubire motivat de neconcordanțele constatate pentru evaluarea corectă a avariilor, a împrejurărilor producerii accidentului și a dinamicii acestuia.
Instanța a reținut că reclamantul s-a prezentat la . SRL, care a calculat reparațiile, valoarea acestora, conform devizului (fila 78) și facturii nr._/09.06.2010 fiind de_,60 lei, sumă ce a fost achitată de reclamant potrivit chitanțelor aflate la filele162-166.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul judiciar Giovani Palalaie, s-a reținut că avariile prezentate și identificate la ambele autovehicule puteau fi produse ca urmare a accidentului din data de 25.06.2010. De asemenea, expertul a concluzionat că valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea autovehiculului reclamantului la starea anterioară producerii accidentului rutier, în conformitate cu documentele finale și fiscale de reparație emise de unitatea service, este de_,60 lei.
În drept, potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995 prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile legii, în limitele și la termenele convenite.
De asemenea, în conformitate cu art. 41 alin. 1 din aceeași lege în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Prin urmare, obligația de plată a pârâtei ., se naște numai în prezența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii săvârșită de asiguratul său, ceea ce presupune îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana acestuia.
Potrivit disp. art. 998 C.civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, să-l repare, iar potrivit art. 999, omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum si vinovăția autorului faptei ilicite.
Instanța a constatat că în speță aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, fapta ilicită care se impută în sarcina pârâtei B. V., potrivit susținerilor reclamantului, constă în nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, respectiv a interdicției de a traversa intersecția.
În declarația dată la data de 28.06.2010 de pârâta B. V. în fața agenților Poliției Rutiere, care are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, aceasta a arătat că a condus autoturismul_ pe . Sudului, iar la intersecția cu . fost acroșată în mers de către autovehiculul cu nr._ marca Mercedes, care avea viteză mare, forțând culoarea roșie a semaforului. A mai menționat pârâta, în această declarație, că a intrat în intersecție pe suloarea verde a semaforului.
La dosarul cauzei nu a fost depus procesul verbal încheiat de organele de poliție rutieră, deși împotriva acestuia s-a formulat plângere contravențională (dosar nr._/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 în care s-a luat act de renunțarea la judecată), iar reclamantul a fost citat în acea cauză la intervenient (f. 46-47). Cu toate acestea, din întâmpinarea de la fila 45, depusă în dosarul nr._/4/2010 de DGPMB – BR, precum și din încheierea din data de 11.01.2011 (f. 47), rezultă că pârâta B. V. a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului electric, conform art. 53 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Întrucât cele două vehicule, conform schiței de la fila 42 și avariilor constatate conform raportului de expertiză, circulau pe străzi perpendiculare, iar autovehiculul nr._ a fost lovit în lateral dreapta, în timp ce autovehiculul_ a prezentat avarii în special în partea din față, este imposibil ca semafoarele pentru cele două direcții perpendiculare să indice concomitent culoarea verde ori unul culoarea verde, iar celălalt culoarea galben. Totodată, atât din declarația pârâtei, cât și din avariile prezentate de autovehiculul cu nr._, rezultă că reclamantul a pătruns cu viteză mare în respectiva intersecție.
Astfel, în condițiile în care s-a reținut de către agenții Poliției Rutiere că pârâta B. V. a pătruns în intersecție la culoarea galbenă a semaforului, rezultă că pentru direcția perpendiculară, semaforul indica culoarea roșie, culoare pe care reclamantul nu a respectat-o, iar accidentul s-a produs din culpa exclusivă a acestuia.
Instanța a mai reținut că în prezenta cauză, față de susținerile din acțiune referitoare la o înțelegere cu pârâta, ulterioară accidentului, reclamantul nu a făcut nicio dovadă în ce privește vinovăția pârâtei B. V..
Întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei B. V., atât acțiunea principală formulată împotriva asigurătorului, cât și acțiunea subsidiară formulată împotriva pârâtei B. V., sunt neîntemeiate. De asemenea, cererile accesorii, referitoare la penalități și lipsa de folosință, în virtutea principiului accesorium sequitor principale nu pot avea o altă soartă juridică decât acțiunea principală și vor fi respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul.
In motivare, apelantul a aratat ca in cauza sunt întrunite conditiile pentru atragerea raspunderii civile delictuale. Astfel, vinovatia paratei B. V. a fost stabilita prin procesul verbal de contraventie, iar petenta B. V. a renunțat la judecata plangerii. D. in acel cadru procesual se putea discuta vinovatia intervenientei, nicidecum . pretentii pentru despagubiri intentata de persoana vatamata. Procesul verbal de contravenție a fost intocmit de organul constatator, singurul in măsura sa stabilească vinovăția.
Instanta si-a motivat solutia pe imprejuarea ca la dosar nu a fost depus procesul verbal, fara ca in prealabil sa îl fi cerut partilor. Instanta a facut o . supozitii referitoare la modul producerii accidentului in lipsa oricaror informatii furnizate de o exepertiza care sa fi fost administrata in cauza.
Obligatia de plata a C. își are izvorul in legea nr.136/1995 si normele obligatorii CSA. Atâta timp cat asigurarea era valabila la data produceri acidentului, asiguratorul de răspundere civila C. este obligat sa despăgubească persoana prejudiciata. Pretenția asiguratorului de a se stabili vinovăția . despăgubiri a persoanei păgubite este inadmisibila. In cauza nu s-a facut nici dovada ca persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau marirea prejudiciului. Asiguratorul a ales sa desfasoare investigatii privind modul de producere a accidentului cu încălcarea termenului de trei luni prevazut de art.36 alin.2 din Ordinul nr.5/2010 si fara a ii comunica pagubitului intentia de a desfasura asemenea investigatii. De aceea, persoana pagubita este îndreptățită sa solicite penalitățile prevazute de art.37 din Ordinul nr.5/2010.
In aparare, intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In motivare, intimata a aratat ca situația de fapt prezentata de apelant nu este corect redata, întrucât organele de politie nu s-au prezentat la fata locului imediat dupa producerea accidentului. Sustinerea apelantului conform careia intervenienta nu s-ar fi prezentat in termen de 24 de ore la organele de politie vine in contradicție evidenta cu afirmatia din cuprinsul cererii de chemare in judecata potrivit careia reclamantul s-a prezentat impreuna cu intervenienta la politie.
Vina in producerea accidentului nu ii aparține intervenientei, situatia de fapt descrisa in procesul verbal de contravenție atestând ca intervenienta a pătruns in intersecție pe culoarea galbena a semaforului, rezultând imposibilitatea ca semafoarele pentru cele doua direcții perpendiculare sa indice concomitent culoarea verde ori unul culoarea verde, iar celalalt culoarea galben.
Intervenienta nu a fost de acord cu mențiunile din procesul verbal, in cuprinsul declarației acesteia din data de 28.06.2010 data in fata organelor de politie aceasta arătând ca apelantul a pătruns in intersecție având viteza mare, cu nerespectarea culorii roșii a semaforului.
Renunțarea la plângerea formulata împotriva procesului verbal de contravenție nu poate fi opusa intimatei asigurator, partile având posibilitatea in procesul civil de a se folosi de toate mijloacele de apărare in susținerea apărărilor lor. In situația in care procesul verbal de contravenție nu este contestat, societatea de asigurare poate pune in discuție in justiție, sub aspectul răspunderii civile, vinovatia celui sanctionat contraventional. Raspunderea civila nu se confunda cu raspunderea contravenționala sau cu cea penala, vinovatia putând sa apartina si persoanei care nu a fost sancționata contravențional sau penal. Se arată că s-a făcut dovada in fata instanței de fond ca nu erau întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, evenimentul rutier neproducându-se din vina asiguratului intimatei. De altfel, chiar in cuprinsul procesului verbal de contravenție se menționează ca intervenienta a patruns in intersecție pe culoarea galben a semaforului, ceea ce a dus la coliziunea cu autoturismul condus de apelant, care in mod evident nu a intrat in intersectie pe culoarea verde, din datele concrete ale evenimentului rezultând ca apelantul a patruns in intersecție pe culoarea roșie.
Se mai arată că organele de politie nu s-au prezentat la fata locului, procesul verbal fiind întocmit la cinci zile de la data producerii accidentului.
De altfel, chiar reclamantul a recunoscut in cererea de chemare in judecata ca evenimentul rutier s-a produs in alte condiții decat cele redate in cuprinsul procesului verbal de contravenție, ceea ce atesta reaua credința a apelantului, ale carui susțineri sunt false, venind in contradicție cu declarațiile celuilalt conducător auto implicat in accident.
Prin decizia 151/12.07.2013 Tribunalul București, Secția a VI-a a admis apelul declarat de apelantul P. B. V., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulata si precizată de reclamant, a obligat pârâta S.C. C. A. S.A. să plătească reclamantului P. B. V. suma de 102.670,60 lei reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la data de 29.01.2011 și până la data plății efective a debitului principal datorat, a menținut soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință și de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta B. V., a obligat pârâta S.C. C. A. S.A. să plătească reclamantului P. B. V. suma de 16.729,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și a obligat intimata S.C. C. A. S.A. să plătească apelantului P. B. V. suma de 3.492,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei, Tribunalul a arătat că:
„Culpa asiguratului societatii parate a fost stabilita prin procesul verbal de contraventie . nr._/1.07.2010, in cuprinsul caruia s-a retinut ca intervenienta B. V. nu a respectat semnificatia culorii galben a semaforului electric, intrand in coliziune cu autoturismul condus de apelantul reclamant, care circula regulamentar. Intervenienta a fost sanctionata cu amenda contraventionala si retinerea permisului de conducere.
Instanta sesizata cu solutionarea plangerii indreptate impotriva procesului verbal de contraventie analizeaza legalitatea si temeinicia acestuia (art.34 alin.1 din OG nr.2/2001).
Intervenienta B. V. a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie, insa prin cererea depusa la data de 11.01.2011 a renuntat la judecarea plangerii, instanta luand act de renuntare prin incheierea din data de 11.10.2011 pronuntata in dosarul nr._/4/2010 (fila 47 dosar fond).
In cazul in care procesul verbal nu a fost atacat sau in cazul in care plangerea formulata impotriva procesului verbal de contraventie a fost respinsa, procesul verbal constituie titlu executoriu (art.120 alin.1 din OUG nr.195/2002).
Asadar, procesul-verbal care nu a fost anulat se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care nu poate fi rasturnata . ca obiect obligarea la plata a asiguratorului de raspundere civila obligatorie al persoanei vinovate.
Acesta ar fi avut, oricum, posibilitatea sa isi expuna apararile in fata instantei sesizata cu plangerea indreptata impotriva procesului verbal, pentru ca, in cazul in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecatoria este obligata sa citeze si societatea de asigurari mentionata in cuprinsul procesului verbal de contraventie (art.33 alin.2 din OG nr.2/2001).
Contestarea celor retinute in cadrul procesului verbal de contraventie se poate face doar prin formularea plangerii in conditiile prevazute de lege, iar nu pe cale incidentala, in cadrul procesului in care se solutioneaza cererea de obligare a asiguratorului RCA la plata daunelor produse prin accident. Asiguratorul RCA este obligat la plata, in cazul in care culpa asiguratului sau este stabilita, in baza legii, care prin reglementarea sistemului de asigurare civila obligatorie a avut ca obiectiv protejarea persoanelor pagubite, iar nu a asiguratorului RCA. Acesta raspunde pentru daunele provocate cu vinovatie de asigurati - in limitele stabilite in fiecare an prin Ordinele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.
In ipoteza in care ar aprecia ca, prin renuntarea la judecata, asiguratul sau i-a provocat prejudicii, societatea de asigurare s-ar putea indrepta impotriva acestuia cu o actiune in daune, fara a putea insa sa refuze persoanei pagubite achitarea despagubirii care i se cuvine.
Prin urmare, Tribunalul constata ca fapta ilicita si vinovatia cu care a fost savarsita aceasta au fost retinute prin procesul verbal de contraventie, care se bucura de prezumtia irefragabila de legalitate si temeinicie.
Existenta si intinderea prejudiciului au fost demonstrate, asa cum a retinut si instanta de fond, prin devizul si factura nr._/9.06.2010, suma care a fost achitata de reclamant potrivit chitantelor depuse la dosar (filele 162-166 dosar fond). In fata primei instante s-a administrat proba cu expertiza tehnica, expertul concluzionand ca valoarea reparatiilor necesare pentru aducerea autoturismului reclamantului apelant in starea de dinaintea producerii evenimentului rutier este de 102.670,60 lei.
Legatura de cauzalitate a fost de asemenea stabilita prin raportul de expertiza efectuat in cauza, expertul concluzionand ca avariile puteau fi produse ca urmare a accidentului din data de 25.06.2010.
Desi a sustinut ca asigurata sa nu este exclusiv culpabila de producerea acidentului, sugerand in acest fel si vinovatia reclamantului in producerea accidentului, intimata parata nu a administrat niciun mijloc de proba care sa sprijine aceasta sustinere. La termenul din data de 22.03.2012 la care au fost discutate probatoriile partilor in fata instantei de fond, parata a propus administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriu. Instanta a admis cererea reclamantului de efectuare a unei probe cu expertiza tehnica avand ca obiective stabilirea imprejurarii daca avariile au fost produse in accident, evaluarea reparatiilor necesare pentru remedierea avariilor. Pe baza documentelor pe care le-a avut la dispozitie, printre care si procesul verbal de contraventie, expertul a apreciat ca exista o legatura de cauzalitate intre dinamica accidentului, constatarile de avarii si elementele devizului final de reparatii emis de unitatea reparatoare (fila 145 dosar fond).
Parata a solicitat abia dupa efectuarea si depunerea raportului de expertiza suplimentarea obiectivelor raportului de expertiza (fila 206 dosar fond), solicitand ca instanta sa dispuna ca expertul sa stabileasca modul de producere a accidentului de circulatie, cu precizarea expresa a cauzelor care au dus la producerea accidentului avand la baza declaratiile soferilor implicati, avariile celor doua vehicule si procesul verbal de contraventie.
Prin incheierea de la termenul din data de 17.01.2013 (fila 234 dosar fond) instanta a respins solicitarea de suplimentare a raportului de expertiza, solutie corecta, avand in vedere opozitia reclamantului fata de solicitarea paratei si prevederile art.115, art.118 si art.138 Cod proc.civila.
Potrivit art. 36 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.5/2010, despagubirea se plateste de catre asiguratorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei. Daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile in termenele prevazute la art. 36 sau si le indeplineste defectuos, inclusiv daca diminueaza nejustificat despagubirea, la suma de despagubire cuvenita, care se plateste de asigurator, se aplica o penalizare de 0,1%, calculata pentru fiecare zi de intarziere (art.37 din Ordin).
Potrivit art.54 din legea nr.136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Prin urmare, persoana vinovata de producerea accidentului nu poate fi obligata decat la plata diferentei dintre valoarea prejudiciului si limita maxima a sumei care poate fi acordata de asiguratorul de raspundere civila obligatorie. Aceasta ipoteza nu este intrunita in cauza.
Reclamantul a solicitat, prin cererea modificatoare depusa la termenul din data de 9.02.2012 in fata instantei de fond (fila 74), obligarea paratei la plata sumei de 7.000 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a autoturismului.
Instanta a admis cererea reclamantului de efectuare a unui raport de expertiza, expertul urmand sa raspunda, printre altele, si la obiectivul privind contravaloarea lipsei de folosinta a autoturismului (fila 96).
Expertul a aratat in cuprinsul concluziilor sale (fila 144) ca nu are la dispozitie cadrul legal in baza caruia sa dimensioneze eventuala lipsa de folosinta a bunului avariat, intrucat reclamantul nu are prevazut transportul de marfuri si persoane in obiectul de activitate, asa cum o cere Ordinul CSA nr.5/2010 si, de asemenea, reclamantul nu a facut dovada acestui prejudiciu cu vreun inscris sau alt mijloc de proba.
. a administrat nicio proba de natura a sprijini pretentiile sale cu acest titlu; reclamantul nu a indicat, de altfel, nici macar criteriul pe care l-a avut in vedere la determinarea intinderii prejudiciului pretins.
Pentru aceste motive, in baza art.296 Cod proc.civila, Tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, va obliga pârâta S.C. C. A. S.A. să plătească reclamantului suma de 102.670,60 lei reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la data de 29.01.2011 și până la data plății efective a debitului principal datorat. Va fi mentinuta soluția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință și de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta B. V..
Constatand culpa procesuala a paratei S.C. C. A. S.A., Tribunalul va dispune, in baza art.274 alin.1 Cod proc.civila, obligarea acesteia să plătească reclamantului suma de 16.729,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond (taxa de timbru si timbru judiciar in raport de pretentiile incuviintate, onorariu de avocat in suma de 7500 lei, onorariu expert si expert parte in suma de 1200 lei si, respectiv 2200 lei.
In baza art.274 Cod proc.civila, find in culpa procesuala, intimata S.C. C. A. S.A. va fi obligata să plătească apelantului suma de 3.492,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat in suma de 2500 lei conform facturii nr.04/13.02.2013)”.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, modificarea in parte a Deciziei civile nr. 151/12.07.2013, in sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii reclamantului P. B. V. privind obligarea paratei S.C. C. A. S.A. la plata sumei de 102.670,60 lei reprezentând despăgubiri civile si penalități de întârziere, in cuantum de 0,1%/zi calculate de la data de 29.01.2011 și până la data plății efective a debitului principal datorat, respectiv 13.08.2013 ( data la care recurenta-parata S.C. C. A. S.A. a achitat sumele datorate conform Deciziei civile recurate), precum si in sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii privind suma de 16.729,58 lei reprezentând cheltuieli de judecata in fond, menținând astfel hotărârea pronunțată de prima instanță; recurenta a solicitat totodată respingerea ca neîntemeiata a cererii privind suma de 3.492,36 lei reprezentând cheltuieli judecată în apel.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de apel este lipsita de temei legal, fiind pronunțată totodată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Este reținut in mod greșit motivul instanței de apel prin care se arata ca recurenta-parata S.C. C. A. S.A. ar fi avut posibilitatea sa își expună apărările în fata instanței sesizata cu plângerea îndreptata de intimata-parata B. V. împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției deoarece, intimata-parata B. V., (asigurat de răspundere civila a recurentei-parate S.C. C. A. S.A.), așa cum se arata si in cuprinsul deciziei instanței de apel, a renunțat la judecarea plângerii formulate.
In aceste condiții, recurenta-parata S.C. C. A. S.A. s-a aflat in imposibilitate de a-si exercita apărările în cadrul plângerii înaintate, dat fiind că, în acord cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, partea care a învestit instanța cu soluționarea plângerii a renunțat la judecarea acesteia.
Desi recurenta-parata S.C. C. A. S.A. a făcut dovada si in fata instanței de apel ca intimata-parata B. V. nu se face vinovata de producerea accidentului rutier, instanța nu a reținut apărările formulate, reținând in mod greșit ca procesul-verbal de contravenție neatacat la instanța competenta in condițiile legii, se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie.
Nu exista prevedere legala care sa instituie regula potrivit căreia un proces - verbal de constatare si sancționare a contravenției care nu a fost anulat sau necontestat in termen legal sa nu poată fi răsturnat . ca obiect obligarea la plata a asigurătorului de răspundere civila obligatorie a persoanei vinovata, hotărârea instanței pronunțată cu luarea in considerare a acestui motiv fiind lipsita de temei legal.
Cu referire la acest aspect, deși a fost adusa la cunoștința si cu ocazia judecării apelului, instanța nu a luat in considerare Decizia Curții Constituționale nr. 850/28.11.2006 in care Curtea a statuat ca o societate de asigurare nu are dreptul de a contesta procesul verbal de contravenție întrucât nu este parte direct implicata, însa are dreptul de a se folosi in instanță de orice probe pentru a se apăra împotriva celor consemnate in actul eliberat de politie.
Se impune a fi menționat faptul ca, in situația in care asiguratul sancționat contravențional nu a contestat procesul-verbal de contravenție, societatea de asigurare poate pune in discuție in justiție, sub aspectul răspunderii civile, vinovatia celui sanctionat contravențional, urmând a o dovedi cu mijloacele de proba admise de lege, indiferent de faptul ca procesul-verbal de contravenție nu a fost anulat.
Este, de altfel si firesc, întrucât răspunderea civila nu se confunda cu răspunderea contravenționala ori cu cea penala, din punct de vedere al răspunderii civile vinovăția putând sa aparțină si persoanei care nu a fost sancționată contravențional ori penal.
Totodată, regula (ce a fost luata in considerare de instanta de apel in pronunțarea hotararii) potrivit careia contestarea procesului-verbal de contravenție se face doar prin formularea plângerii in condițiile legii, iar nu pe cale incidentala in cadrul altui proces in care se solutioneaza cerera de obligare a asigurătorului RCA la plata daunelor produse prin accident, este lipsita de suport legal, neexistând o prevedere legala in acest sens, fiind de asemenea nesocotite prevederile Deciziei nr. 850/28.11.2006.
Pe de alta parte, aceasta regula produce efecte doar fata de persoana sancționată contravențional, numai aceasta putând sa justifice calitate procesuala activa in promovarea plângerii contravenționale, in condițiile legii.
Pe cale de consecința, recurentei-parate S.C. C. A. S.A. nu-i pot fi refuzate apărările formulate si probele produse in cadrul cauzei de fata privind stabilirea (indicarea) persoanelor in sarcina cărora poate fi reținuta culpa in producerea evenimentului rutier. Contrar celor reținute prin decizia pronunțată de instanța de apel, recurenta - parata S.C. C. A. S.A. a făcut dovada că intimatei-parate B. V. nu este exclusiv culpabila de producerea accidentului rutier.
Prin decizia recurata, instanța motivează ca, recurenta-parata S.C. C. A. S.A., deși a susținut ca asigurata sa nu este exclusiv culpabila de producerea accidentului rutier, nu a administrat niciun mijloc de proba care sa sprijine aceasta susținere.
In dovedirea contrariului acestei motivări a instantei, recurenta arată că in cadrul de probei cu înscrisuri administrata in fata primei instanțe cat si in fata instantei de apel a fost anexat la dosarul cauzei inclusiv procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției încheiat pe numele intimatei-parate B. V., care face dovada deplina a faptului ca aceasta nu se face vinovata de producerea accidentului rutier.
Apărări cu privire la acest aspect au fost susținute cu ocazia judecării fondului de către prima instanța investita cu soluționarea cauzei (fiind evidentiate in cuprinsul notelor de ședința depuse la termenul de judecata din data de 24.01.2013 precum si prin concluziile scrise depuse de către recurenta-parata S.C. C. A. S.A. la momentul includerii dezbaterilor cand instanța a rămas in pronunțare) precum si cu ocazia judecării pricinii in apel (prin întâmpinarea depusa de către recurenta-parata S.C. C. A. S.A.) prin care s-a făcut referire la faptul ca procesu-verbal de contravenție face dovada ca nu poate fi reținută culpa intimate-parate B. V. in producerea evenimentului rutier.
Recurenta-parata S.C. C. A. S.A. a invedereat prin apararile formulate ca în procesul verbal de constatare a contravenției se arata ca evenimentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării de către intimata-parata B. V. a culorii galben indicata de semafor, aceasta fapta avand drept consecința coliziunea cu autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, condus de intimatul - reclamant P. B. V.. Din aceasta stare de fapt, descrisa de agentul constatator in cuprinsul procesului verbal, rezulta printre altele, ca si acesta din urma se angajase in traversarea intersecției.
Daca se retine situatia de fapt descrisa mai sus, prin care se arata ca numita B. V. s-a angajat in traversarea intersecției pe culoarea galben indicata de semafor, era vădit imposibil ca păgubitul ce conducea auto marca Mercedes (intimatul-reclamant P. B. V.), sa pătrundă in intersecție pe culoarea verde a semaforului, deoarece ar fi contrar timpilor de semaforizare; intervalul de timp scurs intre momentul apariției culorii galbene pe direcția de mers a paratei B. V. si momentul apariției culorii verzi ce ar fi permis păgubitului sa pătrundă in intersectie, ar fi de aproximativ 9 secunde. Daca paratul ar fi respectat semnificația culorilor semaforului si s-ar fi angajat in traversarea intersecției pe culoarea verde a acestuia, era imposibil ca intimata-parata B. V., conducătoare a autoturismului marca Ford Focus cu număr de inmatriculare_, sa fie surprinsa in intersecție de către autoturismul condus de intimatul-reclamant P. B. V..
Se mai arată că instanta de apel, in mod greșit a obligat recurenta-parata S.C. C. A. S.A. la plata penalităților de întârziere de la data de 29.01.2011 si pana la data plații efective a debitului, penalitatile de intarziere fiind neîntemeiate in raport de motivele de nelegalitate, a hotararii atacate, anterior expuse, iar in subsidiar, acestea putând fi acordate numai de la data pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de apel.
Instanta de apel, sub aspectul penalităților de întârziere a pronunțat hotărârea cu neluarea in seama a convenției părților exprimata in cuprinsul procesului verbal încheiat ca urmare a desfășurării concilierii, unde la pct. 4 se arata ca părțile convin ca penalitățile de întârziere sa curgă de la data soluționării obiecțiunilor de către instanța, dat fiind ca părțile nu au rezolvat, cu ocazia concilierii directe obiecțiunile formulate.
In drept recurenta a invocat art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 2 C. proc. civ.
IntimatulP. B. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal, anularea recursului ca nemotivat; într-un subsidiar, respingerea recursului ca inadmisibil;în al doilea subsidiar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei Civile nr. 151 pronunțată de Tribunalul București; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea prezentului recurs.
În ceea ce privește nulitatea pentru nemotivarea recursului se arată că criticile aduse hotărârii recurate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de legalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. Pr. Civ. Astfel, recursul promovat de către C. vizează fondul litigiului dintre părți și nu cuprinde motive de nelegalitate ci doar de netemeinicie a hotărârii pronunțate în apel. Recurenta nu arată în mod concret care lege a fost încălcată / nesocotită prin hotărârea pronunțată de către Tribunalul București, criticile sale vizând interpretarea dată probelor de către instanța de apel.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a recursului se arată că societatea C. critică decizia pronunțată de Tribunalul București în ceea ce privește stabilirea stării de fapt la producerea accidentului, respectiv, în special elemente factuale care țin de existența faptei ilicite și a vinovăției.
Astfel, recurenta a susținut în cererea de recurs că instanța de apel a considerat greșit că persoana asigurată este exclusiv responsabilă de producerea accidentului. Or, prin această critică adusă deciziei din apel recurenta încearcă schimbarea stării de fapt reținută de instanța de apel, și anume faptul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina asiguratei, raportat la starea de fapt.
Această problemă a fost tranșată definitiv de către instanța de apel, care a stabilit că starea de fapt este cea reținută de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenției și că recurenta nu și-a îndeplinit sarcina procesuală de a proba afirmațiile făcute, care ar fi fost contrare procesului-verbal.
În virtutea art. 304 C. Pr. Civ. instanța de recurs poate cerceta cauza numai sub aspectul legalității, motiv pentru care susținerea recurentei trebuie înlăturată ca inadmisibilă întrucât nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. Pr. Civ. și tinde la restabilirea stării de fapt.
De asemenea, afirmația recurentei conform căreia instanța de apel a considerat greșit că C. A. S.A. nu a făcut proba faptului că persoana asigurată nu este exclusiv vinovată de producerea accidentului este inadmisibilă prin raportare la art. 304 C. Pr. Civ.
Instanța de apel a stabilit că vinovăția persoanei asigurate constă în nerespectarea culorii galbene a semaforului și a interdicției de a pătrunde în intersecție. Instanța a mai considerat, în ciuda celor afirmate de recurentă, conform cărora reclamantul a trecut pe culoarea roșie a semaforului și este responsabil de producerea accidentului, că aceste afirmații nu au fost probate.
În schimb, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului a fost stabilită prin coroborarea probelor analizate și reținută ca atare. Prin critica adusă deciziei recurate se încearcă așadar restabilirea situației de fapt, rediscutarea probelor administrate, care au fost analizate de instanța de apel și care nu mai pot face obiectul cercetării cauzei în recurs.
Cu atât mai mult nu poate fi primită nici afirmația recurentei conform căreia din însăși procesul-verbal de constatare a contravenției rezultă că nu ar fi fost cu putință reținerea culpei exclusive a persoanei asigurate, deși acesta este obiectul procesului verbal.
Starea de fapt reținută în acesta a fost stabilită de către instanța de apel ca fiind cea reală, întrucât se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și recurenta nu a probat susținerile contrarii, procesul-verbal fiind un act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate. De aceea, și această susținere trebuire respinsă ca fiind nefondată întrucât excede obiectului cercetării recursului, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. Pr. Civ.
Așadar, prin recursul formulat recurenta încearcă restabilirea stării de fapt reținută prin hotărârea pronunțată în apel, adică încearcă să obțină o reinterpretare a probelor administrate în cauză. Or, având în vedere că recursul este cale de atac extraordinară, de reformare și nedevolutivă, prin care pot fi invocate doar chestiuni de drept, rezultă că recursul formulat de C. este inadmisibil.
Cât privește fondul recursului se arată că recurenta încearcă să uzeze de mijlocul procesual al acțiunii în pretenții pentru a răsturna prezumția de validitate a actului administrativ, respectiv a procesului-verbal de constatare a contravenției. Or, legea prevede acțiunea specifică prin care act administrativ poate fi combătut, și anume calea contestației împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, în temeiul art. 31 alin.(l) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Eludarea căii procedurale pusă la dispoziție de legiuitor pentru a răsturna prezumția de validitate și legalitate a procesului-verbal ar constitui o încălcare nepermisă a termenului imperativ de 15 zile în care se poate formula plângerea contravențională, precum și a cadrului procesual instituit în acest scop.
Chiar prin decizia Curții Constituționale citată în recursul promovat de C. instanța de contencios constituțional se rețin în mod expres următoarele: calea care trebuie urmată pentru a contesta constatările agentului instrumentator al procesului - verbal este contestația prevăzută de art. 31 din O.G. 2/2001. Astfel, dacă întru-un litigiu având ca obiect acțiunea persoanei vătămate împotriva asigurătorului care refuză plata despăgubirilor ar fi permise probe și argumente care să combată procesul-verbal de contravenție, utilitatea căii de atac a plângerii și termenul impus de aceasta, deși prevăzute de norme imperative, ar fi nesocotite. Contrar celor susținute de recurentă, parcurgerea procedurii plângerii contravenționale este obligatorie pentru combaterea procesului-verbal, întrucât aceasta este o cale specială prevăzută de legiuitor pentru soluționarea unui anume tip de conflict juridic, fiind pe deplin aplicabil principiul specialia generalibus derogant.
În consecință, nu este necesar un text de lege care să stabilească caracterul exclusiv al acestei căi procesuale, fiind suficientă aplicarea principiului de drept enunțat și cunoscând că în caz contrar s-ar eluda termenele imperative prevăzute de O.G. 2/2001. Eventualele prejudicii pe care persoana asigurată le-a cauzat recurentei prin atitudinea procesuală abordată în cadrul contestației contravenționale pot fi recuperate de la persoana asigurată într-un litigiu separat, pe temei contractual, așa cum reiese și din decizia Curții Constituționale invocată.
Astfel, în situația în care C. ar fi prejudiciată prin renunțarea la contestația formulată împotriva procesului-verbal de contravenție, trebuie să se îndrepte împotriva asiguratului. Față de obiectul prezentului ligitiu, C. nu poate solicita și desființarea procesului-verbal de contravenție.
Se mai arată că, de altfel, în prezentul litigiu, în fața instanței de apel, reclamantul nici nu și-a exercitat drepturile procesuale conferite de lege prin care avea posibilitatea să propună probe în dovedirea unei alte situații de fapt reținută de către instanța de apel. Așa cum reiese în mod neechivoc din hotărârea pronunțată de Tribunalul București, C. nu a administrat nici un mijloc de probă care să sprijine susținerea în sensul că asigurata sa nu este exclusiv culpabilă de producerea accidentului, sugerând în acest fel și vinovăția reclamantului apelant în producerea accidentului.
Oricum, raportat la probele administrate în prezentul dosar și la plângerea formulată de către asigurată împotriva procesului-verbal de contravenție, alegațiile recurentei sunt neîntemeiate. Astfel, niciodată asigurata nu a contestat existența faptei ilicite săvârșite de aceasta și nici a vinovăției.
Având în vedere că nici măcar autorul faptei ilicite nu contestă realitatea producerii evenimentului rutier, o asemenea contestare din partea unei terțe persoane, care nu a participat la producerea acestuia și nici nu a fost martoră, apare ca neîntemeiată.
Se mai arată și că critica referitoare la acordarea de penalități de întârziere este neîntemeiată, hotărârea Tribunalului București fiind dată în conformitate cu prevederile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, citat și aplicat în hotărârea apelată. Apărările recurentei referitoare la o pretinsă convenție a părților în ceea ce privește penalitățile urmează a fi îndepărtate ca nereale întrucât în cuprinsul procesului-verbal de mediere P. B. V. menționează în mod expres că își menține toate pretențiile și nu a înțeles niciodată să considere că penalitățile ar curge de la un alt termen decât cel stabilit prin lege. Astfel, mențiunile referitoare la data de la care ar curge penalități sunt făcute doar de către C. și reprezintă exclusiv poziția acesteia, nefiind acceptate de către P. B. V..
În drept intimatul-reclamant a invocat art. 302", 304, 208 C. Pr. Civ., art. 31 și urm. OG nr. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține că:
Asupra excepției nulității recursului ridicată de intimat:
Recursul este întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. (1865), respectiv pe greșita aplicare (încălcare) a legii, fiind aduse mai multe argument cu privire la greșita interpretare a dispozițiilor legale ce privesc efectele procesului verbal de stabilire și sancționare a contravenției necontestat, greșita stabilire a regulilor răspunderii civile delictuale relativ la cea contravențională, etc.. Aceste aspecte reprezintă veritabile motive de nelegalitate ale hotărârii recurate, astfel încât nu se poate vorbi de o nulitate a recursului pentru nemotivare.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge excepția nulității recursului ca nefondată.
Asupra excepției inadmisibilității recursului ridicată de intimat:
Excepția inadmisibilității ridicată de intimat nu reprezintă de cât o dezvoltare a excepției anterioare, astfel încât, dacă recursul s-ar considera drept motivat, să se ia act de faptul că prin el s-ar critica doar stabilirea situației de fapt (temeinicia), ceea ce l-ar face inadmisibil. Or, simplul fapt că se critică concluzia finală a instanței de apel cu privire la situația de fapt reținută nu înseamnă că această reținere nu ar putea proveni și dintr-o greșită interpretare a dispozițiilor legale relevante, inclusiv cele ce privesc efectele diverselor probe administrate. De exemplu, argumentul prin care se afirmă faptul că Tribunalul dă o valoare probatorie absolută unei anumite probe (procesul verbal de sancționare necontestat), care nu ar trebui să aibă o astfel de valoare față de prevederile legale, așa cum au fost ele raportate și la dispoziții constituționale, reprezintă o veritabilă critică de legalitate a hotărârii instanței de apel, care poate fi formulată pe calea recursului.
Pentru aceste motive Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursului ca nefondată.
Cât privește fondul recursului:
Deși unul din argumentele prezentate în cererea de recurs este, în parte, întemeiat, Curtea constată că, din analiza globală a speței rezultă că hotărârea instanței de apel este cea corectă.
Astfel, argumentul parțial corect al recurentei privește faptul că procesul verbal necontestat (sau la a cărui soluționare s-a renunțat) nu poate beneficia de o prezumție absolută de legalitate și temeinicie și în dreptul civil și față de orice persoană (de exemplu față de asigurător). Mai întâi pentru că art.120 alin. 1 din OUG nr.195/2002 se referă la valoarea de titlu executoriu a procesului verbal cât privește măsurile dispuse prin acesta, neputându-se extrapola automat la constatarea cu putere de lucru judecat a unei împrejurări de fapt, împrejurare mult mai gravă și care poate avea consecințe în mai multe ramuri de drept; în al doilea rând pentru că, în sistemul de drept pozitiv român, prezumție irefragabilă de adevăr au doar cele constate prin hotărâri judecătorești, iar nu și constatările organelor administrative, ce trebuie să poată fi atacate în fața instanțelor judecătorești (principiul liberului acces la instanță); or, în speță, asigurătorul nu avea acces efectiv la instanța de contencios administrativ și nici nu putea dispune de acțiunea declanșată de asiguratul său, doamna B.. Cât privește faptul că s-ar putea întoarce împotriva acesteia, alegat de intimată, indiferent în ce condiții ar fi posibil (ceea ce este exterior prezentei spețe) acest aspect nu ar trebui să blocheze nici un subiect de drept, indiferent de calitatea procesuală (cum e cazul de pârât în speță) să i se analizeze susținerile în apărare, făcute pentru prima dată în fața vreunei instanțe. Deci, în procesul civil ulterior, actul administrativ neatacat de un terț, nu poate constata cu putere de lucru judecat o situație de fapt care să intereseze părțile în litigiu, această posibilitate existând doar dacă, în urma atacării actului administrativ, o instanță ar fi constatat irevocabil acest lucru.
Așa cum am arătat însă mai sus, argumentul este doar parțial corect, întrucât, pe de o parte, susținerea recurentei-pârâte în sensul că acestui proces verbal nu trebuie să i se dea relevanță probatorie nu poate fi primită: el are o relevanță probatorie (chiar dacă nu de prezumție irefragabilă), reprezentând un înscris a unei autorități ce trage o concluzie cu privire la o situație de fapt prin coroborarea înscrisurilor anterioare (declarații conducători auto), iar, pe de altă parte, instanța de apel a tras concluzia în urma unei duble argumentări, respectiv și relativ la faptul că pârâta nu ar fi dovedit o situație contrară celei constatate de organele abilitate cu ocazia accidentului; deci, cel puțin pe acest din urmă argument, instanța de apel i-a analizat apărările și a constatat că ele nu sunt de natură a confirma alegațiile acesteia (f. 100 verso, par. 4-6).
Pe lângă forța probatorie pe care în genere trebuie să o acordăm unui act al autorității publice, trebuie constatat și că respectivul act (procesul verbal), la momentul întocmirii a fost semnat fără obiecțiuni de presupusul contravenient (asiguratul recurentei). Mai mult, acesta nu a înțeles să se prezinte la unitatea de poliție în perioada legală de după producerea accidentului, atitudine total nefirească pentru cineva care nu ar fi fost vinovat de comiterea acestuia și totodată nu a înțeles să supună analizei instanței competente (de contencios) eventuala constatare nelegală a împrejurărilor de fapt, renunțând la soluționarea plângerii contravenționale. Totodată, chiar și inițial, la momentul formulării plângerii contravenționale, atașată în copie de intimat întâmpinării sale, d-na B. V. nu a făcut decât să explice, eventual, de ce nu s-a prezentat în termen la Poliție, însă nu a arătat în nici un fel că nu ar fi fost vinovată de producerea accidentului. Deși nu reprezintă probatorii absolute, toate aceste probatorii conduc la concluzia unei vinovății asumate a asiguratului recurentei, care nu poate fi explicată dacă situația de fapt în cazul respectivului accident ar fi fost imputabilă reclamantului.
Totodată, argumentul principal al recurentei privește imposibilitatea intrării reclamantului pe culoarea verde a semaforului, dacă asigurata . s-a tamponat, plecase pe culoarea galbenă (portocalie), imposibilitate explicată prin timpul foarte mare (9 secunde, afirmă recurenta) dintre schimbarea culorilor pentru sensuri diferite. Or, pe de o parte, un astfel de interval în schimbarea culorilor pentru sensuri diferite este doar alegat, nu și dovedit, fiind de altfel neplauzibil de mare, iar pe de altă parte alegația ar fi de natură să arate că forțarea culorii portocalii la plecarea de pe loc nu ar putea produce neacordare de prioritate soldată cu accident, decât dacă ar fi vorba (și) de culpa celeilalte părți implicate, ceea ce apare instanței drept ilogic, cu atât mai mult cu cât vorbim de o intersecție suficient de mare (timp mare de traversare a ei).
Cât privește criticile privind momentul de la care s-a stabilit curgerea penalităților, pe lângă faptul că nu rezultă expres din convenția părților, anterioară declanșării litigiului, faptul că s-ar renunța în vreun fel la o parte din pretențiile invocate, o astfel de situație nici nu ar putea produce efecte juridice în contra legii, care stabilește expres momentul de curgere a penalităților, respectiv 10 zile de la data depunerii ultimului act necesar stabilirii și cuantificării daunei (art. 36 și 37 Ordinul CSA 5/2010). O eventuală renunțare la penalități ar trebui să fie expresă, iar nu să rezulte din neajungerea la un acord în cadrul unor negocieri care menționează debitul principal
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, nesubzistând nici un caz de modificare sau de casare a acesteia cum prevăd dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, raportate inclusiv la 304/1 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Cât privește solicitarea de cheltuieli de judecată a intimatului-reclamant, Curtea va reține că recurenta a căzut în pretenții, însă va reține și o culpă procesuală parțială a intimatului-reclamant ce a formulat apărări pe cale de excepție ce s-au respins, precum și va aprecia față de prevederile art. 274 alin. 3 C. și durata judecății în recurs (1 termen) și complexitatea speței necesitatea de reducere a cuantumului solicitat al cheltuielilor, astfel că va admite în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatului-reclamant și va obliga recurenta-pârâtă la suma de 3.000 lei cu acest titlu (din totalul cheltuielilor efectuate și dovedite, respectiv 8387,41 lei cf. f. 35 și urm dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile nulității recursului și inadmisibilității recursului ca nefondate.
Respinge recursul formulat de pârâta . împotriva Deciziei civile nr. 151/12.07.2013, pronunțată de Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimatul reclamant apelant P. B. V. și intimata pârâtă B. V., ca nefondat.
Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatului-reclamant și obligă recurenta-pârâtă la suma de 3.000 lei cu acest titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 Mai 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | Judecător, M. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
2 ex./14.08.2014
Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Jud. apel: C. H. M. M.
Judecătoria Sector 3 București
Jud. fond: G. D.
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel... | Obligatia de a face. Decizia nr. 1035/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
