Pretenţii. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 28356/3/2011
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2762/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 117/2014
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta pârâtă OTP B. ROMANIA SA împotriva Sentinței civile nr. 3664/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. I..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru datele din 27.01.2014, 03.02.2014, 10.02.2014 și 17.02.2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3664 din 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă, instanța a respins excepția dreptului material la acțiune cu privire la capătul al doilea al cererii, invocate de pârâta OTP B. ROMANIA SA, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantul TAFARANGĂ I., în contradictoriu cu pârâtele OTP B. ROMANIA SA și OTP B. ROMANIA SA - SUCURSALA D., a constatat că marja fixă a băncii cuprinsă în dobânda aplicabilă în contractul de credit ipotecar C_ /11.01.2008 este de 2,80% an, a obligat pârâtele să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit, după formula marja fixă a băncii + Libor 3 luni; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 18.502 CHF, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de plată nedatorată, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei (onorariu expert).
Instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:
-din interpretarea sistematică a art. 6.2 și art. 6.7 din contractul de credit ipotecar încheiat de părți la 11.01.2008, rezultă că, dobânda creditului acordat reclamantului era formată dintr-o componentă fixă și una variabilă, constând în indicele de referință aferente creditului;
-în raport de valoarea dobânzii creditului la momentul încheierii contractului – 5,5% an și de valoarea indicelui de referință Libor 3L la acel moment – 2,6964% an, instanța a aprecia că, la momentul respectiv, valoarea componentei fixe a băncii ce intra în alcătuirea ratei dobânzii era de 2,80% an, deci primul capăt de cerere era întemeiat;
-cu privire la cel de-al 2-lea capăt de cerere, recalcularea ratei dobânzii percepută în temeiul contractului, instanța a considerat că fiind vorba de o acțiune personală, termenul general de prescripție este de 3 ani, termen care nu a început să curgă de la data încheierii contractului, ci de la data de 12.05.2008, când a început modificarea de către bancă a ratei dobânzii, fără respectarea clauzelor contractuale;
-în raport de această dată și de cea a sesizării instanței, s-a apreciat că exercitarea dreptului la acțiune s-a făcut înăuntrul termenului de prescripție;
-pe fond, instanța, în virtutea caracterului accesoriu a considerat întemeiat și acest capăt de cerere. Cu privire la capătul al treilea al cererii, acesta a fost respins ca neîntemeiat, pentru considerentul că nu se mai impunea obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional de vreme ce realizarea drepturilor reclamantului cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii era asigurată de clauzele contractuale;
-cu privire la capătul patru de cerere instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 993 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe civile, pârâta OTP B. ROMANIA SA, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă la data de 27.08.2013 a fost înregistrat dosarul nr. 2762/2013 (nr. unic_ ).
Apelanta pârâtă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece:
1)-instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și anume a dispozițiilor art. 62 și art. 67 din contractul de credit;
a) cele două clauze erau foarte clare astfel încât dacă intimatul avea nelămuriri putea să solicite băncii modul de calcul al dobânzii;
b)prin semnarea contractului, împrumutatul a acceptat fără rezerve clauzele;
c) noțiunea de „marjă” a băncii a fost introdusă abia prin OUG nr. 50/2010;
-dobânda era raportată la indicele de referință și nu era alcătuit dintr-o marjă și indicele de referință;
d)algoritmul de calcul folosit de instanță nu are bază legală;
2)greșit a respins instanța de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune;
3)-sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină;
4)greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în situația în care nu căzuse în pretenții.
Se solicită în consecință, admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Intimatul-reclamant legal citat a depus la dosar concluzii scrise.
Nu au fost administrate probe noi.
Curtea, verificând legalitatea și temeinicia dosarului de fond potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
La data de 11.01.2008 între părți a fost încheiat contractul de credit ipotecar C_ pentru un credit de 126.110 CHF cu o dobândă variabilă la momentul încheierii convenției de 5,50% an.
Creditul menționat trebuia rambursat în 360 rate lunare, ultima rată fiind stabilită la data de 11.01.2038 potrivit graficului de rambursare a creditului și a dobânzii.
Prima plată în sumă de 716,04 CHF a fost făcută de intimatul-reclamant la 11.02.2008 (credit 138,03 CHF + dobânda lunară de 578,01 CHF).
Așa cum s-a arătat, clauza 6.7 din contract prevedea că la data încheierii contractului, rata dobânzii era de 5,5% pe an.
Plățile au fost efectuate normal până la data de 11.06.2008 când apelanta-pârâtă a modificat unilateral atât cuantumul dobânzii cât și rata lunară a creditului de rambursat.
Astfel, la data de 11.06.2008 intimatul-reclamant ar fi trebuit să achite conform graficului de rambursare suma de 716,04 CHF (140,58 CHF-rată credit + 575,76 CHF – dobândă), ca urmare a modificării unilaterale făcută de bancă această sumă s-a transformat în 796,3 CHF (117,26 CHF rată credit + 679,04 CHF dobânda).
Ca urmare a acestor modificări, banca a transmis reclamantului notificarea nr._/2008 prin care s-a precizat că începând cu 11.06.2008 nivelul ratei dobânzii nu va mai fi 5,50% an așa cum se prevăzuse la art. 6.7 din contract ci 6,49% an.
Potrivit clauzelor 6.1. și 6.2. din contract, banca și-a arogat dreptul de a revizui unilateral, periodic nivelul dobânzii în funcție de politica băncii și de nivelul indicilor de referință privind valuta CHF.
Întrucât în perioada noiembrie 2008-noiembrie 2010 indicele Libor 3 luni a cunoscut scăderi semnificative, atingând minime istorice de 0,17% pe an în noiembrie 2010, intimatul-reclamant a transmis apelantei adresa nr. 4542 din 4.11.2010 prin care își exprima nemulțumirea față de lipsa de reacție a băncii la scăderea indicelui Libor 3L și de refuzul acesteia de a diminua dobânda în raport de noua situație ivită.
În acest sens, expertul tehnic contabil în raport de dispozițiile art. 9 lit h din OG nr. 21/1992 completat cu OUG nr. 174/2008, Directiva Consiliului și Parlamentului European nr. 48/2008, art. 2 și art. 37 din OUG nr. 50/2010, art. 1 alin. 18 din Legea nr. 288/2010, art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr.193/2000, a constatat că deși începând din anul 2008 evoluția indicelui Libor/3 luni a scăzut în mod constant, de la 2,6964% an la data încheierii contractului de credit, la 0,17% an la data introducerii cererii de chemare în judecată, 15.04.2011 și la 0,03% an la data efectuării expertizei, 31.03.2013, totuși, apelanta –pârâtă nu a înțeles să revizuiască dobânda prin scăderea acesteia, ci a aplicat în continuare nivelul dobânzii majorat unilateral de bancă, cu începere din trimestrul II 2008 când rata dobânzii lunare a devenit 6,49% pe an în loc de 5,50% cu cât fusese prevăzut în contractul de credit inițial.
În acest context expertul a reținut faptul că deși creșterea indicilor Libor în trimestrul II față de trimestrul I, a fost de numai 2,17% pe an, banca a aplicat o creștere a ratei dobânzii la creditul acordat de 18% an.
„Creșterea ratei dobânzii cu 18% în trimestrul II 2008 față de trimestrul I 2008 a fost influențată de variația indicilor Libor/3 luni numai în proporție de 2,17% iar diferența de 15,83% a fost determinată de factorii interni ai băncii” (raport expertiză pag. 10).
Potrivit dispozițiilor art. 6.2. și 6.7. din contract părțile conveniseră ca recalcularea ratei dobânzii pe întreaga perioadă a creditului să se facă în funcție de variația indicilor Libor/3 luni.
Cum, apelanta pârâtă a înțeles să nu respecte menționatele clauze, a recalculat rata dobânzii nu în raport de fluctuația indicelui Libor care, așa cum s-a arătat din trimestrul al 2 lea al anului 2008 și până la 31.03.2013 a cunoscut o continuă și semnificativă scădere, ci în raport de voința unilaterală a băncii, determinată de politica sa internă.
În această situație susținerea apelantei-pârâte potrivit căreia instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, va fi respinsă ca nefondată, de vreme ce însăși apelanta a recunoscut că dobânda aplicabilă creditului acordat intimatului era variabilă în funcție de evoluția indicatorilor de referință, în contract nu era definită în mod expres o formulă de calcul a ratei dobânzii iar potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr.190/1999, în cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare se stabilea o rată variabilă a dobânzii, aceasta trebuia să fie legată de fluctuațiile unui indice menționat în contract.
În raport de aceste aspecte, de faptul că banca a majorat unilateral nivelul atei dobânzii de la 5,5% an la 6,49% an deși indicele Libor înregistrase fluctuații în scădere semnificativă și nu în creștere, instanța de fond în mod corect interpretând sistematic clauzele 6.2. și 6.7. din contract potrivit dispozițiilor art. 982 Cod civil, a reținut că dobânda creditului acordat era formată dintr-o componentă fixă și una variabilă (indicele de referință).
Având în vedere toate aceste date precum și concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, instanța de fond în mod corect a apreciat că valoarea componentei fixe a băncii, care intra în alcătuirea ratei dobânzii era de 2,80% an (valoarea dobânzii la momentul încheierii contractului – 5,5% pe an, valoarea indicelui de referință Libor 3 L-2,6964% an).
Susținerea apelantei-pârâte potrivit căreia, instanța de fond în mod greșit ar fi calculat rata dobânzii în raport de o „marjă fixă” noțiune existentă la momentul încheierii contractului, Curtea o va respinge ca nefondată, de vreme ce instanța a soluționat litigiul pe baza dispozițiilor legale incidente la momentul încheierii contractului și a prevederilor contractuale și nu din perspectiva dispozițiilor OUG nr. 50/2010 referitoare la noțiunea de marjă fixă.
Curtea constată în acest sens, că, atunci când instanța de fond s-a referit la „marja fixă” nu a avut în vedere definiția acestei noțiuni dată de OUG nr. 50/2010 ci, acea componentă a dobânzii creditului care nu era afectată de variația indicelui de referință (deci algoritmul de calcul este corect).
Referitor la prescripția dreptului material la acțiune, Curtea consideră că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 12.05.2008, când banca a modificat unilateral rata dobânzii și nu de la data încheierii contractului de credit așa cu greșit consideră apelanta.
Cum dreptul intimatului la acțiune s-a născut la data la care banca a modificat rata dobânzii cu încălcarea prevederilor contractuale, Curtea apreciază că din acel moment, 12.05.2008, a început să curgă și termenul general de prescripție de 3 ani. Cât privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 261 pct 5 Cod procedură civilă, Curtea o va respinge ca nefondată, în raport de faptul că argumentația instanței de fond este coerentă, clară și neechivocă și corespunde soluției pronunțate.
Referitor la susținerea potrivit căreia greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, Curtea o va respinge și pe aceasta ca nefondată, de vreme ce, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, apelanta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, este datoare să plătească cheltuieli de judecată.
Pentru toate aspectele menționate, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, menținând în totalitate dispozițiile instanței de fond ca legale și temeinice.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă obligă apelanta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă OTP B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68 sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 3664/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. I., domiciliat în Pitești, .. 8, .. A, ..
Obligă apelanta la plata către intimatul reclamant a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată( onorariu avocat).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, G. G. | |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. I.P.
Tehnored.A.A.
4 ex/19.02.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: S. M. Z.
| ← Sechestru asigurator. Decizia nr. 1545/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în revendicare. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
